Sari la continut

De șase ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

De mâine... voi începe sigur! Ce am ajuns să fac ca să nu mai procrastinez

Procrastinare/ Getty Images

Foto: Getty Images

Mai citesc doar articolele astea... Stai că îmi e foame... Ce zicea în email că trebuie să fac?... Iar dă vecinul găuri în pereți! ...Trebuie să răspund la mesajul lui Andrei.

De mâine. De mâine mă voi apuca o să-mi fac planul pentru următoarele luni! Ce vreau să fac, unde vreau să ajung, ce pași concreți trebuie făcuți.

De mâine trec în agendă zilele când voi lucra la carte, îmi voi aloca între 20 și 30 de minute pe zi să scriu.

De mâine mă apuc să citesc studiile de caz despre nudge-urile pe care le-au folosit cei din Canada să ajute oamenii să economisească.

De mâine îmi fac planul despre cum să mă țin de planuri.

Așa mă învârt de un an de zile, de când m-am întors din Paris.

Momentele când mă mint singură

„Gata, când ajung în țară voi căuta oportunități să câștig mai mulți bani și să mă mut lângă Paris.”

4 din 5 răspunsuri ale cunoștințelor, sunau așa: „Ok, și ce faci acolo, știi limba, cu ce te întreții?”.

Al cincilea: „Bravo, ce idee tare, foarte bine!”

De ce deveneau oamenii reticenți când le povesteam despre intențiile mele? De ce devin eu reticentă ori de câte ori aud, în nenumăratele conversații, dorințe ale oamenilor?

„Într-o zi o să mă duc în Japonia.” „O să mă apuc de meditație.” „Vreau și eu să scriu o carte.” „O să mă organizez mai bine” etc.

În mintea mea mă găsesc gândind „Aha...”, dar zic „Și când/ cum ai de gând să faci asta?”. Ca un coach bun ce sunt.

De ce nu reușim să ne ținem de ce ne dorim? De ce eșuăm lamentabil în a acționa? De ce dorințele noastre nu prind niciodată contur?

Multe motive țin de ființa umană. În meseria mea de Behavioral Designer caut să înțeleg comportamentul uman și să identific tipare comune. Lenea, recompensele imediate, lipsa unor scopuri clare, contextul, vechile obiceiuri, influențele sociale, fricile și blocajele personale și multe altele par că stau în calea dorințelor oamenilor. Îi sabotează frecvent când vine vorba de a schimba obiceiuri, a persevera în muncă sau viață personală, a atinge obiective arzătoare, a se schimba la nivel intern.

A te convinge singur

Primul cobai... sunt eu, desigur.

De ce procrastinez? De ce amân lucruri? De ce mă mint că de mâine voi face X sau Y?

De câte ori nu ne-am spus că de mâine vom face ceva sau ne vom lăsa de un obicei dăunător? Dacă ne-am urma propriile sfaturi, am fi cu toții milionari, sănătoși și fericiți.

Sunt de urmărit două aspecte aici. Katy Milkman și colegii au descoperit că pentru a ne ține de noi obiceiuri, ar trebui să începem le începem într-o dată relevantă - 1 ianuarie, prima zi de primăvară, ziua de naștere, mutarea într-un loc nou sau altele. Să alegem o dată care are semnificație pentru noi. Trucul nu va funcționa întotdeauna, însă cresc șansele să ne ținem de promisiunile către noi (sau alții).

Al doilea aspect este legat de ceea ce ar trebui să facem. Tot Katy Milkman, care este profesor la The Wharton School of the University of Pennsylvania, a descoperit, împreună cu colegii săi, că atunci când suntem puși în situația de a (ne) da sfaturi, știm foarte bine ce trebuie făcut. Însă de la a ști și până la a face, cum au aflat toți pământenii, este cale lungă. De aceea mulți au inventat propriile reguli de a repara această ruptură. The Knowing-Doing Gap sau ruptura dintre a ști și a face este de vină pentru multe dintre frustrările și regretele noastre.

Unii adoptă regula de 5 secunde pentru a se apuca de treabă. Alții își fixează programe rigide, în fiecare zi de la ora X, voi face Y minute de sport. Miercuri și duminică, îmi voi suna familia (eu). În fiecare dimineață voi medita 5 minute. Unele merg doar o vreme, altele rezistă mai mult timp.

Alți oameni se folosesc de commitment devices, care pot lua mai multe forme. Un commitment device este o alegere pe care cineva o face acum în ideea de a-și limita numărul de alegeri în viitor. Face asta pentru a-și limita impulsivitatea, de cele mai multe ori.

Exemple. Îmi creez un cont de economii din care nu pot scoate bani decât peste un an. Renunț definitiv la a cumpăra dulciuri, deoarece nu mă pot abține să le mănânc. Plec cu bani cash de acasă și nu-mi iau cardul cu mine, deoarece știu că o să cheltui mai mult dacă-l am. Declar în public că dacă nu-mi termin cartea de scris în 6 luni, voi dona 2.000 de dolari (deja blocați) către un partid pe care nu-l suport. Și tot așa.

Pot fi multe exemple în această zonă. Le-am folosit și le folosesc pe mare parte din ele pentru a lupta cu procrastinarea și pentru a rămâne motivată să duc la bun sfârșit ce am plănuit. Însă biologia are un cuvânt de spus aici.

Unele dintre lucrurile care mă împiedică să rămân concentrată pe ceea ce fac și să mă țin de treabă sunt telefonul și social media. Pentru că primesc recompense imediate, e ușor să cad în capcana de a accesa dispozitivele și a da scroll aiurea pe internet, când trebuia să lucrez la planul planului meu și să-ncep să și-l execut.

Scurt intermezzo despre dopamină

Spuneam că biologia are un cuvânt de spus aici.

Dopamina apare înainte să primim recompensa pe care ne-o dorim. Cu cât dorința este mai mare, arată studiile, cu atât durere care va fi apărea după ce primim ce ne dorim (sau nu), va fi mai mare. Cu toții știm sentimentul acela care apare după ce primim ceva. Euforia se stinge, începem să simțim un fel de disperare și ne ajungem să ne întrebăm: „acum ce mai fac?” sau „ce urmează?”

Durerea aceasta apare și atunci când nu primim ce ne dorim, precum în situațiile când cineva ne promite ceva și apoi nu se ține de cuvânt sau se întâmplă altele. Toată lumea cunoaște un copil cărui i s-a promis ceva și apoi părintele decide că nu-i va mai acorda acea recompensă. Eu am fost acel copil de multe ori.

Partea bună, cum spune Andrew Huberman, profesor de neurobiologie la Stanford School of Medicine, este că putem să ne resetăm nivelul de dopamină, dacă luăm o pauză. După o vreme în care nu mai căutăm să ne împlinim acele dorințe specifice care ne ridicau dopamina la cote mari, nivelul din organism se resetează. Începem să ne dorim din nou și să simțim plăcere când anticipăm recompensa respectivă.

Exemple. Să mănânci din nou ciocolată cu plăcere, să revezi serialele preferate, să-ți reîntâlnești familia (după ce a stat la tine 2 săptămâni și-ai zis că gata, nu mai vrei), să speri din nou la o medalie, să te bucuri din nou de un pahar de vin bun etc.

Dacă nu luăm pauză pentru ca dopamina să se reseteze, practic împingem nivelul de durere atât de mult, încât cu greu găsim ceva care ne mai statisface. Nu mai găsim nimic plăcut, devenim dependenți căutând cantități mai mari din recompensă (alcool, droguri, sex, muncă excesivă, jocuri, scroll în Social Media și altele). În această stare poate apărea destul de ușor și depresia.

Dr. Anne Lembke este Șef al Clinicii Addiction Medicine Dual Diagnosis, din cadrul Universității Stanford. Ea studiază dependența și spune că dacă reușești să iei o pauză de o lună de la a consuma/ face acel lucru de care ai devenit dependent, vei trece printr-un proces specific. În primele două săptămâni îți va fi mai greu (uneori, foarte greu), în a treia începi să te vindeci și în a patra săptămână deja te vei simții mai bine.

Planurile de viitor și deadline-urile

Revenind la povestea mea, un alt motiv care ne face să pierdem vremea ține de viitor și cât de arzătoarele sunt planurile noastre. Asta dacă ne setăm unele. Deadline-urile sunt mană cerească pentru mine, adică cele impuse din exterior, iar studiile o susțin. Dar mult din ceea ce fac, eu fiind freelancer, nu are deadline exterior, ci doar interior. Și, ghici ce? „De mâine” este melodia mea favorită.

Așa că am început să testez, din zona economiei comportamentale, nudge-uri care să mă ajute să-mi duc la bun sfârșit obiectivele. Unele dintre ele țin de a învăța să fiu concentrată și disciplinată, iar altele de a evita recompensele imediate și distragerile. Toate combinate cu ceva ce Elon Musk numește „sense of urgency”. (Acum e momentul să-mi cer scuze tuturor cărora vă presez să acționați mai rapid, pentru că nu avem timp. Dați vina pe Elon Musk.)

Un an mai târziu, iată-mă testând, așa cum fac cu clienții mei pe zona de Growth hacking și Behavioral Designing, experimente.

  • Ștergerea aplicațiilor de Social Media de pe telefon și a unor conturi definitiv (Facebook, Instagram, conturi de email nefolosite). Rezultatul: mi s-a eliberat mintea și am redus din dorința nebună pe care o aveam, de a urmări ce se mai întâmplă în lume. Că, deh, era vital pentru viața mea cât de drăguț e gheomotocul acela de pisică sau ce face Gheorghe din vârful dealului, nu-i așa?
  • Dezactivarea notificărilor de pe telefon sau web. Singurele care licăresc sunt de la aplicația de lb. franceză și Money Manager. Uneori, și Bumble. Încă nu am scăpat de calendar. Rezultatul: pot avea conversații liniștite fără să mă holbez la telefon, să văd cine mi-a mai scris.
  • Descurajarea oamenilor să-mi scrie. Mă puteți judeca aici (cum o fac și cei cărora le-am împărtășit credințele mele sub diferite forme), dar mi se pare că e prea multă vorbărie în lumea asta. Și eu sunt adepta ei, uneori. Dacă aș fi făcut tot ce-am spus, acum v-aș scrie de pe o plajă din Australia, la pensie deja. Rezultatul: îmi solicită atenția puțini oameni.
  • Ascunderea telefonului în sertar și punerea lui pe modul Silent. Știu că e amuzantă treaba aceasta, însă e similară cu a-ți pune telefonul în altă cameră. Dacă vreau să văd cine mi-a scris pe Whatsapp, trebuie să mă duc la dulap, să scot telefonul, să pornesc netul, să aștept să mi se încarce toate. Rezultatul: pot să stau focusată mai multă vreme. De asemenea, sunt destul de relaxată în conversații pentru că îmi țin telefonul în geantă, pe silent și e ca și cum l-aș ține în sertar.
  • Am adoptat mantra „Doar să încep”. Seamănă cumva cu cea a lui Mel Robbins, doar că e mea e muuulllt pe ocolite. „Doar să încep, dar stai să mai verific o dată Whatsapp, să mai dau scroll pe Linkedin, mă mai citesc un articol interesant despre ce legătură are atașamentul cu finanțele, în cuplu, ah, dar și newsletterul lui Victor Kapra...”. Știu că odată ce intru în flow, nu mă mai opresc și pot munci multă vreme (până ce mama studenților de deasupra nu-ncepe să le bage aspiratorul „copiilor”...). Rezultatul: mă păcălesc singură până încep treaba, apoi nu mă mai opresc.
  • Descurajez întâlnirile. Adesea eu solicit întâlniri, iar când fac asta este pentru că știu de ce am nevoie din acel meeting. Însă dacă e invers, atunci mă gândesc de zece ori înainte de a spune „da”. Iar dacă e vorba despre job, o agendă și o structură este necesară. Rezultatul: mare parte din oameni cu care lucrez au învățat că e nevoie să avem agendă și cu toții culegem beneficiile acestei metode (mai devreme sau mai târziu).
  • Las să mă „ardă” obiectivele mele. Știu, sună dubios. Ce vreau să spun este că-mi doresc așa mult acele lucruri încât vreau să muncesc ca să ajung la ele. Nu vorbesc aici de a le primi mai repede, ci de a le primi. Mă conving singură ca să rămân motivată și evit orice gând care începe cu „cred că azi nu e ziua ta, parcă nu ai chef, pare nu ai inspirație...” Doar dacă muncesc organizat, îmi păstrez constanța și perseverența, cresc șansele să duc la bun sfârșit ce mi-am propus. Atunci când dopamina scade, fără o structură deja stabilită, pic în vechile tipare (a se citi mai sus).

Povesteam cu un prieten despre trecut. E adevărat că nu putem să schimbăm trecutul și să ștergem toate momentele neplăcute. Sau să transformăm regretele în ceva plăcut.

Dar există o situație când putem schimba trecutul! E un lucru la care mă gândesc frecvent. Acționând în prezent așa cum ne dorim, pentru un viitor mai bun, creăm un trecut de care suntem mândri. Fiindcă prezentul, acum-ul, devine imediat trecut. Dacă știi asta, atunci poți avea influență asupra trecutului, acționând în prezent așa cum îți dorești.

Faci asta pentru că speri că va fi un viitor fain. Deși știi că multe lucruri, care nu țin de tine, vor apărea, asta nu înseamnă că nu ai mare parte din puterea de alegere. Pentru că atunci când te uiți în trecut, cu toate lucrurile neprevăzute care au apărut, acțiunile tale se vor vedea precum praful roșu pe un drum de țară. Nu și gândurile...

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Mihai Bran - Claudiu Pandaru

Când medicul psihiatru Mihai Bran le-a povestit colegilor săi de la muncă, în 2015, că ar vrea să își facă un startup în domeniul serviciilor de telemedicină, pentru a-și putea urmări mai ușor pacienții, cei mai mulți dintre ei au izbucnit în râs, neîncrezători. În prezent, business-ul său, ATLAS, pornit alături de câțiva prieteni IT-ști, a ajuns la o cifră de afaceri de un milion de euro și 400.000 de utilizatori.

Citește mai mult

Food waste Japonia

„În Japonia mâncarea e un personaj din marea poveste a lumii, un prim pas în călătorie. Fiecare regiune are cel puțin un ingredient sau o mâncare pentru care e faimoasă și care, când îi vine sezonul, e consumată în restul Japoniei. E și o formă ritualică de a reuni timpuri, locuri și oameni. Mâncarea japoneză e o formă de echilibru”, spune scriitorul George Moise într-un interviu pentru habits by Republica.

Citește mai mult