Foto: Guliver/Getty Images
O consecință a faptului că vrei să mai stai….Că ai avut atâtea griji când erai mic, că ai avut atâta de puțin timp pentru sufletul tău, încât o parte din tine nu mai poate și vrea să stea?
Procrastinarea mă interesează de mulți – mulți ani. Pentru că mă caracterizează și pe mine și pentru că știu mulți oameni care ar vrea să scape de ea. În cel mai simplu limbaj, procrastinarea înseamnă să amâni ceva ce ar trebui să faci repede.
Desigur că și eu fac parte din cei care au încercat metode precum „Cum să scapi de procrastinare în 7 pași. Începe acum“. În primul rând, probabil că acest îndemn de a începe acum m-a stresat cel mai tare, așa încât am procrastinat începutul vindecării mele de procrastinare. În al doilea rând, mi-am reamintit repede cum eu nu pot să urmez pași niciodată în a mă vindeca de ceva. Eu trebuie să văd sursa supărării mele.
Nu mai spun de ce impact are asupra mea proverbul „Nu lăsa pe mâine ce poți face astăzi”!
De-a lungul timpului și al lucrului cu mine și cu oamenii, am văzut că în spatele procrastinării sunt multe temeri. Vi le spun pe cele pe care le-am identificat la o primă vedere.
- Amân să mă apuc de proiect pentru că îmi e teamă că nu sunt bun sau nu îl fac bine. Iar dacă mi se confirmă pentru a nu știu câta oară că nu sunt bun, nu cred că mai am resurse să mai duc și asta pe umeri, așa că mai bine stau liniștit. Mai bine mai stau nițel. Altfel risc să cad iar în tunelul lui Alice din Țara Minunilor și nu știu ce mai găsesc pe acolo. Mi-e greu să aud vocea pe care o am în cap de când eram mic și care îmi spune „Nu ești bun. Nu meriți nimic. Nu meriți să fii văzut. Nu meriți iubire.” La origine nu era vocea mea, dar a devenit repede…
- Amân să fac ceva ce trebuie fiindcă îmi e teamă că nu va fi apreciat, iar eu am nevoie de apreciere. Așa că dacă nu o primesc, o să îmi fie groaznic de rușine. Fiindcă asta ar însemna chiar că nu sunt văzută deloc. Mai bine mai stau și văd eu ce fac mai încolo. Mai am timp.
- Amân să fac ceva fiindcă nu îmi plac temele. Eu fac ceva când am eu chef, nu când vrea altcineva. Aaa, eu mi-am propus să fac plățile azi? Într-adevăr, nu mi-a dat cineva asta ca temă, mi-am dat-o singur. Dar faza e că e ca și cum mi-a dat-o altcineva. Am urât școala cu temele ei. Am urât tot ce se întâmpla acasă cu părinții în jurul temelor, chiar dacă mi le făceam singur și nu îmi zicea nimeni nimic, eu am ajuns să faca asta fiindcă trebuia. Fiindcă nu voiam să se ajungă la scandal sau alte chestii.
De curând am mai văzut și alte dimensiuni ale procrastinării, care m-au înduioșat. Și am început să mă gândesc dacă nu cumva ele sunt acelea care stau la baza fricilor din spatele procrastinării.
Procrastinarea ca o consecință a faptului că te simți singur
Mai țineți minte când erați mici și trebuia să faceți curățenie în casă și tot amânați? Și, dacă venea cineva să stea cu voi, mama sau un prieten sau o verișoară, începeați să faceți curat și o făceați cu drag și spor? La fel și cu temele de la școală. Mereu le făceați mai repede și mai liniștit când le făceați împreună cu o colegă sau un coleg de la școală. Dacă le-ați fi făcut singuri, v-ați fi speriat amintindu-vă de rușinea pe care o simțeați când învățătoarea sau profesoara vă certa. De ce făceați curat, de ce făceați temele când era cineva cu voi? Fiindcă nu erați singur. De multe ori, atunci când TREBUIE să faci ceva de care nu ai chef, te simți singur, mai ales când acel ceva (teme, curat, proiect etc) poate fi urmat de a simți rușine…
Și dacă procrastinarea ar fi consecința faptului că ești obosit? Sau că mai vrei să stai cu mama?
Iată un posibil dialog dintre aceste două părți din interiorul tău:
– Hai, că mâine trebuie să predai proiectul!
– Mai stau un pic. Că parcă nu stau niciodată. Sunt obosită. Mai stai și tu cu mine.
– Nu avem timp să stăm! Avem multă treabă. Hai!
– Nu mai zi așa… Nu mai pot… Am făcut o groază de treabă de când mă știu… Am avut grijă de lucruri care nu erau treabă de copil – am avut grijă de sentimentele mamei și ale tatălui, de alți prieteni, de surori. De casa. Prea multă grijă m-a obosit. Acum vreau să zac.
– Și de ce ai nevoie ca să te apuci de proiect?
– În primul rând nu vreau să mă apuc de proiect. Dar, ca să știi de ce am nevoie, eu vreau să stau cu tine… Vreau să mai stau cu capul în poala ta…
Da….
Și dacă procrastinarea ar fi un semn că mai vrei să stai cu capul în poala mamei?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
"Nu lăsa pe mîine ce poți face azi
Lasă pe poimîine, poate nu mai tre' să faci!”.
Doar pentru ca privitul la Netflix ne-a înlocuit vocabularul cu englezisme? Înțeleg sa introducem termeni acolo unde avem lipsuri. Dar pentru mine amânarea are exact aceleași Conotații ca procrastinarea (cuvânt ce nici nu exista in lb romană).
Din start, nu voi citi acest text, din cauza fiței cu anglicismul. Nu sunt deloc naționalist. Dar nu agreez infatuarea sau lipsa curiozității pentru propria limba.
Ziua ne e trista
Pentru ca nenea nu citeste articolu
Din cauza de anglicism:))))