Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de trei ani. De astăzi vă invităm să ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră, dar și să testați viitorul tehnologiei, implementăm conversația vocală direct în browser, apăsând pe butonul de microfon poți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Și dacă procrastinarea ar fi…

Procrastinare

Foto: Guliver/Getty Images

O consecință a faptului că vrei să mai stai….Că ai avut atâtea griji când erai mic, că ai avut atâta de puțin timp pentru sufletul tău, încât o parte din tine nu mai poate și vrea să stea?

Procrastinarea mă interesează de mulți – mulți ani. Pentru că mă caracterizează și pe mine și pentru că știu mulți oameni care ar vrea să scape de ea. În cel mai simplu limbaj, procrastinarea înseamnă să amâni ceva ce ar trebui să faci repede.

Desigur că și eu fac parte din cei care au încercat metode precum „Cum să scapi de procrastinare în 7 pași. Începe acum“. În primul rând, probabil că acest îndemn de a începe acum m-a stresat cel mai tare, așa încât am procrastinat începutul vindecării mele de procrastinare. În al doilea rând, mi-am reamintit repede cum eu nu pot să urmez pași niciodată în a mă vindeca de ceva. Eu trebuie să văd sursa supărării mele.

Nu mai spun de ce impact are asupra mea proverbul „Nu lăsa pe mâine ce poți face astăzi”!

De-a lungul timpului și al lucrului cu mine și cu oamenii, am văzut că în spatele procrastinării sunt multe temeri. Vi le spun pe cele pe care le-am identificat la o primă vedere.

  • Amân să mă apuc de proiect pentru că îmi e teamă că nu sunt bun sau nu îl fac bine. Iar dacă mi se confirmă pentru a nu știu câta oară că nu sunt bun, nu cred că mai am resurse să mai duc și asta pe umeri, așa că mai bine stau liniștit. Mai bine mai stau nițel. Altfel risc să cad iar în tunelul lui Alice din Țara Minunilor și nu știu ce mai găsesc pe acolo. Mi-e greu să aud vocea pe care o am în cap de când eram mic și care îmi spune „Nu ești bun. Nu meriți nimic. Nu meriți să fii văzut. Nu meriți iubire.” La origine nu era vocea mea, dar a devenit repede…
  • Amân să fac ceva ce trebuie fiindcă îmi e teamă că nu va fi apreciat, iar eu am nevoie de apreciere. Așa că dacă nu o primesc, o să îmi fie groaznic de rușine. Fiindcă asta ar însemna chiar că nu sunt văzută deloc. Mai bine mai stau și văd eu ce fac mai încolo. Mai am timp.
  • Amân să fac ceva fiindcă nu îmi plac temele. Eu fac ceva când am eu chef, nu când vrea altcineva. Aaa, eu mi-am propus să fac plățile azi? Într-adevăr, nu mi-a dat cineva asta ca temă, mi-am dat-o singur. Dar faza e că e ca și cum mi-a dat-o altcineva. Am urât școala cu temele ei. Am urât tot ce se întâmpla acasă cu părinții în jurul temelor, chiar dacă mi le făceam singur și nu îmi zicea nimeni nimic, eu am ajuns să faca asta fiindcă trebuia. Fiindcă nu voiam să se ajungă la scandal sau alte chestii.

De curând am mai văzut și alte dimensiuni ale procrastinării, care m-au înduioșat. Și am început să mă gândesc dacă nu cumva ele sunt acelea care stau la baza fricilor din spatele procrastinării.

Procrastinarea ca o consecință a faptului că te simți singur

Mai țineți minte când erați mici și trebuia să faceți curățenie în casă și tot amânați? Și, dacă venea cineva să stea cu voi, mama sau un prieten sau o verișoară, începeați să faceți curat și o făceați cu drag și spor? La fel și cu temele de la școală. Mereu le făceați mai repede și mai liniștit când le făceați împreună cu o colegă sau un coleg de la școală. Dacă le-ați fi făcut singuri, v-ați fi speriat amintindu-vă de rușinea pe care o simțeați când învățătoarea sau profesoara vă certa. De ce făceați curat, de ce făceați temele când era cineva cu voi? Fiindcă nu erați singur. De multe ori, atunci când TREBUIE să faci ceva de care nu ai chef, te simți singur, mai ales când acel ceva (teme, curat, proiect etc) poate fi urmat de a simți rușine…

Și dacă procrastinarea ar fi consecința faptului că ești obosit? Sau că mai vrei să stai cu mama?

Iată un posibil dialog dintre aceste două părți din interiorul tău:

– Hai, că mâine trebuie să predai proiectul!

– Mai stau un pic. Că parcă nu stau niciodată. Sunt obosită. Mai stai și tu cu mine.

– Nu avem timp să stăm! Avem multă treabă. Hai!

– Nu mai zi așa… Nu mai pot… Am făcut o groază de treabă de când mă știu… Am avut grijă de lucruri care nu erau treabă de copil – am avut grijă de sentimentele mamei și ale tatălui, de alți prieteni, de surori. De casa. Prea multă grijă m-a obosit. Acum vreau să zac.

– Și de ce ai nevoie ca să te apuci de proiect?

– În primul rând nu vreau să mă apuc de proiect. Dar, ca să știi de ce am nevoie, eu vreau să stau cu tine… Vreau să mai stau cu capul în poala ta…

Da….

Și dacă procrastinarea ar fi un semn că mai vrei să stai cu capul în poala mamei?

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    Orice "procrastinat" serios ar cita proverbul complet:
    "Nu lăsa pe mîine ce poți face azi
    Lasă pe poimîine, poate nu mai tre' să faci!”.
    • Like 0
  • Dacă a “procrastina” (acest cuvânt odios) înseamnă a amâna, de ce folosim a procrastina?
    Doar pentru ca privitul la Netflix ne-a înlocuit vocabularul cu englezisme? Înțeleg sa introducem termeni acolo unde avem lipsuri. Dar pentru mine amânarea are exact aceleași Conotații ca procrastinarea (cuvânt ce nici nu exista in lb romană).

    Din start, nu voi citi acest text, din cauza fiței cu anglicismul. Nu sunt deloc naționalist. Dar nu agreez infatuarea sau lipsa curiozității pentru propria limba.
    • Like 0
    • @ cristiansirb
      Lol
      Ziua ne e trista
      Pentru ca nenea nu citeste articolu
      Din cauza de anglicism:))))
      • Like 0
  • trist ... toți ajungem aici și mama nu mai e și apoi tot mai dispar cîte unul și altul ... și vine o vreme cînd parcă ar trebui să pleci și tu ... dar trebuie să termini proiectul și chiar îl mai încetinești, pentru că încă nu vrei. În jurul tău e tot mai liniște ... și cînd, totuși, îl duci pînă la capăt ... te apuci de altul, să te ții de el, să mai rămîî un pic, printre umbre, printre amintiri. Și, cine să-nțeleagă?!
    • Like 1
  • Ai uitat ceva: lenea. In stare pura. Cand nu ai chef si atat, fara motive elaborate. Exemplu: functionarul de la stat, angajat pe pile, incompetent si ingamfat si care nu poate fi deranjat pentru ca "e ocupat" sau, mai nou, "e prins" cu chestii de care depinde soarta lumii. Ala gusat, cu colesterolul mare si imbracat prost pentru ca nu are gust, nu pentru ca nu si-ar permite. Lenea lui e totala si permanenta si nu face nimic decat de nevoie. Fara initiative si rezistent la schimbare ca gandacul de bucatarie la insecticid. De ala de ce nu zici?
    • Like 3
    • @ Valentin Salcudean
      Am vrut să scriu ceva de genul ăsta, dar ai fost mai rapid. Deși nu la funcționarul de la stat mă gîndisem prima dată...
      • Like 1


Îți recomandăm

iancu guda - andreearosca.ro

Iancu trăiește printre cifre. Biroul lui e mic și „decorat” cu o grămadă de lucruri care reflectă și preocupările, și pasiunile, și munca lui: pe un perete e un tricou semnat al echipei Viitorul Constanța și alte memorabilia legate de clubul creat de Gheorghe Hagi. Fotbalul e una dintre pasiunile lui Iancu, alături de înot.

Citește mai mult

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult