De ziua relaxării naționale, am mers la pescuit, însă am avut o mare surpriză

Foto: Carla Nascimento/ Alamy/ Profimedia

Am avut grijă să pun în coșul de rufe hanțele specifice. Anul ăsta am apucat să le port pe baltă de vreo două ori, înainte să vină valul pandemiei. Oricine știe, de la a doua ieșire pe bălți împătimitul intră în rutina mulților ani de viață pescărească, aia cu tradiții, ticuri și superstiții. Și chiar când era să scap de zgura iernii și să-mi ostoiesc dorul de ducă au venit spaima, izolarea și statisticile negre. Știți voi, tabloul ăla de zi cu zi cu evoluția nenorocirilor. 

Eu pun hanțele la spălat, iar soția, când prinde ocazia, mai aruncă din ele. Nu-i de bine, dacă mă-ntrebați pe mine. Tricoul ăla, nădragii ăia pătați și cârpiți, canadiana aia bătrână și vesta cea veche cu enșpe buzunărașe sunt exact componente ale unei „ieșiri echipat așa cum trebuie”. Schimbări pot fi admise, dar numai după analize și necesități, oportunități și renunțări. Și, cum știe toată lumea, renunțările lasă cicatrici pe cuget.

Or, cum ziceam, de două luni, fix de când inițiasem ieșirile de anul ăsta la zburdat, în traiul meu s-a insinuat beleaua de pandemie. Și iată cum a trebuit să schimb frumusețe de mediu ambiant cu verdeață, brize și aer nepoluat cu vederile cadru fix de pe fereastra din sufragerie. 

Sinistrul virus s-a așternut peste toți, nici că s-a mai pomenit un așa consens în restricții, frustrări și speranță că răul trece. Nu-i de ici de colo ca un eveniment, o situație anume să aibă ecou în toate colțurile lumii și să afecteze în așa măsură tot ce presupune societatea umană a momentului. Cu implicații adânci ori superficiale, cu modificări de înțelegere, de adaptare, de comportament, de raportare la un eveniment perturbator. Ici – colo lumea își mai dă cu părerea că unele stări de fapt care păreau beton vor suferi mutații. Eu aș zice că schimbările „de mâine” vor depăși cu mult orice previziuni. Vor dispărea sisteme relaționale comode, se vor remodela șabloanele de comportament și tipare de gândire. Cu siguranță, ne vom așeza existența în tipare noi și o vreme o să fim puțin confuzi.

Am fost cuminte. Mi-am asumat restricțiile și modelul recomandat de comportament, afară și la revenirea în casă. M-am spălat pe mâini, m-am dezinfectat, mi-am reprimat dorul și pornirile afective. N-am pupat, îmbrățișat ori strâns mâna nimănui, chiar dacă ardeam s-o fac de nenumărate ori. Cu spălatul și dezinfecția a fost simplu, cu celelalte să nu credeți c-a fost ușor.

Pe 15 mai, de ziua relaxării naționale, cum era firesc, m-am bucurat de „ieșire”. Ocazie cu care  soția mi-a pus la-ndemână tricou, pantaloni și vestă cu totul noi. La o adică, treacă de la mine, nădragii și sărăcia de tricou. Dar vesta, nenișorule, vesta e însăși piesa de referință a rătăcitului pe bălți. Cum să-i spun soției cât de important e să găsești gută în buzunarul stâng interior, cârlige în buzunărașul drept de la piept și toate cele dosite judicios în cele 12 „adăposturi și coclauri”?! Am fost stingher toată ziua, am căutat plumbii și am dat de cârlige, iar în locul unde țineam șervețele e un buzunar fals. Telefonul e undeva în stânga jos, iar buzunar secret pentru „tezaurul” personal nu mai există. Bulversat, vă dați seama. Colac peste pupăză, de parcă n-ar fi fost destul, nici vorbă de capturi. Am tot stat cu bățu-n mână, așteptând dansul plutei. N-a fost chip, peștii fie dormeau, fie în cele două luni de huzur în care au zburdat fără frică din stuf în mal și din mal spre aiurea s-au școlit și ignoră bunătate de momeală.

Vă spun eu, prea multe schimbări pe unitatea de timp. Trag nădejde să rămân întreg, musai să muncesc la croit trai cu repere noi.