„I Am Family”. Am ajuns într-un sat de pescari din Brazilia, unde viața curge în costum de baie și picioare desculțe, iar copiii cresc interogativi, curioși și atenți la animalele junglei

(Foto: Facebook/I Am Family) 

Mesajul unui șef de trib către toți „românii care au urechi să-l asculte": 

„Către toți frații și surorile, viața este într-o continuă schimbare și noi toți ne adaptăm noilor realități. Dar ce nu trebuie să uitați niciodată, este moștenirea lăsată de strămoșii voștri, nu uitați nimic din ceea ce ei au lăsat, iar vouă vă este trebuincios... În acest mod, copiii voștri nu vor uita niciodată cine sunt cu adevărat... "

Lucio Mesa Illha, șef de trib, comunitatea din partea înaltă a Văii Sacre a Incașilor 

Cine este I Am Family? Suntem noi, o familie de români care și-a luat lumea în cap la propriu și care culege bucăți de povești, impresii gastronomice, inspirații culturale și imagini pentru suflet din întregul Mapamond. Dacă vreți să ne cunoașteți mai bine, citiți articolele scrise pentru Republica sau intrați pe site-ul www.iamfamily.eu, unde scriem regulat.

Cum probabil deja știți, România am părăsit-o în anul 2010 cu speranța că vom întâlni în drumul nostru un loc și o comunitate în care să trăim alături de copiii noștri. Între timp prioritățile s-au schimbat, la fel și viziunea asupra unui anumit mod de viață astfel că după atâta timp ne găsim pe drumurile Americii de Sud, într-un sat de pescari din Brazilia.

(Foto: Facebook/I Am Family) 

Aici viața curge în costum de baie și picioare desculțe, iar copiii cresc interogativi, curioși și atenți la schimbările climatice, animalele junglei braziliene, viața marină și nu în ultimul rând la noii lor prieteni brazilieni. Zilele trec repede, par că se topesc precum înghețata pe timp de vară. Am încetat să mai căutăm locul perfect pentru că locul perfect este oriunde suntem împreună dar ne-am păstrat curiozitatea de a cunoaște cum trăiesc anumite comunități din întreaga lume, ce soluții au găsit la probleme de interes general și ce provocări au întâlnit în drumul lor. 

Astăzi aș dori să vorbim un pic despre concluzia la care am ajuns după vizitarea a peste 25 de comunități din Europa și America de Sud și cu ce impresii am rămas după această experiență. Unele comunități de care ne-am simțit legați sufletește ne-au deschis brațele și ne-au adoptat pe perioade mai mari de timp, astfel având norocul de a face parte din viața lor. 

Printre comunitățile vizitate se număra sate eco din Portugalia, Spania, Italia și Germania, comunitatea indienilor Shipibo din Iquitos, Peru, comunitățile Quero și Chawaitiry din partea înaltă a Văii Sacre a Incașilor, comunitatea internațională din Valea Sacră, Peru, comunitatea de la poalele muntelui Tunupa, Salar Uyuni, Bolivia sau comunitățile de meșteșugari, Lacul Titicaca. În satul Tamera (sat înființat în anul 1978 de un grup de nemți, devenit între timp un nou model de societate) am participat la un curs de formare de lideri prin conectare cu caii. Timp de trei săptămâni cât a durat cursul copiii au explorat satul, au învățat despre diversitatea culturală și împreună cu Gabriel au ajutat la bucătărie fiind în contact cu bătrânii înțelepți ai satului. Au învățat lucruri simple, cum se face bulionul de casă din roșii bio, crescute fără pesticide, au învățat să nu întârzie la masa de prânz, să nu-și pună în farfurie mai mult decât consumă și să stea la rând pentru a-și spăla singuri tacâmurile. Au învățat că există masă fără șervețel lângă farfurie și sucul natural se poate bea și fără paiul de plastic ce contaminează planeta, deci mai puțini copaci tăiați și mai puțină poluare.

(Foto: Facebook/I Am Family) 

În satul Hara, copiii au învățat despre pasiuni și cum acestea au devenit sursă de întreținere a familiilor de suedezi. Fiecare familie din acest sat era maestră în câte ceva, iar pasiunea era transmisă generational. În satele eco din Europa ne-am însușit primele noțiuni despre permacultura și construcție de earthship-uri, în comunitățile de indieni shipibo din jungla amazoniană am învățat să mâncăm mai sănătos și ne-am însușit primele noțiuni despre plante și puterea lor de a vindeca diferite boli. 

Comunitățile de menoniti din Paraguay ne-au învățat ce înseamnă puterea familiei și ne-au impresionat cu forța lor de muncă. Comunitățile Chawaitiry și Quero ne-au învățat cât de important este să ai respect pentru tradiție, cât de frumos este să împarți roadele pământului cu cei din comunitatea din care faci parte și cât de minunat este să faci lucruri de mână cum ar fi poncho-urile lucrate din lâna de alpaca și vopsite natural din amestecuri de plante. Comunitatea femeilor țesătoare din America de Sud a deschis o lume nebănuită și plină de magie care a hrănit pofta Carlei și Anei de a culege povești din călătoriile lor și de a creea povești noi, închipuite.

(Foto: Facebook/I Am Family) 

Sunt multe lucruri pe care le-am învățat și alte multe lucruri pe care și noi le-am transmis celorlalți. Aceste schimburi interculturale ne fac bogați sufletește și aduc un plus de frumusețe vieții în ansamblul ei. Sunt multe de vorbit despre comunitățile pe care le-am întâlnit în drumul nostru și din păcate nu ne permite spațiul de a intra în detalii. În comunitățile acestea viața curge frumos, membrii acestor microsocietăți sunt conectați între ei și oferă suport unul celuilalt. Probleme sunt ca peste tot, dar soluțiile sunt căutate împreună. Poate că nu sunt modele perfecte de reprodus la o scară largă, dar ca și remarcă personală, comunitățile în care oamenii trăiesc armonios sunt cele care au în vedere două aspecte copiii și bătrânii, primul prin educație al doilea prin respect și valorizarea individului. Un alt numitor comun ar fi conexiunea cu natura. Suntem creaturi ale Pământului, de aici ne hrănim, ne luăm forța, energia, vitalitatea și puterea de muncă. Ritmul vieții pământului este același cu ritmul vieții noastre interioare în acest fel mediul devine potentiator de creativitate. 

România are nevoie de o redefinire și cel mai bun moment este acum. Citesc povești despre oameni minunați care și-au dat seama că există viață în afara betoanelor și care lasă asfaltul orașelor pentru liniștea vieții de la țară. Românii simt nevoia de libertate, libertate de exprimare, libertatea de a crește mâncare fără „venin" cum ar spune vecinul nostru artist din Brazilia, nevoia de a fi autosuficient. Suntem prinși în propriile noastre jocuri psihologice. Ne dorim o țară ca-n afară. Alergăm după himere, indiferent de cât de bogată și de bine organizată este o țară, oamenii în general au același frământări și probleme existențiale. Oamenii aceștia pe care obișnuim să-i invidiem, cu șosele perfecte și manichiura impecabilă, au ajuns la performanța extraordinară de a construi cu precădere în exterior, dar în interior mulți dintre ei sunt mai seci decât deșertul Sahara. Întâmplător am dat peste un articol în care Christine Lagarde (director general FMI) vorbea despre riscul creșterii speranței de viață și despre previzionarea că societățile nu vor mai putea face față susținerii pensiilor, întrucât bătrânii trăiesc prea mult. Societatea actuală a atins termenul de valabilitate în toate mecanismele structurii ei. Când bătrânii unei țări sunt priviți ca o cifră și faptul că ei trăiesc mai mult devine un risc pentru economia globală înseamnă că omenirea s-a îndepărtat de suflet și că educația promovată de era industrializării a fost un eșec lamentabil. 

 Avem nevoie de o „reprogramare" la nivel de nație, de schimbarea mindset-ului, de schimbarea sistemului de valori printr-o reforma educativă. 

E necesar să ne educăm copiii în mod liber punând accent pe formare de caractere, să ne educăm copiii cu dragoste pentru natură și respect pentru bătrâni. 

În comunitățile mai sus menționate, bătrânii nu sunt considerați un risc, ci o mândrie și o sursă de inspirație. Ei sunt înțelepții satului, fac parte din politică, iau decizii, sunt în permanent contact cu tinerii, sunt activi în viața comunității din care fac parte. 

Bătrânii românilor mor în fiecare zi câte puțin odată cu ieșirea la pensie. Sunt sigură că există printre voi oameni cu inițiativă care ar putea include printre proiectele lor și înființarea de cluburi pentru pensionari care să fie active și funcționale și nu mă refer la cluburile în care întâlnești doi bunici care joacă șah. Cluburi de artă, de nutriție, artă culinară , tricotat, yoga, meditație și de ce nu cluburi de citit povești! Sectiile de pediatrie din spitale ar avea nevoie de bunici care să citească povești copiilor. Recuperarea acestora ar fi mai ușoară. 

Pe vremea când locuiam în Portugalia, profesoara Carlei a propus o excursie împreună cu copiii la o casă de bătrâni din Coimbra. Eram încântată de inițiativă și bucuroasă. În sfârșit, copiii se vor bucura de o zi alături de bunici, chiar dacă nu sunt bunicii lor! Din nefericire, la ședința cu părinții, aceștia au votat aproape în unanimitate renunțarea la excursie. Și-au justificat decizia spunând că le este teamă că elevii ar putea contacta boli!?

Copiii au nevoie de a cunoaște lumea așa cum este ea. Ferindu-i de noroi și pământ le scădem imunitatea, ferindu-i de ploaie și de bucuria de a se juca în baltoci le îngrădim libertatea, ferindu-i de a simți plictiseala le îngrădim creativitatea, ferindu-i de bătrâni îi creștem fără să înțeleagă cine sunt.

Modelul actual al societății este infestat, o schimbare nu se poate produce decât din interior, printr-o dezvoltare și evoluție a fiecăruia dintre noi, printr-o trezire a fiecărui individ. Pentru a crește copii liberi este necesar ca fiecare dintre noi să fie liber.

Zicea un prieten că obiceiurile dăunătoare mor greu. Păi cred și eu că mor greu, tot ce implică o luptă înseamnă un conflict, e care pe care. Pe obicei  nu încerci să-l omori, ci îl înlocuiești în mod inteligent cu altul constructiv, pozitiv. O schimbare poate veni doar din interior, prin înlocuirea noilor valori cu altele sănătoase și continuarea în acest fel până în momentul în care sistemul se prăbușește de la sine. În acest fel se schimbă și modul de percepție, într-un final ciuma orice culoare ar avea ea se transformă într-o simplă gripă!

Mesajul I am Family către șeful de trib Lucio Messa Illha:

„Dragă Lucio, strămoșii noștri ne-au lăsat o moștenire incomensurabilă, în cântece și port, în obiceiuri și povești. Ne-au mai lăsat și râuri repezi și munți bogați în faună și floră, ne-au lăsat flori de colț, deltă și pelicani. Mai ții minte când ne spuneai despre copaci că au conștiință și că oamenii au căpătat conștiință de la copaci? Cu fiecare transport de lemn vândut peste hotare, românii își dau sufletul... la export..."

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp