În ultima vreme ne-am obișnuit să fim omorâți pe stradă, în malluri, în trenuri, în cafenele, în restaurante, în teatre, în redacții de ziare, în aeroporturi. Suntem omorâți cu automate, cu bombe artizanale, cu grenade, cu camionul, cu maceta, cu cuțitul.
Suntem omorâți cu copiii de mână, cu colegii de serviciu, cu turiștii noștri pașnici alături, cu prietenii de-o viață, cu copiii noștri nenăscuți în pântece. Suntem omorâți cu metodă și ne uităm perplecși, seara, la televizor cum crima de cea mai sinistră speță proliferează nepedepsită.
Riscăm ca, în curând, măcelărirea noastră să devină, în ochii noștri acoperiți de solzii unei ideologii a indiferenței, o rutină, care, ca toate rutinele, funcționează ca un mecanism de adaptare și de răcire a nervilor noștri puțin mai încălziți decât de obicei.
Riscăm să ajungem să simțim, cu fiecare viață curmată, doar o jenă constatatoare de cifre. 84, 16, 153, 2... Ne mobilizăm scurt și ne liniștim iute cu declarațiile depășite ale autorităților care ar trebui să ne protejeze. Suntem, de fapt, un corp social năpădit de un cancer galopant cu metastaze pe care le tratăm topic, mințindu-ne că, luând aspirină, avem toate șansele să scăpăm. Suntem, din păcate, un corp decapitat, care zace cu coloana retezată și care nu mai e în stare decât de reflexe mecanice ale nervilor periferici.
Capul ni l-am tăiat, voioși, singuri cu mult înainte să fim năpădiți de tumoarea care acum își face harnică treaba în carnea noastră. Ne-am decapitat în clipa în care ne-am livrat, printre lacrimi de crocodil și oftaturi politic corecte, unei ideologii bolnave rezultate dintr-un dezechilibru al spiritului nostru european. Orice boală trupească este, așa cum pare să ne învețe aulic știința ultimilor ani, rezultatul unei suferințe a părții noastre nevăzute, a spiritului, a duhului, a psihicului, a conștiinței noastre, cum vreți să-i spuneți. Suntem bolnavi astăzi pentru că am ales să ne lobotomizăm pentru a ne face viața mai plăcută, mai puțin grea, mai fără griji, de fapt mai abulici. Am secționat din partea noastră nevăzută tocmai zona care ne întreținea, „peste mode și timp”, tensiunea necesară pentru orientarea în marasmul obiectiv al tuturor modelor și a tuturor timpurilor. Ne-am omorât cu bună știință acel centru nervos care ne conecta la realitate și am început să celebrăm, beți, victoria asupra rațiunii noastre constitutive. Ne-am bătut joc de strădaniile umanității noastre milenare a cărei țintă și ideal era tocmai trezia noastră, discernământul, capacitatea de judecare limpede și în consecință, punerea lor în practica iubirii, a credinței și a speranței. Am preferat să ne îndrăgostim nediscriminatoriu de viciu, să ne îmbrătișăm fără nici o experiență reală cele mai abjecte neputințe, să involuăm cu orice preț în balele mulțumirii de sine și să abolim orice fel de rigoare care presupune, prin ea însăși, practica constantă a ascezei rațiunii. În mai puțin de treizeci de ani de moșmondire în mlaștina corectitudinii politice am anulat trei mii de ani de exerciții ale spiritului. Și am căzut iute pe treapta cea mai de jos a neputinței.
Marți dimineața, un preot francez a fost decapitat, în genunchi, lângă altar, în timpul săvârșirii liturghiei și în fața participanților. Dincolo de tragismul cazului individual, pe care câți dintre noi nu suntem dispuși să îl trecem ușor cu vederea, glosându-l la capitolul fapt divers, gestul abominabil al unui tânărului musulman radicalizat are profunde implicații simbolice.
Neputincioși cum suntem, nu înțelegem să ne revenim, pentru că revenirea presupune, e drept, un efort de voință titanic. Neputincioși cum suntem, prăvăliți la pământ, continuăm să dăm vina, culmea!, tot pe axa noastră portantă, fosta noastră rațiune, exersată și polizată în atâtea circumstanțe potrivnice. Privim în continuare ideologia noastră extrem secularistă ca pe ultimul argument al existenței noastre pe pământ, fără să ne dăm seamna ca aceasta e doar o excrescență vinovată, o dezvoltare bolnavă a unui mecanism descentrat, o formă de extremism la fel de nebunească ca orice tip de extremism. De această maladie irațională e cuprinsă, pare-se, toată civilizația occidentală. Ceea ce suntem în stare să opunem astăzi radicalismului islamist, care este, atenție, o ideologie religioasă, nu o religie, este radicalismul isteric al ideologiei politicii corecte.
De bombardamentul cu mesajele ideologice ale unei îndrăgosteli bezmetice de orice rău cu care ne confruntăm nu scapă nimeni. Vaticanul însuși, sub conducerea laxistă a unui papă care nu și-a putut depăși complexele provinciale, pare să nu facă față momentului. Cancelariile occidentale cu atât mai puțin. Tot ce auzim este aceeași placă stricată, care repetă la infinit, ca pe o imputare surdă, refrenul pe care valsează o umanitate decerebrată.
Dovadă stă și lipsa de reacție a mijloacelor de comunicare în masă la unul dintre cele mai crâncene omoruri săvârșite pe teritoriul Europei. Marți dimineața, un preot francez a fost decapitat, în genunchi, lângă altar, în timpul săvârșirii liturghiei și în fața participanților. Dincolo de tragismul cazului individual, pe care câți dintre noi nu suntem dispuși să îl trecem ușor cu vederea, glosându-l la capitolul fapt divers, gestul abominabil al unui tânărului musulman radicalizat are profunde implicații simbolice.
Închipuiți-vă scena și explicați-vă consecințele ei: un preot foarte bătrân, Jacques Hamel, săvârșește, într-o biserică aproape goală, în fața a două călugărițe și a doi laici, cea mai importantă slujbă a creștinătății, liturghia. Nimeni nu îi deranjează, nimeni nu trece pragul acelui lăcaș, nici un curios nu-și bagă nasul în chestiuni revolute de felul ăsta. Numai doi atleți ai unei ideologii verzi, deci veșnic tinere, se aventurează până într-acolo încât îi taie cu cuțitul gâtul preotului bătrân, după care ies victorioși din biserică cu Allah akbar, ca să își ducă la capăt misiunea, adică să fie împușcați de forțele de ordine ajunse între timp pe poziții, dar numai în afara lăcașului.
Uciderea atroce a preotului din Saint-Etienne-du-Rouvrai este o ucidere in effigie a Europei înseși, a bătrânei Europe a echilibrului suveran, a toleranței cu discernământ, a rațiunii dominante și a credinței treze. Moare astfel decapitat un continent al libertății responsabile câștigate cu atâta greutate, un teritoriu al „iubirii cumpătate de frumos și al iubirii vii de înțelepciune”. Și moare părăsit de fiii lui rătăcitori, pierduți în inextricabilele nuanțe ale unui inventat complex de vinovăție. Moare în prezența câtorva martori neputincioși în fața barbariei, a lipsei de spirit și a inumanității. Moare nelăsându-le nevrednicilor lui urmași nici măcar sentimentul că, îmbarcați pe corabia nebunilor, aceștia se năpustesc în infernul lumilor crepusculare, fără hotar și fără căpătâi.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Din păcate explicația potrivit căreia pentru toate relele este de vină corectitudinea politică ar fi necesitat – în locul textului frumos, cursiv și aproape total lipsit de concret – o argumentare mult mai solidă, având în vedere că afirmația în sine ar merita și ea o digresie mai amplă.
Termenul de ”corectitudine politică” a apărut la începutul anilor ‘90 ca urmare a unor serioase și lungi dezbateri publice în jurul unor lucrări cruciale care aveau ca obiect diagnosticarea societății americane de la sfârșitul anilor ‘80 ( Allan Bloom : The Closing of the American Mind -1987, Roger Kimball : Tenured Radicals – 1990, Dinesh D’sousa : Illiberal Education – 1991 ).
Termenul este folosit pentru a denumi expresii, măsuri și politici – în general de sorginte liberală - care au ca scop evitarea comiterii de ofense sau dezavantaje față de membri unor grupuri particulare din societate, de regulă minoritare din punct de vedere social sau numeric. Dacă în anii 90 a parcurs un curriculum intens în USA, cu influențe și în Europa, ( cu incidente ciudate pentru noi chiar în zilele noastre, mai ales în viața academică americană ) astăzi, în discursul politic și din media termenul este folosit în mod peiorativ, implicând caracterul excesiv al acestor politici.
Eu cred că dacă atribuim apariției și bântuirii terorismului în Europa și lume o singură cauză, ne privăm singuri de analiza mai amplă a fenomenului și ne lipsim totodată de posibile măsuri de contracarare. Fără pretenția de a fi exhaustiv, nu cred că descriem corect fenomenul dacă nu amintim măcar câteva evenimente generatoare de instabilitate în lume:
• Consecința celui de al doilea război irakian din 2003, prin care s-a răsturnat echilibrul relativ de puteri în zonă și eșuarea pacificării țării ocupate.
• Estimarea greșită a cauzelor și mobilelor care au dus la izbucnirea mișcărilor ”primăverii arabe”
• Evaluarea optimistă a perioadei, mijloacelor și politicilor necesare pentru ”instaurarea” democrației – de fapt eșuarea politicii de democratizare forțată în zone cu trecut lipsit de experiența statului de drept
• Subevaluarea timpului necesar pentru și supraevaluarea gradului de integrare, încercări de asimilare cu efecte negative
• Efectul schimbărilor climatice asupra unor zone cu migrație masivă ( Peninsula Arabă, Sahel, Maghreb etc )
• După IOM ( International Migration Agency ) în prezent cca 60 de milioane de oameni au statut de migrant
La cauzele de mai sus se adaugă câteva specific europene, printre care incapacitatea de a elabora operativ o politică unitară de apărare a granițelor uniunii, inexistența unui consens în ce privește suportarea unui număr plafonat de emigranți de către statele membre ( propoțional cu niște criterii), ”tratarea” problemei migranților în mod individual (”original”) de câteva state, serioase disensiuni între statele membre asupra problemei în general, interesul unor state extracomunitare, cu agendă antiuniune etc .
În fine, toate acestea au înlesnit până la extrem posibilitatea accesului unui număr incert de teroriști, printre care și europeni antrenați ”la cald” pe fronturile din Siria.
Iată numai câteva aspecte care completează, după părerea mea, fenomenul pe care ne grăbim să-l caracterizăm simplist ca fiind cauzat de multiculturalism și corectitudine politică ( fără a nega ca fiind partial la originea ”orbului găinii” la unii )
Nu te poti apara de cineva care te loveste in spate prin surprindere !
Solutia ar fi sa ucidem un milion de refugiati din cauza a 20 de bestii?
Eu unul o exclud. Si fac asta tocmai in numele experientei din secolul trecu si a principiului crestin ca bunatatea nu are masura.
Solutia e simpla , hai sa fim atenti unul cu altul, sa fim mai des ""impreuna" chiar daca nu ne cunoastem. Macar POLITETE si nu CORECTITUDINE INDIFERENTA !
Da, se vor teme sa faca !!
Nu te poti apara de cineva care te loveste in spate prin surprindere !
Solutia ar fi sa ucidem un milion de refugiati din cauza a 20 de bestii?
Eu unul o exclud. Si fac asta tocmai in numele experientei din secolul trecu si a principiului crestin ca bunatatea nu are masura.
Solutia e simpla , hai sa fim atenti unul cu altul, sa fim mai des ""impreuna" chiar daca nu ne cunoastem. Macar POLITETE si nu CORECTITUDINE INDIFERENTA !
Da, se vor teme sa faca !!
Autorul indeamna Europa sa se trezeasca din neputinta, dar nu spune sa se trezeasca sa faca ce? Ca aluzia se intelege, dar de ce nu spuneti concret care e planul? Ca vai nu va lasa astia cu corectitudinea politica, ok, dar ce anume propuneti mai exact? Logica pe care pare ca o propuneti: ne ataca niste cretini nebuni, sa fim si noi cretini nebuni.
Conducatorii actuali ai Europei se pare ca nu au inteles asta, si vor fi taxati la vot sau mai rau.
Ce inteleg eu din articol, ceea autorul nu spune raspicat, ci doar sugereaza, e ca Europa a fost de secole profund crestina si ar trebui sa ramana asa.
Eu nu cred ca religia e neaparat problema, e doar un pretext dupa care se ascund indivizi primitivi. Nu faci niste oameni care au trait de secole in deserturi si caverne sa adere la anumite valori, pe care Europa insasi le-a invatat in sute de ani.
Eu cand am fost in Arabia Saudita m-au rascontrolat, amprentat, m-au pus sa semnez ca respect legislatia lor, si nu mi s-a parut deplasat, e tara lor, fac ce vor.
Nu instig la violenta, dar ma uit la SUA post 9/11. Eu n-am mai auzit de atentate islamiste pe acolo... Toata lumea il condamna pe Bush pentru masurile luate, dar uite ca au avut efect. Cateva bombe pe acolo, controale severe la aeropoarte, gari si chiar pe strada, Homeland Security Act, Guantanamo si gata, nu trebuie sa facem filozofia religiilor pentru asta.
Aici ar trebui aplicat sistemul Homeland Security Act: chiar daca esti cetatean, daca esti suspect de acte teroriste iti pierzi orice drept care deriva din cetatenie.
Dar mai este o mare diferenta intre cele 2 entitati: America si Europa. Este vorba despre tipul de imigranti. Faca in SUA acestia vin din toate colturile lumii, chiar si in conditiile in care exista o mare comunitate musulmana, Europa este asaltata de vreo 50 de ani de imigranti preponderent musulmani, fie ca vorbim despre maghrebienii si africanii din Franta, Belgia si Olanda, fie ca vorbim despre turcii din Germania sau de mai recentii sirieni, afgani si irakieni care ar merge oriunde la Vest de Romania. Acest flux coroborat cu corectitudinea politica si cu aroganta descrisa mai sus sunt probabil cauzele neplacerilor europene prin comparatie cu SUA.
Parintii - romanii get beget, emigrati in SUA la varsta de 30 de ani. Copilul nascut in SUA, la momentul exemplului avand vreo 4 anisori. Acasa se vorbeste romaneste, contact cu Romania exista, multi prieteni de familie sunt romani. O parada oarecare, multime de steaguri americane. Copilul, entuziasmat: "Uite mami steagul nostru"
Binenteles, exemplul e extrem, copiii sunt mai usor de indoctrinat, etc. Dar ce voiam eu sa spun este ca SUA, ca tara, captiveaza, atrage, te face sa-ti doresti sa traiesti acolo, sa traiesti "visul american".
De aici pornind aveti dreptate, Europa nu mai exercita de mult magnetismul asta - daca o fi fost candva, in perioada destramarii coloniilor. Cel mai bun exemplu e politica fata de est-europeni care au si nu au aceleasi drepturi cu nativii; desii avem secole de identitate socio-culturala, religioasa etc. comuna. Europa, purtata de un val de complexe isi da de zeci de ani cu stangu-n dreptul. Pe de o parte se indigneaza socialist cand mai rasare cate un politician mai hotarat, gen De Gaulle, Thatcher sau Szarkozy; pe de alta parte se plang ca au enclave musulmane si terorism islamist.
Faptul ca Europa se confrunta cu imigranti preponderent musulmani e iarasi adevarat dar atunci sa lase discriminarea pozitiva, multikulti si alte teorii din astea si sa aplice propria lege pentru toti, ca doar stim de sute de ani cu cine avem de-a face.
Per ansamblu sunt deocord cu D-voastra, mai putin partea cu aroganta. Eu cred ca e o combinatie de vina istorica, delasare, comoditate, alienare socialista si prostie pura.
Dupa mine cauzele sunt muuult mai vechi si ar merita o disctie separata.
Dar ca sa rezum putin, Europa sufera de un complex al vinovatiei: Anglia, Franta, Belgia, Olanda, etc. datorita imperiilor coloniale; Germania datorita nazismului si celui de-al 2-lea razboi mondial. Si un complex generalizat vis-a-vis de SUA, ceva de genul ce am fost noi odata si incultii aia ne-au luat-o inainte.
Conseciinta a fost o refugiere in cultura dusa catre extreme, un refuz de a trai realitatea, pe scurt o alienare generala. Care la randul ei a dus la pierderea treptata a sistemelor traditionale de valori, cultul unor pseudo-elite, glorificarea unor teorii socialiste mascate sub numele de liberalism. Notiunile de nationalitate, patriotism, credinta si-au pierdut continutul. Ca urmare asa au si votat, politicieni emasculati si binenteles politically correct.
Ca sa faca fata economic Americii au inventat struto-camila Uniunii Europene, plina de birocrati evident rupti de realitate.
Ca sa compenseze vina istorica au deschis usa imigrantilor (desi pe termen scurt motivul a fost economic). Odata ce au dat drumul hoardelor barbare si in contextul socio-politic amintit, dezastrul actual era doar o chestiune de timp.
Dupa mine cauzele sunt muuult mai vechi si ar merita o disctie separata.
Dar ca sa rezum putin, Europa sufera de un complex al vinovatiei: Anglia, Franta, Belgia, Olanda, etc. datorita imperiilor coloniale; Germania datorita nazismului si celui de-al 2-lea razboi mondial. Si un complex generalizat vis-a-vis de SUA, ceva de genul ce am fost noi odata si incultii aia ne-au luat-o inainte.
Conseciinta a fost o refugiere in cultura dusa catre extreme, un refuz de a trai realitatea, pe scurt o alienare generala. Care la randul ei a dus la pierderea treptata a sistemelor traditionale de valori, cultul unor pseudo-elite, glorificarea unor teorii socialiste mascate sub numele de liberalism. Notiunile de nationalitate, patriotism, credinta si-au pierdut continutul. Ca urmare asa au si votat, politicieni emasculati si binenteles politically correct.
Ca sa faca fata economic Americii au inventat struto-camila Uniunii Europene, plina de birocrati evident rupti de realitate.
Ca sa compenseze vina istorica au deschis usa imigrantilor (desi pe termen scurt motivul a fost economic). Odata ce au dat drumul hoardelor barbare si in contextul socio-politic amintit, dezastrul actual era doar o chestiune de timp.