Aseară, la Digi 24, am spus că președintele Iohannis ar trebui să încalce legea, refuzând să semneze ca simplu iscălitor decretul de demitere a democrației din România.
Căci despre asta este vorba, nu doar despre revocarea unui procuror-șef de direcție din cadrul Parchetului General.
În anul 2012, prin decizia unei Curți Constituționale băsesciene în majoritate, votul valabil al nu mai puțin de 7.400.000 de cetățeni, zdrobitor în favoarea demiterii președintelui, a fost anulat, aruncat la gunoi.
În anul 2018, prin decizia unei Curți Constituționale PSD-ALDE în majoritate, votul celor 6.000.000 de cetățeni care l-au ales pe președintele Iohannis în 2014 este anulat, aruncat la gunoi.
Klaus Iohannis a fost trimis la Cotroceni ca să-i reprezinte pe cei care l-au votat și pe cei care nu l-au votat – Curtea Constituțională îl împiedică în mod direct și explicit să facă asta. Nu îl scoate din funcție, cum zice dna Dăncilă despre pompe, îl scoate din funcțiune. Practic, Dragnea și Tăriceanu, folosind scula CCR, îl suspendă pe președinte.
Mai mult decât atât, mult mai mult, suspendă democrația, puterea poporului, din România.
În 1947, șeful statului, regele ales constituțional al României, nu a avut nicio șansă în încercarea de a se opune instalării dictaturii. A fost înlăturat fără referendum, cu pistolul pe masă. Acum, președintele poate face uz de dreptul de a fi supus hotărârii poporului.
Deci, suspendarea dictată de CCR măcar să fie făcută ca la carte. Președintele să nu semneze decretul, și să facă asta declarat, nu amânând actul, în chip laș, degradant și, până la urmă, inutil vreme de un an, până încetează mandatul procurorului-șef DNA.
Asumându-și consecințele.
Pentru democrație, mai grav decât să încalci legea este să încalci legea nepedepsit. Neconformându-se ordinului CCR, Iohannis comite o infracțiune care poate fi numită cum vor dori Dragnea-Tăriceanu, chiar și înaltă trădare. Pentru asta, va fi suspendat în Parlament de majoritatea PSD-ALDE, cu avizul entuziast al CCR. Apoi, vom merge la vot într-un referendum desfășurat după regulile instituite de PSD, astfel încât nu va mai fi nevoie de 9 milioane de participanți pentru a-l da jos pe președinte, ca în 2012. Și organizat de un specialist cu patalama în falsificare de voturi, dl Dragnea.
La urma urmelor, ce se întâmplă acum este ciocnirea votului la parlamentare din 2016 cu votul la prezidențiale din 2014. Singura soluție democratică: să votăm din nou.
Dacă poporul va hotărî debarcarea președintelui, atunci acesta poate fi judecat și băgat în pușcărie. Iar cei care vor fi votat împotrivă, vor intra în pușcăria numită România, ca înainte de `89, sub stăpânirea jupânului absolut, Liviu Dragnea.
Dacă nu, nu. România va mai rămâne democrată. Deocamdată.
P.S.
Zilele acestea, când se întâmplă să fie în joc soarta democrației, am trecut pe lângă strada mare și stația RATB numite „11 Iunie”, aflate în apropierea Pieței Unirii. 11 iunie trebuie să fie o zi importantă în istoria României, nu?
Și este, dar sunt două.
În 11 iunie 1848, vodă Bibescu a fost nevoit, sub presiunea revoluționarilor pașoptiști, să semneze Proclamația de la Islaz, primul pas al României spre democrație.
Exact 100 de ani mai târziu, în 11 iunie 1948, s-a înfăptuit unul dintre cele mai grave acte antidemocratice ale dictaturii comuniste, naționalizarea, adică luarea cu japca a tuturor întreprinderilor industriale, băncilor, minelor, transporturilor din România. Sub Dej și Ceaușescu, asta semnifica „11 Iunie”.
Prin urmare, în calitate de cetățean al Capitalei, solicit celor în drept, Primarul General, Consiliul General, Primăria sectorului 4, Ministerul de Interne, schimbarea denumirii străzii și stației în „11 Iunie 1848”.
Nu este exclus, ca răspuns, dat fiind ce ni se întâmplă, să fie schimbată în „11 Iunie 1948”. Bine și așa, măcar știm cum stăm.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
