Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

Intelectoratul – un vis

Tatăl meu n-a fost ceea ce se cheamă un intelectual. N-auzise în viața lui de Kierkegaard, Musil sau Șestov. Îi plăceau Zavaidoc și Maria Tănase. Cărțile citite de el se numărau pe degetele unei singure mâini, dar asta nu-l împiedica să aibă un respect deosebit pentru „oamenii cu carte” – de aceea nu mă va putea convinge nimic că un om care știe ce e truda a putut să strige „Moarte intelectualilor!”. Nu se băga niciodată în altceva decât dacă știa și putea să facă bine. Sunt mulți, foarte mulți oameni ca tatăl meu în această țară, așa-zișii „oameni simpli”. N-am reușit niciodată să mă conving că trebuie să mă consider superior lor pentru că am mai mulți ani de școală și am citit mai multe cărți. Asimilarea culturii sau e naturală, necondiționată de principii de tipul „ai carte, ai parte”, sau nu e deloc. Nu vreau să fiu idilic: a sta de vorbă cu un astfel de om poate fi plictisitor pentru un creier suprasaturat de speculație, sofisme, silogisme. Și totuși, omul simplu îți poate oferi uneori, fără să facă mare caz, o soluție deconcertant de simplă acolo unde tu nu mai ești în stare să vezi decât un ghem de complicații. Și nu vreau să absolutizez: există oameni care știu să lucreze cu obiecte, alții care știu să lucreze cu idei, iar alții cu oameni. Fiecare dintre aceste categorii este în egală măsură necesară societății. 

Aceste rânduri, stimați Republicani, le scriam în mai 1990. Nu am aparținut niciodată „intelighenției” zisă „de dreapta”. Nu am fost elitist, monarhist, apologet al perioadei interbelice. Am fost și am rămas un critic al fenomenului Piața Universității. Am crezut întotdeauna că trebuie să progresăm împreună cu masele de oameni simpli, nu doar intelectualii deținători de diplome și titluri.

Tot în anii `90, am publicat un text intitulat „1 vot = 1 vot”, în care explicam de ce votul unui profesor universitar trebuie să conteze în urnă tot atât cât cel al unei femei de serviciu. Eram convins că poporul nu greșește și că eu trebuie să fiu în stare să îi înțeleg alegerile, oricare ar fie ele.

În zilele noastre însă, am ajuns să propun utilizarea bacalaureatului ca permis de votare. Așa cum există examen pentru permis de conducere. Am făcut-o considerând că printre cei care au trecut acest examen este mai probabil să se afle mai mulți votanți raționali, informați, necumpărabili, adică un intelectorat, decât printre cei care nu l-au trecut sau nici nu l-au dat. 

Unii au obiectat că diploma de bac nu face doi bani și au zeificat bunicii cu 4 clase, considerați votanți de mare inteligență și bun-simț. Păi, dacă ar fi așa, haideți să desființăm bacalaureatul, liceul, facultățile și să ne bazăm pe înțelepciunea populară, eficiență în gospodărie și pe uliță. În perioada comunistă s-au făcut o grămadă de filme despre șansa de a nu intra la facultate. Numai cei care mergeau întâi în fabrică și pe urmă dădeau la seral deveneau oameni adevărați, studenții „din prima” rămâneau niște neterminați, niște filfizoni rupți de mase.

Am spus bacalaureat doar ca să provoc dezbaterea. Ar putea fi și un examen de treaptă, după absolvirea celor 10 clase obligatorii, care să ofere dreptul de vot. Ar putea fi și un test grilă de cunoștințe politice, sociale, economice, etice pe care îl dai dacă vrei să devii alegător.

Nici măcar nu cred că există vreo șansă de a se aplica ceva din ce am propus.

Și atunci, de ce am adus în discuție toate acestea?

Pentru că, în atâția ani și atâtea rânduri de alegeri, am văzut scoși în față prin vot numai inși încadrabili în una sau mai multe dintre categoriile: hoți, escroci, mincinoși, scelerați, megalomani, mârlani, ignoranți, imbecili, iresponsabili… Am crezut că a vota se învață și că oamenii pot greși, dar nu vor persevera în greșeală. Că vor fi de din ce în ce mai bună conștiință și mai greu de prostit. 

M-am înșelat. În materie de comportament de vot, de civilizație și morală electorală suntem, în 2018, la nivelul din 1990, dacă nu mai jos.

De fapt, problema subsemnatului este că, așa cum unii își pierd credința în Dumnezeu, mi-am pierdut credința în ceea ce se numește popor.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult