Derby-ul incompetenței: Partidele politice, primul loc de muncă | Electoratul, pe „canapeaua lui Freud”

Foto: Mihajlo Maricic / Panthermedia / Profimedia

Titlul articolului este inspirat din cartea ”Lilith și demonii capitalului. Economia pe canapeaua lui Freud” scrisă de Tomas Sedlacek si Oliver Tanzer, Editura Publica, București, 2017. Cei doi autori extind psihanaliza de la nivel de individ (micro), la nivel (macro) economie, încercând să diagnosticheze în economie și în întregul nostru sistem tulburări psihologice. Psihanaliza, spun autorii ”se concentrează, în mod tradițional, pe nivelul micro, se ocupă de indivizi și de viața lor, de visele, speranțele, temerile lor, de relația de iubire și de ură, de fetișuri ș.a.m.d. În această carte, încercăm să aplicăm psihanaliza domeniului macro, respectiv să aflăm dacă în societatea noastră nu se manifestă același model de comportament patologic care se constată și la nivelul indivizilor”(p.19).

În rândurile care le las mai jos încerc să ”psihanalizez”, să descos electoratul și să înțeleg cauzele care-l nemulțumesc și îl aduc în starea de burnout și resemnare.

Ipoteza acestui articol derivă din faptul că electoratul este înscris, din ce în ce mai mult, pe o spirală a dezinteresului și a apatiei față de exercitarea dreptului la vot, cea mai elementară formă de protest, fapt vizibil prin reducerea de la an la an a prezenței la urne.

Electoratul se simte ignorat în intervalul dintre campaniile electorale. I se acordă atenție doar în timpul campaniilor pentru alegeri, după care este uitat aproape în totalitate. Ar trebui să aibă o comunicare politică permanentă cu aleșii. Task-ul politicianului mioritic este să obțină doar votul alegătorului, pentru aceasta făcându-se luntre și punte, și din această cauză alegătorul se simte folosit. ”Duioșia” față de alegători dispare imediat după alegeri. Rostul alegerilor este de a selecta niște conducători pentru etapele următoare, nicidecum pentru ca politicienii să-și facă meandrele prin ”pompa bogăției” cu care-și pompează lor înșiși bani de la buget, conform principiului „mai întâi îmi pun mie”. Versurile din momentul umoristic cu Jean Constantin și Dem Rădulescu, ”Foaie verde ca pelinul/ Care vine își face plinul” par a fi în viziunea electoratului scopul aleșilor.

Aleșii vorbesc din ”șa” cu alegătorii după alegeri, devin acri în relația de comunicare, asta dacă nu dispar în totalitate din circumscripțiile unde au fost votați. Ei mai rămân în circumscripție doar ca primi profitori ai banului public, formând o castă a privilegiaților, și având grijă să se lipească ca ventuzele de bugetul statului. Unii dintre politicieni ajung în situația ca și în relația cu presa să fie aroganți și să dea interviuri din mișcare, precum fotbaliștii.

Electoratul este dezamăgit de precaritatea intelectuală și profesională a unora dintre aleși, care  în unele cazuri provin din ceea ce numim NEETs (Not in Education, Employment or Training), primul loc de muncă fiind la partid. Prin votul alegătorilor se dă un loc de muncă unor persoane fără trecut profesional, scoși din joben de către partide. Cei noi intrați în acest malaxor, nu sunt rodul unei selecții exigente, ci sunt ”de-ai cuiva”. Asistăm la o insurgență a incompetenților, chiar un ”derby” al acestora, la toate nivelurile ierarhice. Bacilul incompetenței este omniprezent.

Nemulțumirea alegătorilor este cauzată și de sărăcia doctrinară și ideologică a partidelor, acestea fiind superficiale, instabile și, chiar, foarte relaxate la acest capitol. Ecumenismul doctrinar sau încuscrirea doctrinelor a debusolat total electoratul. Atașamentul doctrinar al electoratului este corodat aproape total, acesta nemaiînțelegând aproape nimic din eșichierul politic pătruns de concubinaje doctrinare incompatibile.

Migrația de la un partid la altul creează derută în rândul electoratului, acesta votează o persoană pe care o identifică cu un crez politic, cu o ideologie anume, dar după un anumit interval de timp află că persoana votată a schimbat familia politică din considerente 100% personale și nu din motive doctrinare. Acest fenomen al migrației provoacă o caricaturizare a vieții politice, amplificând și mai mult fenomenul de resemnare a electoratului. Electoratul este ținut în șah din cauza faptului că scena politică devine din ce în ce mai derutantă.

Și electoratul are partea lui de vină - a manifestat uneori superficialitate, chiar bășcălie în exercitarea dreptului de vot. Au fost cazuri când a manifestat o credulitate exagerată în relația cu candidații. Uneori face alegeri bizare, în flagrantă fractură de logică cu realitatea, preferând să voteze persoane cu cariere care duhnesc a impostură și improvizație, dar care afișează o aroganță scrobită. Mircea Cărtărescu, referindu-se la acest fenomen, afirma:” Omul din popor are admirație pentru tipii sobri, siguri de sine, și care vorbesc curgător, pentru că oricum nu-i interesează ce spun, totul e să aibă papagal. Politica noastră se face cu chipuri, nu cu idei”. Asistăm la un fenomen aproape suprarealist, candidații care au mințit sistematic, care au avut realizări zero, care au avut condamnări la activ sunt votați fără nicio problemă.

Resemnarea electoratului este produsă și de realizările cu care defilează candidații în campaniile electorale - unele sunt botoxate și asezonate cu isprăvi statistice care nu se regăsesc în creșterea nivelului de trai al populației. Torentul de promisiuni neonorate niciodată creează o neîncredere și mai mare în clasa politică. Pioasele reforme inițiate mai mult la nivel de ”demo” sunt puse de 35 de ani pe hold sau merg precum pedalele la o bicicletă căreia i-a căzut lanțul.

În lipsa unor elite autentice, electoratul a fost pus, de-a lungul timpului, în situația de a vota răul cel mai mic, astfel s-a ajuns ca unii dintre cei votați chiar să se creadă valoroși, ceea ce contravine total realității. Lipsa de politicieni ”căliți în morală” (sintagma aparține lui N. Steinhardt) este poate cauza pentru care electoratul a devenit excesiv de apatic în ceea ce privește prezența la vot. După alegeri echilibrul se înclină mult în favoarea aleșilor, iar alegătorii vor deveni, din nou, perdanții de serviciu.

Ce soluții ”terapeutice” se impun pentru redresarea situației, pentru diminuarea deficitului de speranță din rândul alegătorilor ? Poate dacă politicienii și-ar impune un ”contract de tip Ulise”, prin care să-și creeze obstacole împotriva potențialelor tentații, sau dacă politicianul ar fi un far de competență, moralitate și decență, devenind astfel un actor benign al vieții publice, sau dacă electoratul s-ar comporta ca niște stakeholderi autentici, situația s-ar schimba. Și atașamentul față de o familie politică ar crește dacă partidele și-ar mări dozajul doctrinar. Sau dacă s-ar diminua coalițiile imposibile din punct de vedere asortativ! Până una-alta e nevoie de o politică desfășurată pe proiecte, iar ducerea la bun sfârșit a unui proiect îl va valida pe politician în ochii electoratului.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp