Deschid aplicația de ride-sharing și văd că noul timp estimat al sosirii mașinii ajunsese la.... 59 de minute. Sun imediat șoferul

Zilele trecute am comandat o mașină printr-una dintre aplicațiile cunoscute de ride-sharing de la noi. Timpul inițial estimat era de 7 minute; trecuseră deja 10 minute, eu eram pregătit să cobor și nu înțelegeam ce se întâmplă, de ce nu mai ajunge mașina și de ce nu primesc niciun semn.

Deschid din nou aplicația și văd că noul timp estimat ajunsese la.... 59 de minute. Sun imediat șoferul, ca să aflu că e cu un alt client, care a schimbat ruta și că din cauza asta nu poate ajunge mai devreme și nici nu poate anula comanda, astfel încât să pot chema o altă cursă; fără scuze, fără vreo tresărire legată de situația în care fusesem pus. Nu era prima dată când mi se întâmpla acest lucru cu aplicația de ride-sharing pe care o folosesc adesea. 

Să recunoști că ai greșit este esențial pentru a putea îmbunătăți calitatea propriilor produse sau servicii. De multe ori însă este un gest prost înțeles. Deși ar trebui să fie un act firesc, de bun simț, mulți îl privesc ca pe o slăbiciune. El ascunde o teamă în fața greșelii, care ne aduce aminte de momentele în care eram pedepsiți când eram mici.

Poate că alții îl folosesc ca dirty trick, în speranța că, dacă nu recunosc greșeala și o consideră doar un comportament nevinovat, celălalt nu se va prinde de ea, spunându-și în subsidiar – „dacă se va supăra clientul și se va duce în altă parte?”

Alții pur și simplu nu vor să își asume „costurile” care vin la pachet cu greșeala asumată.

Indiferent despre care sunt motivațiile din spatele acestui tipar de gândire și comportament, eu sunt de părere că efectul recunoașterii greșelii e exact opusul. Pe de o parte, te poate apropia mult mai tare de clientul tău, pentru că te vulnerabilizează, îi arată celuilalt că și tu ești om, nu ești doar o mașină; greșești, e normal.

Pe de altă parte, dacă nu te uiți bine la greșeala ta, ratezi o șansă foarte bună pentru învățare. Până la urmă, orice produs sau serviciu este perfectibil. Absolut orice pe lumea asta a evoluat în timp, nu a rămas la fel, iar asta se întâmplă numai dacă ești deschis la (ba chiar cauți) feedback – iar feedbackul nu este întotdeauna sau de la bun început numai pozitiv. Deși e cel mai dificil de „înghițit”, din feedback-ul negativ înveți cel mai mult, dacă e să fim onești până la capăt.

Din acest motiv, atitudinea de tipul „nu este vina mea” sau „mie nu mi se întâmplă asta” nu ajută pe nimeni. E mai bine să recunoști decât să bagi sub preș și să speri că celălalt nu o să observe.

Greșeala se poate întâmpla oricui. Mai ales când vrei să inovezi, te poți lovi de nenumărate încercări nereușite până obții ceea ce-ți dorești. Știți foarte bine povestea lui Edison, despre cele 1.000 de încercări nereușite în procesul de invenție a becului cu filament. Ea ar fi putut fi privită ca o poveste despre eșec, dar este în schimb o poveste despre toate lucrurile învățate până la rezultatul final: ”I have not failed. I've just found 1.000 ways that won't work”.

Văd asta des și în acordurile de negociere pe care s-a bătut palma. E posibil ca lucrurile să nu iasă cu exacitate așa cum s-a stabilit de la bun început. E mai constructiv să vii și să spui deschis ce s-a întâmplat decât să ascunzi, neasumându-ți.

Atitudinea asta face cu mult mai mult rău și îți afectează relația pe termen lung.

Cum ar fi dacă celălalt – client, partener, investitor etc. – să te vadă ca pe un om înainte să fii o funcție într-o companie? 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp