Designerul Irina Schrotter, 800 de angajați: „Lumea nu prea înțelege ce înseamnă să ai grijile plății salariilor în fiecare lună, ale taxelor către stat”

Foto Raluca Ciornea

Irina Schrotter se definește a fi mai degrabă un antreprenor, decât un designer, având azi mai mult de 800 de angajați, pentru că, spune ea, a privit moda în primul rând ca pe o afacere. Brandul ei împlinește în 2020, 30 de ani de existență. Romanian Fashion Week, evenimentul organizat mulți ani de Irina Schrotter, a fost foarte important, fiindcă a lansat designeri care azi sunt deja consacrați și confirmați. În ultima vreme Irina a fost plecată din țară, stând cu fiul său care a făcut școala în Elveția și Italia. Acum s-a întors acasă și va pune din nou pe picioare Romanian Fashion Week.

Ai dispărut?

Aparent, da. Dar din punctul de vedere al activității de business, nu. Sunt, iată, de 30 de ani în business- îi împlinesc în 2020- și sunt prezentă.

Îți lipsește lumea mondenă a capitalei?

Nu, nu mi-a lipsit niciodată, nu sunt deloc mondenă, nu e stilul meu, sunt o persoană activă, ocupată de dimineața până seara cu problemele businessului, cu problemele de acasă, și nu prea am timp de petreceri, iar de la o anumită vârstă nici nu prea mai există o dispoziție să te duci, să te pregătești pentru o apariție publică, pentru că asta cere mult timp.

Faci parte dintr-o generație, din prima generație de designeri, de creatori români, de creativi români, mai exact, de după Revoluție. Ești un exponent puternic al acestei generații…

Am apărut pe piață în 1990 cu o ofertă diferită față de ce exista atunci în moda românească, dar nu m-am definit niciodată ca designer, eu fiind un om de afaceri care s-a înconjurat de profesioniști. Lucrez cu echipe mari de designeri, în permanență sunt în căutare de tinere talente. În rest, lucrez cu profesioniști în toate domeniile de care am nevoie. Eu am privit moda ca pe un business, nu mă definesc ca designer.

Echipa Irina Schrotter 2017

Deci te-aș putea încadra lejer la categoria antreprenor.

Categoric.

Câți angajați ai?

800.

800? Este foarte mult! Ești un mare antreprenor, atunci…

În România nu se prea înțelege dimensiunea asta. Lumea nu prea înțelege ce înseamnă să ai grijile plății salariilor în fiecare lună, ale taxelor către stat. Și, dacă nu îți poți imagina ce înseamnă să plătești câteva zeci de salarii, dacă înmulțești cu sute, atunci e cu atât mai greu. Nu avem aici dimensiunea asta. Dar mi s-a întâmplat în Italia sau în Elveția atunci când mi s-a adresat întrebarea asta și am răspuns cu cifra colaboratorilor mei, să văd o schimbare în atitudine, să văd un respect, o mirare, un wow… Afară se înțelege, la noi, nu prea. Și ce este mai rău, este că nu înțelege statul, nu înțeleg instituțiile statului ce înseamnă antreprenorii care creează sute de locuri de muncă.

Ce cifră de afaceri ai?

În total, chiar ieri vorbeam cu băiatul meu, pe toate companiile pe care le am, 20 de milioane de euro.

Ai lăsat totul și ai plecat ca să stai cu băiatul tău la școlile unde el a fost elev. De ce ai făcut asta?

Eu cred că fiecare părinte trebuie să-și înțeleagă și să-și cunoască foarte bine copilul. Băiatul meu a avut o problemă de adaptare la viața extrauterină din clipa în care s-a născut. Eu am suferit o traumă pe când am fost însărcinată cu el în două luni și am considerat că asta îi va fragiliza foarte mult șansele lui de adaptare în viață, ceea ce mi-a fost confirmat, în timp. S-a adaptat foarte greu la schimbări și, observând acest lucru, am ajuns la concluzia că este important să fiu lângă el în momentele cel mai delicate ale existenței lui. El a decis, din clasa a șaptea, să facă școala în străinătate. În clasa a opta a dat un test la o școală din Elveția și a mers acolo și am mers cu el, împreună cu mama mea. Am stat acolo anii de liceu, a făcut facultatea în Italia și am stat și acolo împreună cu el. De ce? Pentru că și pe vremea noastră era important anturajul, dar parcă acum este și mai important, pentru că tentațiile sunt foarte mari, iar copiii nu beneficiază neapărat de cele mai bune sfaturi. Școala pe care a făcut-o copilul meu în Elveția era o școală foarte strictă, cu reguli extreme pe care, dacă nu le respectai, erai pedepsit. Existau două tipuri de reguli: grave și mai puțin grave. La cele mai puțin grave primeai o pedeapsă, dar dacă le încălcai pe cele grave (consum de droguri, alcool, fumat, etc), școala te obliga ca, în 24 de ore, să părăsești orașul! Orașul! Erau foarte duri! Am văzut copii care au plecat în 24 din oraș cu bagajele făcute în grabă, lucru care pe mine m-a revoltat, dar așa învață că regulile sunt reguli și trebuie respectate. De aceea m-am dus cu el.

Și acum v-ați întors?

Da, și eu, și el.

Și el ce va face, îți va prelua businessul?

Da, a intrat în echipa mea și încearcă să înțeleagă complexitatea businessului, managementul unor companii pe care le avem.

Care sunt momentele de care îți aduci aminte din cei 30 de ani de business cu moda?

A fost un parcurs lung și anevoios care a necesitat multă flexibilitate și multă atenție, optimism și încredere, pentru că în acești ani noi am trecut prin toate etapele de tranziție a României de la comunism la capitalism. Și am simțit din plin anii '92, '93 când Theodor Stolojan a naționalizat toată valuta, am trăit perioada inflației de 170%, eu nu știu dacă lumea își amintește că aveai azi niște bani care a doua zi nu mai valorau nici jumătate. Da, lucrurile astea s-au întâmplat în România și ele nu se predau copiilor, educația economică lipsește cu desăvârșire și ne mirăm că batem pasul pe loc.

Cum a evoluat brandul de haine Irina Schrotter?

Natural. Noi ne-am autodefinit ca fiind un brand avangardist, lucru pe care clientele noastre îl simt atunci când investesc în haine de la noi, pentru că observă că un produs pe care îl iau anul acesta este valabil și la anul, și peste 2 ani, și peste 3 ani. Am cliente care îmi spun că au haine Irina Schrotter de 10, 12 ani în dulapul lor care sunt încă bune și pe care nu se îndură să le dea, sau să le arunce. Uneori stăteam și mă gândeam că poate fi un dezavantaj să faci haine așa de bune, pe care clientele să le țină cu anii, dar mie mi s-a părut mai corect așa. Noi nu suntem un brand cu haine ieftine, nici nu avem cum să fim, pentru că la noi fiecare produs se lucrează cap-coadă, nu industrializăm deloc, fiecare produs este făcut de un confecționer care are calificare de maistru, fiecare produs este probat ori pe manechin, ori pe om, fiecare lucru care iese de la noi este probat ca utilizare și fitting, și asta costă. Mi-am propus ca la anul, pe shopul meu online - în 2020 va fi un astfel de magazin online - irinaschrotter.com, să arăt cum se produce la noi o haină. Să vadă lumea cam câtă grijă și atenție se oferă fiecărui produs.

În această lume în care totul se întâmplă rapid, consumul este imediat, e un lux să abordezi lucrurile așa. Cum definești tu luxul?

Am mers mereu pe vorba aceea că sunt prea sărac să cumpăr lucruri iefitne. În clipa în care investești într-un lucru cu gândul că îl vei purta un sezon, mie mi se pare un ban aruncat. Pot lua așa ceva, dacă mă refer la lucrurile basics, adică un tricou, lenjerie, sau așa ceva. Dar în clipa în care îți cumperi cămașă, rochie, pantalon, jachetă, trebuie să fii puțin mai atentă, pentru că la purtare se vede calitatea proastă, ea se simte în utilizare. Și ai o mare satisfacție să ai un produs în dulap care ține câțiva ani, pentru că vei descoperi că ai plăcerea să-l porți anul ăsta, iar când vei deschide dulapul și-l vei găsi peste 2, 3 ani și-l vei purta, lumea îl va remarca și îți vei da seama că ai făcut o investiție bună. Dar asta se educă greu și se înțelege la fel de greu. Din păcate, timpul nu ne mai permite să ne gândim pe ce cheltuim banii și cât de înțelept am făcut-o. Am ajuns în faza consumerismului ca plăcere, pentru că ne-au mai rămas foarte puține plăceri, de fapt, și nici nu ne mai dăm seama că devenim sclavii marketingului.

Te-am văzut în prezentări și afară.

Am avut prezentări la Berlin timp de 5 ani și de câțiva ani suntem la Viena unde prezentăm sezonul de vară, iar pentru anul viitor, asta ar fi noutatea, încercăm să reînviem Romanian Fashion Week la Iași împreună cu Viena Fashion Week. Noi am fost o generație căreia i-a păsat de industria în care am activat, am fost o generație care a vrut să dea o șansă tinerilor designeri. Știu că pentru tinerii care vin astăzi este foarte greu să fie văzuți de presă, remarcați. Noi, la Romanian Fashion Week, am lansat peste 40 de tineri designeri care astăzi sunt nume mari în moda românească. A fost evenimentul care l-a lansat pe Răzvan Ciobanu și pe mulți, mulți tineri. Îi veți vedea la Iași pe mulți dintre ei. La Iași vom avea mai mulți tineri designeri deja consacrați, de fapt acesta este și scopul evenimentului și sper că am demonstrat că ne-am gândit bine.

Acum Clujul a devenit un fel de nucleu…

Da, prin prisma UAD și a lui Lucian Broscățean. Dar eu cred că designerii tineri trebuie să aibă și experiența confruntării cu numele mari. Confruntarea tinerilor designeri între ei și numai între ei este păguboasă. Ei trebuie să vadă și să simtă unde vor să ajungă și pentru asta sunt importanți seniorii. De asta facem acest format în care avem mulți tineri designeri și câțiva seniori importanți care, de principiu, au avut o legătură cu Iașiul. Avem și susținerea organizatorilor Viena Fashion Week care aduc know how-ul lor, avem foarte mulți prieteni alături de noi, pentru că încercăm să facem un eveniment al industriilor creative, al cărui pilon principal este moda. Iașiul este fanionul modei românești și a fost o mare bucurie pentru mine să văd că, discutând cu partenerii, toată lumea a zis wow, ce bine că se întoarce Romanian Fashion Week! Evenimentul a lăsat o amintire frumoasă și pentru mine este emoționant să constat că am făcut ceva pentru industria asta.

Industriile creative pot aduce foarte mulți bani la buget.

Sigur! Dacă ne uităm în Germania, din PIB-ul lor, 10% e adus de industriile creative. Eu am vrut să promovez ideea asta din 2007, sunt deja 12 ani de atunci. Azi văd că se vorbește despre asta, se știe ce sunt industriile creative, sunt foarte mulți cei care au preluat stindardul ăsta și știu să-l explice altora și să-l ducă mai departe și fac lucruri în zona asta. Apropo de amintiri, îmi amintesc că în 2007, când vorbeam despre industriile creative și autoritățile statului mă întrebau ce sunt astea, am făcut împreună cu Marian Pălie, un album, care se numea Creative for us, C4US, în care explicam cu ajutorul diverșilor artiști de la noi, începând cu Ștefan Câlția și terminând cu Cristian Mungiu, ce sunt aceste industrii și dădeam această carte cadou de fiecare dată când mergeam undeva și vorbeam despre industriile creative.

Am ajuns în faza consumerismului ca plăcere, pentru că ne-au mai rămas foarte puține plăceri, de fapt, și nici nu ne mai dăm seama că devenim sclavii marketingului.

Și politicienii o citeau?

Paradoxal, da. Vorbim de anii 2007-2012 când politicienii aveau o educație, sau o școală mai serioasă ca fundament al pregătirii lor. Azi, din păcate, s-a schimbat mult ambientul din zona politică.

În 2020 se împlinesc 30 de ani de Irina Schrotter.

Da, se încheie un ciclu, începe altul. De fapt, viața este o serie de cicluri care se închid și se deschid apoi altele noi. Nu știu de ce lumea nu vede așa, fiindcă se poate observa cum la 10, 15 sau 30 de ani se întâmpla ceva care poate defini un ciclu. Acum sper că am ieșit din zodia proștilor și needucaților și am intrat în zodia celor educați care și-au dorit să ajungă în funcții publice, fiindcă simt că au o menire în destinul acestui popor. Eu sunt foarte încrezătoare că dl Iohannis a câștigat al doilea mandat, fiindcă mi se pare că nemții din conducerea acestei țări au fost foarte ambițioși și au vrut să lase ceva în urmă. Cred că cel de-al doilea mandat al lui Klaus Iohannis va fi altfel. Și e bine ca Președintele să știe că așteptările noastre sunt foarte mari, și că vrem ca el să lase o urmă istorie.

Ce compromisuri ai făcut în ceea ce privește brandul Irina Schrotter și afacerea ta?

Compromisul face parte din viață. Nu este realist să ne gândim că putem trăi o viață fără compromisuri pe niciun palier. Nici pe zona profesională, nici în familie, nicăieri. Întotdeauna trebuie să fim flexibili și să analizăm poate uneori pragmatic, și să facem acele compromisuri care ne ajută să decidem spre bine persoanelor sau a colectivului de care îmi pasă. Dacă a trebuit să fac ceva pentru binele copilului meu, am făcut, dacă a trebuit să fac compromisuri ca să plătesc salariile, am făcut, vorbesc despre compromisuri de bun simț sau ca strategie de business. Fac o paranteză ca să-ți dau un exemplu: în criza din 2008, 2009, 2010, eu mi-am făcut cifra de afaceri pe cel de-al treilea brand al meu, pe Irina’s. Acesta era un brand foarte ieftin pe care îl vindeam în supermarketuri. Aparent a fost un compromis, în realitate a fost o strategie care m-a ajutat în anii aceia. Chiar dacă am construit un brand, am construit un nume și suntem sus în mintea oamenilor și în mintea noastră. Uneori trebuie să te adaptezi vremurilor și să cobori cu picioarele pe pământ. Fără compromisuri nu se poate. Cine își imaginează o viață în alb și negru, greșește profund și va fi doar foarte dezamăgit, pentru că de fapt viața, antreprenoriatul, businessul sunt formate dintr-o multitudine de griuri de toate nuanțele.

Citește mai mult pe cristinastanciulescu.ro

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp