Foto: Virgil Simionescu/ Inquam Photos
Eu cred. Întotdeauna am crezut. Poate pentru că bunica mea se închina când trecea pe lângă biserică, pentru că mama m-a învățat „Îngerașul” sau pentru că mă uitam la desene animate cu temă religioasă când eram mică sau nu știu de ce. Dar sentimentul că binele învinge sau că Universul conspiră pentru cei modești și buni a fost mereu în gândul meu.
La 18 ani, când un prieten cu cinci ani mai mare a murit într-un accident de mașină, a fost prima oară când credința mi-a fost barcă de salvare. M-am rugat cu tot sufletul meu, ca niciodată, pentru ca viața acelui băiat bun, inteligent, creativ și curajos să nu se fi terminat când inima a încetat să-i bată. L-am vizualizat în Rai, așa cum merita să fie, calm, fără regrete, cu zâmbetul pe buze, atent la părinții și fratele lui, aducând-le mângâiere înfăptuind mici miracole pe care numai îngerii le pot face: un pui de pisică adus la ușă ca să aibă în ce să-și verse iubirea și cine să le audă un zâmbet când totul pare pierdut sau mici coincidențe care să îi facă să simtă că el este încă acolo, chiar dacă nu poate fi văzut și auzit.
Credința a fost vie și când am divorțat și m-am simțit pierdută, confuză, măcinată de regrete, furie, chinuită de frică, de singurătate. Sentimentul că cineva, undeva acolo, le aranjează pe toate, m-a ajutat să mă opresc din plâns. Vorbeam zilnic cu un preot care îmi dădea doza de optimism: urma să înfloresc, îmi spunea, să fiu sănătoasă și mai frumoasă ca oricând, să întâlnesc un bărbat minunat, să îmi găsesc liniștea. Cu fiecare zi care trecea, simțeam că mă apropii de acel prezent frumos pe care mi-l descria. Mi-a fost frică, nu aveam o slujbă stabilă, credeam că nu voi mai putea să îmi plătesc facturile, dar am donat, am dat de pomană, am ajutat oameni fără să cer nimic în schimb. Am vrut să nu mă încrâncenez, să nu țin la lucrurile materiale, la bani, mai mult decât la oameni. Uneori, intram în biserici din oraș, și stăteam. Îmi venea să plâng. Spuneam în gând doar: „Mulțumesc, Doamne!”. Și când mi se întâmpla ceva bun, mă uitam în sus cu mereu cu subînțeles. Vedeam semne peste tot. Așa am depășit cu bine o perioadă grea din viața mea.
Am rămas un an mai târziu, chiar fără contracte și fără slujbă, dar mi-am păstrat în suflet credința că va fi bine, că se vor aranja toate, trebuia doar să muncesc în continuare, să fiu activă și optimistă. Și așa a fost. Parcă pe sub haine aș fi avut costum de supererou și numai eu știam că nimic nu mă poate doborî.
Asta înțeleg eu prin credință: superputerea noastră, a oamenilor obișnuiți, de a vedea finaluri fericite oriunde, dar și capacitatea de a te gândi la binele altora la fel de mult ca la binele tău, generozitate, empatie, răbdare. De Paști, eu cred că ar trebui să sărbătorim tocmai această putere de a ne ridica ori de câte ori suntem la pământ.
Discuțiile interminabile din Săptămâna Mare, despre slujbe, pâine sfințită împărțită sau nu de voluntari, lumină adusă la cerere acasă... Nu le pot înțelege. Câtă credință stă într-o lumânare, o bucată de pâine, o linguriță de vin? Învierea nu este nici despre ele, nici despre ouă fierte, fripturi de miel, nici despre icoane și lumânări, cum nici iubirea nu stă în inele cu diamante.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Va ganditi ca slujba si contractele vi le-a luat Satana si Dumnezeu vi le-a restituit?
De ce il tolereaza Dumnezeu pe Satana si repara ceea ce strica el ? De ce nu-l/n-o lichideaza pe Satana ? Satana este asa tare ca Dumnezeu nu-l poate dobora ?
Dumnezeu ne-a dat Legea/Legile pe care trebuie sa le respectam (Cele 10 Porunci in special).
Nu cred ca Dumnezeu vegheaza pe fiecare om. Daca ar face asa nu ar fi fost 6 milioane de evrei masacrati barbar in Holocaust si nici cei 50-60 milioane de crestini morti in ww2, ca victime colaterale, doar ca bestia hitlerista sa-si atinga scopul asasinarii a sase milioane de evrei.
Stimata Andreea Retea, scuze pentru comentariul meu inadecvat tocmai in aceste zile sfinte ale crestinilor ortodocsi.
Nu te-npiedica de-un ciot si mergi mai departe pe drumul ales. Iti urez mult succes.