Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Despre credință, de la o păcătoasă. „La 18 ani, când un prieten a murit într-un accident de mașină, a fost prima oară când credința mi-a fost barcă de salvare…”

Lumina Învierii Paști

Foto: Virgil Simionescu/ Inquam Photos

Eu cred. Întotdeauna am crezut. Poate pentru că bunica mea se închina când trecea pe lângă biserică, pentru că mama m-a învățat „Îngerașul” sau pentru că mă uitam la desene animate cu temă religioasă când eram mică sau nu știu de ce. Dar sentimentul că binele învinge sau că Universul conspiră pentru cei modești și buni a fost mereu în gândul meu.

La 18 ani, când un prieten cu cinci ani mai mare a murit într-un accident de mașină, a fost prima oară când credința mi-a fost barcă de salvare. M-am rugat cu tot sufletul meu, ca niciodată, pentru ca viața acelui băiat bun, inteligent, creativ și curajos să nu se fi terminat când inima a încetat să-i bată. L-am vizualizat în Rai, așa cum merita să fie, calm, fără regrete, cu zâmbetul pe buze, atent la părinții și fratele lui, aducând-le mângâiere înfăptuind mici miracole pe care numai îngerii le pot face: un pui de pisică adus la ușă ca să aibă în ce să-și verse iubirea și cine să le audă un zâmbet când totul pare pierdut sau mici coincidențe care să îi facă să simtă că el este încă acolo, chiar dacă nu poate fi văzut și auzit. 

Credința a fost vie și când am divorțat și m-am simțit pierdută, confuză, măcinată de regrete, furie, chinuită de frică, de singurătate. Sentimentul că cineva, undeva acolo, le aranjează pe toate, m-a ajutat să mă opresc din plâns. Vorbeam zilnic cu un preot care îmi dădea doza de optimism: urma să înfloresc, îmi spunea, să fiu sănătoasă și mai frumoasă ca oricând, să întâlnesc un bărbat minunat, să îmi găsesc liniștea. Cu fiecare zi care trecea, simțeam că mă apropii de acel prezent frumos pe care mi-l descria. Mi-a fost frică, nu aveam o slujbă stabilă, credeam că nu voi mai putea să îmi plătesc facturile, dar am donat, am dat de pomană, am ajutat oameni fără să cer nimic în schimb. Am vrut să nu mă încrâncenez, să nu țin la lucrurile materiale, la bani, mai mult decât la oameni. Uneori, intram în biserici din oraș, și stăteam. Îmi venea să plâng. Spuneam în gând doar: „Mulțumesc, Doamne!”. Și când mi se întâmpla ceva bun, mă uitam în sus cu mereu cu subînțeles. Vedeam semne peste tot. Așa am depășit cu bine o perioadă grea din viața mea.

Am rămas un an mai târziu, chiar fără contracte și fără slujbă, dar mi-am păstrat în suflet credința că va fi bine, că se vor aranja toate, trebuia doar să muncesc în continuare, să fiu activă și optimistă. Și așa a fost. Parcă pe sub haine aș fi avut costum de supererou și numai eu știam că nimic nu mă poate doborî.

Asta înțeleg eu prin credință: superputerea noastră, a oamenilor obișnuiți, de a vedea finaluri fericite oriunde, dar și capacitatea de a te gândi la binele altora la fel de mult ca la binele tău, generozitate, empatie, răbdare. De Paști, eu cred că ar trebui să sărbătorim tocmai această putere de a ne ridica ori de câte ori suntem la pământ. 

Discuțiile interminabile din Săptămâna Mare, despre slujbe, pâine sfințită împărțită sau nu de voluntari, lumină adusă la cerere acasă... Nu le pot înțelege. Câtă credință stă într-o lumânare, o bucată de pâine, o linguriță de vin? Învierea nu este nici despre ele, nici despre ouă fierte, fripturi de miel, nici despre icoane și lumânări, cum nici iubirea nu stă în inele cu diamante. 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Cand ati ramas fara contracte si fara slujba, nu exista Dumnezeu ? De ce sa vi le ia si apoi sa vi le returneze ? Pentru ce atata munca si efort din partea lui Dumnezeu ?
    Va ganditi ca slujba si contractele vi le-a luat Satana si Dumnezeu vi le-a restituit?
    De ce il tolereaza Dumnezeu pe Satana si repara ceea ce strica el ? De ce nu-l/n-o lichideaza pe Satana ? Satana este asa tare ca Dumnezeu nu-l poate dobora ?
    Dumnezeu ne-a dat Legea/Legile pe care trebuie sa le respectam (Cele 10 Porunci in special).
    Nu cred ca Dumnezeu vegheaza pe fiecare om. Daca ar face asa nu ar fi fost 6 milioane de evrei masacrati barbar in Holocaust si nici cei 50-60 milioane de crestini morti in ww2, ca victime colaterale, doar ca bestia hitlerista sa-si atinga scopul asasinarii a sase milioane de evrei.
    • Like 0
    • @ Cristescu P. Radu
      Imi raspund mie.
      Stimata Andreea Retea, scuze pentru comentariul meu inadecvat tocmai in aceste zile sfinte ale crestinilor ortodocsi.
      Nu te-npiedica de-un ciot si mergi mai departe pe drumul ales. Iti urez mult succes.
      • Like 0
  • Credinta este un construct mental. In schimb, tot ce am invatat la scoala deapre evolutie este ferm demonstrat, cu dovezi rational empirice. Poti sa crezi in ce vrei tu. Dar la scoala, timp de 12 ani, incepand cu CUNOSTINTE DESPRE NATURA si terminand cu GENETICA, FIZICA CUANTICA, ANATOMIE si ASTRONOMIA, invatam (cu dovezi) ca am evoluat in miliarde de ani pana la forma actuala (noi, planetele, universul) , iar nu ca ne-a facut un duh prin magie acum 7000 de ani. Ai de ales intre ce ti-a fost prezentat cu dovezi de catre profesori si ce ti-a fost prezentat cu "crede si nu cereceta" de un barbat in rochie neagra. TU ALEGI!
    • Like 0
  • Valentin check icon
    O credinţă e formată din Biserică, credincioşi şi conducere. Credinţa e aceeaşi. Vom vedea că de exemplu ortodocşii din Japonia au acelaşi sistem teologic ca ortodocşii din România, însă comportamentul e diferit. Total diferit, ca de la cer la pământ.
    • Like 0


Îți recomandăm