Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Dumnezeu există

Cristian Tudor Popescu

Credincioși cu care se întâmplă să stau de vorbă mă întreabă, cu o ușoară uimire compătimitoare, dacă chiar cred că Dumnezeu nu există. Surâd și trec mai departe, pentru că mi-e clar că, de fapt, nu așteaptă un răspuns.

Astăzi însă, o să propun un răspuns unor altfel de oameni care cred în Dumnezeu, dar sunt gata să-și pună credința la încercare.

Da, Dumnezeu există. Noi, oamenii, nu existăm.

Înainte de a ne afla în autoizolare, într-o încăpere, așteptând lumina, într-un cartier, într-un oraș, ne aflăm în Ceva. Acest Ceva are un diametru de 93 de miliarde ani lumină. Acesta este Universul observabil. 

Ce simțiți încercând să stăpâniți cu mintea această cifră? Subsemnatul am un acut sentiment al aumanului. Asemenea distanță nu are nicio legătură cu omenescul. De la Lună până la Pământ, lumina face puțin mai mult de o secundă. De la Soare la Pământ, cam 8 minute. Un an lumină, adică distanța parcursă de o rază de lumină prin vid, în timp de un an, înseamnă 9.500 miliarde km – deja ceva ce nu mai are sens în raport cu ființele omenești... Dar 93 de miliarde de așa ceva?

Și acesta e doar Universul observabil, adică până unde vede telescopul spațial, scos pe orbită în afara atmosferei terestre. Adică, există și un Dincolo...

Dacă am pune toți cei aproape 8 miliarde de oameni de pe glob strânși ca sardelele într-o conservă, am obține aproximativ 1 kilometru cub, adică un cub cu latura de 1 km, de materie vie. Din Universul observabil, doar 6% este materie, restul e gol, vid, neant, pe care unii îl numesc materie întunecată, energie întunecată. Dacă noi, oamenii care trăim acum, am dispărea instantaneu, Universul nu ar suferi nicio schimbare. Dacă galaxia noastră, Calea Lactee, ar înceta să existe, Universul n-ar băga de seamă.

Dacă întreg Universul observabil n-ar mai fi, pentru Dincolo asta n-ar însemna nimic.

Și nu mai iau în discuție ipoteza că Universul acesta e doar unul din Multivers.

Omul e alcătuit din materie. Adică din molecule. Care sunt compuse din atomi. Atomii, având mult mai mult vid în ei decât nucleu și electroni, și a căror structură coboară până la particulele elementare de materie, cuarci și leptoni, sunt aceiași, fie că se grupează într-o ființă umană, fie într-o moluscă, o piatră sau o stea.

Nu există un Atom de Om, care să fie al lui și numai al lui, care să-l deosebească de celelalte ființe vii și de materia nevie. Pentru particulele elementare, omul e un conglomerat de atomi, cu nimic deosebit de restul Universului. Creierul e totuna cu vezica biliară, inima, cu mușchii fesieri, iar sufletul – nicăieri.

Omul este un covid, întrucât e situat într-un punct infinitezimal de tangență între două viduri – cel din afară și cel dinăuntru. Cele două hăuri, care sunt de fapt Unul, cu foarte rare bucăți de materie, inclusiv noi, care se mai găsesc prin el – acesta este Dumnezeu.

Greu de imaginat o afirmație mai falsă decât aceea că Domnul a făcut omul după chipul și asemănarea Lui.

Sau mai arogantă decât zicerea lui Nietzsche: „Când privești prea mult în abis, abisul privește și el în tine”. Poți să te holbezi în abis câtu-i hăul și bârgăul, abisului nu-i pasă de tine. 

Dumnezeu există, dar nu are nimic omenesc. Nici viu. Nici măcar ființial: este acel Ceva ce totuși era pe când, spune Eminescu, ființă nu era, nici neființă.

Dumnezeu nu e nici bun, nici rău cu noi: pur și simplu nu existăm pentru El.

Gândiți-vă la strigătul șoptit al lui Iisus înainte de a-și da sufletul: „Eli, Eli, lama sabachthani!”, „Doamne, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?”, și nu „Unde ești, Doamne, unde ai dispărut?”. A părăsi pe cineva înseamnă că acel cineva încetează să existe pentru tine. În momentul suprem, Iisus nu se îndoiește de existența lui Dumnezeu, dar bagă de seamă cu sfâșietoare durere că el nu mai există pentru Tatăl său.

Și așa trebuia să fie. Căci, după toate chinurile îndurate pe Golgota și pe cruce, Mântuitorul trăiește și chinul suprem, singurătatea absolută a omului în fața morții, fără de care jertfa Lui n-ar fi avut puterea de a străbate mileniile.

Nu știu cum a înviat, dar știu cum a murit Iisus Hristos – fără Dumnezeu și fără lumânare. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Balet incluziv / sursa foto: arhiva personala

Mulți dintre părinții copiilor cu dizabilități din România au renunțat de mult să spere că pot să se bucure de beneficiile artei fără să fie respinși, judecați, etichetați ironic. În vârtejul multelor griji și greutăți pe care le au de dus, mersul la spectacol, la muzee, la teatru a devenit un ideal utopic. Rareori există programe adaptate, tururi senzoriale, ore „relaxate” în care zgomotele neașteptate să fie acceptate. În puținele cazuri în care există astfel de oferte, rareori ajung și la urechile părinților. Accesibilitatea e înțeleasă preponderent fizic – rampă, lift – dar nu și senzorial, emoțional sau social.

Citește mai mult

Eoliene / sursa foto: Inquam Photos

Suntem într-un moment foarte dificil care nu mai poate fi rezolvat cu încă o rundă de împrumuturi și încă o rundă de consum în neștire. Vestea bună este că avem în sfârșit un prim ministru capabil, care pare decis să ia decizii dure care să ne scoată repede din criza. Întrebarea este: suntem în stare pentru prima oară după Revoluție să facem ceva pe termen lung?

Citește mai mult

Digital Nation / sursa foto: Facebook Florin Negrutiu

Trăim într-un paradox continuu. Ne plângem de calitatea sistemului de învățământ, arătăm cu degetul spre ministere și reforme eșuate, însă refuzăm să privim în oglindă. Săptămâna trecută, o întâlnire crucială despre viitorul educației în era AI, organizată de Digital Nation și moderată de Florin Negruțiu, a pus pe masă un adevăr incomod, dar necesar: nu doar statul este responsabil de educație.

Citește mai mult