Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Dumnezeu există

Cristian Tudor Popescu

Credincioși cu care se întâmplă să stau de vorbă mă întreabă, cu o ușoară uimire compătimitoare, dacă chiar cred că Dumnezeu nu există. Surâd și trec mai departe, pentru că mi-e clar că, de fapt, nu așteaptă un răspuns.

Astăzi însă, o să propun un răspuns unor altfel de oameni care cred în Dumnezeu, dar sunt gata să-și pună credința la încercare.

Da, Dumnezeu există. Noi, oamenii, nu existăm.

Înainte de a ne afla în autoizolare, într-o încăpere, așteptând lumina, într-un cartier, într-un oraș, ne aflăm în Ceva. Acest Ceva are un diametru de 93 de miliarde ani lumină. Acesta este Universul observabil. 

Ce simțiți încercând să stăpâniți cu mintea această cifră? Subsemnatul am un acut sentiment al aumanului. Asemenea distanță nu are nicio legătură cu omenescul. De la Lună până la Pământ, lumina face puțin mai mult de o secundă. De la Soare la Pământ, cam 8 minute. Un an lumină, adică distanța parcursă de o rază de lumină prin vid, în timp de un an, înseamnă 9.500 miliarde km – deja ceva ce nu mai are sens în raport cu ființele omenești... Dar 93 de miliarde de așa ceva?

Și acesta e doar Universul observabil, adică până unde vede telescopul spațial, scos pe orbită în afara atmosferei terestre. Adică, există și un Dincolo...

Dacă am pune toți cei aproape 8 miliarde de oameni de pe glob strânși ca sardelele într-o conservă, am obține aproximativ 1 kilometru cub, adică un cub cu latura de 1 km, de materie vie. Din Universul observabil, doar 6% este materie, restul e gol, vid, neant, pe care unii îl numesc materie întunecată, energie întunecată. Dacă noi, oamenii care trăim acum, am dispărea instantaneu, Universul nu ar suferi nicio schimbare. Dacă galaxia noastră, Calea Lactee, ar înceta să existe, Universul n-ar băga de seamă.

Dacă întreg Universul observabil n-ar mai fi, pentru Dincolo asta n-ar însemna nimic.

Și nu mai iau în discuție ipoteza că Universul acesta e doar unul din Multivers.

Omul e alcătuit din materie. Adică din molecule. Care sunt compuse din atomi. Atomii, având mult mai mult vid în ei decât nucleu și electroni, și a căror structură coboară până la particulele elementare de materie, cuarci și leptoni, sunt aceiași, fie că se grupează într-o ființă umană, fie într-o moluscă, o piatră sau o stea.

Nu există un Atom de Om, care să fie al lui și numai al lui, care să-l deosebească de celelalte ființe vii și de materia nevie. Pentru particulele elementare, omul e un conglomerat de atomi, cu nimic deosebit de restul Universului. Creierul e totuna cu vezica biliară, inima, cu mușchii fesieri, iar sufletul – nicăieri.

Omul este un covid, întrucât e situat într-un punct infinitezimal de tangență între două viduri – cel din afară și cel dinăuntru. Cele două hăuri, care sunt de fapt Unul, cu foarte rare bucăți de materie, inclusiv noi, care se mai găsesc prin el – acesta este Dumnezeu.

Greu de imaginat o afirmație mai falsă decât aceea că Domnul a făcut omul după chipul și asemănarea Lui.

Sau mai arogantă decât zicerea lui Nietzsche: „Când privești prea mult în abis, abisul privește și el în tine”. Poți să te holbezi în abis câtu-i hăul și bârgăul, abisului nu-i pasă de tine. 

Dumnezeu există, dar nu are nimic omenesc. Nici viu. Nici măcar ființial: este acel Ceva ce totuși era pe când, spune Eminescu, ființă nu era, nici neființă.

Dumnezeu nu e nici bun, nici rău cu noi: pur și simplu nu existăm pentru El.

Gândiți-vă la strigătul șoptit al lui Iisus înainte de a-și da sufletul: „Eli, Eli, lama sabachthani!”, „Doamne, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?”, și nu „Unde ești, Doamne, unde ai dispărut?”. A părăsi pe cineva înseamnă că acel cineva încetează să existe pentru tine. În momentul suprem, Iisus nu se îndoiește de existența lui Dumnezeu, dar bagă de seamă cu sfâșietoare durere că el nu mai există pentru Tatăl său.

Și așa trebuia să fie. Căci, după toate chinurile îndurate pe Golgota și pe cruce, Mântuitorul trăiește și chinul suprem, singurătatea absolută a omului în fața morții, fără de care jertfa Lui n-ar fi avut puterea de a străbate mileniile.

Nu știu cum a înviat, dar știu cum a murit Iisus Hristos – fără Dumnezeu și fără lumânare. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult