Un document recent al Comisiei Europene atrăgea atenția asupra faptului că în România „accesul la educația de masă de calitate este o provocare în special pentru elevii din mediul rural”, aceștia fiind nevoiți să învețe în școli ce punctează „sub școlile urbane în ceea ce privește toți indicatorii de performanță” și suferind de o rată ridicată a părăsirii timpurii a școlii. Drept urmare, elevii din rural obțin rezultate mai slabe la evaluarea națională decât elevii din mediul urban.
Cât de mare este însă această discrepanță urban-rural și cum se manifestă? Pentru a oferi niște răspunsuri actuale la această întrebare am analizat două aspecte esențiale ale rezultatelor obținute la matematică de cei circa 140000 de elevi români care au participat la evaluarea națională din acest an: (1) diferențele observate în distribuția rezultatelor; (2) relația dintre media notelor primite pe parcursul gimnaziului și nota obținută la evaluarea națională. Aceste analize sunt decupate dintr-un proiect personal mult mai larg și de durată, al cărui scop principal este să construiască reprezentări vizuale relevante și accesibile ale principalelor provocări cu care se confruntă sistemul nostru de învățământ.
Pentru început, prezint un grafic tip violin (Figura 1) care oferă informații atât despre valorile medii (punctele negre) cât și despre distribuția rezultatelor pe diviziunea rural-urban (cele două figuri sunt împărțite în 10 părți egale și ne permit să vizualizăm zonele cu frecvență mai ridicată sau mai scăzută). Astfel, putem observa că în mediul urban circa 75% dintre elevi obțin note mai mari de 5, pe când în mediul rural doar 49,6% reușesc acest lucru. Mai mult, dacă la nivel urban 20% dintre elevi iau note mai mari sau egale cu 9, în mediul rural doar 5% ating acest nivel de performanță, pe când în privința notelor sub 3 situația se prezintă exact invers!
Figura 1. Discrepanța dintre mediul rural și cel urban în distribuția notelor obținute la matematică la evaluarea națională din 2017.
Această imagine de ansamblu este dublată și completată de Figura 2, unde, cu ajutorul unei vizualizări tip heatmap, putem observa contrastul dintre urban și rural pentru fiecare județ în parte. Axa verticală reprezintă județele (plus capitala, în mediul urban), axa orizontală notele obținute la matematică, categorizate în intervale de 0,5 puncte, iar culorile reprezintă procentajele de elevi care obțin note situate în intervalele respective. De exemplu, în municipiul București culoarea verde arata că 20-30% dintre elevii care au studiat în școli bucureștene au luat la matematică note situate în intervalul 9.5-10. Discrepanța dintre mediul urban și mediul rural este evidentă și în acest caz. Cu puține excepții, în mediul urban observăm o distribuție ce are un nucleu mai consistent în zonele cu medii mari și care se disipează treptat înspre zona notelor mici. Dimpotrivă, harta mediului rural ne arată că în nici un județ nu se înregistrează procentaje mai mari de 10% la intervalele cu note peste 8 și că în aproape toate județele avem aglomerări mult mai ridicate decât în mediul urban în zona notelor sub 5.
Figura 2. Distribuția pe județe, în funcție de rezidență, a notelor obținute la matematică la evaluarea națională din 2017.
Însă problemele din mediu rural nu se termină aici. Un alt factor esențial, care nu a fost încă analizat și discutat la noi, este dat de valoarea informativă a notelor obținute în clasele V-VIII. În principiu, notele pe care copiii le primesc la școală ar trebui să reflecte cu acuratețe rezultatele învățării și să ofere feedback-ul necesar unei ajustări pozitive a traseului educațional al elevilor. Cu alte cuvinte, ne-am aștepta ca notele obținute la evaluarea națională se fie apropiate de media generală din gimnaziu. Așteptarea aceasta este întărită și de faptul că evaluarea națională este, prin definiție, non-elitistă. În Anexa 2 la ordinul MECTS. nr. 4801/ 31.08.2010 se precizează clar că subiectele pentru evaluarea națională se elaborează astfel încât „să aibă un nivel mediu de dificultate” (Art. 15, pct. 1 lit. b).
Din păcate, analiza datelor dezvăluie o altă realitate. Pentru a reda cât mai clar și intuitiv starea de fapt, în Figurile 3 și 4 am apelat la o metodă de vizualizare tip matrix bubble, în care axa X reprezintă media generală grupată pe intervale de un punct, axa Y reprezintă notele obținute la matematica la evaluarea națională, grupate pe același intervale, plus cel al notelor sub 5, iar cercurile ne arată, în procente, notele obținute de elevi la capacitate în funcție de media generală din gimnaziu.
Aceste vizualizări ne dezvăluie o situație tristă. Atât în mediul urban cât și în mediul rural, aproape toți elevii cu medii generale între 5 și 7 au luat sub 5 la evaluarea națională. Diferențele dintre rural și urban devin însă vizibile pe măsură ce crește media generală din gimnaziu: în mediul rural peste jumătate dintre elevii cu medii generale între 8 și 9 nu reușesc să obțină peste 5 la evaluarea națională, pe când în mediul urban acest procent este de aproximativ două ori mai mic; în mediu rural o notă de 5 este prea mult chiar și pentru 10% dintre elevii cu medii generale între 9 și 10, pe când în mediul urban procentul este de cinci ori mai redus.
Figura 3. Relația dintre media generală și notele de la capacitate în mediul rural
Figura 4. Relația dintre media generală și notele de la capacitate în mediul urban
În contrapondere, asta înseamnă că extrem de puțini elevi obțin la evaluarea națională note care să fie cel puțin egale cu mediile lor generale din gimnaziu. De exemplu, în mediul rural doar 1% dintre elevii cu medii generale între 7 și 8 obțin la evaluarea națională note cel puțin egale cu aceste medii; procentul este de 2,6% în rândurile celor cu medii între 8 și 9 și de 15,9% la cei cu medii peste 9. La elevii din mediul urban lucrurile se prezintă mai bine, procentajele corespunzătoare fiind de 5,5% pentru cei cu medii în intervalul 7-8, 14,2% pentru intervalul 8-9 și 45% pentru intervalul 9-10. Deci chiar și în cea mai fericită situație, cea a elevilor care învață în mediul urban și au medii generale în gimnaziu între 9 și 10, peste jumătate dintre aceștia obțin note sub 9 la evaluarea națională la matematică.
Pe scurt, nu doar că avem diferențe substanțiale de performanță la evaluarea națională la matematică în funcție de locația școlii, dar unul dintre principalele instrumente care ar trebui să informeze elevii și părinții cu privire la șansele lor la anumite niveluri de performanță funcționează prost, mai ales în mediul rural. Aici, de pildă, din 18884 de părinți cu copii cu medii generale între 8 și 9, un număr de 9951, adică peste jumătate, au fost nevoiți să constate că odraslele lor au luat sub 5 la matematică la evaluarea națională. Expresia „false așteptări” cunoaște în acest caz o întrupare dureroasă, fiind rodul tragic al unei absurde scenete a normalității pe care o jucăm, complice, atât părinți cât și profesori.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Si scoala l-a adus acolo, fie ca o recunoaste, fie ca nu. Daca nu avea o baza solida de la scoala, la meditatii nu putea sa ajunga acolo unde a ajuns.
Un studiu n-am vazut, dar avem un laborator Microsoft in Politehnica. Se studia XNA acolo acum niste ani. Azi observ ca merg pe .NET si SQL Server. Oare de ce o exista o asemenea colaborare, ma intreb? O fi profitabil pentru Microsoft? Or fi studentii de la Poli suficient de buni? Or fi toti olimpici? Aici pot sa va spun sigur ca nu, ca nu toti intra fara sa dea examen (olimpicii intra insa fara sa dea examen). Adica nici macar nu sunt toti formati in sistemul paralel.
Cei de la liceele de top nu fac meditatii pentru admiterea la Poli pentru ca e prea usoara. Nu au nevoie de meditatii. Toti cei cu care am vorbit eu cel putin si cu mine la vremea respectiva eram in vacanta dupa bac.
Mediul universitar e bun din niste puncte de vedere si foarte slab din altele, in comparatie cu cele din afara. Cursurile sunt in general la un nivel destul de bun, cercetarea... mai putin. Pe partea de inginerie in IT o ducem bine, la mate pura stiu ca iarasi stam bine, in rest... mai putin.
Am vorbit cu studenti care nici nu avusesra vreodata ocazia sa faca meditatii, elevi din mediul rural care muncisera pe branci sa ajunga acolo. Erau pasionati si buni, mancau programare pe paine. Nu intotdeauna pregatire = meditatii.
La facultate nu se mai face geografie dar 1) cunostintele dobandite nu sunt nefolositoare si 2) e util sa stii cum sa ai de-a face cu situatii in care nu faci ce-ti place/ lucrul pe care te-ai specializat. E util sa stii sa navighezi prin situatii neplacute.
Cat despre faptul ca nu mai sunt "de top", avand in vedere mediile de intrare asta nu se prea vede si in fond chiar daca e sau va fi asa este pana la urma pierderea celor care nu se duc acolo si castigul celor care o fac. Standardele raman inalte, pregatirea pentru concursuri internationale de tot felul ramane si ea, mediul in care inveti despre aplicatiile la universitati de top din afara ramane si el bine-mersi acolo.
" El nu poate înţelege literatura pentru că acolo 1 şi cu 1 nu fac 2." - asta suna aproape a un fel de autism. Stiu elevi buni la mate, unii olimpici nationali care luau lejer 9 si 10 la romana. Sau 8-9 in unele cazuri, dar nu aveam probleme sa trecem clasa, sau sa nu intelegem, sa ne impiedicam in detalii. Nu zic ca nu exista si cazuri ca cele descrise de dvs., dar cred ca sunt exceptii. Esenta sistemului insa nu e dresajul. Cei care se inhama la asa ceva o fac pe responsabilitatea lor, nu a sistemului. Sau din cauza unor profi idioti care reprezinta o anomalie a sistemului, nu esenta sa..
Si la noi se poate scrie de placere, dar nu ca materie la scoala. Scoala te antreneaza pentru munca, nu pentru distractie, aia e pentru timpul liber. Un sistem sanatos te pregateste pentru viata, iar in viata nu faci doar ce vrei si nu esti lasat sa faci numai ce iti place. Daca vrei sa excelezi la ce iti place, trebuie sa o faci facand concomitent si alte lucruri. Eu o sa ajung in curand doctor la materia care imi place, iar faptul ca a trebuit sa fac si alte lucruri in scoala nu m-a strivit sau debusolat, m-a facut mai puternic si mai bine organizat.
"Nu, în viaţă faci strict ce vrei. " - nu e adevarat, si pot sa va dau exemplu fix pe mate, ca tot ati adus vorba. Sa zicem ca elevul nostru a fost in sistemul ideal al dvs.: a facut mate tare de tot si aproape nimic in rest, nu l-au deranjat ca deh, era pe mate. Bun, merge ce merge, facultate, master, se axeaza pe o specializare, gaseste o nisa care ii place foarte mult. Ei, expertul pe nisa respectiva nu lucreaza in State sau in Anglia, ci in Germania sau poate Japonia. Se intampla destul de des. Expertul respectiv vorbeste engleza, nu-i problema dar ce sa-i faci, in afara institutului respectiv de cercetare viata se desfasoara in alta limba. Ceea ce desigur e destul de dramatic pentru tanarul matematician care nu a excelat la limbi straine si nici nu a invatat sa se gestioneze in situatii de stress major, eventual e si introvertit cum se intampla cu multi matematicieni. Alta posibilitate: din anumite motive e nevoit pe parcurs sa renunte la traseul de matematician pentru ca pur si simplu are nevoie de bani, mai multi decat ar face facand matematica (nu are timp sa ajunga sa se faca prof. universitar, situatia e oarecum urgenta, viata i-a facut o festa urata). Ups! Pai el a facut mate si cam atat, ca era foarte bun, dar totusi nu cat sa castige medalii Fields pe banda rulanta. Trebuie sa invete altceva (programare probabil) si anume repede. Dar na, stress major brusc, el nu a fost invatat cu asa ceva, a tot fost lasat sa faca numai mate. Am vazut oameni foarte buni la mate care au renuntat la mate destul de tarziu in cariera fie din motive stupide pentru ca nu fusesera antrenati din timp sa reziste la efort, fie pentru ca viata le-a jucat o festa urata si au fost nevoiti sa se reprofileze. Cat le-a reusit reprofilarea...."Daca vrei sa fii pictor pictezi" - nu e totdeauna atat de simplu.
Nu inteleg arta abstracta acum, sau nu destul. Daca insa o sa am nevoie o sa strang din dinti (pentru ca nu imi place arta) si am sa muncesc TARE pana o sa inteleg ce am nevoie sa inteleg si o sa fac fata.
Si la noi se antreneaza ambele, doar ca in proportii diferite fata de alte parti. Ce e mai riscant: sa fii creativ dar insuficient de organizat, sau sa fii organizat dar insuficient de creativ? Nu s-a nascut Einstein in Romania, dar tot a ramas corigent la fizica in scoala. Si nu a avut un traseu academic tocmai lin dupa scoala. In plus nu stiu cat de diferita era scoala austriaca de atunci de scoala romaneasca. Cati de Einstein si Jobs sunt intr-o generatie? Pentru cine e atunci mai normal sa potrivim scoala?
La noi nu se face literatură, se face doar critică literară şi istoria literaturii. Românii n-au exerciţiul scrisului absolut deloc, în timp ce în afară se merge pe practic. Imaginaţi-vă că vă înscrieţi la un curs de muzicuţă. Şi vi se predă: tipuri de muzicuţă, anatomia sunetului, istoria muzicuţei, personalităţi importante care au cântat la muzicuţă, modul de fabricare al muzicuţiei, teoria muzicii, anatomai muzicii, comentariu pe piesa lui X...
-Dar nu câtăm? Eu credeam că învăţăm să cântăm....
-Neeee, asta e neimportant! Noi trebuie să ştodiem muzicuţa, nu să câtăm la ea!!!! E mai importantă istoria muzicuţei. Uite, nici eu nu cânt la muzicuţă, dar sunt tobă de istoria muzicuţei.
În alte sisteme critica şi studiul unei arte se face la sfârşit, după ce s-au dezvoltat ABILITĂŢILE PRACTICE, după ce copilul a scris destule poezii sau nuvele, după ce a pictat destul, după ce a cântat la chitară.
Da, în viaţă ajungi oriunde, dar un sistem care pune accent exclusiv pe teoretic duce acolo unde duce.
2. Vi se pare că oferta educaţională autohtonă e atât de largă?
- se face cinematografie? Nu se face. În afară se face.
- se face editare video? Nu se face. În afară se face.
- se face chitară? Nu se face. În afară se face.
Se face încă de la clasele mici, din clasa a 5-a. Şi o să mă întrebaţi: cum au timp să le facă pe toate? Păi le fac ca pe un preview, atât cât să se lămurească elevul la ce e bun, pe urmă intră pe OPŢIONALE. Poate face 150 de opţionale dacă vrea, e problema lui. Şi acolo bagă zdravăn ca la noi, însă nu FORŢAT.
La ei paleta e foarte largă (cinematografie, editare computerizată, advertising, chitară, economie, educaţie politică etc.) din care alegi pe urmă ce doreşti.
LA EI SE ŢINE SEAMA DE PRAGURILE COGNITIVE pentru că totul este supravegheat de psihologi. Excesele sunt înlăturate, există un plan de dezvoltare pentru fiecare elev. La noi e pe liber totul. Totul e teoretic, de la pictură la limba română.
La noi nu se face literatură, se face doar studiul literaturiii. La noi nu se face pictură, se face doar studiul picturii. E foarte greu de înţeles între a studia istoria chitarei şi a învăţa să cânţi la chitară, dar cam asta e diferenţa dintre ce se face la noi şi ce se face în afară.
Păi ce poţi să faci cu ce ai învăţat din literatura noastră? Critic literar eventual. Scrie cineva vreodată spârc de nuvelă cum se face în afară ca să-şi descoperi talentul literar? Nu. Poate critica literară să-ţi arate dacă ai talent literar sau nu? Nu poate. Vă imaginaţi câte talente literare se pierd în şcoala românească, câtor tineri li se taie şansa de a deveni scriitori pur şi simplu pentru că nu sunt îndrumaţi în şcoală? Pentru că există o tehnică în a produce un scriitor. Nu se face aşa ceva la noi. Critică literară cât cuprinde. Nimic despre tehnica literaturii, despre procedeele de deblocare a creativităţii, despre creativitate în general etc.
Păi scuzaţi-mă, dar cât poţi câştiga în calitate de critic literar şi cât poţi câştiga - dacă mai ai şi talent - ca scriitor? Este critica literară o bună pregătire pentru viaţă? Că în artă sunt întotdeauna mai puţini critici decât artişti. La noi totul e teoretic de ţi se apleacă.
Se face si literatura, se fac si comentarii. Compunerea libera se da chiar la examen. Si la ora de muzica se canta, etc., doar ca nu se tin orele astea numai intr-o joaca si o relaxare, se si face ceva treaba, ceea ce nu e rau.
2. Mi se pare ca oferta educationala e suficienta, mai ales avand in vedere sumele investite. Ar fi frumos sa se faca editare video, chitara, etc.? Da, probabil. Sunt esentiale? In nici un caz. Si la noi psihologii au un cuvant de spus, chiar daca nu in modul in care v-ar placea dvs. Si profesorii ca sa ajunga profesori fac un modul pedagogic, deci nici ei nu sunt straini de psihologie. Se face si literatura si studiul literaturii, doar ca nu in proportia care v-ar placea dvs. Nu vad insa vreo dovada ca o metoda sau alta (sau ca o proportie sau alta) ar fi corecta intr-un fel obiectiv. Cu critica literara inveti sa argumentezi, poti sa devii critic literar de exemplu, sigur. Poti sa inveti tehnicile de care vorbeati mai departe la facultate. Da, poti sa faci bani ca scriitor. Sau nu. E foarte riscant. Scoala te pregateste pentru posibilitati cu risc redus. Vrei sa te faci scriitor? Bine, dar daca nu merge? Vei avea macar forta sa faci si altceva in paralel atat timp cat inca nu scoti bani din scris.
Miezul artelor nu e reţinerea, e ABILITATEA. Dacă nu reuşiţi să încropiţi un fragment de roman aţi rămas doar cu nişte frânturi pe care nu le înţelegeţi prea bine.
Vreţi să trecem la artă plastică? Să vedem cum v-a pregătit şcoala în zona educaţie plastice?
2. Nu,nu este suficientă. Probabilitatea de a lucra în calitate de critic literar e mult mai mică decât probabilitatea de a lucra într-o firmă de publicitate.
Psihologii spun exact pe dos. Ei sunt pentru ABILITĂŢILE practice, în timp ce profesorii sunt centraţi pe teorie. De fapt există o contrare între cele două tabere: psihologii sunt centraţi pe latura practică a unei materii, profesorii pe cea teoretică. Pentru un psiholog e important e să-ţi murdăreşti mâinile cu tempera, pentru un profesor important să înţelegi rolul estetic al terţiarelor. Mai pe scurt psihologii vor să o tragă pe practic, profesorii pe teoretic.
Pentru un psiholog literatura e un instrument de formare, pentru un profesor literatura e sacrosantă. E Marea Literatură. Asta e diferenţa.
Psihologii pun în centru elevul, profesorii pun în centru Materia. Iar sistemul e făcut de profesori. Psihologii doar RECOMANDĂ.
@Anon: Se face si literatura si studiul literaturii,
Alea 150 de cuvinte făcute de 4-5 ori în gimnazială sunt literatură???? Ha, ha, ha, haaaaa!!!!
Se fac planuri de roman? Se lucrează în echipe pentru a alcătui un roman? Se compune poezie la clasă? Se compun nuvele? Nu. La noi nu.
@Anon: Cu critica literara inveti sa argumentezi, poti sa devii critic literar de exemplu, sigur.
Ha,ha,ha! Deci meseria de critic literar e mult mai rentabilă. Câte cărţi de critică aţi cumpărat în ultimul timp? Să zicem critică plastică. Aţi cumpărat vreuna? Dar de literatură? Aţi auzit de procent din drept de autor?
Cum să nu poţi vinde ca scriitor? Sunt atâţia scriitori tineri care vând. Au blog, scriu şi pe blog şi vând de n-au treabă. Citeşte cineva blog de critică literară?
Adică merge la sigur cu critică literară şi cu literatură nu. Adică se citeşte critică literară pe pâine şi roman mai puţin. Măi să fie!
2. Si totusi, oameni care ies din sistemul de invatamant preuniversitar romanesc ajung sa lucreze si in publicitate.
Atat timp cat nu vad niste studii cu demonstratii clare ca felul in care lucreaza profesorii e gresit si ce propun psihologii e corect, putin ma intereseaza parerile psihologilor. Pareri are toata lumea, demonstratii clare observ ca mai putin.
Da, compunerile respective sunt partea de literatura, si se fac de mai mult de 4-5 ori din moment ce sunt si SUBIECT DE EXAMEN.
Un critic literar e probabil sa fie filolog, profesor universitar. A fi profesor universitar iti ofera un venit fix si sigur. A fi scriitor nu iti ofera siguranta asta. Poti sa ai succes si sa castigi serios din drepturi de autor sau poti sa fii un nimeni si sa faci foamea. De-a lungul istoriei multi artisti chiar buni au dus o viata grea.
2. Sigur că sunt, şi se plâng de sistem. Dar sunt tineri foarte inteligenţi care vor reformarea sistemului de învăţământ şi vor să se predea Photoshop în loc de interminabilele peroraţii despre valoarea intrinsec extrinsecă bilibistrofică estetic-figurativo ablativă a culorilor complementare.
Citiţi o carte de psihologia educaţiei. E scrisă de psihologi şi se foloseşte la formarea profesorilor. Veţi găsi tot ce aveţi nevoie.
@Anon: Da, compunerile respective sunt partea de literatura, si se fac de mai mult de 4-5 ori din moment ce sunt si SUBIECT DE EXAMEN.
Nu, alea nu sunt literatură, ci doar nişte exerciţii de examen. D-aia se şi dau, să te pregătească de examen. Literatură înseamnă proiect de roman, poezie, proiect de schiţă, de nuvelă etc.
@Anon: Un critic literar e probabil sa fie filolog, profesor universitar. A fi profesor universitar iti ofera un venit fix si sigur.
Categoric. Problema e alta şi se pare că n-o înţelegeţi: poţi deveni foarte bine un scriitor de succes după cum poţi deveni foarte bine un filolog de succes. Problema e că nu poţi ajunge scriitor cu cele 150 de cuvinte pe care le faci în generală.
Un sistem normal BIFURCĂ lucrurile, adică ai curs de filologie şi curs de scriere creativă. Le poţi urma pe ambele dacă te ţin curelele şi înveţi în mod egal.
La noi nu există mod egal: critica literară e 99%, creativitatea se face prin 150 de cuvinte amărâte pe care le faci de două-trei ori în gimnazială.
Dacă facem un fel de concurs între critici literari şi scriitori greşim amarnic. Ambele pot merge, IDEEA E SĂ LE OFERI ŞANSE EGALE. Faci literatură separat şi critică separat, şi copilul vine unde vrea sau vine la amândouă.
Care e proporţia la noi între critică literară şi screre creativă? E egală? Scrisul creativ e inexistent, sunt 150 de cuvinte amârâte pe care le exersezi la examen. E atât de greu să desparţi apele? Poate să vină elevul la amândouă dacă doreşte. Cum e la religie.
E rentabil să fi lector universitar la teologie după cum e rentabil să fi lector universitar la filologie. Şi totuşi religia e opţională. Şcoala te pregăteşte pentru seminar, dar nu te obligă. Problema e să-i dai copilului şanse, nu să-l obligi. Să se facă şi cinematografie, şi editare foto, şi curs de astronomie etc. Dar OPŢIONAL.
2. Multi se plang de sistem pentru ca sistemul nu-i tine in puf. Asta nu inseamna ca sistemul e prost. Cum v-am mai rugat, dati-mi un titlu si un autor, spuneti-mi ce sa caut, ce va sustine argumentele dvs. Sunt argumentele dvs., de dvs. depinde sa vi le sustineti.
Acele compuneri sunt un inceput de pregatire de literatura, atat cat e necesar sa se faca in scoala.
"Problema e că nu poţi ajunge scriitor cu cele 150 de cuvinte pe care le faci în generală." - nici filolog nu poti ajunge cu ce se face in scoala, in ambele cazuri e nevoie de pregatire suplimentara.
Bifurcatiile se petrec dupa gimnaziu, nu vad de ce ar trebui musai sa inceapa inca din gimnaziu.
"Ambele pot merge, IDEEA E SĂ LE OFERI ŞANSE EGALE. " - de ce sa le oferim sanse egale? Au sanse egale de succes?
Religia asa cum se face azi ar trebui scoasa cu totul. E indoctrinare si face mai mult rau decat bine.
Sa-i oferi copilului sanse nu inseamna sa-i dai numai ce isi doreste ci sa te asiguri ca are si o plasa de siguranta si ca nu moare de foame mai tarziu (exagerez, dar nu mult).
Da, am vazut si clipuri pe youtube despre sistemul romanesc de invatamant. Nimic surprinzator: aproape nici o parere obiectiva, numai persoane care se plang despre cat e sistemul de prost, fara dovezi obiective (nici un link catre un studiu, niste date statistice, numai pareri personale; chiar si Florin Colceag a scos la un moment dat un 6% el stie de unde).
Ca profesorii care fac programa sunt din randul celor care predau nu mi se pare anormal. Ei au experienta si participa direct la procesul de predare. Psihologii nu predau (decat daca sunt la randul lor si profesori de psihologie la liceu, caz in care se inscriu in prima categorie). E normal ca ei sa fie consultati. E normal de asemenea ca daca ei isi motiveaza corect concluziile acestea sa fie luate in considerare si ar fi normal ca tot procesul asta sa fie facut public: sa stim ce s-a propus si de ce s-a luat sau nu s-a luat in considerare.
Legat de exemplul dvs. cu liricul, am mai explicat: nici nu se cere in generala decodificarea simbolismului, avangardei etc. Poate fi luat ca exemplu o poezie de Bacovia pe care sa exemplificam elemente de prozodie, sau sa identificam niste figuri de stil fara sa intram in detaliile simbolismului, ci doar sa aplicam acele notiuni de baza, pentru ca acele notiuni se pot aplica si la pastel si la poezii simboliste (de asta nu cred ca merge analogia dvs. cu educatia plastica).
Cat despre programa, OK o facem mai precisa, dar dupa aia nu ne plangem ca e prea rigida? Ca am vazut acum ceva vreme comentarii chiar aici pe republica in care programa actuala era blamata ca fiind prea rigida.
"Profesorii care lucrează cu un anumit nivel de vârstă iau în calcul mai multe aspecte, cum ar fi: 1) viteza sau timpul în care este receptat textul, 2) câţ la sută din elevi înţeleg textul şi câţi nu etc." - bun, si astea sunt determinate statistic, sau conform parerii si experientei personale si atat? Punctual, pe exemplul dvs. cine si cum a demonstrat ca a cere 2 trasaturi ale genului liric in "Decor" de Bacovia e peste nivelul cognitiv al unui copil de 14 ani? S-a facut un studiu la nivel national in care li s-au dat copiilor sa identifice astfel de elemente in "Decor" sau in poezii de Bacovia in general? Nu de alta, dar ati mentionat procente ("cat la suta" ), sunt curios care ar fi acele procente.
Invatatul mecanic sau ne-mecanic depinde pana la urma de elev. Tu, elev alegi cum inveti, cand si in ce fel. In plus de asta fiecare elev e diferit. Poate la un elev apar semnele pe care le descrieti, la altii nu. Poate pentru unii e mai greu la inceput si se redreseaza pe parcurs. Daca se face un experiment din care rezulta ca in 70-80% de cazuri apar semnele pe care le descrieti atunci OK, subiectul respectiv e prea mult. De unde stiu insa care e procentul? Poate am avut noroc si am dat de o clasa foarte buna sau din contra, am dat de una slaba. Cum stiu daca ceva e potrivit/nepotrivit la nivel de generatie intreaga?
1. Întregul concept de barieră congnitivă arată că elevul NU se poate redresa atunci când această barieră este atinsă deoarece ea ţine de o anumită maturizare a organului numit creier. Profesorul nu poate activa miraculos acele zone care constituie bariera cognitivă. E ca şi cum un profesor ar încerca să-şi înveţe elevul să se bărbierească încercând să-i stimuleze creşterea mustăţii şi bărbii prin explicaţii sau recomandându-i loţiuni minune de creştere a părului. N-ai cum, e un dat fizic.
Încercaţi să înţelegeţi noţiunea de ETAPĂ COGNITIVĂ. Elevul se poate descurca doar într-un singur fel: va învăţa mecanic frânturi pe care le va potrivi cum poate.
2. Sunt numeroşi elevi care au respectat structura textului argumentativ - e trecut şi în programă - dar n-au reuşit să facă legătura dintre eul liric şi textul lui Bacovia sau altui poet de avangardă.
Un profesor exigent te poate depuncta. Sau nu. E la risc. Ideea e că la un examen încerci să-ţi acoperi cât mai mult aria ca să n-o iei în barbă. Dacă ajungi la contestaţii e grav, că n-ai certitudinea că se rezolvă.
Rareori in viata ai certitudinea 100% ca se intampla ceva. Un profesor te poate depuncta si din greseala. Mi s-a intamplat sa ma depuncteze pentru ca nu a vazut o parte de rezolvare scrisa pe alta pagina. E stupid, dar se intampla. Daca stii ca ai facut bine faci contestatie si lupti pana la capat pentru punctul ala. Sau te plangi de cat e viata de naspa si mergi mai departe.
Nu are dreptate sa ma depuncteze daca stiu sa imi formulez ideile corect, cu nuanta potrivita. Se poate formula textul in asa fel incat avangarda sa nu aiba treaba cu ce se cere. Si daca imi face probleme pot argumenta pana in panzele albe cu corectorul sau cu cine este nevoie sa "ma cert". De ce? Pentru ca avangarda si curentele literare in general nu intra in materia de gimnaziu si nu au dreptul sa ma depuncteze pentru ceva ce nu intra in programa, ce nu se face la scoala.
Se cere o compunere de 150-250 de cuvinte. Nu se spune de care, dar am învăţat la şcoală că există două tipuri de compuneri: narativă şi argumentativă. Compunerea argumentativă are o structură clară şi bine definită care te ajută să faci o deducţie logică. Din câte ştiu compunerea argumentativă a rămas tot aia de ani de zile. Nu s-a inventat o altă compunere argumentativă în stil liber.
Ideea e că nu poţi scăpa fără să pricepi textul, iar dacă citiţi programa veţi vedea că ÎNŢELEGEREA UNUI TEXT e fix ceea ce urmăreşte programa să formeze. Atunci de ce nu s-ar cere la examen?
Daca exista o definitie corecta si consistenta, profesorul are 2 optiuni: fie o da pe cea completa (caz ideal), fie o da pe cea mai simpla dar le spune elevilor ca sunt si exceptii si le da si niste exemple. Atunci in examen elevul poate sa dea definita mai simpla spunand "asta e cea pe care o invatam conform programei si manualului acreditat, exemplul de fata nu se incadreaza insa aici", ceea ce e absolut corect si adevarat. Daca si in cazul asta se scad puncte, presa va avea cu ce sa lucreze.
Faptul ca nu se preda fizica cuantica este o limitare, una care are sens, si una care nu ar trebui trecuta explicit in programa, nu ar trebui sa fie nevoie (din fericire nici nu e). Analogia insa nu e buna: situatia de care am vorbit pana acum ar echivala mai degraba cu a scrie in programa de fizica toate tipurile de probleme de mecanica ce se pot da sau nu se pot da la un presupus examen.
Acum trebuie sa stim ce autori, ce curente literare se pot/nu se pot da la evaluarea nationala pentru ca nu mai putem avea incredere in cei care fac subiectele si in cei care le corecteaza. Asta e! Banuiesc ca si-au taiat singuri craca de sub picioare. De fapt probabil e nevoie sa corectez ce am zis la inceput: nu, nu e vina profului de la clasa. E vina celorlalti profi implicati in masinaria asta...
Da, programa are un grad de ambiguitate tocmai ca sa-i permita profesorului mai multa libertate, sa nu-l constranga prea mult. S-ar putea sa fie nevoie totusi de acele constrangeri. O minoritate sare coarda si toti trebuie sa plateasca. Nasol.
Parca lamurisem povestea cu profesorul acela, v-am aratat programa, avea acces la notiunile de mate de care avea nevoie. Experimente se fac acolo unde exista posibilitatea. Si da, rezolvand probleme lucrurile se inteleg mai bine. Fizica e similara cu matematica in privinta asta.
1. Dai definiţia liricului
2. Aplici definiţia liricului pe text
3. Prin aplicarea definiţiei liricului pe text ajungi la concluzia că textul e liric.
Definiţia liricului e eul liric care transmite sentimentele poetului. Nu s-a inventat o altă definiţie. Şi atunci unde e eul liric? La 14 ani eşti obişnuit şi cognitiv cu lacul lui Eminescu sau iarna lui Coşbuc, dar în poezia lui Bacovia eul liric nu mai există. E înlocuit de simboluri, pentru că avangarda asta a vrut să facă. Dacă s-ar da poemele automate ale lui Tristan Tzara ar fi fost mult mai nasol, acolo nu mai sunt nici simboluri, nici sentimente, nici nimic.
Ideea e că nu trebuie să dai definiţia modernismului, dar nu găseşti eul liric conform definiţiei liricului. Dvs. aţi folosit netul şi tot n-aţi reuşit să daţi măcar o propoziţie despre chestia asta, dar la examen nu foloseşti netul. Ce faci atunci?
Poezia modernistă nu-şi are locul la gimnazială. Ea este o reacţie a poeziei clasice şi trebuie învăţată treptat, după ce copilul stăpâneşte poezia mainstream.
"Dvs. aţi folosit netul şi tot n-aţi reuşit să daţi măcar o propoziţie despre chestia asta, dar la examen nu foloseşti netul." - v-am DEMONSTRAT cu wiki ca nu este stricta nevoie de eul liric. In examen m-as fi descurcat pentru ca noua la scoala nu ne-a spus nimeni ca fara eul liric nu avem gen liric. Nu ne-a dat nimeni ideea asta pentru ca, asa cum v-am aratat, nici nu este adevarata.
Profesorii de literatură nu lucrează după Wiki, lucrează după critica literară pe care au învăţat-o la facultate ca filologi. Deci nu mi-aţi demonstrat absolut nimic.
@Anon: In examen m-as fi descurcat pentru ca noua la scoala nu ne-a spus nimeni ca fara eul liric nu avem gen liric.
Eu cred că vi s-a spus, pentru că asta se spune încă din anii 50. Am manual de educaţie plastică din 69 şi vă asigur că în esenţă e identic cu cel din 2017. S-a schimbat doar forma şi s-a curăţat lupta de clasă, dar în esenţă e tot ăla.
Da, au rezolvat-o şi cu eul liric, e eu liric sublimat, simbolizat etc. Sincer să fiu n-am reţinut formulele (şi sunt adult!), dar ele există.
Eu cred ca nu ati facut scoala in locul meu. Noua ni s-a spus ce v-am spus ca ni s-a spus. Nu am ramas cramponati in eul liric pentru ca asa cum v-am demonstrat nici nu e nevoie.
Logic vorbind din moment ce avangarda este O REACŢIE la mainstream trebuie să te asiguri că stăpâneşte perfect aria generală.
Ideea de bază a studiului literar nu e să rămâi cu nişte frânturi aleatorii, ci să înţelegi timeline-ul şi mecanica literaturii. Din cât se vede nimeni nu reţine esenţa pentru că sistemul este prost.
Sistemul este prost pentru că nu se face atât literatură cât şi studiul literaturii. Normal ar fi ca literatura să fie separată de critica şi istoria literaturii. Spuneaţi că dacă s-ar înlocui matematica cu istoria matematicii ar fi un dezastru. Însă istoira matematicii este superbă, am citit câteva cărţi pe tema asta.
Ce-ar fi să se facă ambele? Să fie matematică PRACTIC şi matematică TEORETIC. De ce nu? Te duci la cursul de istoria matematicii şi îţi lărgeşti orizontul. Sau nu, rămâi doar pe practic, pe exerciţiile matematice.
De ce nu s-ar face curs de scriere literară şi curs de studiu al literaturii?
Ziceţi că şcoala trebuie să te pregătească pentru viaţă? Cum, forţându-te? Păi mâine ajungi la concluzia că o meserie sigură e lector la un institut teologic, dar tu nu ai urmat religia pentru că era opţională. Ce te faci?
Da, la scoala inveti in prima faza si ce iti place si ce iti place mai putin. Ca si in viata, nu faci doar ce iti place, inveti sa te adaptezi si la altceva. Cat despre teologie, cu asta se poate ocupa biserica, sigur prin intermediul bisericii se poate face pregatire pentru asa ceva, sau prin intermediul unor scoli speciale. Romania este stat laic, consider ca religia asa cum e ea predata azi nu isi are locul in scolile de stat. Se poate studia pentru seminarul teologic la scoli special infiintate pentru acest lucru.
Cat despre liceele de arte, ce trebuie dat? Nu se intra pe baza de evaluare nationala?
la noi exista analfabetism (ma refer la cuvantul analfabetism) iar la "altii" exista si anumerism - e simptomatic pt un mod de gandire
Hai să vedem cum putem comenta Bacovia când în generală NU se învaţă Bacovia şi NU se învaţă simbolismul. Bacovia apare doar la liceu, nu în generală, unde se studiază doar texte adecvate vârstei.
Hai să vedem cum putem comenta ceva ce nu ştim, doar pe baza unor procedee literare. Programa nu cere Bacovia, nu cere un anumit poet, cere doar texte adecvate vârstei.
Este Bacovia un text pentru generală? Poţi să-l comentezi fără să cunoşti procedeul cuvintelor-simbol din SIMBOLISM? Sau trebuie să faci meditaţii că să ţi se explice simbolismul, subiect care se învaţă ÎN LICEU.
CITIŢI PROGRAMA! NEGRU PE ALB: nu ORICE text, ci texte ADECVATE VÂRSTREI.
Adică nu doar o simplă enumerare a procedeelor literare, ci şi sensul unei poezii care se studiază în liceu.
2) Nu, nu confund continutul cu intelegerea. Pentru fiecare text exista grade diferite de intelegere in functie de nivelul de cunostinte. Chiar si o piesa de Caragiale nu va fi analizata la fel de un elev de liceu fata de un filolog de profesie, la fel cum numerele naturala nu vor fi intelese la acelasi nivel de un elev de scoala generala in comparatie cu un matematician de profesie. Dar asta nu inseamna ca elevii nu se pot atinge de anumite opere pentru ca nu inteleg tot. Vor intelege atat cat sa poata utiliza notiunile invatate la clasa. Cum spuneam, se poate demonstra apartenenta la genul liric si fara sa vorbim de simbolism.
3) Da, s-a dat la un moment dat si semnificatia mesajului poeziei, la o poezie usoara acum 3 ani, poezie care nu cred ca se face la liceu. Eu n-am facut-o si nu o vad in programa, daca dvs. stiti ca se face, dati-mi va rog o sursa. De atunci observ ca oricum nu se mai cere asta la examene.
Da, se poate face contestatie. Daca nu merge nici acolo se poate merge mai departe (plangere la inspectorat, minister). Daca se va ajunge sa se dea sensul unei poezii de Bacovia la examen atunci parintii pot face o petitie de a se da examenul din nou, de a se face corectarea fara a se tine cont de unul din subiecte etc. Au mai facut asa ceva cu un subiect la mate, cred. Se pot face greseli in crearea subiectelor, nu e imposibil. Se pot face subiecte in neregula, chiar cu greseli si in conditiile unei programe mai precise. N-am nimic cu o programa mai precisa, nu mi se pare normal sa se scada standardele aiurea, atat.
Vorbeati de Divina comedie si clasa a 4-a. Daca dam cuvinte din Divina comedie pentru despartire in silabe nu vad o problema. Cat timp cerinta exercitiului nu depaseste programa si cat timp continutul e OK, se pot lua diferite texte. De ce sa existe o lista fixa de 100 de opere/autori, cand textul in examen se presupune ca se da la prima vedere? De ce s-a ajuns sa se dea text la prima vedere? Ca vai, ce dramatic era cand "se invatau comentarii pe de rost". Pai daca exista o lista fixa cu autori, unde credeti ca se ajunge? Fix de unde am plecat.
Ori ca să explici eul liric la Bacovia sau la modernişti e dificil pentru că trebuie să dai definiţia şi apoi să o... negi!!! Lirica modernistă nu e lirica lui Coşbuc sau Eminescu.
Un copil de 14 ani înţelege foarte greu de ce nenea ăla vede copaci negri şi albi în loc să admire luna sau cimitirul aşa cum făcea nenea Eminescu, pentru că modernismul este o mişcare cerebrală.
La evaluare poţi găsi fie un profesor sever care vede că n-ai explicat cum devine lirica mainstream la Bacovia, după cum poţi găsi un profesor slab pregătit care să citească mecanic şi să-ţi dea o grămadă de puncte chiar dacă ce ai scris e incorect.
Cat timp cerinta exercitiului nu depaseste programa si cat timp continutul e OK, se pot lua diferite texte.
================================
Păi programa nu spune nimic concret, asta era ideea. Opreşte programa să se dea sensul unui fragment din Rinocerii lui Eugen Ionesco? Nu.
N-am spus să existe o listă nominală, dar măcar se poate preciza să nu se dea avangardă în generală. Asta se poate face.
De ce s-a ajuns sa se dea text la prima vedere?
=====================================================
Foarte bine că se dă la prima vedere. Problema nu e asta, problema e că se poate da ORICE TEXT, ca de exemplu un test luat dintr-un tratat de chirurgie, iar pe urmă să-l întrebi pe copil ce semnifică o anastomoză.
Nimeni nu te opreşte! Nu există în programă vreo limită, vreun criteriu. Există adecvarea la vârstă.
Dar dacă eu consider că şi un copil de grădiniţă poate explica ce e aia o anastomoză pe un text la prima vedere cine mă contrazice? Programa? Prin ce mecanism? Prin adecvarea la vâstă? Păi io decretez că e adecvat la vârstă, că aşa vreau eu să fie!
Care sunt mecanismele restrictive ale programei? Unde sunt limitele?
Mulţi spun: păi se dă uşor. Nu mă încălzeşte cu nimic, pentu că a se da sub nivelul vârstei e la fel de periculos cu a se da peste nivelul vârstei. Necazul e că neavând niciun mecanism clar se poate da orice oricând. Programa nu e clară, e ambiguă. Ambiguă ca multe altele în România. Ambiguitatea e sportul naţional al românului. E cea mai bună metodă de a te disculpa, mai ales că la noi lumea nu pune întrebări.
"Ei se ocupă." "Ei ştiu." Noi nu întrebăm. Nu îndrăznim să întrebăm.
2. Ce vi s-a cerut este un ESEU ARGUMENTATIV (text argumentativ) şi are nişte reguli fixe. Citiţi structura textului argumentativ. Cine nu-l face, pică. Citiţi baremul, se dau puncte şi pentru un anumit gen de limbaj. Alea sunt punctele pentru eseu argumentativ.
3. Evident că poezia lui Bacovia nu este scrisă de extratereştrii de pe Planeta Tellux, însă INTENŢIA lui Bacovia a fost tocmai ELIMINAREA eului liric prin imaginile-simbol (de unde şi denumirea curentului). Hai să-i dăm copilului poezie dadaistă, să vedem dacă mai recunoaşte ceva. Să-i dăm poemele mecanice ale lui Tzara, decupate cu foarfeca din ziar. Acolo nu mai vorbim doar de dispariţia eului liric, dar nu mai putem vorbi nici de sentimente, la fel ca în problemele de vertical-orizontal în culori primare ale lui Piet Mondrian.
4. Eu văd o libertate totală, nu o anumită liberatate. Conform programei se poate da ORICE TEXT LA ORICE VÂRSTĂ şi se poate cere orice, înclusiv sensul textului. Arătaţi-mi că greşesc.
Subiectivitatea nu e implicită. Avangarda e cerebrală, prea cerebrală pentru gimnaziu. Din cauza asta se învaţă la liceu, când vorbim de un alt stadiu de maturizare cognitivă. În mod normal textele de avangardă nu au ce căuta la generală, dar din păcate se pot da chiar şi la examen.
2. Da, am inteles, v-am spus inca de la inceput ca nu redactez ceva in forma necesara pentru examen (pe gratis).
3 OK, deci ideile si sentimentele sunt ale autorului, doar ca nu exprimate la persoana 1. Nu mai este parte din genul liric din cauza asta?
4. OK, data viitoare cand copilul are de vorbit despre ultima carte pe care a citit-o in timpul liber, sau un rezumat/comentariu al unui text/fragment la alegere, cand i se va da ocazia sa vorbeasca despre altceva decat un text din manual sau programa, dati-i un text din Sven Hassell cat mai explicit, sa vedem cum reactioneaza cadrul didactic.
Subiectivitatea este parte din arta, arta nu este o stiinta. Un bun exemplu este chiar definitia genului liric care nu acopera toate operele considerate lirice, sunt exceptii de la fiecare trasatura. Si in avangarda este la fel - sigur se pot gasi critici care sa ia o opera avanfardista si sa o clasifice ca altceva, macar ca ar inventa o noua categorie. Ce vede un critic nu vede altul, se poate argumenta la nesfarsit. Nu e ca la o problema de mate cu solutie unica.
2. Vă cerusem o formulă semi-completă (sau măcar un început) pentru că altfel nu aveam cum să-mi duc pănă la capăt idea.
3. Piet Mondrian este parte din pictură? Pe ce criterii? Nu cunosc o formulare de examen, nu ştiu cum au rezolvat criticii această problemă. Interesant e că la început poezia simbolistă a fost considerată o eroare, cum au fost şi poemele lui Tzara sau sculptura lui Brâncuşi. Ideea e că avangarda e dificilă pentru gimnaziu şi la evaluare ar trebui date texte clasice, în care eul liric e uşor de detectat.
4. Nu am cum să-i dau Sven Hassell pentru că programa cere explicit literatură, ori Sven Hassell e kitsch.
Nu, arta nu este atât de subiectivă pe cât credeţi. Curentele artistice au chiar şi manifeste din care poţi înţelege clar şi la obiect ce vor. Lucrurile sunt clare în critica literară, atât de clare încât poţi da examene şi doctorate din ele, însă e un palier destinat filologilor. Avangarda se învaţă în liceu, când gradul de maturizare e altul. Nu se dau texte de avangardă în gimnaziu pentru că sunt dificile. Sunt dificile şi pentru un adult.
2. Da, am inteles ulterior unde bateati.
3. Da, insa acum poezia simbolista e parte din genul liric. Da, avangardismul ar trebui fie ocolit, fie utilizat intr-un fel corect (adica sa nu se scada puncte aiurea pentru elemente care ii depasesc pe elevi; - se pot formula cerinte mai simple care sa nu duca spre contradictia asta cu gen/eu liric- avangardism, se pot cere exemple de figuri de stil, imagini artistice, identificare de elemente de prozodie, eventual cu niste mici explicatii;) Oricum, toata discutia noastra e pur ipotetica - pana la urma s-a cerut la vreun examen de gimnaziu apartenenta la genul liric a poeziei lui Bacovia?
4. Vedeti, noi doi suntem de parerea asta dar.... se vor gasi altii care s-o considere o mare opera de arta, inevitabil.
Manifeste exista, sigur ca da. Ce fac insa criticii cu acele manifeste pe urma...Se pot da si doctorate si examene, dar pana la urma tot pe baza unor pareri se dau si astea, pareri ale unor critici inaintasi. Cum e vorba aia "beauty is in the eye of the beholder". Nu e complet subiectiva, nu putem sa inventam chiar orice cand criticam, sunt constient de asta, dar e de obicei destul loc de discutii pentru un punct-doua in plus. La nivel de scoala generala/liceu cel putin.
3. Mai corect spus avangarda este un alt fel de lirism, pe alte principii. Nu s-a cerut Bacovia, dar s-a cerut Minulescu, cu tot cu explicaţie. A fost scandal mare, s-au revoltat părinţii. Ministerul a spus că e ok. Că e conform programei. Programa fiind evazivă. Programa e generoasă, nu interzice. Poţi da Minulescu, poţi da Tristan Tzara sau Bacovia după cum poţi da Căţeluş cu părul creţ.
4. Noi nu suntem filologi, sau suntem filologi amatori, dar vă asigur că la nivel de filologie lucurile sunt foarte clare, cum sunt la nivel de istorie a artei. Problema e cu gradul de dificultate. La 14 ani nu se fac asemenea acrobaţii.
Nici nu se fac curente literare propriu-zise in generala si daca se cer la examen e normal sa existe reactii. Nu vad insa cum pentru semnificatia mesajului in poezia lui Minulescu trebuia trecut prin chestii atat de complicate.
Problema e că în cazul lui Bacovia dai definiţia liricului (care a rămas cea clasică) şi apoi trebuie să explici de ce nu există eu liric în poezie sau cum este escamotat şi de ce. Altfel trebuie să dai o altă definiţie a liriciii, şi sincer să fiu nu cunosc să existe vreuna. Nu ştiu dacă te poţi abate de la acest traseu.
Pai v-am aratat ca exista definitie care sa includa si opera lui Bacovia. Dar in general totul in aria asta pare o peticeala: de ce sa nu folosim mai multi termeni (mai multe definitii) daca e nevoie? De ce sa ne cramponam aiurea de un termen si sa cream confuzii?
Poate că aşa se gândeşte şi aici: lirica clasică şi lirica modernă sunt tot lirică. Na, sunt diferenţe mari, dar...
In scoala se fac si literatura (compuneri libere) si notiuni de critica literara (ceva de suprafata). Un profesor abil isi da seama daca un elev are sau nu talent la scris (analizandu-i compunerile libere) si il poate indruma in consecinta. Depinde de profesor. Eu am avut de-a face si cu oameni capabili si cu profi tristi suparati pe viata care nu aveau nici un fel de motivatie, sau mai tineri si speriati de cine stie ce chestii administrative si cam stiu care sunt diferentele.
Daca de maine s-ar studia doar istoria matematicii, din start am pierde o generatie de ingineri de tot felul, fizicieni, matematicieni, arhitecti si poate alte categorii pe care le-am uitat. Analogia insa nu tine pentu ca la literatura nu se face doar critica literara ci si compunere libera. Intra inclusiv la examen.
Creativitatea e o chestie riscanta. In scoala noastra se dezvolta si creativitatea intr-o oarecare masura, dar pregatirea se face in special pe paliere mai sigure de cariera. Vrei sa fii scriitor? Poti face asta, dar e bine sa poti sa faci si altceva in caz ca nu-ti merge cu scrisul. Pentru ca sunt sanse semnificative sa nu-ti iasa cu scrisul.
Legat de ce faceam cu doamna profesoara in gimnaziu: in mare era o extensie a ce faceam la clasa. Si la clasa faceam si comentarii (sau parti de comentarii) si compuneri libere. Exista un oarecare echilibru. Cum am mai spus, experimente la fizica inca se fac, acolo unde exista laboratoare functionale (experiente se fac la chimie). Acolo ar trebui sa se investeasca mai mult. In multe locuri ar trebui sa se investeasca mai mult.
La examenul din 2017 au avut ceva de Baconski si li s-a cerut sa arate apartenenta la genul liric, nimic legat de simbolism.
Nu conteaza poezia lui Baconski in general, conteaza ce s-a dat la examen. Omul poate a scris 200 de poezii simboliste greu de inteles, daca a scris si una adecvata pentru clasa a 8-a si aia s-a dat la examen nu vad care e problema. Cand s-a dat Magda Isanos la examen?
Sistemul de notare e prezent pe foaia de examen, corectarea se face dupa barem. Pentru un barem pot exista mai multe rezolvari posibile. Iar baremul, cum v-am aratat deja e suficient de permisiv incat sa nu puna mari probleme elevilor.
Nu cred ca textul respectiv sare peste intelegerea unui adult. Eu as putea sa-l comentez cu argumente zic eu destul de bune. Ar fi o interpretare, probabil sunt mai multe.
Cine decide ce texte sunt adecvate si care sunt criteriile? Spuneti ca nu sunteti filolog, de ce criterii va folositi atunci cand spuneti ca un text este adecvat si altul nu?
Later edit: problema in mediul rural nu se leaga atat de meditatii, cat de lipsa de infrastructura si personal calificat. De acolo pornesc problemele.
Aştept în continuare exemple de lirică ce depăşeşte puterea de înţelegere a vârstei şi explicaţia aferentă.
In clasa I si clasa a IV-a, am avut norocul să am un învățător care chiar își dădea silința cu fiecare elev în parte. Era o adevărată plăcere fiecare lecție. În clasa a II-a am avut parte de o învățătoare proaspăt ieșită de pe băncile unui liceu pedagogic. Poate doar lipsa de experiență a fost cea care a făcut diferenta între dumneaei si invataorul din primul an de scoala, dar per ansamblu a fost un an destul de bun. Însă a urmat clasa a III-a cu o nouă învățătoare care era de asemenea proaspăt ieșită de pe băncile aceluiași liceu pedagogic, Pot spune că a fost un groaznic, un an pierdut. Pe lângă faptul că nu avea nicio urmă de tact pedagogic, nu venea cu zilele la școală. Pur și simplu nu am făcut nimic în acel an, Partea cea mai tristă era că ceilalți învățători din școala unde am învățat erau din exact ca învățătoarea mea din clasa a III-a. Nimic nu conta pentru dumnealor în afară de leafa de la sfârșitul lunii. Majoritatea elevilor terminau ciclul primar fară să știe să scrie sau să citească. A urmat ciclul gimnazial, iar odată cu ciclul gimnazial au apărut adevăratele probleme cele care sunt evidențiate și în articol. Cea mai mare problemă era lipsa personalului didactic, In primă fază era vorba de lipsa personalului didactic calificat. Niciun profesor nu dorea să vină intr-un sat care se afla la aproximativ 50 de km de cel mai apropiat oras si care nu dispunea de o singură rută de transport, Tocmai de aceea, la începutul clasei a V-a, nu aveam profesori de matematică, istorie, geografie, engleză-franceză. In schimb aveam profesoară de limba romana, care era chiar invatatoarea mea din clasa a III-a. Exact acea invatatoare fara pic de tact pedagogic care acum își dorea să nenorocească mai multe generații în același timp. În cele din urmă, dupa aproximativ 2 săptămâni, au venit profesori și pe posturile care nu fuseseră ocupate la începutul anului. Numai că doar jumatate dintre ei erau calificați. Spre exemplu, profesorul de matematică era un domn foarte in vârstă care fusese inginer. Nici măcar nu urmase vreun curs de pedagogie. Dar nu exista nicio variantă. Trebuia să avem un profesor. La fel și în cazul profesoarei de engleză-franceză. Dumneaei era soția polițistului din comună și terminase doar liceul.
A urmat clasa a VI-a. Părea a fi salvarea noastră. O nouă profesoară de limba română, o nouă profesoară de matematică si o nouă profesoară de limbi străine. Toate cele 3 profesoare fiind calificate și cu experiență în învățământ. Problemele au apărut însă pe parcurs. Profesoara de limba română a instituit teroarea împotriva "țăranilor proști"(apelativul preferat al dumneaei) iar profesoara de matematica, care era pur și simplu genială, a rămas doar primul semestru. Pe semestrul urmator, aproximativ 2 luni nu am avut profesor de matematică, iar orele le făceam cu unul dintre învățători. După cele două luni a venit în cele din urmă un profesor de matematică care era pensionat, Deși parea un profesor foarte bun, nu prea ajungea la ore dumnealui. Probabil din cauză că era pensionar și oricum nu putea să-l sancționeze cineva în vreun fel.
Clasa a VII-a. Profesoara de limba romana era din nou fosta invatatoare din clasa a III-a. Voia să-și desăvârșeacă opera. Voia neapărat să ne vadă agramați. Din nou începeam anul școlar fără profesor de matematică. Aveam însă profesoară de fizică-chimie și limbi străine. Ambele calificate, ambele foarte bine pregatite. După aproximativ o lună a fost ocupat și postul profesorului de matematică. Un domn în vârstă, care fusese la licee de top din oraș, însă care avea o mare problemă cu alcoolul. Din 3 lectii, 2 le rateam. Însă era mai bine decât fara profesor cred.
Clasa a VIII-a. Dacă în clasa a VII-a am primit o gură de aer, clasa a VIII-a a fost pur și simplu un dezastru. Profesoara de limba română era aceeasi doamna fara tact și fara chef de ore, profesorul de matematică era inginerul din clasa a V-a, profesoara de limbi straine nu avea nicio legatură cu pedagogia, iar cireasa de pe tort era profesoara de fizică-chimie, care era o doamna necalificată care nu numai că nu avea nicio treaba cu cele două materii, dar era și semi-analfabetă(dumneaei era varianta de rezerva pentru orice post care nu se ocupa-dar asa e când esti prietena directorului).
În acest fel au decurs cei 8 ani de învațământ in mediul rural. Tezele naționale au fost un adevarat dezastru. Notele nu au trecut de 7 la matematică. Dar cred că era imposibil in conditiile date. Nici măcar pregatire nu aveai cu cine să fac in zona respectivă. Asta in cazul in care dispuneai de resurse financiare. Situatia e mai mult decât tristă. Dintr-o intreaga generatie, doar 3 elevi au terminat ciclul liceal. Pentru mine a fost un adevărat șoc trecerea de la învățământul din mediul rural la cel din mediul urban. După cei 4 ani de liceu când am realizat că problema nu sunt neaparat elevii, având in vedere că cei din mediul rural au dominat clasa. Insă e extrem de frustant să conștientizezi adevaratul dezastru care o să vină, să știi că un numar impresionant de copii se pierd pe drum din cauza un sistem care merge intr-o direcție gresită. Nu cred că s-au schimbat prea multe intre timp, având in vedere că am incheiat ciclul gimnazial in anul 2009. Mai degrabă cred că lucrurile s-au agravat, dacă luam în considerare lipsa de personal tot mai acută din sistemul educațional.
Eu v-am aratat baremele dupa care se lucreaza astazi, nu este specificata o anumita interpretare ca fiind strict singura corecta. Dvs. spuneti ca se face altfel, va rog atunci sa demonstrati ca e asa.
În mod logic există şi texte neadecvate vârstei. Dacă n-ar exusta principiul ar fi însemna că se poate da ORICE în intervalul 5-8, ori programa spune că nu se poate.
Vă propun să găsiţi un poet şi o poezie neadecvată intervalului de vârstă şi să explicaţi pe ce principii putem argumenta neadecvarea la vârstă. Atunci vom desprinde mecanismul şi vom decide dacă Magda Isanos este sau nu adecvată vârstei.
13 fac in germania si in cateva cantoane din elvetia (plus clasa zero sau chiar minus unu minus doi, obligatorii pe la unii)
partea de deosebire intre mediile gimnaziu vs examen national, justifica/indreptateste chiar existenta examenului national
(examenul de capacitate cum a functionat cativa ani - dupa 1990)
notatiile facute de profesori sunt acordate cu materialul uman pe/cu care lucreaza (nu poti rezerva nota 10 doar profesorului!) si de aici deosebirile mai mari intre rural si national
problema in fond, adica recuperarea/alinierea ca pregatire a celor din mediul rural, tine mult mai putin de scoala decat ne place sa spunem (dar tine desigur si de calitatea profilor care ar dori sa predea in mediul rural - dar si in periferiile oraselor, chiar daca nu avem astfel de studii) ;
acest "mai putin" , pentru ca la nivelul de gimnaziu (scoala elementara pt cei mai vechi) oricat de modest pregatit ar fi profesorul , face fata!
ceilalti factori care domina in mediul rural,: familia , (ne)sansa la informatie adiacenta, cultura, cultura tehnica etc,
dar mai ales motivatia de a face scoala (uneori justificata doar de obligativitatea legala si de alocatie - celebra alocatie) consider ca e factorul esential, adica daca elevul nu are dorinta sa invete , nu poate avea rezultate scolare bune sau macar acceptabile! si sa-l mai duca si capul.
si aici nu e vina scolii (se poate gasi si aici ceva cat de cat dar nu e cauza majora)
Later edit: imi cer scuze, cred ca mi-ati raspuns la un comentariu anterior.
Conform programei de matematica (http://programe.ise.ro/Portals/1/Curriculum/2017-progr/24-Matematica.pdf) elemente de trigonometrie se fac din clasa a 7-a, suficient pentru probleme cu plan inclinat.
Problema de la educatie plastica in ce clasa apare? Banuiesc ca nu va refereati tot la clasa a 8-a. Ce notiuni de optica apar in acel caz?
Programa scrie negru pe alb: texte adecvate vârstei. Cum să dai o poezie ADULTĂ unor elevi de 14 ani? Cum să dai text simbolist când simbolismul se învaţă de abea în liceu? Sigur că pot învăţa (mecanic) acest tip de texte la meditaţii, dar n-ar fi normal să se respecte şi la examen principiul enunţat de programa şcolară?
Nu consider ca argumentul cu intentia autorului e suficient sau macar corect din doua motive:
1) Stim intentia autorului? A exprimat autorul intervalul de varsta pentru care a scris opera respectiva? Se gandeste macar vreun autor la asta cand scrie?
2) Daca eu scriu un pastel simplu si spun ca intentia mea e ca acel pastel sa fie analizat doar de persoane peste 30 ani, inseamna automat ca un pusti de 14 ani nu poate sa-l atinga?
Nu cere nimeni trasaturi ale dadaismului, se cer trasaturi ale genului liric, atat. Baremul este permisiv (il gasiti aici: http://stirileprotv.ro/evaluare-nationala-2017/evaluare-nationala-2017-romana-elevii-de-clasa-a-viii-a-sustin-luni-proba-la-limba-romana.html), nu este elevul obligat la o singura interpretare. " Dacă sensul găsit de elev nu corespunde cu cel de pe barem se scad puncte." - nici macar nu este indicat in barem un anumit sens.
Uitati aici: http://subiecte2016.edu.ro/2016/evaluarenationala/Subiecte_si_bareme/. Aici sunt afisate subiecte si bareme, nu rezolvari. Baremul de la matematica e mult mai rigid si mai putin permisiv decat cel de la limba romana (cumva de asteptat, data fiind natura matematicii). Asta explica pe undeva de ce acel elev a pierdut puncte. Nu e corect, profesorul corector ar fi trebuit sa sesizeze ca desi rezolvarea nu e identica cu cea din barem este totusi corecta. Pentru asta exista contestatiile. Am facut si eu astfel de contestatii si in unele cazuri (la olimpiade) chiar am discutat fata in fata cu profesorul corector. Ei lucreaza dupa bareme, nu au alte rezolvari. Baremul si rezolvarea coincid. Daca dumneavoastra considerati ca exista niste rezolvari ascunse, va rog demonstrati existenta lor.
Nici nu se cere sensul poeziei, ci doar cateva trasaturi ale genului liric identificabile in text. Atat. Se poate supravietui foarte bine si fara meditatii. O spun din experienta si nu sunt filolog.
Că doar Bacovia se studiază la 14 ani!!!!! E adecvat vârstei, la 14 ani numai la doliu te gândeşti.