Foto - Sergiy Tryapitsyn/ Panthermedia/ Profimedia
De foarte multe ori, stȃnd de vorbă cu persoane care se simt nefericite, acestea aduc în discuţie lipsa banilor. Mai mult decȃt atȃt, destui tineri îşi propun obiective profesionale măsurate mai degrabă în bani, respectiv obţinerea unei slujbe care să le aducă, mai devreme sau mai tȃrziu, „un milion de dolari”.
Oare este corectă această legare strȃnsă a stării de fericire de a cȃştiga bani?
Categoric lipsa banilor poate fi o sursă majoră de stres. Dacă banii sunt suficient de puţini încȃt viaţa de zi cu zi să aibă de suferit (dificultăţi de a plăti facturi, de a-şi asigura un nivel de trai de bază) oamenii sunt, pe bună dreptate, nefericiţi.
Dar vor fi ei categoric fericiţi dacă vor avea destui bani? Şi oare ce înseamnă destui bani? Şi de ce o mulţime de oameni par a avea drept unic scop în viaţă obţinerea de bani?
Unele persoane au avut parte de o copilărie cu condiţii financiare precare, şi au auzit destul de des fie discuţii sumbre în familie, fie li s-au refuzat destule dorinţe pe motiv că „nu avem bani”.
Pentru un copil foarte mic, cu structurile cognitive încă neformate, a avea ca explicaţie a tuturor interdicţiilor faptul că „nu sunt bani” poate duce la o supradimensionare a puterii banilor în raport cu celelalte valori umane. În fond, şi părinţii care nu au probleme financiare le refuză copiilor unele lucruri, pentru că este normal să fie aşa, copiii chiar au nevoie de limite. Luȃnd un exemplu banal, părinţii copiilor mici le limitează consumul de dulciuri pentru a le asigura o alimentaţie sănătoasă. Uneori însă, dacă părinţii sunt extrem de preocupaţi de domeniul financiar, nu au nicio explicaţie alternativă, iar copilul creşte cu ideea că tot ce este perceput ca neplăcut pentru el se datorează faptului că „nu avem bani”. Drept rezultat fie că dezvoltă un complex de inferioritate, fie că internalizează nevoia de bani ca o prioritate absolută care îi va guverna viaţa de adult.
Există şi copii care cresc în familii cu părinţi în mare măsură absenţi: fie absenţi fizic din cauza orelor prea multe petrecute la job, fie indisponibili emoţional. Aceşti părinţi de multe ori se descurcă bine material şi compensează lipsa de suport afectiv cu oferta de obiecte (jucării, haine, activităţi) scumpe. De fapt ei „cumpără cu bani” ceea ce nu pot oferi în termeni de afecţiune, iar copiii care au crescut aşa nu au altă măsură a lucrurilor. Drept care, odată ce ajung în şcoală, au tendinţa de a-şi masca nesiguranţa la nivel sufletesc cu expunerea, de multe ori agresivă, a stării lor materiale superioare, pe care o folosesc pentru a-şi domina colegii.
Banii au de multe ori şi rolul de asigurare: sunt persoane care au nevoie să aibă bani pentru a fi sigure că „în caz că se întȃmplă ceva” vor putea să se protejeze. Iar numărul şi importanţa evenimentelor pentru care e nevoie de bani ca protecție tot creşte şi se diversifică, pȃnă cȃnd persoanele în cauză nu mai fac mai nimic altceva cu banii, în afară de a-i acumula, „pentru zile negre”.
Iată că am descris deja trei funcţii ale banilor: cea de subzistenţă, cea de putere şi cea de asigurare. Fiecare dintre ele este o funcţie utilă, cu siguranţă, dar … pȃnă la un punct.
După ce se trece de acest nivel, deja a acumula sume şi mai mari de bani nu mai creşte nici nivelul de satisfacţie şi nici de echilibru sufletesc.
Pentru că dincolo de bani, echilibrul şi bunăstarea psihică depind de ceva mult mai complex, şi anume de calitatea vieţii.
Conceptul de calitate a vieţii este unul extrem de larg, care include modul în care o persoană îşi evaluează multiplele faţete ale vieţii personale [1]. Este vorba deci de propria percepţie şi reacţie emoţională referitoare la confortul şi împlinirea venite din mai multe surse.
Calitatea vieţii este în mare măsură o construcţie subiectivă, pentru că este legată de importanţa relativă pe care o persoană o atribuie ariilor vieţii. Pentru unele persoane a avea o familie fericită şi armonioasă este extrem de important, pentru altele a avea o activitate care le satisface nevoia de descoperire şi de stimulare intelectuală este punctul central. Pentru unii relaţiile interumane sunt esenţiale, pentru alţii respectarea valorilor proprii şi avansul spre un ţel personal par a fi cheia stării de bine. Şi desigur că există şi persoane care îşi leagă fericirea de a avea bani.
Pe de altă parte o dezvoltare armonioasă a psihicului uman nu poate fi unilaterală. Calitatea vieţii este în realitate un indice compozit, care acoperă foarte multe arii: de la a trăi conform modelului valorilor personale, a-şi atinge scopurile, a avea o activitatea care să fie considerată stimulativă, a avea o reţea de prieteni, a avea familie şi relaţii familiale bune pȃnă la a iubi şi a se simţi iubit, a-şi satisface nevoile de frumos şi cultură, şi aşa mai departe. Starea financiară este şi ea o componentă a calităţii vieţii, dar nu singura.
Practic dacă unul din domeniile calităţii vieţii care este important pentru o persoană este puternic nesatisfăcut, atunci acesta este resimţit suficient de puternic încȃt cu greu succesul în alte domenii poate să acopere frustrarea legată de insatisfacţie. De multe ori oamenii chiar uită cȃt de multă calitate a vieţii au din alte arii, concentrându-se doar pe zona insatisfacţiei sau eşecului.
La ce concluzii vreau să ajung?
Mai întȃi la recomandarea de a reţine că o viaţă de calitate înseamnă multe aspecte şi că avem a privi şi la toate cele satisfăcute şi care sunt sursă de bine, în loc de a ne concentra exclusiv pe cea nesatisfăcută suficient.
Apoi vreau să atrag atenţia că în timp este bine să încercăm să atingem satisfacţia în toate ariile vieţii: cele mai puţin satisfăcătoare mai degrabă ar fi să devină obiective de dezvoltat în loc de surse de suferinţă.
Iar în final, revenind la bani, este de înteles că da, banii sunt importanţi pȃnă la un punct, acela de a acoperi nevoile practice curente. După acest nivel este să ne întrebăm de fapt cum îi putem folosi pentru a ne creşte calitatea vieţii, în loc să îi vedem doar ca pe o cifră care ar trebui atinsă pentru a ne da voie să ne simţim bine.
Ce parte din calitatea vieţii pot cumpăra banii? Pot cumpăra o cantitate de confort (psihologic dar şi fizic), de asigurare, dar pot cumpăra şi cunoaştere (nu doar prin acces la educaţie, ci si prin facilitarea accesului la experienţe noi), pot cumpăra stare de bine ludică (de la jucăriile copiilor, pȃnă la moduri de relaxare variate de care se bucură adulţii), pot cumpăra valori estetice (o casă frumoasă, un cartier mai bun) … dar nu pot cumpăra prietenii, dragoste, valori, ţeluri. Şi nici nu le pot înlocui, iar aici este un mare pericol pentru cei centraţi pe „a face bani” – se pot trezi la un moment dat însinguraţi social sau alienaţi psihologic, pentru că au dat mult prea multă vreme o mult prea mare atenţie unui singur aspect al calităţii vieţii.
[1]Theofilou, P. (2013). Quality of life: definition and measurement. Europe’s journal of psychology, 9(1), 150-162
Articol publicat inițial pe blogul autoarei
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Am o mica observație la ce ați mai scris: prieteniile nu se cumpără.
Late edit: S-a schimbat reclama... dar ați prins ideea.