La sfârșitul anilor mei de corespondent în România, profitam de diminețile fără știri ca să merg să citesc la Biblioteca Centrală Universitară din București.
După ce le arătam cardul recepționistelor mereu sumbre și supărate, lăsam, cum era obligatoriu, geaca și rucsacul la dulapurile numerotate de la intrare, urcam la etajul doi și, în fotoliul din colț de lângă peretele de sticlă, citeam ziarele zilei, reviste străine și publicații românești din anii ‘90.
Într-o dimineață din 2012, când plecam din bibliotecă, am văzut un poster care mi-a atras atenția: Camionagiii Războiului Rece, scria mare pe afișul anunțând o conferință la Librăria Cărturești în aceeași seară.
Am reținut detaliile și m-am dus la eveniment.
Conferențiar era istoricul Gabriel Marin, absolvent al Universității de București, dar școlit și în Canada și cu nu știu ce experiențe în Rusia. Tânăr, energic și exuberant, Marin abia fusese numit director în cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, o instituție plictisitoare de la titlul însuși la care, m-am gândit eu, îndrăznețul Marin putea să aducă originalitate și aer proaspăt. Această conferință, organizată de Institut, era deja o dovadă a optimismului meu.
În fața unui public extrem de curios de subiect și la fel de captivat de ce află, Marin ne-a povestit de ancheta lui despre camionagiii est-europeni din Statele Unite și Canada în timpul Războiului Rece. Eu am fost mereu fascinat de amândouă subiectele. Exilații (sau emigranții) est-europeni, și mai ales românii din SUA, au fost mereu pentru mine chintesența prizonierilor istoriei, flămânzi de libertate și aventură, și întotdeauna am crezut că nimeni nu aprecia democrația și capitalismul ca ei. Una dintre cărțile mele preferate este „Eros, magie și asasinarea profesorului Culianu”, biografia intelectualului român scrisă de profesorul Ted Anton de la Chicago. Lucrarea lui Anton transportă lectorul în lumea de suspiciuni, speranță și visuri nu tot timpul împlinite a emigrării românești în America, în mod special în statul Illinois, unde a trăit, predat și a fost ucis Culianu.
Este o atmosferă foarte politică, consecință a Războiului Rece, ai cărui tăciuni mai erau aprinși, o perioadă în care implicațiile ideologiilor au fost mai tangibile ca niciodată, în mod special pentru cei care au picat în partea rea a Cortinei de Fier.
Camioane pe podul Brooklyn. Foto: Guliver Getty Images
Camionagiii, partea a doua din ecuație, îmi plăceau de când eram mic, de când mergeam la plajă în orașul Peñíscola pe Drumul Național care urmărește toată coastă mediteraneană din Spania spre Franța. Drumul e plin de camioane, care opresc în restaurantele simple și curate cu meniuri abundante și ieftine și, bineînțeles, în bordelurile de lângă drum.
Uitându-mă din scaunul din spate la matriculele din țări din toată Europa și la numele companiilor franțuzești, din Germania, Croația sau Ungaria, mă imaginam conducând unul dintre camioane, traversând continentul de la vest la est și oprind în orașe și localități pe care nu le cunoșteam decât de la echipele de Champions League care jucau seriile de miercuri cu echipele din Spania. Conferința avea deci pentru mine o tematică perfectă și istoricul Marin nu ne-a dezamăgit.
Marin ne-a povestit cum camionagiii din România, Bulgaria, Ungaria, Iugoslavia etc. lucrau mai ales pe ruta care unește Canada cu New York, la care el însuși a lucrat la volan ca să-și plătească studiile. Mulți dintre ei erau oameni educați, doctori, avocați, ingineri sau profesori, care deveniseră șoferi după ce-au părăsit țările comuniste. Faptul că erau oameni educați însemna că conversațiile lor prin sistemul de comunicare al camioanelor lor erau foarte interesante, pline de discuții despre politică, economie, chestiuni sociale sau despre sentimentele lor ca exilați sau emigranți.
Camionagiii din România, Bulgaria, Ungaria, Iugoslavia etc. lucrau mai ales pe ruta care unește Canada cu New York. Mulți dintre ei erau oameni educați, doctori, avocați, ingineri sau profesori, care deveniseră șoferi după ce-au părăsit țările comuniste.
Fiind tot timpul singuri, la volan sau la odihnă, vorbeau și foarte mult, în mod normal în engleză, limba franca în țara de adopție. În mare parte, Marin și-a făcut studiul ascultând aceste conversații reale, spontane, nemediate. Și ce a observat? Între alte multe lucruri, de care nu prea îmi amintesc, a observat cum contactul cu vecinul de altă naționalitate dilua cu timpul prejudecățile naționaliste promovate de regimul comunist. Cum românul înceta să-l vadă pe ungur sau pe bulgar ca pe un inamic și începea să se raporteze la el ca la cineva foarte asemănător cu el, la cultură și la mâncare, dar și la experiența politică și la felul de a gândi. Cu care acum, în America, mai împărțea și o limbă comună în care le era cam greu amândurora să se exprime.
Pe lângă asta, Marin ne-a comunicat celor prezenți o dragoste contagioasă pentru istorie și pentru lumea camionagiilor. A doua este mai rară, și de aceea mai impresionantă. Ne-a explicat cum camionagiii de rasă își iubesc camioanele ca pe o soție sau o casă, ne-a vorbit de orgoliile lor și de cum se organizează în grupări, așa cum fac ultrașii la fotbal sau sindicaliștii în Franța. De sentimentul de superioritate al celor născuți americani față de nou veniții care lucrează ca șoferi de mai puțin timp și nu înțeleg atât de bine codurile profesiei.
Ne-a povestit și de aspectele tehnice, că el a trebuit să le învețe ca șofer. M-au impactat detaliile despre trecerea camioanelor mari pe podul Brooklyn. Cum cea mai mică greșeală de calcul (un calcul care trebuie aplicat cu precizie) poate aduce la un accident de zeci de mașini și camioane, care se îngrămădesc unele după altele la foarte puțini centimetri distanță. O frână prea bruscă face ca remorca să lovească cabina, care în același timp va lovi camionul din față, provocând un efect de domino care se va extinde pe întregul pod. Dar aceleași consecințe le-ar avea o frână prea moale sau prea târzie.
Marin m-a invitat într-o seară la el acasă și, în timp ce beam vin, îmi arăta videouri pe Youtube cu camioane care luau curbele imposibile cu abisul terifiant de partea cealaltă a gardului metalic.
Eu aș termina aici articolul, dar o includ o concluzie în caz că cineva simte că lipsește. Orice lucru mărunt poate deveni interesant, dacă te apropii de el cu pasiune. Chiar și banalele camioane...
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.