De la primele sale apariții pe scena mare a politicii americane, Barack Obama a adoptat un comportament cool și apoi și-a făcut un titlu de glorie să mențină reputația de a fi astfel. Gestica reținută, discursurile regizate și întotdeauna puse pe teleprompter, coborâtul în pas vioi pe scările avionului prezidențial, pozele studiate - toate au urmărit continuu să-l facă pe Barack Obama să arate bine, în formă sportivă, stăpân pe el și pe situații.
Unii comentatori au făcut chiar observația că Obama este lipsit de pasiune în toate situațiile și că nu se arată niciodată mișcat, că-i lipsesc compasiunea și căldura.
Dar zilele trecute, președintele Obama ne-a arătat o față a sa mai puțin cunoscută, atunci când i-a dat o replică lui Donald Trump. Cu o zi înainte, Trump răspunsese într-un interviu unor întrebări legate de ce crede el că ar putea fi în mintea președintelui atunci când minimalizează importanța unor acte teroriste recente, din țară și din străinatate, când face tot posibilul să conteste o legătură între teroriști și religia musulmană, când nemulțumește majoritatea americanilor prin comentariile vagi și detașate cu care interpretează evenimentele soldate cu moartea sau vătămarea cetățenilor americani.
Trump a răspuns că nu știe exact ce gândește președintele, dar că este de părere că Barack Obama știe ceva ce noi nu știm. Insinuarea a fost că președintele îi favorizează pe agresorii musulmani și că negarea repetată a conexiunii dintre religia teroriștilor și motivarea lor, ca și refuzul de a pronunța termenii de islamism radical și terorism islamic, sunt destinate să împiedice implementarea unor măsuri drastice de combatere a ramurii agresive și criminale a comunităților musulmane.
Imediat presa de stânga a reacționat cu indignare, așa cum a făcut și doamna Clinton, gata să-și dovedească loialitatea față de cel de la care așteaptă protecție și poate chiar grațiere, dacă va fi nevoie de ea. Și mai mulți politicieni republicani și comentatori conservatori nu au întârziat să-și exprime dezacordul pentru comentariile lui Trump.
Dar intervenția președintelui, făcută pe un ton care a uitat de răceala cu care ne-a obișnuit, a fost excesivă și nepotrivită. Un președinte în funcție nu face polemică televizată, indiferent de subiect. Niciunul dintre cei doi angajați în dispută nu s-a arătat prezidențial.
Arăta mai furios pe mine, decât pe asasinul din Orlando, a comentat Trump, vorbind despre reacția președintelui și mai mulți comentatori i-au dat dreptate: vedeau pentru prima dată cum Obama poate să-și iasă din pepeni.
În editorialul său din 14 iunie, Mona Charen arată că este foarte vizibil cum președintele încearcă să minimalizeze gravitatea actelor teroriste ale islamismiștilor jihadiști și - prin asta - respinge motivele de teamă ale cetățenilor americani. După opinia ziaristei, președintele George W. Bush a comis mai multe greșeli, dar niciodată nu a creat impresia că nu este de partea țării, atunci când s-au comis atacuri teroriste. Prin comparație, Obama a plecat să joace golf, la câteva minute de la anunțarea omorârii prin decapitare a ziaristului James Foley și a declarat că actul terorist al doctorului militar Nidal Hasan, care a descărcat automatul asupra celor care așteptau în holul policlinicii, strigând Alah Akbar, a fost o situație de violență la locul de muncă, și nu o crimă motivată religios.
Prin refuzul repetat al administrației Obama de a califica actele teroriste în mod corect, americanii se simt neprotejați și consideră că situațiile care le periclitează viața și familiile sunt tratate politic, nu patriotic.
Bun cunoscător al situației din Orientul Mijlociu și al problemelor de securitate națională, Elliott Abrams face o paralelă între concepția președintelui Obama despre islamism și despre comunism. El arată că cei mai mulți americani consideră terorismul islamic principala amenințare contemporană și așteaptă din partea președintelui actual același tip de condamnare puternică și neechivocă pe care a exprimat-o Ronald Reagan, când a numit pericolul comunist imperiul diavolului, declarându-i opoziție fățișă și hotărâtă.
Dar în ceea ce privește motivul pentru care Barack Obama nu condamnă public islamismul radcal, Abrams crede că el este unul de natură ideologică, nu religioasă. Analistul ne amintește că, vorbind despre comunism, Obama a spus că a fost o ideologie străină abstractă, care a fost adoptată de anumite figuri politice și de cei care erau îngrijorați de sărăcia și inegalitatea din țările lor. Să spui astăzi că Stalin și Mao au acționat pentru lichidarea sărăciei și inegalității este o mare confuzie din partea conducătorului celui mai puternic stat din lume. La fel, eroarea lui Obama - în opinia lui Elliott Abrams - când vorbește despre islamul terorist, vine din concepția lui stângistă, care continuă să abordeze problemele securității SUA și ale lumii de pe poziția internaționalistă, care s-a opus războiului antiterorism și campaniilor militare din țările Orientului Mijlociu. La fel crede și Ben Shapiro, dar el adaugă observația că ideologia stângistă este ea însăși o religie și că este - deci - părtinitoare.
Dar după moartea celor 49 de victime din Orlando, publicul american este mai puțin înclinat să înghită explicațiile cu extremismul violent și promisiunile repetate că vom colecta toate informațiile și vom face ca justiția să meargă până la capăt, promisiuni pe care le-a auzit după fiecare atac terorist și care au rămas neîndeplinite.
Mai mulți analiști se așteptau ca din confruntarea dintre Trump și președinte să rezulte un spor de popularitate pentru candidatul republican, dar aceasta nu s-a întâmplat. După ce la sfârșitul lunii mai Trump se apropiase mult de Hillary Clinton în sondajele naționale, acum ele arată un avantaj de 5-10% pentru doamna Clinton (Reuters, Rassmussen, CBS, realclearpolitics), cu un recent sondaj al companiei Bloomberg care cifrează diferența la 12% în favoarea democratei.
Sunt din nou prezente zvonuri despre aranjamente de culise făcute de republicanii anti-Trump, pentru a-l priva pe acesta de nominalizare la convenția națională a partidului. Pentru aceasta ei ar avea nevoie de modificarea de către comisia de reguli a partidului a procedurii existente, dând delegaților libertatea de a vota, de la primul scrutin, așa cum vor, nu așa cum cere obligația impusă de rezultatul preliminariilor. Deși chairmanul partidului dezminte existența unor astfel de tentative, presa continuă să facă publice informații obținute pe cale confidențială, din care rezultă că un grup de învinși, în rândul cărora ar fi Jeb Bush, John Kasich și Ted Cruz, este activ în încercarea de a recruta delegați înclinați să li se alăture. Ei motivează acțiunea lor, care are minime șanse de reușită, ca fiind necesară din cauza perspectivei ca Donald Trump să piardă în alegerile generale.
Cu o săptămână în urmă, s-a aflat că un grup de hackeri ruși, posibil în slujba guvernului lor, au spart codurile comitetului național democrat și au sustras date legate de campanie și materiale rezultate din investigarea de către democrați a lui Trump, pregătite pentru atacurile din confruntarea finală.
Creatorul organizației WikiLeaks.com, Julian Assange, care se ascunde de mulții săi urmăritori în ambasada de la Londra a statului Ecuador, a spus că deține informații despre Hillary Clinton, mai periculoase decât cele din e-mail-urile ilegale, pe care le va face publice într-o fază mai avansată a campaniei electorale. Sunt acestea simple laude menite să refacă publicitatea lui Assange, intrată în umbră în ultima vreme, sau este adevărat că are date secrete cu potențial destructiv și are intenția să le folosească?
Fostul guvernator al statului New Mexic, Gary Johnson, candidează în prezenta campanie, ca reprezentant al Partidului Libertarian. Până de curând, publicul mare nu i-a acordat multă atenție, dar sondajele ultimelor săptămâni arată că el ajunge să obțină 8-10% din preferințele celor care răspund investigatorilor. Dacă Johnson înaintează, el poate avea un impact asupra rezultatelor, în mai multe feluri.
De câte ori un sondaj explorează opinia alegătorilor cărora li se prezintă toți trei candidații, Trump și Clinton pierd câteva procente, dar avantajul doamnei Clinton față de Trump scade la 3-4%.
Analiștii se așteaptă ca Gary Johnson să iasă câștigător în statul său, New Mexico, dar, dacă iese victorios în mai multe state, poate crea, cel puțin teoretic, o situație insolită: când niciunul din cei doi candidați principali nu poate aduna mai mult de 270 de electori, votul prezidențial se va decide în congres. Atunci dispare importanța statelor mari, cu mulți electori, fiindcă fiecare stat va avea un singur vot, indiferent de mărimea și populația lui.
Congresul va decide cine va fi președinte, alegând primul dintre candidații care acumulează votul a 26 de state. Votul pentru vicepreședinte se decide în senat, cu un vot pentru fiecare senator și câștigător va fi cel care ajunge primul la 51 de voturi (Amendamentul constituțional 12, votat în anul 1804).
Dacă la primul tur de scrutin congresul nu poate decide un câștigător (fiecare candidat ia 25 de voturi) și situația indecisă ajunge la data inaugurării, vicepreședintele confirmat de senat va acționa ca președinte interimar. In cazul extrem în care nici președintele și nici vicepreședintele nu au fost desemnați de cele două camere ale congresului, acesta îl va desemna ca președinte interimar pe liderul majorității din congres (Speaker of the House), în cazul actual Paul Ryan.
Gary Johnson se definește singur ca liberal, din punct de vedere social și conservator în domeniul politicii fiscale. El susține reducerea la minimum a guvernului și neintervenționismul militar. Johnson este partizanul simplificării și reducerii taxelor și al unei autorități crescute a statelor din uniune, cu restrangerea puterii guvernului federal.
În unele fotografii, Gary Johnson seamănă cu poetul român Mircea Dinescu.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Tot trist mi se pare si faptul ca in America Trump a ajuns "presumtive nominee" al republicanilor, dar intr-o democratie se poate orice: chiar si Hitler a ajuns in mod democratic la putere. Poate din motivul asta spunea si Churchill ca cel mai bun argument impotriva democratie este o discutie de 5 minute cu un alegator. Tot trist mi se pare ca il criticam pe Obama pentru ca "si-a iesit din pepeni", dar acceptam derapajele dictatoriale ale unui individ precum Trump, care nu are nici un fel de platforma politica reala si a castigat nominalizarea pe cel mai abject populism si incercand in permanenta sa se foloseasca de temerile mai mult sau mai putin indreptatite ale unei populatii plictisite de toti contracandidatii sai. De altfel nu stiu cand republicanii au mai avut o panoplie de candidati asa de slaba: Bush- un gaffeur, Carson- fara pic de carisma si total aerian uneori, Rubio- teleghidat si dependent de discursurile memorate, Kasich- prea "de treaba" si impaciuitor, Cruz- aproape la fel de periculos ca Trump.