Foto: Guliver Getty Images
Trebuia să vină în Marea Britanie în vizită de stat, să fie primit, cu toate onorurile, de Regină la Palatul Buckingham, să se adreseze Parlamentului britanic şi, în general să se bucure de toată pompa aferentă unei vizite la cel mai înalt nivel. Dar n-a fost să fie: Donald Trump nu se bucură de prea mare simpatie în rândurile britanicilor, care, de cum a fost anunţată, încă de anul trecut, posibilitatea unei vizite de stat a preşedintelui american, au anunţat proteste masive atât în Londra, cât şi în alte oraşe. Mai mult, preşedintele Camerei Comunelor a Parlamentului, John Bercow, a precizat că nu va accepta în niciun caz ca, în timpul mandatului său, Donald Trump să se adreseze Parlamentului, iar primarul Londrei, Sadiq Kahn, a declarat că nu va autoriza desfăşurarea operaţiunilor de securitate necesare la un asemenea eveniment în capitală. Devenind evident că nu va avea parte de o primire foarte călduroasă, Trump s-a supărat şi a anunţat pe Twitter că nu mai vizitează Regatul până când nu va fi binevenit. Totuşi, după mai multe negocieri la nivel diplomatic, şi-a mai nuanţat poziţia inflexibilă şi a acceptat să facă o vizită de lucru, în principal pentru a pregăti terenul pentru un eventual acord comercial post-Brexit între Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. Profitându-se de ocazia summitului NATO şi a întâlnirii pe care o va avea, luni, cu Vladimir Putin, preşedintele Federaţiei Ruse, s-a hotărât intercalarea controversatei sale vizite în UK la sfârşitul acestei săptămâni.
Cum era de aşteptat, britanicii s-au hotărât să-i ofere o primire pe care să n-o uite prea repede, astfel că s-au organizat rapid, au obţinut aprobările necesare pentru proteste şi, punându-şi la contribuţie imaginaţia şi creativitatea, au reuşit să strice planurile Guvernului de a-i oferi lui Trump o şedere care să-i oblojească acestuia orgoliul rănit. Consecinţa a fost că nu s-a putut aranja niciun eveniment major pentru el în Londra pentru a se evita protestele societăţii civile şi situaţiile stânjenitoare în care preşedintele american ar fi putut fi pus.
De ce sunt britanicii supăraţi pe Trump?
Din aceleaşi motive pentru care majoritatea adversarilor lui din întreaga lume sunt supăraţi pe el: acesta e considerat o persoană avidă de putere, patologic narcisică, având o plăcere deosebită în a genera şi întreţine conflicte sociale, în a jigni grosolan pe toţi cei ce nu-i împărtăşesc punctele de vedere şi în a reduce politica Statelor Unite ale Americii la „politica” cheremului său. Mai cu seamă desele sale comentarii şi luări de poziţie, teribil de ofensatoare, misogine, xenofobe şi chiar rasiste nu sunt pe placul majorităţii britanicilor. Ele cu siguranţă repugnă şi altor popoare din Europa sau de aiurea, dar, spre deosebire de alţii, britanicii nu-i acceptă cu uşurinţă pe cei ce calcă în picioare valorile în care ei cred şi, cum în UK există un adevărat cult al libertăţii de exprimare şi al protestului civic, nici nu se punea problema ca aceştia să nu iasă în stradă. Într-o ţară în care sunt autorizate proteste republicane chiar în ziua unei nunţi regale pentru o minoritate firavă care are dreptul să-şi exprime sentimentele antimonarhice, o persoană ca Donald Trump nu avea nicio şansă să fie primit cu surle şi trâmbiţe. Totuşi, ceea ce a umplut paharul nemulţumirilor a fost recenta decizie a preşedintelui SUA de a-i separa pe copiii imigranţilor mexicani ilegali de părinţii acestora şi de a-i plasa în cuşti în încercarea de a le da o lecţie celor ce s-ar aventura, în viitor, pe teritoriul american şi de a descuraja imigraţia ilegală. Deşi, confruntat cu un val de proteste interne şi internaţionale, Trump a trebuit să pună capăt politicii sale barbare, britanicii nu-l pot ierta pentru răul pe care l-a comis. Cu toate acestea, nu ar trebui să se înţeleagă că toţi britanicii îl urăsc şi au ieşit să protesteze împotriva lui: ca şi în cazul Brexit-ului, lucrurile sunt mult mai complicate, însă, în principiu, adversarii Brexit-ului sau chiar susţinători ai acestuia, dar în variantă soft, sunt şi opozanţi ai lui Trump; în schimb, susţinătorii unui Brexit hardcore, de regulă conservatori radicali care îşi doresc încetarea imediată, cu orice risc, a oricăror relaţii cu Uniunea Europeană, sunt şi admiratori înfocaţi ai politicilor antiliberale ale preşedintelui american. Cum Donald Trump însuşi manifestă o ură neîmpăcată faţă de UE, fiind adeptul unui îngust naţionalism izolaţionist şi un duşman aprig al imigraţiei, susţinătorii Brexitului hardcore, care se simt trădaţi de prim-ministrul Theresa May, şi-au găsit un nou erou.
Donald Trump intră în ring împotriva Theresei May
Ostilitatea britanicilor faţă de Trump, dincolo de motivaţiile principiale ale protestatarilor, trebuie înţeleasă însă şi în contextul foarte recent al politicii interne a Marii Britanii. Confruntată cu o criză de autoritate din cauza lipsei unei majorităţi clare în Parlament şi a ieşirilor indisciplinate ale propriilor miniştri rebeli, dar şi presată atât de oficialii de la Bruxelles, cât şi de opinia publică internă, să se hotărască ce fel de relaţie îşi doreşte cu UE post-Brexit, Theresa May a pus piciorul în prag săptămâna trecută şi a impus o variantă de Brexit soft, care menţine, practic, ţara sub jurisdicţia UE în ceea ce priveşte agricultura şi schimbul de mărfuri şi propune un regim de imigraţie foarte asemănător cu cel actual pentru cetăţenii europeni. Desigur, ea a luat această decizie ţinând seama în primul rând de motive economice şi de consecinţele grave pe care un Brexit hardcore le-ar avea asupra UK.
Vocile ultraconservatoare din Guvern şi din Partidul Conservator nu au întârziat să se facă auzite, acuzând-o pe doamna May, nici mai mult, nici mai puţin, de trădare naţională. Totuşi, May şi-a menţinut poziţia şi, deşi doi miniştri importanţi ai săi, printre care şi Boris Johnson, artizanul intelectual al Brexitului, şi-au dat demisia în speranţa că vor provoca o criză în Guvern, aceasta a rămas neînduplecată. Adepţii Brexitului hardcore erau deja resemnaţi că nu vor obţine ceea ce susţin ei că a votat poporul în urmă cu doi ani, presa conservatoare era mâniată că aceştia nu luptă mai straşnic pentru a scăpa de „vasalitatea” faţă de UE, şi iată că Donald Trump intră în arenă. Fiind prieten cu Boris Johnson şi Nigel Farage, acesta a acordat un interviu, chiar înaintea sosirii sale în UK, tabloidului The Sun, în care, de o manieră extrem de neelegantă faţă de viitoarea sa gazdă, Theresa May, declara că aceasta a distorsionat voinţa poporului britanic, că nu este aptă să negocieze cu UE un Brexit în beneficiul Marii Britanii, că Boris Johnson ar fi un excelent prim-ministru şi că, dacă Marea Britanie va rămâne la o variantă soft de Brexit, orice acord comercial cu SUA iese din discuţie. Unii dintre opozanţii acerbi ai prim-ministrului s-au bucurat de lovitura de imagine pe care Trump tocmai i-o dăduse acesteia, dar, lucru curios, alţii, chiar dintre cei mai radicali, n-au privit cu ochi buni intervenţia preşedintelui pentru că britanicilor nu le place absolut deloc să li se spună de către alţii ce au de făcut şi, chiar dacă îi dădeau dreptate lui Trump, au văzut în interviul lui o lovitură sub centură, lipsită de fair play: nu te duci ca oaspete în casa cuiva după ce l-ai bălăcărit în public. Fapt este că ieri preşedintele Trump şi-a schimbat complet atitudinea şi a declarat, într-o conferinţă de presă, că cei de la The Sun i-au editat interviul şi i-au scos replicile din context, oferind cititorilor „fake news”. Ba mai mult, spre disperarea adversarilor lui May, acesta a mai spus şi că, deşi el îl admiră pe Boris Johnson, aceasta face o treabă foarte bună şi are tot sprijinul său, indiferent pe ce cale va merge în abordarea Brexitului. Sigur că nimeni nu l-a crezut, sigur că toţi ştiu ce crede cu adevărat despre Brexit şi Theresa May. În zadar jurnaliştii de la The Sun au precizat că deţin înregistrările interviului şi că le pot publica oricând pentru confirmarea spuselor preşedintelui. Ceea ce foarte mulţi nu au înţeles este că Donald Trump, prin „fake news”, nu înţelege neapărat „ştiri false” ori „inexacte”, ci „ştiri nefavorabile lui”.
Un balon l-a enervat pe Trump: balonul „Trump Baby”
S-ar putea crede, în mod greşit, că un „jucător” atât de dur ca Trump, un politician fără scrupule care nu se sfieşte să-şi umilească şi jignească adversarii cu orice ocazie, este el însuşi un caracter puternic, călit în grele lupte politice, care ştie să încaseze ironiile tot aşa cum le şi serveşte altora. Nimic mai fals. Se vede treaba că preşedintele american e o persoană foarte delicată şi sensibilă: acesta nu suportă nici cel mai mic comentariu critic sau cea mai fină ironie la adresa lui, se întunecă la cea mai neînsemnată aluzie că nu ar fi preşedintele perfect, ia totul personal şi se supără ca un copil mic atunci când e contrazis. Acesta e şi motivul pentru care londonezii, ieri, cu aprobare de la primarul musulman Sadiq Kahn, pe care preşedintele nu conteneşte a-l ataca şi a-l face responsabil pentru atacurile teroriste de anul trecut din Marea Britanie, au lansat deasupra Parlamentului un uriaş balon înfăţişându-l pe Donald Trump ca un copil furios şi râzgâiat: „Trump Baby”. Gestul l-a deranjat însă teribil pe preşedintele american, care a declarat aceluiaşi tabloid The Sun că nu se simte deloc binevenit în UK din această cauză. Probabil că nu i-a spus nimeni din staff-ul lui, în caz că acesta ar şi asculta de vreun sfat, că britanicii, cu cât le arăţi că te superi mai tare când fac băşcălie de tine, cu atât vor fi şi mai crunţi şi nemiloşi în bătaia lor de joc. Dar, dacă balonul va fi fost o simplă glumă, alte aspecte ale vizitei sale îl vor fi enervat cu siguranţă şi mai mult: amplele proteste din toate locurile unde a fost primit, multe dintre ele cu pancarte dintre cele mai ingenioase şi ironice, faptul că Theresa May nu l-a primit la Guvern, în Downing Street, la Londra, ci la reşedinţa sa de la ţară, undeva în Buckinghamsghire şi, mai presus de toate lipsa unei recepţii regale la Palatul Buckingham, reşedinţa oficială a Reginei.
E drept că aceasta, neînsoţită de nimeni, nici măcar de soţul ei, Prinţul Philip, i-a primit pe soţii Trump la Castelul Windsor, undeva în afara Londrei, unde li s-a servit ceai, dar o astfel de recepţie sumară nici nu se poate compara cu ceremoniile fastuoase şi banchetul cu care au fost întâmpinaţi Barack şi Michelle Obama în 2011, când cei doi au şi înnoptat la Buckingham. După ceaiul cu Regina, Donald şi Melania Trump au mers în Scoţia, unde vor şi rămâne până duminică seara, departe de ochii politicienilor şi ai presei şi unde preşedintele foarte probabil va juca golf. Nu ştim, deocamdată, cum a primit Donald Trump duşul britanic rece de care a avut parte în ciuda aparenţelor unei relaţii diplomatice speciale, dar cel mai probabil, aşa cum au remarcat cei mai mulţi comentatori, nu i-au plăcut nici protestele oamenilor simpli, nici intrarea, pe uşa din dos, şi a prim-ministrului, şi a Reginei.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Pozele publicate acum cu copii "mexicani" (sunt din America centrala nu din Mexic), au fost luate in 2014 cand presedinte era Obama si politica de separare a copiilor tot de catre Obama a fost implementata.
Acum sunt peste 2500 de copii insototi de adulti care nu sunt parintii lor si se pare ca adultii ar fi traficanti de copii pentru exploatare sexuala sau stiind ca exista o lege care interzice deportarea copiilor au profitat de ea.
Legea care nu permite deportarea imediata a copiilor a fost votata in timpul lui Bush tocmai pentruca s-a constatat ca aproape toti copii erau traficati pentru exploare sexuala.