Foto: Matt Rourke / AP / Profimedia
Victoria lui Donald Trump devine pe zi ce trece scenariul de bază al alegerilor americane. Din acest motiv, se înmulțesc analizele care evaluează consecințele unui astfel de rezultat. În acest scop, sunt folosite ca materie primă deciziile domnului Trump din perioada președinției precedente, precum și declarațiile făcute de acesta de-a lungul timpului și, mai ales, în ultima perioadă.
Chiar dacă exista o varietate de interpretări ale intențiilor domniei sale, există un aspect în legătură cu care consensul a fost atins: Donald Trump este o persoană impredictibilă care își schimbă rapid deciziile și care acceptă cu greu sfaturile altora.
Prima mare încercare pentru domnul Trump vă fi administrarea celor peste 91 de spețe juridice deschise împotriva sa în momentul de față. Așa cum sondajele o arată, ele nu sunt de natură a micșora popularitatea sa, ba dimpotrivă, ele îl potențează în calitate de victimă a “sistemului” împotriva căruia promite să lupte. În aceste condiții, alegerea sa ar putea fi afectată doar în măsura în care decizii de ordin juridic ar duce la restrângerea dreptului său de a candida.
Într-un scenariu în care acesta ar sfârși totuși prin a ajunge președinte, sunt câteva teme care creează importante preocupări: atitudinea sa față de războiul din Ucraina, susținerea NATO, politica economică protecționistă, atitudinea sa plină de benevolență față de unii leaderi politici cu atitudini mai degrabă autocratice.
Amenințările sale legate de lipsa angajamentului SUA în NATO, care merg până la ipoteza că Europa va fi lăsată singură în fața Rusiei, încep deja să producă efecte. În sfârșit, Europa începe să facă ceea ce trebuia să facă de multă vreme. După o lungă perioadă de timp în care a beneficiat din plin de concubinajul economic cu Rusia și de “prânzul gratuit” oferit de protecția militară americană, UE este obligată să își revizuiască alianțele economice precum și capacitățile militare. Din păcate, doar sub presiunea vremurilor. Agresiunea Rusiei asupra Ucrainei a dus la o decuplare economică și financiară forțată a Europei de Rusia, decuplare însă lentă și care nici în ziua de astăzi nu este finalizată sută la sută.
Dar lentoarea reacției Europei a fost și mai evidentă și greu de explicat atunci când privim la sprijinul militar pe care aceasta l-a acordat sau mai precis nu l-a acordat Ucrainei în 2023. Și în acest caz, Europa a făcut din nou dovada complexelor pe care le are în raport cu Rusia și, mai îngrijorător, a incapacității de a dezvolta o putere militară credibilă în tot timpul cât a stat comod sub umbrela militară a SUA. La început, au fost ezitările politice legate de oportunitatea unui ajutor militar masiv, mai ales că Ucraina părea o victimă sigură. Ulterior, când deciziile politice au fost în sfârșit luate, pe măsură ce timpul trecea, se dovedea că stocurile militare existente și industria de apărare europeană pur și simplu nu erau în stare să ofere un ajutor militar substanțial și susținut.
Și cum o poză valorează cât o mie de cuvinte, harta de mai jos prezintă în tonuri de albastru sprijinul militar și umanitar primit de Ucraina până în octombrie 2023, ca % din PIB-ul țării donatoare. Cu cât albastrul este mai intens, cu atât % din PIB a fost mai ridicat. Și astfel vedem că țările din sudul și vestul Europei (mai puțin Marea Britanie) nu au excelat.
Din păcate, UE pare să se trezească foarte greu din comoditatea ultimelor decenii când vine vorba de propria apărare, toate semnalele indicând că deciziile sale nu pot fi decât reactive, doar ca o consecință a presiunilor externe. După ce în mandatul președintelui Trump, ca urmare a presiunilor acestuia, promiseseră că vor atinge tinta de 2% din PIB alocate apărării, această țintă nu fusese încă atinsă în 2023 de marile puteri economice europene. Mai nou, a fost nevoie de perspectiva încetării ajutorului militar al SUA pentru Ucraina din cauza neînțelegerilor din Congres pentru că țările europene, și în primul rând Germania, să se mobilizeze pentru a compensa lipsa fondurilor americane.
Comportamentul doar reactiv al țărilor UE este o lecție învățată de Donald Trump și de aceea joacă fără nicio ezitare cartea presiunilor și amenințărilor. Ultimele declarații ale liderilor europeni arată o Europa profund preocupată de revenirea la putere a domnului Trump și de reticența sa în a mai finanța apărarea Europei. Ca urmare, iată, Europa începe să se gândească foarte serios la creșterea cheltuielilor cu apărarea, la creșterea capacităților de producție militară, la o strategie militară care să asigure propria apărare, fără a mai depinde de SUA.
Blufează Donald Trump? Poate că da. Mai ales că în concurența geostrategică cu China pe care domnul Trump o anunță ca un element de continuitate și chiar intensificare, SUA va avea nevoie de cât mai mulți aliați, nicidecum de cât mai puțini. Ca să nu mai vorbim că o decizie precum ieșirea SUA din NATO nu poate fi decizia unui om, chiar dacă el este POTUS. SUA este un stat puternic care va avea întotdeauna mecanisme de echilibrare interne (check and balance) menite să împiedice deciziile unipersonale. Un semnal important în acest sens a fost deja dat de decizia votată la sfârșitul anului trecut de Congresul SUA prin care i se interzice oricărui președinte american să retragă SUA din NATO fără o aprobare a Senatului.
Însă având un PIB de 25 de ori mai mare decât al Rusiei și similar cu cel al SUA, dar cu o populație cu 40% mai mare decât a SUA, e momentul ca Europa să se ia în sfârșit în serios, deoarece vremurile și Donald Trump nu îi oferă o alternativă.
Cât de amenințătoare este pentru România o întoarcere a lui Donald Trump? Răspunsul este că cele enunțate mai sus sunt cât se poate de valabile și pentru România. Și ea la rândul ei va trebui să dovedească faptul că se ia în serios ca o putere regională, deocamdată încă aspirantă, aflată la marginea de est a NATO. Iar anunțata creștere a cheltuielilor militare la 2,5% din PIB este pasul cel mai ușor, mai ales când grosul cheltuielilor cu dezvoltarea sunt decontate de UE. Segmentul dificil al drumului spre o putere regională este o viziune de dezvoltare economică și de infrastructură asigurată doar prin resurse proprii, care să sușțină atât cheltuielile de apărare, cât și poziția geopolitică a României. Vorbim despre o anvergură regională pe care Polonia o cultivă de ani de zile, în timp ce România încă ezită.
Cred că ar fi naiv să ne imaginăm că viitorul președinte Trump ar putea să asiste impasibil la o Europă agresată militar de Rusia. Dar, cu siguranță, vrea ca evitarea acestei perspective să fie făcută cu cât mai puțini bani americani și cât mai mulți bani europeni. Acesta este și contextul în care își propune încheierea războiului din Ucraina unde grosul efortului financiar este făcut de SUA.
Iar soluția pe care o va avea domnul Trump pentru Ucraina cred că va fi una câștigătoare pentru România, în orice scenariu. O Ucraină finlandizată va crește importanța geopolitică a României, atrăgând un sprijin militar pe măsură. O Ucraina în NATO va crește securitatea României, dar va și scădea, probabil, relevanța ei geostrategică în condițiile în care granițele NATO se vor muta mai la est, iar vestul Marii Negre va fi flancat de două țări mari, ambele membre NATO: Ucraina și Turcia.
Să rămânem optimiști ca europeni și să ne uităm cu mai multă atenție în propria ogradă, nu în ograda altora.
Articol publicat inițial pe blogul autorului
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
S-a ajuns mult prea departe cu nebunia.
Unele idei sunt apreciate de America profunda, America aia de la tara care ara pamantul. Problema imigratiei si extremitatea la care s-a ajuns cu corectitudinea politica, sunt doua aspecte.
E foarte usor sa narui un sistem, sa-l faci zob. Comunistii au aratat foarte bine lucrul asta: sa infestezi sistemul cu coruptie, cu oameni mediocri, cu nepotisme, cu imbecili nepregatiti. Sigur, in societatea actuala imbecilii sunt pregatiti, sunt harvardistii care au impresia ca au descoperit apa calda a omenirii: egalitatea. Si se pare ca au sanse s-o implementeze. Incet, sistemul gaurit cu tot felul de neica nimeni alesi pe criterii de rasa, sex, religie etc, isi vor aduce contributia la mediocratizarea societatii.
Pana societatea isi va da seama, va fi prea tarziu.
Intr-o societate nivelata, in care nimeni nu va mai fi laudat sau premiat sau promovat pe merit, nimeni nu va mai dori sa urce pe Everest. La ce bun! Sau poate va urca cineva macar pana pe la 5000 de metri, doar ca sa scape de harvardist.
Cat despre NATO, normal ca nu poate fi nimeni de acord cu slabirea aliantei. Dar trebuie sa recunoastem ca America face cam ¾ din OTAN, cum le e drag francezilor sa spuna, ca ei nu folosesc americanisme, ca li se apleaca. Cand e ceva, stau in expectativa si dau cu pietre. Cand i-a scos America dintre ruine in cel de-al doilea razboi mondial, a fost bine. Daca se intampla ceva, sa vina America, sa faca America, sa se bage America. Apoi noi, astialaltii, sa o barfim un pic. America, secondata de Marea Britanie (care mereu s-a socotit altfel, si a privit Europa prin canalul deferent, de aia au si iesit din UE, nu suportau sa le spuna ce sa faca) au actiuni incolo si incoa. Sigur ca-si urmaresc si interesele, e la mintea gainii, daca Romania era America si America era Romania (sper ca am spus bine, ca numai cand scriu asta si mi se incalceste ratiunea), deci daca era Romania-> America, Romania nu si-ar fi urmarit interesele? Ba daaa!
Asa ca la o adica, sa vina America, apoi o criticam, ne umflam in pene si privim de sus.
In cazul Yemen nu cred ca doar America, Marea Britanie si Australia sunt afectate, dar e bine ca iau atitudine, dupa care vom beneficia cu totii, si totusi ne vom arata nemultumirile si vom aduce critici cum Franta a si facut deja, cum ca America le ia iar fata.
Trump are dreptate intr-o oarecare masura si cred ca si Biden e constient ca America nu poate sa fie peste tot in acelasi timp: Taiwan, Coreea de Sud, Japonia, Marea Rosie etc.
Trump are probleme de atitudine, de coerenta, de intelegere profunda si diplomatica a lumii. Are naravuri si e increzut, i se pare ca totul i se cuvine. Are idei periculoase si pana sa-l opreasca sistemul american conceput in asa fel incat nimeni sa nu poata depasi o masura, s-ar putea sa fie tardiv. Adica il lasi pe Trump in sufragerie si il gasesti in camara mancand din magiunul de zarzare pregatit pentru Craciun.
Trump nu e sperietoarea agitata de fortele de stanga. Da, America va avea mai mult grija de propriile probleme interne ( si sunt multe) iar Europa va trebui sa isi asume si responsabilitati si plata lor.
Singur chestie care ma ingrijoreaza cu Trump este recenta lui admiratie declarata fata de Orban. Sper sa-i treaca ...