România se apropie de Marea Resetare

Foto: Inquam Photos / George Călin

În primăvara lui 2021 scriam:

„De un an, o stafie bântuie spațiul public international. Ea poarta numele de “Marea resetare”, un concept promovat începând cu 2020 de către Forumul Economic de la Davos (WEF). Este un concept care, ulterior, a devenit subiectul preferat al teoriilor conspirației. Bulgărele a început să fie rostogolit în această direcție de grupurile politice și de media apropiate fostului președinte Trump, care au încercat să scadă astfel popularitatea președintelui Biden, adeptul promovării unor schimbări fundamentale la nivel global. Odată rostogolit, bulgarele conspiraționist nu a făcut decât să fie amplificat și adaptat de mișcările ideologice din ambele extreme.”

Dacă sunteți interesați de punctul meu de vedere legat de curentul conspiraționist atașat ideii de Marea Resetare, vă invit să citiți postarea intitulată “Marea Resetare sau Marea Isterie?”

Însă perspectiva pe care vreau să v-o propun acum este cea a două schimbări profunde de context cărora România va trebui să le facă față în 3-4 ani, schimbări fără precedent și care cred că pot fi catalogate, fără teama de a exagera, ca o resetare a modului în care România va funcționa.

Resetarea unor variabile esențiale ale economiei va veni peste noi cu certitudine, iar lipsa de pregătire poate genera dezechilibre economice majore și o vulnerabilizare majoră a României.

O primă mare resetare va fi legată de statutul pe care îl are România în UE. Încă de dinainte de aderare și, ulterior, ca membru cu drepturi depline, România a beneficiat de programe de finanțare masive din partea UE care au stat la baza dezvoltării accelerate a țării. Conform Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, până în primăvara lui 2023, România primise de la UE, începând cu momentul aderării, o sumă netă de 56 de miliarde de euro. Este o sumă fără de care dezvoltarea economică a României nu ar fi fost posibilă, în condițiile în care bugetul subdimensionat fie a neglijat în mod constant nevoia de finanțare a dezvoltării favorizând consumul, fie, atunci când a finanțat proiecte, a făcut-o într-un mod păgubos prin calitatea sau oportunitatea investițiilor.

În prezent, programul PNRR oferă din nou o sursă generoasă de finanțare a dezvoltării economice, referitor la care economistul-sef al BNR Valentin Lazea spunea că e “cel mai bun program de țară pe care îl avem, că ne place, că nu ne place (…)”. Conform ministrului de finanțe, până în prezent, România a primit 9 miliarde de euro din PNRR și, cu condiția îndeplinirii reformelor promise, urmează să mai primească încă 19 miliarde până în 2026.

ȘI astfel am ajuns la momentul resetării pentru economia României. Pentru că, începând cu 2026, robinetul finanțărilor din partea UE se va închide. Motivul este simplu și ușor de anticipat: finanțarea noilor aspiranți la statutul de membru al UE și, mai ales, finanțarea efortului de reconstrucție al Ucrainei. Suma necesară reconstrucției, estimată la peste 500 de miliarde de dolari, va fi asigurată într-o bună măsură de UE și SUA. Asta va face ca, cel mai probabil, și România, alături de celelalte state membre, să devină un contributor net la bugetul UE. Din acel moment, dezvoltarea României va fi finanțată în primul rând din resurse interne.

Va fi o schimbare totală de paradigmă, o resetare a modului în care a fost finanțată dezvoltarea din ultimele decenii ale României. Iar dacă doriți să aflați cum ar fi arătat România fără aceste finanțări masive, este suficient să priviți la dezvoltarea și nivelul de trai din țările din regiune care nu sunt membre ale UE.

Și nu este vorba doar de preluarea de către România a finanțării noilor proiecte de infrastructură sau energetice. Este vorba, în același timp și de întreținerea celor care, în tot acest timp, au fost create prin finanțarea UE, dar care, de acum încolo, vor trebui să fie întreținute prin finanțare locală. Ca să înțelegeți mai bine ce vreau să spun, priviți la autostrăzile construite cu bani europeni și ale căror benzi de rulare, instalații de iluminat sau balustrade nu sunt reparate cu lunile sau anii. Pe măsură ce rețeaua de autostrăzi se va mări cu finanțare europeană, întreținerea lor va deveni din ce în ce mai costisitoare.

A doua resetare economică va fi legată de faptul că, tot începând cu 2026, va începe valul pensionarii “decrețeilor”. Va fi un moment definitoriu pentru inversarea piramidei vârstelor a populației din România. Cea mai numeroasă generație a României, care în momentul de față încă plătește pensiile celor vârstnici, începând cu 2026, pe măsură pensionarii, va înceta să plătească și va începe să primească bani din bugetul de asigurări sociale.

Se discută mult zilele acestea despre măsura în care reforma pensiilor publice planificată pentru a doua jumătate a acestui an va putea fi finanțată de un buget având deja unul dintre cele mai mari deficite din UE. Dacă o astfel de reformă este deja greu de susținut, resetarea adusă de pensionarea “decrețeilor” va aduce o presiune bugetară teribilă și de nesusținut pe mărimea și structura actuală a bugetului.

Ca să înțelegeți cât de dificil va fi de administrat “Marea Resetare” a României, fac precizarea că, raportat la veniturile bugetare, România are în UE cel mai mare procent cu cheltuielile salariale din sectorul public (33%) și unul dintre cele mai mari procente cu cheltuielile de asigurări sociale (29%). Procente foarte mari, calculate din cel mai mic budget consolidat din UE raportat la mărimea economiei.

Asta înseamnă că finanțările suplimentare menite să compenseze lipsa banilor UE și contribuția la reconstrucția Ucrainei nu vor putea fi susținute în condițiile actuale. Plafonarea pensiilor sau a salariilor publice nu a fost niciodată pe placul și la îndemâna decidenților politici. Atunci când s-a făcut, a fost consecința presiunilor făcute de finanțatorii de ultima instanță ai României. Concluzia este una singură.

Dincolo de 2026 nu ne vom mai putea dezvolta pe banii altora, iar numărul pensionarilor va exploda. “Marea Resetare” economica a României va presupune o dezvoltare predominant pe cont propriu prin fonduri publice și stimularea dezvoltării accelerate (nu penalizarea) sectorului privat. Pentru că acest lucru să fie posibil, nepunând la socoteala 2024, mai avem doi ani ca să eliminam risipa și să creștem cu cel puțin 25% veniturile bugetare. Iar răspunsul la întrebarea următoare va fi esențial.

Cine va plăti?

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp