Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Dragi poete dezinhibate, Eminescu n-a fost mare pentru că a scris poezii mai dezbrăcate

Mihai Eminescu, poet

Tata - un țăran cu puțină școală, un cioban pe munții Măliniului - avea un fel de a se sfii minunat în fața oamenilor învățați. Treceau pe drum învățătorii copilăriei lui, domnii Todicescu sau Boaru - și tata exclama:

„- Ce om e acesta! Ce cap are!” și noi, copiii, îi simțeam în voce sfiala, respectul, venerația.

Tot la fel era părintele Adrian Zaharescu, care avea casa pe ulița noastră și despre care tata vorbea ca despre un sfânt. Spunea cum l-au închis comuniștii în pușcărie, cum a făcut șaptesprezece ani de temniță ca deținut politic, cum a venit acasă chiar în ziua când i-a fost înmormântată singura fiică, dar a ajuns după înmormântare, și a devenit un preot sfânt pentru întregul sat.

Tata, când vorbea de Eminescu sau Labiș, te făcea să plângi. La fel era când vorbea despre „Baltagul” lui Sadoveanu și despre locurile de la Mălini unde se petrece acțiunea cărții. Cred că de la el am auzit întâi despre Crucea Talienilor, Sabasa și despre râpa în care a fost aruncat Nechifor Lipan și apoi am citit cartea.

De ce scriu asta acum!?

Pentru că după decernarea premiilor la concursul de poezie „Mihai Eminescu” am sentimentul că trăim într-o lume în care a murit sfiala, venerația, modelele. Un vers al laureatei sună exact așa: „P…a mea e o mașinărie războinică/ care cere să i se facă dreptate” , o altă domnișoară propusă la premiu spune: „Premiul poartă numele unui naționalist trist care are o grămadă de poezii sexuale explicite” (observație: Eminescu a scris poezie mai dezbrăcată în crâșmă sau la petrecere, dar nu pentru asta este el astăzi un poet mare, ci pentru „Luceafărul”, „La steaua”, „Scrisorile”. Dacă scria doar poezia pornografică nici nu i-am fi știut numele astăzi.)

Iar mie mi se face dor de mor de lumea tatălui meu, lumea copilăriei mele, în care tata ridica ochii cu sfială adâncă spre oamenii, pe care îi considera modele și eu am învățat de la el ca pe o rugăciune cum să îi privesc pe cei ce au realizat ceva măreț în plan spiritual.

Într-o lume ca o corabie a nebunilor și total lipsită de sfială, ce exercițiu de admirație ați recomanda?

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ana check icon
    Poezia, ca orice forma de arta nu are ca scop satisfacerea tuturor cititorilor. Datoria poetului este sa o scrie si sa o publice, nu sa caute lauri. Daca are noroc sa isi gaseasca public, cu atat mai bine. Noi avem dreptul sa ne exprimam parerea, si poate ca e impartasita, iar datoria poetului e sa scrie si sa publice. Daca e dezbracata sau nu, conteaza mai putin. Temele nu se schimba - iubirea, angoasa. Avem dreptul sa gustam decenta si dreptul sa ne placa vulgaritatea. Si sa nu vrem sa fim urmatorul Eminescu, ci urmatoarea XY. Cine stie, poate lui Eminescu i-ar fi placut. De unde stim noi ce-a vrut sa zica autorul?
    • Like 1
  • Ce articol... E clar că doamna care l-a scris are o concepție învechită ajuta poeziei și compară poezia contemporană cu așa ceva. Cuvintele “obscene”, așa cum le numește ea, sunt de fapt realitatea pură. Ne ascundem după deget ca să ce? Poezia idealizatoare nu își mai are locul în anul 2022. Să privim puțin out of the box zic. Sunt de acord cu multe dintre articolele dumneavoastră în general, dar acesta m-a făcut să râd și să compătimesc.
    • Like 0
    • @ Andra Brînză
      Ionela check icon
      Diferența de opinii și argumentarea, fie pe cale rațională, fie pe pe cale emoțională, tin de exercițiul intelectual adult.
      Dar compătimirea pentru un set de valori diferite este semn de aroganta. Este normal ca o istorie diferită de viață și experiențe culturale diferite sa dea naștere unor valori diferite.
      "Out of the box" ar trebui să implice și ieșirea din propria cutie și acceptarea unui alt punct de vedere; nu doar sa încercam să ne reafirmăm superioritatea felului nostru de a vedea lumea, și indirect a noastră.
      • Like 1
  • MA ALĂTUR cuplăcere,dar voi reuși sa imi înving teama de a nu eșua lamentabil?
    • Like 1
  • Aveti mare dreptate ! Pentru acest gen ar fi trebuit sa poarte alt nume acest concurs ,nu pe cel al lui Eminescu...
    • Like 1
  • Aveți dreptate! De fapt fetele propuse pt acel premiu nejustificat cu numele marelui poet național, sunt neomarxiste. Editoarea sefa a editurii lor, e neomarxista. Iar juriul se pare ca a alunecat în a aprecia, tot în stilul neomarxist, în ciuda faptului ca erau toți profi universitari. Poeziile individelor, n-au nicio valoare. Sunt decupate de pe buza șanțului.
    • Like 2
  • Ca exercitiu de admiratie, eu practic straduinta de a ma asemana cu cei pe care ii admir. Incerc sa vad ceea ce vad ei, sa construiesc in lumea in care ei construiesc:


    LUMINI NOCTURNE

    E noapte. Peste lume Luna-i atotstăpână.
    Cu argintia-i mână ne mângâie uşor,
    Iar visele, ce-s pline de viaţă şi de dor
    Sunt tot lumină – sânge din inimă de Lună.

    Esenţă feminină, ce–apari la ceasul sfânt,
    Cu plete-ntunecate, cu trupul de nălucă,
    Idee prin văzduhuri, lumina ne-o aruncă,
    Flux şi reflux feeric, dans cosmic pe Pământ.

    Neliniştit în somnu-i, printre scânceli şi şoapte,
    Un prunc deschide ochii, lumini de jucărie.
    Tu-l înveleşti cu grijă în haina argintie,

    Şi-i torci povestea vieţii din fiecare noapte.
    Tu mugur eşti de taină, eşti suflet nenăscut,
    Privindu-te pe tine, o taină-am început…


    SOMNUL

    Poetul doarme. Visele-i curg limpezi,
    Pe drumuri neştiute, ideale,
    Un alt Luceafăr îşi răsfrânge chipul
    Dezvăluindu-i clar ascunsa cale.

    Lumina Lunii îi mângâie tainic
    Până-n adâncul plin întreaga fiinţă.
    Pe gura lui e-o zbatere de zâmbet,
    Pe-obrazu-i alb stă scris de suferinţă.

    O floare de cais uşor suspină
    Cu lacrimi mari de rouă ne-ncepută,
    Polen divin, tristeţi nepreţuite,
    Culese-ncet de-o mână nevăzută.

    E-o linişte adâncă, de-nceputuri,
    Lumină naşte, stelele dispar,
    Un înger stă plecat asupra lumii,
    Poetul doarme, visele-i tresar…


    MONADĂ

    Atunci când spun Tu,
    Tu nu mai exişti .
    Abia apoi exişti iar, eu
    Fără de cuvinte,
    Însumi căzând
    În ghiocul unei aşteptări,
    Unde,
    Când tac,
    Îl ghicesc pe Tu cel viu .


    Învăţ cuvântul, ca pe-un răsărit.
    • Like 1
  • Altădată nu am fost de acord cu ideile doamnei autoare, dar acum e altceva. Sunt total de acord și rezonez cu dânsa cu privire la urâțenia crizei morale în care ne zbatem și noi românii și restul lumii. Știu, criza economică, și ea prezentă și în creștere, ne lovește direct nevoile de bază pentru subzistență. Dar să nu uităm că nu suntem doar simple mamifere, care trăiesc doar pentru a-și procura hrana și a perpetua specia. Omul are, slavă Domnului, și nevoi spirituale stringente. Iar în acest domeniu decăderea și alienarea ne atacă la fel de distrugător ca și criza economică. Din ce în ce, luminița de la capătul tunelului se tot îndepărtează, parcă deja nici nu se mai vede.
    • Like 3
  • Marius check icon
    @Costel Iordanescu alias "Costel de la Scularie"

    Amice, asa-i ca ai cam sarit gardul scolii (in-out)?????
    Ca sa-ti platesti facturile nu trebuie sa-l fi citit pe Eminescu. Ajunge sa pui mana pe tarnacop si sa te apuci sa sapi!
    Daca-l citeai pe Eminescu, sunt sigur ca (indirect) el ti-ar fi platit o parte dintre ele!

    "Succesuri!"
    • Like 3
  • Dar nici pentru că a scris ''poezii îmbrăcate''.
    • Like 0
  • David check icon
    Mie mi-a venit un gând neliniștitor pe când cotrobăiam prin puseul ăsta putrezit de poezii tinerești, mustind de turbata revoltă împotriva ”canonului bărbaților albi”...că astea vor rămâne reprezentative pentru anii pe care-i trăim acum... deși nu cred că asta are să fie adevărat, dacă nu înnebunește lumea cu totul și noi cu ea. Am citit undeva că Eminescu nu aplauda curentele noi, care se voiau înnoitoare, și le critica violent -unul fiind simbolismul-, dar, cu toate astea, nu s-a putut împotrivi ascensiunii lui. Dar e cale lungă de la ceva așa de magnific pentru poezie cum e simbolismul tânăr de atunci mustrat de Eminescu și găselnița asta odioasă, fără valoare, fără conținut, a părții acesteia a poeziei românești. Se și lăudă o poetă că e femeie, iar de aceea a fost respinsă de spiritul lui Eminescu al cărui miros mai subzistă doar între pereții izolați ai vreunei camere răzlețe, care doar însângerat mai ajunge în spațiul public.
    Modelele sunt tăcute. Inovațiile nu se mai fac decât între patru pereți. Doar gălăgia mai e ascultată, iar ea se reverberează în toate domeniile moderne ale lumii, care se copiază unul pe celălalt, oferind puțin și vânzând ca mult.
    • Like 3


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult