Drumul de la Cupa Orașelor Târguri la Super Liga bancherilor

Foto: Francesco Fotia/AGF / Sipa Press / Profimedia

Dacă mai avea cineva dubii că fotbalul este un fenomen social, vâlva creată acum în jurul înființării Super Ligii dă măsura fenomenului. De la milioanele de suporteri de peluză și până la patronii de cluburi și bancheri, toată lumea a intrat în fibrilație. Ce face lumea însă când vrea să înțeleagă ce se petrece și cum vor evolua lucrurile? Se uită puțin înapoi în istorie și caută situații similare.

Ne întoarcem în 1955 și vedem cum trei personalități ale fotbalului vremii (un elvețian, un italian și un englez – aproape ca și acum) au pus bazele unui format de competiție europeană de fotbal inter-cluburi, în afara sistemului oficial derulat de UEFA. Competiția se numea Cupa Orașelor Târguri. De ce târguri? Pentru că era nevoie de finanțare pentru competiție așa că s-a mers pe bugetele de promovare ale orașelor care organizau târguri expoziționale. Dar acesta era doar mijlocul prin care se construia competiția. Scopul era să facă fotbalul mai popular, să îl răspândească în toate țările continentului, să aducă suporteri în tribune. La vremea respectivă, inițiatorii proiectului acuzau faptul că UEFA organizează o singură competiție, Cupa Campionilor, care este elitistă și duce la o segregare a echipelor potente financiar de restul plutonului!

Cupa Orașelor Târguri s-a desfășurat timp de 16 ani. S-a încheiat prin a fi preluată de UEFA și transformată în Cupa UEFA.

Ce avem astăzi? Mă rog, ultimele știri anunță anularea proiectului, dar rămâne modul de gândire, trendul. Bogații fotbalului european vor să facă un „exit” din sistemul UEFA. De ce? Pentru că rețetele financiare de promovare, marketing, drepturi de televizare iau de la „bogați” și dau la „săraci”. Marile puteri ale fotbalului la nivel de cluburi deținute de diferite aglomerări de capital (în special americane, susținute de o bancă americană) nu mai sunt dispuse să-și împartă profitul cu alții. Ce aveam în 1955, adică „solidaritate pentru prosperitate” s-a transformat astăzi în „separatism pentru prosperitate”, ca să nu fim malițioși și să spunem îmbogățire.

Peste reflecția aceasta economico-filozofică, este ceva ce astăzi potentații fotbalului au ignorat: suporterul. Cel care vine pe vânt, pe ploaie la meci, cel care scoate banul din buzunar duminică de duminică sau chiar finanțează ca acționar bunăstarea echipei și pentru care se mai ceartă și cu nevasta. Tifoși, fani, socios, ultrași, chiar și hooligans într-un fel înseamnă pasiune dedicată culorilor clubului, pasiune care cu greu poate fi asociată cu alte fenomene sociale. Și reacțiile lor față de Super Ligă au fost mult mai dure decât ale UEFA. Asta întrucât abordările moderne pun profitul în centrul fenomenului și nu pasiunea. Când ca echipă invitată în Super Ligă ți se oferă doar ca bonus de intrare o sumă de zece ori mai mare decât bugetul anual al unei federații care gestionează fotbalul într-o țară întreagă, arunci principiile peste bord. „Easy money” sunt mai buni pentru deținătorii de capital decât filantropia împărțirii câștigurilor cu cluburi cărora când le pronunți numele îți scrântești limba. Nu mai știe nimeni că, și mai departe, prin distribuirea fondurilor de solidaritate ale UEFA banii ajung la copii, la școli de fotbal la proiecte de integrare socială și de luptă împotriva discriminării. Pentru că da, așa arată fotbalul astăzi. Nu este doar despre goluri și conturi prospere.

Se pare că UEFA a reușit să găsească suficiente instrumente de constrângere pentru a bloca înființarea Super Ligii. Dar, atacul bancherilor din fotbal nu se va opri aici. Nu mai suntem în 1955, când Europa gândea Piața Comună, Uniunea de mai târziu, Consiliul Europei, OSCE și toată arhitectura instituțiilor de solidaritate europeană. Suntem în epoca în care Brexitul s-a întâmplat.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp