Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

După 11 ani de şcoală obligatorie eşti la fel de bun la interacţiunile umane ca la început. N-ai învăţat nimic care să te ajute să-ţi depăşeşti timiditatea și să menţii un contact uman

Fetițe ținându-se de mână în drum spre școală

Foto: Getty Images

I. Probleme

Sunt promovaţi cei simpatizaţi. În situaţiile de criză şi restructurare îşi păstrează slujba cei cu cele mai bune abilităţi de interacţiune. Există o mulţime de studii care prezintă aceste rezultate. Succesul la locul de muncă depinde de abilităţile tale de a interacţiona bine cu ceilalţi.

Relaţiile familiale, cele de muncă, prieteniile, contribuie semnificativ la traiectoria vieţii unui individ. Există o legătură clară între capacitatea de iniţia, dezvolta, menţine o legătură umană şi succesul general în viaţă. Dintre toate variabilele care influenţează satisfacţia cu viaţa pe care o ai, integrarea într-o comunitate bună este cea mai importantă.

Frazele de mai sus au avut scopul de a contura un ţel educaţional pe care şcoala românească de Stat îl ratează deplin. Este vorba de producerea unor oameni sociabili, capabili să colaboreze. Nu înveţi în şcoală cum să ai relaţii interumane semnificative, cum se mediază practic un conflict, nu înveţi nimic din tot ce ţine de natura noastră de fiinţe sociale. În continuare voi încerca să descriu problema asta iar în secţiunea următoare voi veni cu soluţii concrete.

În orice companie vei lucra, munca în echipă va fi importantă. A apus de mult vremea inventatorilor singuratici. Azi, marile progrese sunt realizate de echipe întregi. Echipa ai cărei membri colaborează cel mai bine are cele mai mari şanse de succes. Dar cum arată o echipă bună? Câtă concurenţă şi câtă colaborare există între membrii ei? Cum poţi avea relaţii bune cu colegii de echipă? Toate sunt lucruri pe care trebuia să le înveţi în şcoală în mod aplicat. Lucruri ce au nevoie de sute de ore de practică. Ultima propoziţie e cheia întregului articol. Au nevoie de ore de practică nu de ore de prelegeri.

Dacă nu eşti pustnic, vei interacţiona cu ceilalţi. În familie, la slujbă, în afacerea pe care o ai. Cât de des te cerţi cu cei de lângă tine şi cât de des reuşeşti să rezolvi o problemă fără ceartă? Este căutată compania ta? Nu vreau să transform acest articol într-un chestionar de auto-cunoaştere, dar un tânăr absolvent de liceu ar fi trebuit să fie familiar nu numai cu întrebările astea, dar şi cu răspunsurile la ele.

Toate aceste lucruri se pot învăţa. Poţi deveni din ce în ce mai bun la comunicare, colaborare, la relaţiile interpersonale. Numai că trebuie să exersezi, să ştii ce să faci, cum să faci. Da, e adevărat că toţi avem anumite abilităţi înnăscute în domeniul ăsta. Mai mult, poţi replica că toţi am fost socializaţi de mici, ştim în mare ce trebuie să facem.

Dar e ok să ne mulţumim cu atât? Cu ce deprindem singuri, în pauze scurte în şcoală, de capul nostru în faţa blocului, fără o instrucţie şi evaluări sistematice? Preferi să iei nişte ierburi de la un vraci care garantează cu experienţa lui personală că sunt eficiente sau vrei nişte medicamente care au trecut prin nişte teste clinice? Ai plăti să vezi filmul făcut de vecinul tău de scară care tocmai şi-a cumpărat o cameră video sau plăteşti să vezi un film făcut de profesionişti de la Hollywood? Poate că unii se regăsesc în prima categorie: cei care se duc la vraci şi preferă filmele de amatori. Articolul meu se adresează celor care se regăsesc în a doua. Ştim cât de mult contează să ai relaţii umane bune. Să ai prieteni buni, colegi de muncă cu care te înţelegi. De ce am lăsa acest domeniu la voia întâmplării? Fiecare să deprindă ce poate din interacţiunile pe care le are în mod întâmplător? De ce n-am studia asta sistematic în şcoală?

Care sunt nevoile principale satisfăcute de o relaţie intimă? Care sunt cele mai bune şi cele mai nefaste strategii de comunicare în relaţie? Care sunt cauzele dizolvării unei relaţii? Ai nevoie să faci studii de caz pentru a înţelege aceste lucruri. Ai nevoie să analizezi un roman la şcoală în lumina acestor întrebări. Să analizezi un film ghidat de aceste întrebări. Există filmul ca artă de mai bine de o sută de ani în istoria umanităţii. De cât timp mai este nevoie pentru a fi inclus în şcoală ca material pedagogic, aşa cum ar trebui să fie literatura? Material pedagogic care să te ajute să afli ceva despre natura umană, să înţelegi dinamica dintr-o relaţie.

Ce crezi că-i datorezi unui prieten? Ce drepturi crezi că ai? Dreptul la timpul lui, banii şi ajutorul lui material, emoţional? Toate răspunsurile la întrebările de mai sus te vor ajuta să fii o persoană mai bine adaptată în societate. Da, sunt lucruri pe care le găseşti în cărţile de dezvoltare personală. Dar aceste cărţi există pe piaţă pentru a suplini o nevoie. O nevoie pe care şcoala ar trebui să o satisfacă.

Tot ce-i mai sus sunt lucruri de care toţi ne vom lovi. Lucruri care s-au studiat sistematic, cel puţin în ultimele decenii. Lucruri despre care avem informaţii care ne-ar putea îmbunătăţi radical viaţa. De ce nu sunt studiate şi aplicate în şcoală? De ce lăsăm dezvoltarea acestor abilităţi la voia întâmplării? Fiecare după înclinaţiile şi abilităţile înnăscute?

Ce poţi face în şcoală într-o pauză de cinci, zece minute? Când să stai de vorbă cu ceilalţi? Când să-i cunoşti? Elevii se cunosc în principal prin comportamentul pe care îl au atunci când sunt ascultaţi la oră. Nu sunt încurajate explorările unor subiecte şi teme în echipă cu colegi care să le devină prieteni. Respectul de sine ajunge să fie legat de memorarea de informaţii şi reproducerea lor. Pentru că atât se cere de la elevi. Competenţa lor e dată de calitatea reproducerii. Valoarea lor este recunoscută în funcţie de cât de bine recită ce s-a predat la oră. Ce fel de oameni sunt, ce fel de colegi, cât de cooperanţi, empatici, generoşi nu afli decât în situaţii rare.

Unde sunt orele în care eşti pregătit să ai un dialog? Să discuţi cu cineva care are opinii diferite de ale tale? Câte cluburi de dezbateri există în şcolile de Stat din România? N-ar trebui să fie uimitor pentru societatea noastră faptul că oamenii nu ştiu să poarte un dialog. Nici măcar cei de la televizor. N-au învăţat asta niciodată. N-au învăţat să-l asculte pe celălalt, să ridice obiecţii sau completări la ce spune. Să nu se lanseze în monologul lor atunci când li se dă cuvântul, opaci la ce au spus ceilalţi. Când au experimentat asta în şcoală?

Care sunt orele în care eşti pregătit să colaborezi cu ceilalţi? Să ai proiecte în comun? Da, ştiu, o pot face la oră dacă profesorul îi pune să lucreze pe echipe. Dar ca să înţeleagă dinamica unei echipe nu e suficient să lucreze împreună 20 de minute într-o oră, ci zile în şir. E important să-ţi cunoşti bine membrii echipei. Să-ţi controlezi emoţiile. Cineva trebuie să creeze cadrul pentru antrenamentul ăsta în şcoală. Pentru că oamenii nu ştiu să se organizeze bine de la natură.

Pentru şcoala românească elevii sunt nişte cutii în care torni informaţie şi ei trebuie să o reproducă. Nu există echipe, nu este încurajată adeziunea faţă de ele, nu se încearcă formarea unui spirit comunitar. Nu sunt create condiţiile în care ei să se simtă bine, să le facă plăcere compania coechipierilor. Nu este creată o atmosferă în care să se bucure împreună, să găsească soluţii împreună. Toate aceste lucruri cer ca timpul petrecut în şcoală să aibă altă structură. Cer un alt mod de a face lucrurile. Un mod diferit de ce există acum şi care să te facă să simţi că şcoala este comunitatea ta. Ai nevoie ca elev de timp să discuţi cu ceilalţi, să apară între voi sentimente de apreciere, înţelegere, empatie.

Care este realitatea? După 11 ani de şcoală obligatorie eşti la fel de bun la interacţiunile umane ca la început. N-ai învăţat nimic care să te ajute să-ţi depăşeşti timiditatea, strategii practice prin care să iniţiezi şi să menţii un contact uman. Mai mult, şcolile au fost transformate în cazarme, cu paznici la poartă, cu porţi ce se încuie pentru a ţine elevii înăuntru pentru că doar aşa îi poţi ţine în mediul creat azi în şcoala românească de Stat. Dar şcoala poate fi un altfel de loc. Un loc în care te duci cu plăcere. În care înveţi lucruri utile pe care le vei aplica toată viaţa. Care îţi vor folosi mereu, indiferent ce alegi să faci în viaţă.

Care sunt caracteristicile unui om sociabil? E prietenos, deschis, ştie să aibă un dialog, e în stare să-şi schimbe părerea dacă vii cu argumente bune, nu se încăpăţânează să susţină una şi bună, e generos, empatic. Cum le formăm în şcoală? Cum sunt evaluaţi elevii pentru calităţile de mai sus? Cum sunt ele încurajate? Secţiunea următoare încearcă să răspundă la aceste întrebări.

II. Soluţii

Şcoala poate fi un loc în care există competiţii între licee. Nu am în vedere neapărat competiţiile sportive. Nici ele nu există, dar cred că se poate ceva mai bun. Poţi face concursuri cine plantează mai mulţi copaci într-o lună. Ce liceu reuşeşte să facă un robot mai bun. Ce liceu reuşeşte să vândă un app pe Google Play sau App Store. Ce liceu reuşeşte să vină cu o propunere bună de care să se ţină cont în şedinţele publice ale Consiliului Primăriei oraşului în care trăieşti.

Aş introduce o oră pe zi în care elevii stau de vorbă între ei. Nu fac nimic altceva. Au o oră liberă, stau în clase, dar vorbesc unii cu alţii. De preferinţă o clasă specială pentru asta, în care au mese în jurul cărora se pot aşeza, îşi pot pune muzică, bea un ceai. Pot face cu rândul pentru acea sală. Un loc de socializare în care se cunosc reciproc. Normal că poţi avea reguli şi supraveghere de către un adult şi aici. Dar o supraveghere care să le faciliteze comunicarea, care să le propună subiecte de discuţie, care să-i ghideze în modul în care se poartă o discuţie.

La fel de util este să aibă acces liber la diversele laboratoare din şcoală. Laboratoare bine dotate, la care îşi pot face programare şi apoi sunt lăsaţi să se ocupe împreună cu echipa din care fac parte de proiectul lor. Profesorul e acolo doar pentru a da îndrumări când şi dacă este solicitat. E important ca elevii să înveţe să se descurce singuri. Odată ce şi-au ales un proiect, se apucă singuri de lucru. Îşi aleg singuri când îşi rezervă orele în laborator. Au la dispoziţie un calculator pentru a vedea pe youtube filmuleţe ce au legătură cu proiectul lor. Îl finalizează singuri. De ce aşa? Pentru că vrei să-i înveţi să fie autonomi, să nu întrebe mereu ce să facă, mai ales azi, când accesul la informaţii este extrem de uşor. Profesorul e acolo ca ghid, ca evaluator al proiectului la final.

Sportul ar trebui să fie mult mai central în vieţile elevilor. Cunoşti pe cineva când te joci cu el, desfăşuraţi împreună o activitate plăcută dar care nu e lipsită de concurenţă. Terenurile de sport ar trebui reorganizate. Ar trebui să ne eliberăm de obsesia asta pentru fotbal. Azi, dacă nu joci fotbal, nu prea ai ce face, nu prea interacţionezi cu ceilalţi. Dar poţi să organizezi spaţiul pe care îl ai ca şcoală pentru mai multe sporturi cu mult mai multe echipamente sportive: greutăţi, zone de alergat, volei, mese de ping-pong, badminton. Poţi amenaja uşor spaţiile existente fără prea mulţi bani. Poţi organiza competiţii între şcolile din oraş, să faci din aceste competiţii un loc în care oamenii din cartier se adună, se cunosc, încep să formeze o comunitate.

Ce cursuri au elevii de liceu în care sunt învăţaţi cum se evaluează o persoană? În care fac ei practic aceste evaluări? În care sunt învăţaţi la ce trebuie să te uiţi atunci când faci acest lucru. Ne uităm mult prea des la ce spun oamenii şi nu la ce fac, la ce au făcut în trecut. De asta sunt votaţi foşti infractori în funcţii de primar. Pentru că ieşi din şcoală fără cea mai mică idee despre ce înseamnă o persoană bună. Când s-a făcut asta aplicat în şcoală? Când, de exemplu, s-au discutat trăsăturile principale de caracter ale eroilor romanelor studiate în şcoală? E mult mai util pentru viaţa ta ulterioară să discuţi asta la română, în loc să discuţi despre epitete, figuri de stil şi completive directe.

Aş introduce conceptul şi mai ales practica de tutore. Eşti în ultimul an de gimnaziu sau liceu? Ok, primeşti în grijă un alt elev din primul an pe care îl înveţi cum merg lucrurile în liceu. Numai că trebuie să fie un altfel de liceu. Unul în care există mult mai multe activităţi extraşcolare. Unul în care există cel puţin zece cluburi, de la fotografie şi design la cluburi de dezbateri şi teatru. Unul în care nu mai există un singur examen de bac ci ceva similar SAT-urilor americane, examinări pe care le poţi da oricând, de mai multe ori, păstrându-se cel mai bun scor. Scapi aşa de o mulţime de probleme, de la tot stresul legat de acele zile de examinare în care poate că nu eşti în formă—nu eşti din cauza presiunii—până la dezinteresul total faţă de materiile care nu sunt la bac.

Tutorii îi învaţă pe cei din primul an cum se organizează şedinţele la care participă toţi elevii, şedinţe în care votează pe cine să invite în şcoală. Pentru că şcoala ar trebui să fie mult mai deschisă lumii exterioare decât este azi. Legăturile ei cu societatea civilă pe de o parte şi cu piaţa muncii pe de altă parte ar trebui să fie extrem de puternice. Nu doar cu ele, ci cu toată comunitatea din care face parte. Ar trebui invitaţi o mulţime de specialişti, din toate domeniile. Elevii vor veni nu doar să-i asculte dar şi să interacţioneze cu ei. Să le pună întrebări, să încerce să se lămurească cum arată viaţa în care ai o anumită profesie. Ce trebuie să faci pentru a fi bun într-un domeniu, câtă muncă presupune, la ce trebuie să renunţi, care sunt avantajele, care sunt dezavantajele. Activităţi care ar trebui derulate cel puţin de două ori pe lună. Mai ales în ultimul an de gimnaziu sau de liceu.

Toţi elevii ar trebui să iasă din şcoală cu multe experienţe practice în care au încercat să conducă un dialog pe teme controversate purtat de oameni pasionaţi de propriile idei, în care au încercat practic diverse strategii de detensionare a unui conflict. Să iasă cu zeci de studii de caz analizate şi discuţii despre tipurile de prietenie şi relaţii, despre cum se poate evalua rapid o persoană necunoscută. Despre cum se iniţiază un dialog, de ce este important să ajungi la compromis, cum arată o dinamică socială bună.

III. Beneficii

Să ştii să lucrezi împreună cu ceilalţi, să înveţi cum se caută o soluţie împreună cu altcineva, produce o lume diferită, o cultură diferită. O lume mult mai adecvată secolului XXI. Diferenţa dintre cultura asta şi cultura dominantă azi în şcoala de Stat este ca diferenţa de cultură organizaţională dintre o fabrică comunistă ce produce pe stoc şi o fabrică capitalistă ce vinde pe piaţa liberă. Sunt lumi diferite, cu valori, reguli, comportamente diferite.

Vor beneficia şi celelalte materii de schimbarea culturii şi atmosferei din şcoală. De exemplu, elevii vor fi mult mai buni la orele de literatură. Pentru că vor putea face o analiză mult mai profundă unui personaj literar. Vor fi capabili să înţeleagă mai bine anumite reacţii, anumite nevoi umane, dinamica socială a personajelor literare.

Va exista un beneficiu prezent la toate materiile pentru că interacţiunile dintre toţi actorii din şcoală se vor îmbunătăţi. Elevii vor lucra mai bine în echipă dar în acelaşi timp vor interacţiona mai bine cu toţi ceilalţi: profesori, părinţi, prieteni.

Până la reforma descrisă mai sus, vom avea în continuare ţipete în loc de dialog, atacuri la persoană şi nu obiecţii la afirmaţiile rostite de oponent, certuri prelungite inutil, nefericire şi apatie în rândul elevilor.

Există o categorie profesională unde absenţa abilităţilor discutate în acest articol este cea mai stridentă: profesorii. Habar nu au să comunice, să facă o interacţiune plăcută, să-i atragă pe ceilalţi în dialog. Cele mai multe exemple negative în ce priveşte modul de a conduce un dialog le găsim printre ei. Se pricep minunat să pună distanţă între ei şi ceilalţi. Probabil cred că prin asta îşi conservă autoritatea. Majoritatea sunt încă adepţii unui model pedagogic de secol XIX.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult