Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

După 25 de ani. Clujul, atunci şi acum. Confesiunea unui „mușchetar” venetic

Cluj - UNTOLD

Foto: Inquam Photos / Simion Sebastian Tataru

Am plecat din Cluj în 1998, lăsând în urmă un oraş cu clădirile spoite pentru ochii superficiali ai lumii şi băncile văcsite în culorile tricolorului, ca să-ți poți aşeza patriotic dosul fredonând liniştit “noi suntem români”. Am plecat să fac Teatrologie la Bucureşti din “oraşul în care nu se întâmpla nimic”, cum îmi denumisem Clujul copilăriei cu aroganța frustă a tinereții, spre disperarea rudelor şi prietenilor care se simțeau trădați pentru o mână de “mitici”. La Bucureşti, am învățat într-un timp record toate bancurile cu ardeleni şi cu Funar, “primarul-vedetă” al țării, ăl de ne explica cum vecina mea Melinda sau prietenul meu Toma o să ne fure Ardealul de sub picioare, ca nişte scamatori iscusiți care îți trag brusc preșul de sub tălpile tradiționale. No, tulai Doamne, nici la 19 ani nu puteam cumpăra asemenea langoşi! (Trebuie însă să recunosc că imaginea lui Toma gonind cu statuia lui Avram Iancu în cârcă spre vama din Borş mi-a ținut adesea companie în lungile ore de navetă spre Bucureşti.)

O fi pârdalnica de vârstă care înaintează implacabilă, dar în ultimul an, de fiecare dată când am revenit acasă, m-am întrebat dacă aş fi plecat din Clujul lui 2023, acest oraş viu şi schimbat, care nu mai are nicio legătură cu floşterul retrograd al adolescenței mele. Oraşul în care mii de oameni din Mănăṣtur au coborât dealul spre centru scandând Joş Ceauşescu! Oraşul în care Matei Corvin a fost înconjurat ani de zile de bişnițarii care vindeau mărci şi dolari în aer liber. Oraşul în care ortodocşii şi greco-catolicii se băteau în biserică, sub ochii îndurători ai Domnului şi sub privirile noastre înfiorate. Oraşul în care s-au inventat Tiff, Electric şi Untold, ca să moară de oftică şi năduf Capitala. Oraşul care dă cele mai mari chirii şi cele mai bune glume din imobiliare. Oraşul din care acum toată lumea mă întreabă mirată de ce am plecat.

De ce am plecat?! Ca să număr la fiecare revenire vecini şi părinți care s-au dus ca fire de praf scuturate de pe umărul timpului? Ca să bat de fiecare dată străzile pietruite cu amintiri ca un somnambul dornic să mai viseze o dată? De ce am plecat?! După patru zile de tinerețe regăsită la Untold (numai cu apă plată!), tot ce pot da este un clişeu vrednic de un promo pentru un film independent difuzat pe ecranul memoriei: poate că nu am plecat, de fapt, niciodată. A trebuit să mă prindă o ploaie bestială la scena Retro, singură, ca să pot aprofunda, suspendată între vârste, milioanele de dileme ale dezrădăcinaților care suntem unii dintre noi, căutându-ne locul, sensul şi identitatea prin regiuni sau lumi departe de casă.

„M-au pus lângă scena Nostalgia”, a mustăcit mucalit Florin Negruțiu când ne-am întâlnit în Parcul Mare din Cluj. Deşi detest să trăiesc în trecut, am trecut duminică, după concertul Vama, la o extra doză de nostalgie şi fantezie retro. Cred că spiritul lui Kurt Cobain a trimis ploaia când am început să dănțuiesc ca apucata pe Coco Jambo, în spatele unui grup format dintr-un francez, un mexican şi câțiva italieni care tocmai încinseseră o horă pe refrenul “dacă pleci, ia-mă ṣi pe mine”.

Îți recomandăm

În urmă cu mulți ani, am plecat din Cluj, dar nu m-am luat cu totul. Am lăsat părinți, prieteni şi amintiri care au bunul obicei să-mi viziteze sufletul de fiecare dată când mă întreb dezorientată ce naiba am făcut cu mine. La Untold ne-am reunit trei generații pentru patru băieți care îşi pot imagina dragoni, într-o lume cu multe bestii fără poezie. În Clujul desuet de altădată, pe care l-am părăsit fără să mă uit înapoi. După 25 de ani departe de casă, mă simt ca un muşchetar venetic, cu memoria, tinerețea şi speranțele mereu în gardă, ca să mă pot bucura cum se cuvine de oraşul meu care a renăscut în poveşti în care tricolorul se poartă firesc pe umeri, lângă alte steaguri din lumea întreagă. Muzica, cu toate controversele ei gheboase, ne guvernează mult mai bine decât toată politica dubioasă pe care, în mod paradoxal, o tolerăm cu mai multă deschidere.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Cristian Tudor Popescu

„Cele 6 planete principale (Mercur, Venus, Terra, Marte, Jupiter, Saturn, acestea erau cunoscute pe atunci – n.m.) se învîrtesc în jurul Soarelui pe cercuri concentrice (de fapt elipse, cu excentricitate mică) cu Soarele, în aceeași direcție a mișcării, aproximativ în același plan. Zece Luni se învîrtesc în jurul Pămîntului, al lui Jupiter și al lui Saturn, în cercuri concentrice, în aceeași direcție a mișcării, aproximativ în planele orbitelor planetare”

Citește mai mult

Ceasul obezității

Datele INS din 2022 ne arată că aproape 45% dintre bărbați au circumferință abdominală peste pragul de risc, iar peste 56% dintre femei au circumferință abdominală mai mare de 88 de centimetri- indicatori de adipozitate centrală, grăsime interioară, care sunt corelați direct cu riscul cardiovascular. Dar obezitatea nu începe cu kilogramele în plus. Începe cu lucruri aparent banale: un prânz rapid între două ședințe, o zi întreagă petrecută pe scaun, mâncare ieftină și accesibilă, tot mai puțin timp pentru mișcare. Treptat, aceste obiceiuri devin stil de viață. Iar stilul de viață devine risc pentru sănătate.

Citește mai mult

Romania noi ei / sursa foto: Inquam Photos

Democrațiile nu se prăbușesc peste noapte. Se erodează lent, prin neîncredere, suspiciune și retragere. În societatea românească, această erodare vine dintr-o ruptură simplă, dar profundă: diferența dintre cum ne vedem pe noi și cum credem că sunt ceilalți. Pe scurt: Noi suntem corecți, Ei sunt problema; Noi suntem buni și Ei sunt de vină.

Citește mai mult