După absolvire, medicii ar trebui să profeseze obligatoriu un număr de ani în țară. De ce consider că e necesar „sacrificiul” lor

sursa foto: Inquam Photos/ Alexandru Busca

S-a iscat în urmă cu ceva timp o adevărată furtună în opinia publică, cauzată de afirmația lui Ilie Bolojan, și anume că medicii trebuie să presteze după absolvire timp de 2 – 5 ani în țară, acesta fiind un decont individual al medicului pentru studiile gratuite de care a beneficiat în formația universitară. 

Motivația unei astfel de afirmații provine din constatarea unei crize de medici, atât în spitale, cât și în mediul rural, și anume că din 7000 de absolvenți de Medicină dintr-un an, doar 1000 de medici rămân în țară, iar restul pleacă în străinătate. Este un dezechilibru insurmontabil în sistemul sanitar din România. Motivele emigrației medicilor sunt complexe. În primul rând, salarizarea este mai bună în Occident; în al doilea rând, lipsa condițiilor optime de lucru din țară; iar în al treilea rând, lipsa condițiilor de perfecționare și de achiziție de competențe precum cele din străinătate.

O primă obiecție care se poate aduce acestei migrații masive de medici rezidă în însăși esența vocației și profesiunii de medic. Conform jurământului lui Hippocrate, medicul este pus în slujba omului, în slujba comunității și presupune iubire de oameni, sacrificiu și dedicare, deci el trebuie să profeseze oriunde și oricând este nevoie. Orice altă poziționare a medicului în afara acestor precepte și datorii înseamnă o abdicare de la propriul jurământ, în schimbul unui confort și al unei situații materiale înalte. Pe scurt, este vorba despre o dezertare de la propria misiune în slujba umanității.

Opinii legate de datoria medicilor față de concetățeni s-au derulat în modul cel mai virulent față de afirmația lui Ilie Bolojan privind parcurgerea de către medici a unui stagiu de lucru în propria țară. S-au pus la bătaie opinii total deșănțate, ca cele dintr-o emisiune TV, în care s-a exprimat în mod radical că afirmația lui Bolojan ne duce pe vremea lui Ceaușescu, când absolvenții - medici, profesori etc. - erau repartizați în diverse localități din țară, cu obligația de a-și „ispăși” stagiatura.

S-a mai adus în emisiunea respectivă opinia unui medic român care a plecat în Germania acum 10 ani, care a plesnit-o afirmând că „medicul nu este proprietatea statului”, la care au achiesat și ceilalți analiști. Este adevărat că medicul nu este proprietatea statului, dar este profesionistul total dedicat oamenilor și aparținător comunităților. 

Medicul este deasupra tuturor contingențelor vieții, în special deasupra câștigurilor bănești, deși de mai puține ori întâlnim astfel de situații.

Tocmai de aceea, „medicii fără arginți”, Cosma și Damian, au fost declarați sfinți.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp