Citind zilnic în presă despre medici care decid să administreze medicamente „numai celor tineri și care au șanse“, despre somități medicale care știu și nu cârtesc în legătură cu problemele potențial mortale ale dezinfectanților, ale medicamentelor, despre alte somități medicale care truchează licitații și cumpără echipament medical exorbitant de scump, dar care nu poate fi folosit la salvarea unor arși, te întrebi, uluit, de unde această degenerare morală?
Cum să știi tu, medicul, asistenta, că faci rău prin tăcerea ta despre furtișagul altuia, sau prin furtul tău din raftul de medicamente, și să dormi liniștit? De unde a apărut această degenerare în sânul unei profesii al cărei crez e „primum non nocere“? Când înveți etica medicinei și înveți că „în primul rând să nu faci rău“, cum de ajungi să faci rău aproape cotidian? Unde s-a perturbat busola morală a acestor medici?
Sigur, există și medici ireproșabili, adevărați eroi. Noi toți știm pe câte cineva astfel. Cunosc medici care vin cu bani de acasă ca să acorde asistență pacienților. Zilele trecute o doctoriță din Galați a murit de epuizare, după prea multe gărzi, pentru că medici sunt tot mai puțini în spitale...
Și totuși, cum s-a ajuns aici? De ce oameni care ar trebui să salveze ucid cu bună știință? De unde această degenerare morală?
Moralitatea, o chestiune de context
Ca să înțelegem comportamentul uman trebuie să înțelegem felul cum funcționează creierul. Specia umană are un creier „cablat“ pentru empatie, sursa principală a moralității și impulsului de a-l ajuta pe celălalt. Nu educația religioasă ne face morali... Un studiu recent desfăşurat în SUA şi Canada a descoperit că nu sunt diferenţe între oamenii religioşi şi atei din punctul de vedere al moralităţii. Atunci unde e sursa comportametului nostru corect, moral și prosocial? Și unde începe devierea, răul, abaterea de la milă, înțelegere, empatie și interes pentru celălalt?
O carte rămasă de referință pe acest subiect este cea a psihologului american Philip Zimbardo. El zice așa: oamenii concep răul ca pe un atribut esențializat, propriu unei persoane: „X este un om rău.“ Se mai numește în psihologie și „atribuire dispozițională“ și este una din greșelile de gândire comune ale oamenilor, atunci când judecă pe altcineva (când ne judecăm pe noi înșine pentru vreo boroboață, de obicei dăm vina pe circumstanțe; se numește „self serving bias“: „Nu eu sunt de vină, cutare și cutare situație m-a obligat să...“).
În realitate, comportamentul nostru, al tuturor, e dictat de circumstanțe. Suntem buni sau răi în funcție de circumstanțele în care ne mișcăm. Personalitatea și situațiile interacționează pentru a genera comportamentul. Una dintre aceste situații este mediul social, în cazul medicilor, sistemul lor de lucru. Într-un sistem corupt, comportamentul individual tinde să se alinieze la cel de grup. Suntem ființe sociale și aderăm la grup. Orice derogare de la acesta vine cu niște costuri personale mari (stres, izolare, pedeapsă din partea celorlalți etc). Dar dacă grupul, breasla au norme morale laxe, dacă sunt corupte sau există semnale multe că așa e, individul nu va rezista prea mult. Are de ales să stea și să se conformeze, ori să plece. Sau, a treia opțiune, la fel de costisitoare, să lupte. Prototipul eroului.
Cum luăm decizii morale și imorale
Decizia în fiecare din aceste opțiuni depinde (după analiza lui Zimbardo) de: obediența individuală (sunt pe lume unii mai obedienți decât alții), de dezangajarea morală individuală („nu-mi pasă“, „mi se rupe...“), de dezumanizarea celuilalt, care începe să fie perceput drept un oarecare (un bătrân oarecare sau cineva „fără multe șanse“, cu o viață a cărei valoare nu e egală cu alta), sau doar o statistică – ¬ noi, oamenii, suntem mai empatici cu câte un individ și aproape indiferenți cu un grup în suferință – lucru care explică de ce Internetul a vuit la știrea despre copilul atacat de gorilă dar nu a vibrat aproape deloc la știrea că alți 1000 de imigranți s-au înecat în Mediterana săptămâna trecută. Mai depinde de cât de puternice sunt normele grupului și cât de mult cere conformarea la ele (gândiți-vă la ultrareligioși).
Se adaugă anonimatul. Adică poți face orice măgărie dacă știi că ești anonim și acoperit. Moralitatea umană trece prin ochii celuilalt. Dacă știu că ticăloșia mea poate fi descoperită, mă gândesc de două ori dacă să fac acea faptă rea, antisocială. De aceea în grupuri închise, unde domină secretul sau există reguli stricte de ținut gura, faptele imorale proliferează. Gândiți-vă la preoții catolici pedofili sau la armată. Analiza lui Zimbardo asupra moralității chiar de la armata americană a pornit, și de la ororile de neînchipuit înfăptuite de soldații americani, sinistrele jocuri cu prizonierii irakieni de la baza de la Abu Ghraib în Irak,– soldați care aveau un strict cod al tăcerii și apărării reciproce.
Să revenim la medicii noștri. La cel dovediți că au tăcut, că au tolerat sau încurajat intolerabilul. Cei care s-au adaptat, din frică sau pur conformism, normelor de grup. La Ion Lascăr, la Oprescu, la Monica Pop, la doamna doctor Laura Constantinescu, șefa de la ATI, Spitalul de Urgență Sf. Pantelimon, la cei care făceau teste pe pacienți neștiutori. „Semințele nebuniei pot fi plantate în curtea oricui și ele vor crește ca răspuns la perturbările din decursul vieții“, spune cercetătorul american. Ce să se fi întâmplat cu instinctele lor morale?
Nu am un răspuns. Am tot mai multe nedumeriri și anxietate. Nu-mi dau seama cât de prins e sistemul în aderențe de acest tip, câți mai sunt ca ei. Prefer însă să mă gândesc cu bucurie la cel care a înregistrat-o pe Laura Constantinescu, la medicii care au ajutat ancheta jurnalistică a lui Tolontan, la cei care atacă sistemul din interior. La eroi. La cei care nu se supun sistemului de sănătate, care luptă, care nu sunt atinși de nebunie. La cei care taie, chirurgical, tăcerea care întreține cancerul. Cei cu busola morală intactă. Ei contează și lupta lor are șanse. Cu cât mai mulți, cu atât mai bine. Ei trebuie celebrați, susținuți. „Vreți ca oamenii să reziste presiunilor din partea autorității? Oferiți-le modele de oameni care s-au revoltat“, spune Zimbardo. Dacă nu ar exista (încă) pericolul să-și piardă jobul devenind celebri, ar merita decorați.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Am incercat eu insumi sa fac o analiza, cat ma obiectiva, "sistemului". Ce mi-a iesit nu mi-a placut deloc. Am sa va detaliez.
Primul pas a fost sa plec, "la privat", unde lucrez de mai bine de 15 ani.
Nu-mi place generalizarea catre intreaga breasla. Autoarea nu o face, dar in ultimul timp am sesizat in presa tendinta. "Padure fara uscaturi nu exista."
Iuliana Alexa spune despre alinierea individului la grupul corupt. Eu v-as invita sa reflectam la ALIENAREA, in general, a societatii, de unde porneste si cine o intretine.
In ceea ce priveste sistemul sanitar, analiza mea a pornit de la sintagma folosita de catre comunisti "sanatatea e gratis" care s-a intiparit adanc in mentalul colectiv. Da, e gratis, sa o ai si sa o pastrezi; cand ti-o pierzi incepe sa coste. Si nu doar bani.
Mie "mi-a dat" ca de aici porneste "boala". Si de la faptul ca, multi dintre cei care sunt considerati "somitati" in domeniu nu sunt de fapt ceea ce vor sa para si ce se crede despre ei. De fapt, au un comportament aproape feudal in spitalul/clinica pe care o conduc. Sunt un fel de "jupani", care par de neclintit din scaunul lor, in fata carora nimeni nu carteste. Nu am de platit nimanui nici o polita, dar m-am intalnit cu aceasta specie si am constatat cat de toxica este. Lor le convine sa intretina acesta sintagma si sa-si creeze o "aura" de salvatori ai sanatatii fizice si mentale a natiei. Le convine ca, in continuare, domeniul, cel putin "la stat", sa fie sub-finantat. Din cauza lor, omul simplu merge la spital cu caciula'n mana si cu plicu'n buzunar. Din cauza lor, pacientul nu mai are fata de medic respect, ci obedienta. Din cauza lor, in perioada comunista, multi optau sa urmeze facultatea de medicina, "c-o sa-ti mearga bine, mama" si multi dintre cei care au absolvit atunci aceasta facultate, pe care au urmat-o pe considerentul expus, sunt acum in jurul acestor dinozauri si le convine si lor situatia. Si uite asa, la toate nivelurile sistemului, pana sus, la minister, au ajuns, plantati, indivizi carora le convine situatia si o intretin. Ii acuz!
A te lupta cu ei, este ca lupta lui Don Quijote cu morile de vant. Nu poti, de unul singur.
O solutie, pe care "ei" o tot blocheza, de mai bine de 10 ani, ar fi aparitia concurentei in domeniul asigurarilor de sanatate. Atunci, poate ca, intradevar va prima competenta in acest domeniu.
Medicii nu sunt eroi. Acest cuvant, si cuvantul geniu, si-au pierdut mult din intelesul originar. Cunosc multi medici care-si fac pur si simplu meseria, cu placere si uneori chiar cu pasiune, si nu-s putini. Nici unul nu se considera erou. Si nu-s naivi sa creada ca lucrurile se vor schimba peste noapte, ca maine dimineata lumea va fi mai buna. Nu, dar spera. Si asa isi pastreaza starea de normalitate.
P.S. Imi cer scuze ca am scris fara diacritice, dar calculatorul de la care scriu este mai destept decat mine si nu vrea sa-mi spuna unde le-a ascuns.
Cum, nu era clar de mult, de foarte mult timp cat de toxic a devenit acest sistem? Ar fi trebuit sa fie pentru ca el a crescut sub ochii si cu binecuvantarea ta. Si primele victime au fost membrii corpului medical.
Tu, autorule, tu, cititorule, ai stiut si ai tacut.
Ai fost complice.
I-ai lasat singuri in lupta cu un sistem mult mai puternic si cei mai multi dintre ei au sfarsit prin a ceda moral. Si-au terfelit vocatia, si-au incalcat juramintele. Cei care au avut taria s-o faca au fugit, cei care au ales sa lupte au pierdut. Si nu i-a plans nimeni.
Noi, insa, ne miram si pretindem vocatie eroica!
Stupid.
In primul rand:
1. "Un studiu recent desfăşurat în SUA şi Canada a descoperit că nu sunt diferenţe între oamenii religioşi şi atei din punctul de vedere al moralităţii."
Asa o fi dar conceptia despre lume si viata a individului va face diferenta intotdeauna. Ne nastem cu simtul moralitatii dar unii o pierd exact datorita worldview-ului
2. "În realitate, comportamentul nostru, al tuturor, e dictat de circumstanțe. Suntem buni sau răi în funcție de circumstanțele în care ne mișcăm. "
Nu.... suntem buni sau rai in functie de worldview-ul pe care il avem.... Circumstantele ne face sa actionam conform conceptiei despre lume si viata in situatii critice.
3. "Într-un sistem corupt, comportamentul individual tinde să se alinieze la cel de grup. Suntem ființe sociale și aderăm la grup. " --- psihologia maselor daca worldview-ul este comun atunci acesta se aliniaza principiilor unui grup.
4. "Dar dacă grupul, breasla au norme morale laxe, dacă sunt corupte sau există semnale multe că așa e, individul nu va rezista prea mult. Are de ales să stea și să se conformeze, ori să plece. Sau, a treia opțiune, la fel de costisitoare, să lupte. Prototipul eroului. "
Foarte incomplet.... Trebuia mentionat ca "eroul" are o conceptie despre lume si viata diferit de cel al grupului.
".... de dezumanizarea celuilalt, care începe să fie perceput drept un oarecare (un bătrân oarecare sau cineva „fără multe șanse“, cu o viață a cărei valoare nu e egală cu alta)"
In context de worldview evolutionist e perfect normal.... moralitatea fiind relativa si supravietuieste cel mai puternic.
Fericirea in context evolutionist consta in hedonism... si e centrata pe satisfacerea propriei persoane cu orice pret si eliminarea tuturor "obstacolelor" care stau in calea indeplinirii conceptului de maximizare a placerii fizice.
Moalitatea daca este relativizata... ba mai mult daca nu exista deloc consecinte sau macar consecinte imediate pentru actele imorale un om inteligent nu ar avea nicio problema sa aleaga calea compromisului. De fapt aceasta eset o dovada de rationament sanatos....
Totul se intampla aici si intr-o singura viata deci fa ORICE pentru a-ti maximiza placerea pe acest Pamant si a fi in acest mod implinit si fericit.
Nimeni nu poate sa-ti spuna ca ceea ce faci este imoral pentru ca se opune satisfacerii dorintei tale de fericire si nimeni nu este in masura sa te judece intr-o lume unde natura pare sa functioneze dupa principiul evolutionist de supravietuire al celui mai puternic.
Ca si crestin intotdeauna voi spune ca umanismul care are la baza teoria evolutionista sau intotdeauna va avea o problema cu moralitatea.
Ca si crestin stiu ca ne nastem cu instincte egocentrice (incearca sa iconvingi un sugar sa-si imparta jucaria cu altcineva spre exemplu), suntem indiferenti, avem tendinta sa nu fim sinceri de multe ori.... Pur si simplu ne nastem cu pacatul primar sau cu aceste instincte rele.
De aceea pentru ca un umanist nu va pleca de la fundamentul naturii umane nu va putea sa elucideze niciodata problema moralitatii, nici nu poate fi consecvent cu un set de principii morale... Si ghici ce? Nici nu are vreun interes sa o faca din moment ce el crede ca nu va fi pedepsit niciodata pentru ticalosia lui.... pe cand un crestin stie ca exista o judecata viitoare si aici intervine de fapt rolul pe care il are conceptia despre lume si viata.
Gradul de constientizare a gravitatii actiunilor sale.... potrivit carui sistem de valori?
Cine da dictonul in ceea ce priveste sistemul de valori morale si ce faci daca acestea se interpun cu posibilitatea de a fi fericit in functie de worldview-ul tau?
Mai pe sleau ce faci cand ai posibilitatea sa dai "un tun" prin care te capatuiesti pentru toata viata far nicio posibilitate de a fi prins si varianta distrugerii unor vieti care nu intra in cercul tau de apropiati?
Cine stabileste ca trebuie sa fii moral? Cine stabileste ca ai nevoie de c onstientizarea actiunilor grave?
Hai sa fim seriosi, fraze de genul descrise mai sus sunt lipsite de continut daca lipseste conceptia despre lume si viata....
Ideologiile au stat la baza TUTUROR atrocitatilor in istoria omenirii, si vrei sa spui ca prin educatie umanisto-cetateneasca rezolvi problema.... Asa au facut si comunistii. Ghici ce? Omul tot parsiv ramane im situatii critice...
Cam asta vrea si acest artiicol sa descrie in linii mari doar ca nu a identificat cauza. Psihologia maselor nu e descoperita de mine.
Worldvie-ul este cel mai important aspect cand faci referinta la moralitate.
Marea majoritate dintre cei care se numesc crestini nu au avut nici macar o data in viata curozitatea sa citeasca Biblia si multi dintre cei care au citite au un sistem de convingeri mai mult gnostic decat crestin si cam asa e peste tot in lume cu cei care se numesc crestini doar pentru identitate culturala si care sunt majoritatea din 1, 8 miliarde de crestini declarati la nivel mondial... deci legea in tarile mai sus amintite nu sunt facute de crestini precticanti in adevaratul sens al cuvantului.
Pot sa afirm ca un crestin adevarat este cu adevarat moral atata timp cat se bazeaza pe invatatura Domnului Isus Hristos.
" Si la conceperea si dezvoltarea acestor concepte care transcend filosofiile religioase si aplecarile personale contribuim toti decantand in ele toata experienta istorica si sociala cunoscuta."....
Suna frumos dar eu cred ca este doar propaganda umanista...
Nu e prima oara cand omenirea se bazeaza pe aceste intentii, cultura greaca a fost innitiatoarea unor astfel idei si s-a prabusit prin decadenta.... ca multe alte imperii.
Umanismul are la baza astfel de idei revolutionare ele nu sunt noi, iar in ceea ce priveste moralitatea nici perceptele morale nu sunt noi ele sunt aceleasi de-alungul istoriei.
Ma repet.... atata timp cat conceptia de viata dominatoare nu se bazeaza pe realitate nu avem nicio sansa.
Umanismul ateu... nu poate naste decat ideologiile urmatoare:
1. fascism
2. comunism
3. nazism
3. orice fel de oligarhie dictatoriala
Pentru ca se ignora natura umana si tocmai pentru ca puterea corupe pe cel care nu are o conceptie despre lume si viata sanatoasa. Istoria demonstreaza pe deplin acest amanunt
Toate acele ideologii... mai putin cea oligarhica... ce poate avea veleitati religioase au la baza teoria evolutionista si anume a superioritatii unei anumite categorii sociale, si e normal atata timp cat se ignora natura umana si atata timp cat se considera ca omul are o singura viata si trebuie exploatate la maxim toate posibilitatile egocentrice de a fi fericit.
Oare de ce corupe puterea? De unde vine sursa raului si stau si ma intreb cum poate un ateu sa spuna ca a fi corupt e imoral, cand nu exista nicio autoritate absoluta care sa fixeze aceasta regula?
Ce poate fi imoral in a fi fericit in detrimentul altcuiva daca am o singura viata si dupa aceea se termina totul? Macar am trait la maxim si in satisfactie maxima uitand ca va veni ceasul cand va trebui sa plec... Cine poate sa-mi spuna ca e imoral sa imi implinesc acest scop de a fi fericit cu orice pret?
90 - 99% dintre ateii care sunt pusi in porturi de autoritate gandesc asa.
Legea ii mai opreste sa nu faca si mai mult rau... Dar de cele mai multe ori tot ei incropesc si legile si au grija sa fie deasupra lor.
Asa ca totul este worldview si nu am cum sa va impartasesc optimismul ca avem sansa sa devenim mai buni pentru ca istoria demonstreaza contrariul.
Din pacate acest articol are o doza de adevar prin observatie practica. De aceea am insistat, altfel imi vedeam de treaba mea.
Pur si simplu in situatii critice filozofia umanista nu tine nu se mai implementeaza la nivel de grup....
Nu scrie asa si in acest articol?
Se duce o lupta interioara care in cele mai multe critice va lua calea compromisului.
Omul care respige credintele supranaturale, stie ca are o singura viata si ajung intr-o situatie in care daca nu alege compromisul imoral, poate fi marginalizat, isi poate pierde anumite privilegii sau chiar un job bun sau chiar accesul la unele resurse.... isi va pune INTOTDEAUNA intrebarea daca se merita sa sufere pentru niste principii umaniste implementate in educatia sa si sa fie nefericit o foarte lunga perioada de timp...
Sa-si iroseasca relatiile sau perspectivele de viitor pentru niste principii care oricum nu mai conteaza dupa ce va muri. E adevarat ca va incerca o perioada sa mentina un echilibru... dar natura umana isi spune intotdeauna cuvantul si de acolo tot felul de anomalii din sociatatatea "perfect" umanista.
Multumesc pentru urare. Spor la vot si dumneavoastra!
In ceea ce priveste medicii - aici probabil ca ar trebui sa ne gandim de ce li se intampla si celor care intra in sistem - de ce acestia nu reusesc sa schimbe sistemul pe care il blameaza societatea. Poate ca exista un raspuns simplu - te adaptezi sau esti inlaturat de sistem. Si astfel, incet dar sigur, sistemul ii transforma pe cei care intra in el.
Dar cum schimbam sistemul?
Poate fi schimbat sistemul?
Trebuie avut in vedere ca, cel putin in sistemul medical, dl./dna. doctor care ar si un titlu universitar sau/si o functie (sef de sectie/clinica etc) este un mic Dumnezeu fata de care stagiarii/rezidentii nu pot sa faca opozitie daca vor sa ajunga si ei sa acumuleze experienta.