Foto: Octav Ganea/Inquam Photos
Să vă povestesc două întâmplări care s-au petrecut la distanță de doar câteva ore una față de cealaltă.
Prima
Veneam de la birou la drum de seară pe străduțele de pe lângă Vasile Lascăr, că de când cu revoluția în trafic învăț toate ulicioarele lăturalnice ale Capitalei. Ieșind de pe o străduță mărunțică în Vasile Lascăr constat că un conducător auto a decis să-și parcheze autoturismul de teren chiar pe colțul străzii, pe trecerea de pietoni. Încerc să cedez prioritate traficului de pe Vasile Lascăr, însă vizibilitatea îmi este obturată de autoturismul parcat creativ. Avansez așadar ușurel – pe bune, chiar ușurel, că-mi dădeam seama că nu văd nimic – până când văd zvon de faruri. N-apuc să opresc că trece un taxi în trombă milimetric de latura frontală a autoturismului pe care îl conduceam. Conștientizez că într-adevăr ieșisem mult în Vasile Lascăr din cauza vizibilității împiedicate de decizia neinspirată a partenerului de trafic, așa că decid să iau atitudine civică: voi suna la Poliție!
Parchez autoturismul în bezna unei artere laterale și utilizez telefonul mobil tip smartphone ca să aflu numărul de telefon al Poliției Capitalei. Gândul meu a fost că nu pot suna la 112 pentru că nu am nicio urgență (mulțumită grației divine, nu altcuiva), așa că nu pot deranja dispeceratul de urgență – însă dispeceratul Poliției Capitalei ar trebui să mă poată îndruma pe fluxul procedural corect. Greșit: răspunde un fax. Spre deosebire de sediile de partid, dispozitivul mobil tip smartphone nu dispune de funcționalități tip telefax, prin urmare închei convorbirea și decid să încerc un apel către Poliția Locală. De data asta sun direct la Poliția Locală Sector 2, ca să elimin o parte din verigile instituționale. Greșit din nou: după ce explic speța, doamna de la celălalt capăt al firului îmi solicită poziția geografică, apoi îmi spune – serviabilă, altminteri – să notez numărul de telefon al dispeceratului. Scot din portbagaj pix și carnet și înfrunt bezna cu ajutorul becului din portbagaj ca să notez al treilea număr de telefon al serii.
Apelez deci dispeceratul zonei de care aparține colțul străzii unde era să mor și îmi răspunde o altă doamnă foarte amabilă. Îi explic și domniei sale speța, iar dânsa îmi spune că ar putea să trimită un echipaj după 20:30. Mă uit la ceas: 18:55. Rămân câteva secunde intrigat, timp suficient ca doamna dispecer să mă întrebe dacă voi mai fi la locație la ora indicată.
Răspund că nu, explicând că eram în trafic atunci când trebuia să cedez prioritatea conducând un autoturism. Mă întreabă dacă sunt de părere că mașina de teren va rămâne parcată până după ora 20:30. Îmi declin competența și o rog să-mi solicite informațiile necesare de la fața locului pentru a face singură o evaluare privitoare la probabilitatea statistică a staționării autoturismului timp de un ceas și jumătate în același loc.
Comută conversația într-un registru contemplativ și-mi spune că era bine dacă aș mai fi fost acolo până la ora 20:30, pentru că așa ar fi putut să revină cu un telefon cu cinci minute înainte de deplasarea echipajului, ca să confirm situația operativă. Valsez împreună cu domnia sa în același registru și o întreb dacă i se pare normal că un cetățean care era să moară din cauza unui pericol lesne de înlăturat nu poate fi ajutat de venerabila instituție a Poliției Române. Îmi validează frustrarea la nivel emoțional, însă îmi explică motivul pentru care se află în imposibilitate de a-mi oferi asistență: între orele 17:00 și 20:30 toate echipajele Poliției Locale sunt implicate negreșit, în fiecare zi lăsată de la bunul Dumnezeu și în exclusivitate, unicei sarcini de a fluidiza circulația rutieră a metropolei.
Singura soluție pe care mi-o poate propune este să-mi ofere cel de-al patrulea număr de telefon al serii: cel al Brigăzii de Poliție Rutieră. Fatalitate, însă: știu din experiențe anterioare că BPR își declină la rându-i competența în materie de contravenții privitoare la parcarea neregulamentară în fața Poliției Locale. Când îi comunic acest detaliu îmi răspunde aproape revoltată că doar colegii de la BPR știu foarte bine că între ore solicită echipe mixte de Locală și Rutieră pentru fluidizare, motiv pentru care domnia sa – dispecera – nu are nici măcar echipaje cu care să asigure liberul acces în ambasade sau paza Trezoreriei.
Pus în fața unor informații de asemenea magnitudine reevaluez micimea individului în fața Universului și bat în retragere. Ne despărțim amiabil – eu îi spun că nu am luat-o personal, că știu că nu e domnia sa de vină, iar doamna își exprimă dezolarea în fața inevitabilității sorții; ne urăm o seară plăcută și încheiem convorbirea. Ajung în sfârșit în fața sălii de pilates de unde îmi recuperez prietena care mă aștepta în frig ca să-mi satisfac îndoielnicele nevoi civice și-i povestesc obidit istoria.
Decidem să cinăm în oraș.
A doua
Lăsăm mașina în fața casei, ne schimbăm un pic și ieșim pe jos spre una din cârciumioarele simpatice din cartier. Pe drum, la 50 de metri de cârciumă, un puști de vreo 9-10 ani la etajul unei vile, în fața geamului deschis, strigă cu o voce realmente disperată:
– Vă rog! Ajutor, vă rog!
Îl întreb ce se întâmplă și răspunde că părinții lui se bat. Vocea îi era răgușită de emoție, așa că nu mai stau pe gânduri și sun la 112. Prietena mea, cu prezență de spirit, începe să-l întrebe la ce număr locuiește și care este numele de familie (mi-a povestit post factum că i-a pus întrebările respective ca să vadă dacă e pus pe șotii). Răspunde o dispeceră, îi relatez întâmplarea (mergeam pe stradă, un copil, se bat etc). Mă întreabă de adresă, i-o dau, mă întreabă de nume (al meu), i-l dau, îmi spune să rămân pe fir că-mi face legătura la Poliție și într-adevăr, după doar câteva secunde se prezintă o voce bărbătească... de la ISU. Care mă întreabă din nou, răspund din nou (pe stradă, copil, bat), iar domnul mă întreabă dacă are cineva nevoie de ambulanță. Răspund că nu am cum să știu, îmi explică răbdător că e ok, o să-mi dea colegul de la Poliție, iar colegii de la Poliție vor solicita servicii de ambulanță dacă va fi necesar. Răspunde instant o altă voce masculină, Poliția, eu încep să spun că mergeam pe stradă – dar domnul auzise deja (da, stradă, copil, bătaie, știm). Asta mi s-a părut mișto. Mai rămâneți la locație? Nu, dar voi fi la o cârciumă la un pas de loc, pot să vin dacă e nevoie. Bine, mergeți, trimitem un echipaj.
Mergem. Intrăm. Trec cinci minute, eu nu rabd și ies să văd dac-au venit. N-au venit; intru la loc. Mai trec cinci minute – tot n-au venit. Mai trec cinci minute – încă n-au venit. Ies la o țigară. Au venit după 18 minute. Violență domestică, deh – nu-i panică, știe ăla s-o bată, cine știe de câți ani o bate. Parchează la relanti. După care stau în mașină. Trei minute stau în mașină, completând pesemne hârtii – n-am văzut ce făceau, că n-am plecat de la cârciumă. După 21 de minute de la apel ies organele și traversează în pas de The Dude.
Restul n-am mai văzut. Am primit azi o ofertă de muncă în Dublin și mă gândesc să-mi depun CV-ul.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Si peste 10 ani tot la nivel de Dragnea, C.Dan etc vom fi, multumiti ca avem pe cine da vina si noi ca indivizi suntem scuzati...
Sistemul public de sanatate, autoritatile locale, Politie, ANAF, Primarie, etc, toate aceste institutii il ineaca literalmente pe cetatean intr-un morman de hartii, drumuri peste drumuri, etc.
Este demn de semnalat faptul ca asa-zisa informatizare a diverselor sisteme si institutii ale Statului a avut ca efect, cel putin pana acum, cresterea timpilor de asteptare si a birocratiei.
Din pacate, nici institutiile particulare nu se lasa mai prejos, dovada muntele de hartoage cu care te cocoseaza bancile, furnizorii de servicii, service-urile auto, etc.
Nu stiu cum se va putea, daca se va putea vreodata, ameliora aceasta situatie, mai ales ca excesul de birocratie pare sa fie o boala universala, nu doar romaneasca.
la accidente, trebe sa cheltuie lumea bani pt reparatzii, cosciuge etc...asa creste economia...cu liniste si ordine, intram in recesiune
1. Acum cateva zile l-am gasit pe unul dormind la mine in gradina, am telefonat direct la politie, la serviciul responsabil probabil cu aurolacii si m-au redirectionat de 3 ori, pana am dat de un anumit departament care se ocupa cu asa ceva. Mi-au spus ca trimit pe cineva in cursul zilei. Evident ca n-a venit nimeni, ia acel om al strazii a plecat. Si vorbim de un oras important din UE, intr-o zona buna.
2. Primesc de la "comuna" (primarie locala) o hartie cum ca trebuie sa prezint inca o data niste poze +copie dupa buletin, dupa ce le trimisesem inainte cu cateva zile pentru un nou act de indentitate. Merg acolo, ma prezint la ghiseu, iar functionarul imi spune ca nu era nevoie sa vin pentru ca totul este ok. Bine ii spun, dar am primit citatia asta in care imi cereati poze + copie dupa buletin si am batut si atat drum pana aici, cand trebuia sa fiu la birou. Raspunde: "Pai puteati sa sunati inainte, ce noi suntem roboti sa le stim pe toate?"
Sincer, si aici in vest exista multa nesimtire si incompetenta uneori. Ce-i drept nu atat de des , insa exista. Poate in Irlanda este altfel si sunt convins ca este altfel.
Si- apoi- saracii- daca tot au venit- unde sa doarma si ei?!
Ai grija sa lasi pe prispa niste hartie ingienica...
Daca nu va leaga mai nimic de Romania acceptati macar pt cativa ani oferta din Dublin. Mai rau de atat ce poate fi ?