După ce noua administrație locală din București a trecut pe șest un PUZ pentru „un ansamblu rezidențial”, mi-am luat o zi liberă de la birou și m-am dus la ședința CGMB

PREAMBUL

Săptămâna trecută, am aflat că în cartierul meu, cu vecini corporatiști, va apărea un nou ansamblu rezidențial. Consiliul General al Primăriei Bucureștilor a votat aprobarea unui PUZ pentru un ansamblu rezidențial de blocuri P+4 pe malul sudic al lacului Grivița, pe terenul unei foste baze sportive din vremea comunismului. Proiectul este mai vechi, de peste cinci ani, dar a trezit controverse în trecut între autorități, dezvoltator și cetățenii din zonă.

Rezistența cetățenilor din cartier era cunoscută primăriei ca fiind mare - nu față de un proiect de dezvoltare imobiliară în sine, corelat corespunzător cu unul de dezvoltare urbanistică integrată a zonei, ceea ce poate aduce progres și civilizație. Rezistența este mare față de modul în care acest proiect e gândit și pregătit pentru a fi „parașutat” într-o zonă urbană cu case unifamilale, cu regim de înălțime de P+2, cu o tramă stradală trasată corespunzător pentru astfel de case la momentul anilor 1901-1905, când automobilul abia se inventase.

Majoritatea celor din consiliul general a votat acest PUZ într-o ședință recentă din decembrie, printr-o „ordine de zi suplimentară” pusă pe tapet cu cinci minute înainte de începerea ședinței. Această metodă anihilează practic orice reacție din partea altor consilieri care ar putea avea o părere diferită și, mai ales, din partea cetățenilor care nu au fost astfel înștiințați prin ordinea de zi a ședinței, anunțată transparent pe site, despre ce se va discuta. Este legal, zic ei (poate mă ajută cineva să vedem dacă așa e), însă este profund imoral că folosesc o astfel de „stratagemă” – cuvânt elevat, care s-ar putea traduce prin „Lasă bă, că știm noi!” Sau tot atât de bine: „Ce știi tu, bă, prostule?” 

Și acum să venim la „cestiune”…

FAPTELE

Mi-am luat o zi de concediu, din dreptul meu de corporatist de anul acesta, și, fără să consider că o sacrific, mi-am zis că merg la primărie să-mi spun un punct de vedere. Ca viitor vecin al ansamblului rezidențial de blocuri, am vrut să iau parte la ședința imediat următoare celei în care se votase PUZ-ul, cu o săptămână înainte.  

Așa că la ora 08:09:25, cu o zi înainte, am depus o cerere la CIDRC – „Customer Care”, pentru corporatiști – din blvd. Elisabeta 42, la ghișeu 13 (!) de participare la ședința extraordinară consiliului general al primăriei municipiului, ultima din acest an; am primit nr. 1474787.

Ajuns la serviciu, între orele 13:30 – 15:30, am apelat, în vederea confirmării, de mai multe ori la telefon 021 305 55 00 la Cabinet Secretar General și apelul mi-a fost respins.

A doua zi m-am prezentat dimineață la 9:30 la intrarea de acces în sediul din blvd. Elisabeta 47, să particip la sedință, am fost refuzat și trimis înapoi la CIDRC, Elisabeta 42.

De la CIDRC, Elisabeta 42, am fost retrimis la sediul din Elisabeta 47 să verific la secretariat; secretariatul era în mutare și nu am primit acces.

Mi s-a spus să aștept. Ultima mea sansă erau locurile goale în sală; dacă sunt, intru, dacă nu sunt, nu intru.

Pe la 9:55 un domn „de la organizare” a urcat la etaj să verifice dacă sunt locuri goale și a transmis prin telefon polițistului local de la intrare, nea Fane (?) că „le pare rău, dar nu mai sunt locuri în sală, lumea stă și în picioare”.

Adică, poți să pleci sau din privire, spus elocvent, „Cară-te, bă!”  

O zână bună m-a ajutat să văd dincolo de pereții „redutei” care mi s-a părut a fi pentru mine în dimineața asta sediul PMB și iată ce-am observat (vezi foto!): patru oameni în picioare și cel puțin nouă locuri libere!

Apasă pe fotografie pentru a mări!

Așa am fost tratat, ca bucureștean,de instituția Primăriei Municipiului București. Ca simplu cetățean bucureștean, am fost împiedicat să asist la o ședință a CGMB din 28 12 2016 și să exprim un punct de vedere despre o hotărâre deja luată.

VORBELE

Am întâlnit, în fața intrării Primăriei, Elisabeta 47, trei interlocutori, toți personaje.

Domnu’ Fane (DF), agent poliție locală, fizic corespunzător, cașchetă, figură bonomă, la prima vedere. Genul care face naveta în București din suburbie.  

Brusc, mă invadează un sentiment amestecat, de milă pentru oamenii ăștia, care nici nu înțeleg ce fac și la ce rău mare contribuie, de tristețe că, la nici șase luni de la instalare, o nouă echipă în administrația primăriei Bucureștiului ne tratează astfel pe noi simplii cetățeni, corporatiști sau nu. Pe strada mea și pe celelalte străzi din cartier, votanții din tot spectrul politic actual, stau unii lângă alții, ca buni vecini, chiar și în casă avem opțiuni și simpatii politice diferite.

Domnu’ Văsâi (DV), organizator și „mai marele” la intrarea în sediu; cu mustață și, încruntat, tipul aparent dur și conectat telefonic la un puternic din incintă sediului. După spusele lui, conectat la Secretarul General, dar nu l-am crezut căci pe site-ul primăriei, Secretar General este o doamnă. El părea că vorbește, cu fereală, cinci pași mai încolo de mine, să nu aud, cu un domn.

Domnu’ Cumustața (DC), am să-l poreclesc eu, nu-i știu numele, jovial, cu privire șireată, un fel de șef al parcării din fața sediului sau chiar mai mult decât atât. Sper, dacă se recunosc, să nu se supere căci atâta am înțeles eu din „tete a tete”-ul cu ei.

DF: Unde mergeți?

CC (cetățean corporatist): Am depus o cerere de aprobare ieri pentru participarea la ședința de azi și vreau să intru.

DF: Nu se poate, aveți aprobare?

CC: Nu am, dar trebuie că am primit-o, priviți bonul de la registratură. Văd în ochii lui că nu-i de ajuns și atunci întreb: „Cu cine altcineva care să se intereseze de cererea mea pot vorbi?”

DF: Da, uitați acolo, domnu’ cu mustață, el este cel care se ocupă.

Fac câțiva pași…

DV: Da, în ce problemă? Îi spun. „Nu este pe ordinea de zi a ședinței de azi, așa că nu puteți intra.”

CC: Bine, bine, dar problema mea cu PUZ-ul nu a fost nici pe ordinea de zi a ședinței anterioare în care s-a luat decizia. Nu pare că înțelege ce-i spun sau poate nu vrea. Îi fac un gest discret cu degetul arătător îndreptat în sus, spre etajele clădirii. Înțelege. Sună, depărtându-se de mine, vorbește, după care revine.

DV: Nu, nu se poate, nu este pe ordinea de zi, nu intrați. Întreb: „cu cine ați vorbit?” și-mi răspunde că „a vorbit cu domnu’ Secretar General “.( parcă era o doamnă pe site, sper să nu se supere… unul dintre ei, se subsituie? )

DC: Veniți data viitoare, la următoarea ședință, intervine cel jovial și el cu mustață – se poartă la primărie sau acolo de unde vin ei – și mă lasă o clipă perplex.

CC: Cum adică, data viitoare? Păi, nici data viitoare nu va fi pe ordinea de zi căci nici azi nu este și nici data trecută n-a fost și totuși a trecut… Kafka? Nu, dar nu-i zic numele…

Brusc, mă invadează un sentiment amestecat, de milă pentru oamenii ăștia, care nici nu înțeleg ce fac și la ce rău mare contribuie, și de tristețe că, la nici șase luni de la instalare, o nouă echipă în administrația primăriei Bucureștiului ne tratează astfel pe noi simplii cetățeni. Pe strada mea și pe celelalte străzi din cartier, votanții din tot spectrul politic actual stau unii lângă alții, ca buni vecini, chiar și în casă avem opțiuni și simpatii politice diferite.

În congestia din trafic creată zilnic la pasajul rutier inferior CF București-Constanța nu ne înșiruim și trecem pasajul în funcție de cine a câștigat alegerile; mirosul pestilențial din cartier, care nu încetează de mai mult de un an, îi ia la rând pe toți cetățenii, indiferent de opțiunea lor politică. Și atunci?

Ce să fac? Ce să fac…? Cedez, pe moment, dezgustat de ceea ce am întâlnit la ușa aleșilor generali, ca și de faptul că, uitându-mă peste umăr, am constatat că am fost singur, încercând să intru în sala unde trimișii (cui?) decid pentru viața noastră.

De sus, din cer, încep să cadă primii fulgi. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp