Sari la continut
Republica
Comunicare

După ce s-a uitat la drama copiilor din Ucraina, fetița mea s-a trezit noaptea: „Mama, eu n-aș putea să plec fără Max, nu pot să trăiesc fără Max”. O poveste cu Oameni Care Ajută. Dana Pîrțoc, ARC

Dana Pîrțoc

Un obicei sănătos este să îi ajuți pe cei care au cu adevărat nevoie. De la începutul războiului din Ucraina, numărul celor care au nevoie de ajutor în jurul nostru a crescut substanțial. Iar cei care ajută au devenit și mai importanți decât erau înainte. În fiecare săptămână, în secțiunea de comunicare a habits by Republica, publicăm articole în care vă prezentăm Oameni Care Ajută. Astăzi, Dana Pîrțoc, Director Executiv al Asociației pentru Relații Comunitare, care de 20 de ani schimbă comunități și întărește filantropia în România. Într-un interviu pentru Republica, ea vorbește despre „Fondul de Urgență Speranță pentru Ucraina - Putere de la toți”, care vine în sprijinul celor care oferă asistență umanitară refugiaților ucraineni și despre faptul, în această criză, că trebuie să ne pregătim pentru un maraton, nu pentru un sprint. 

 „A trecut valul de energie inițial și trebuie cu toții să ne găsim resurse și mentale și emoționale și de generozitate să mergem mai departe, spre exemplu sunt foarte multe cheltuieli esențiale dincolo de ceea ce oamenii doritori oferă. Și anume, aceste centre de tranzit au facturi consistente de energie și căldură, iar noi ne-am organizat să acoperim astfel de costuri. Apoi vorbim despre voluntari care au sărit foarte repede să ajute și care și-au consumat economiile proprii pe benzină ca să ajungă la puncte de trecere al frontierei pentru simplul fapt că vorbesc rusă sau ucraineană”, explică Dana Pîrțoc.

Ce faceți voi pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie, pe refugiați, oamenii de acolo §i pe oamenii care vin în România?

La “Fondul de Urgență Speranță pentru Ucraina - Putere de la toți” misiunea noastră este să venim în ajutor voluntarilor și profesioniștilor care au deja grijă de refugiații ucraineni, de cei care pregătesc locurile de cazare, care îngrijesc și aranjează centrele de tranzit - practic, noi le oferim resursele financiare de care ei nu mai au timp să se ocupe fiind în acțiune pe teren. Norocul nostru este că intrăm în această criză cu lecțiile învățate în 2020 în perioada de lockdown - atunci am reușit să ne organizăm foarte repede și să facem ce e de făcut. În acest moment noi am calculat că avem nevoie de un minimum de 300 mii de euro pentru organizațiile pe care le susținem, 70 la număr, astfel încât să ne asigurăm că cele care sunt pe teren indiferent că sunt la punctele de trecere a frontierei sau sunt pe traseul logic al călătoriei acestor oameni au tot ce trebuie pentru a oferi oamenilor îngrijirea și sprijinul de care au nevoie.  

Ne-am orientat și către acele organizații cu voluntari, care după ce au muncit 16 ore nu mai aveau timp să vină acasă și să se gândească cum fac următorul post pe Facebook ca să reușească să strângă și resursele financiare pentru a continua

În acest moment am trecut printr-un prim val de generozitate în special în primele două săptămâni și rolul nostru este să ne asigurăm că și acum după ce au trecut primele emoții putem asigura că în continuare există hrană caldă la fiecare punct de frontieră, că există căldură în centrele de tranzit, că există așternuturi curate și spații prietenoase pentru copii plecați fără jucării de acasă și ceea ce este foarte important pentru noi este să ne asigurăm că voluntarii și profesioniștii au energie să meargă mai departe. În acest moment vorbim de un maraton nu de un sprint, a trecut valul de energie inițial și trebuie cu toții să ne găsim resurse și mentale și emoționale și de generozitate să mergem mai departe, spre exemplu sunt foarte multe cheltuieli esențiale dincolo de ceea ce oamenii doritori oferă. Și anume, aceste centre de tranzit au facturi consistente de energie și căldură, iar noi ne-am organizat să acoperim astfel de costuri. 

Apoi vorbim despre voluntari care au sărit foarte repede să ajute și care și-au consumat economiile proprii pe benzină ca să ajungă la puncte de trecere al frontierei pentru simplul fapt că vorbesc rusă sau ucraineană.  

Ne-am orientat și către acele organizații cu voluntari, care după ce au muncit 16 ore nu mai aveau timp să vină acasă și să se gândească cum fac următorul post pe Facebook ca să reușească să strângă și resursele financiare pentru a continua și am încercat să le creăm spațiu financiar ca să facă ce știu ele cel mai bine. Organizațiile pe care le sprijinim fac tot circuitul acesta despre care v-am vorbit și sunt organizate în federație - unele sunt specializate pe servicii sociale, altele știu să lucreze cu copiii iar unele sunt pur și simplu să gestioneze donații ale unor organizații de tineret care au acces la numere mari de voluntari - de exemplu Asociația Studenților Basarabeni cu o resursă umană absolut fabuloasă - oamenii aceia au gestionat și au dus la fiecare punct de trecere a frontierei aproximativ 200 de oameni.

Am primit un telefon de la un domn din Cluj pe care nu-l cunoșteam care mi-a spus că are o casă în care a cazat o doamnă cu doi copii din Ucraina și că doamna n-a ieșit din casă de zece zile - Ce pot să fac să o ajut?

Un gest, o întâmplare care v-a rămas în minte din 24 februarie până acum, fie că l-ați văzut la un voluntar sau în activitatea voastră, ce v-a rămas în minte?

Am primit un telefon de la un domn din Cluj pe care nu-l cunoșteam care mi-a spus că are o casă în care a cazat o doamnă cu doi copii din Ucraina și că doamna n-a ieșit din casă de zece zile - Ce pot să fac să o ajut?, -a întrebat. Trebuie să înțelegem cu ce ne confruntăm în această dramă a refugiaților: deși doamna în cauză este în siguranță, ea nu cunoaște orașul, nu cunoaște pe nimeni în oraș, nu înțelege scrisul nostru; are doi copii și nu își permite luxul de a se odihni emoțional, de a sta pe Google, de a da telefoane ca să găsească soluții de organizare și cred că fiecare dintre noi la un moment dat și-a pus întrebarea ce fac dacă mi se întâmplă mie, ce anume din viața mea încape într-un geamantan ca cei care au fost obligați să lase în urmă absolut totul, oameni dragi, casa, tot ce încape într-o viață de om.

M-a mai lovit un pic și reacția fetiței mele - are șase ani și am încercat s-o țin departe de toată povestea asta, să mă uit la știri când doarme sau doar în bucățica ei de program când se uită la desene, dar n-ai cum să-i izolezi de așa ceva și la un moment dat era despre ceva despre toți copilașii aceia care au trebuit să-și lase toate jucăriile acasă - în noaptea respectivă s-a trezit în lacrimi: „Mama, eu n-aș putea să plec fără Max, știu că eu nu pot să trăiesc fără Max” - nici măcar nu trebuie să fii la punctul de trecere a frontierei ca să te lovească și ca să înțelegi cât de mare este drama acestor oameni și cât sunt intense toate trăirile pe care le putem avea și dacă ajutăm și dacă nu ajutăm.

Azi e nevoie de 100 de saltele și azi când ai nevoie de 100 de saltele poate că oamenii aceea sunt bombardați cu mâncare perisabilă și mâncare caldă care nu se potrivește fix pe valul și pe momentul respectiv, dar peste cinci zile sunt fără mâncare caldă de care au nevoie și de fapt cel mai bun lucru pe care pot să-l facă este angajeze un bucătar cu jumătate de normă.

De ce aveți nevoie ca să puteți ajuta în continuare?

Avem nevoie de flexibilitatea resurselor financiare care este importantă pentru ca intervenția noastră se pliază la ce se întâmplă pe teren și nu ai unde să știi ce se întâmplă pe teren. Foarte mulți oameni au simțit că pot ajuta făcând ceva cu mâinile lor și pot să înțeleg lucrul ăsta, pot să înțeleg satisfacția pe care ți-o dă faptul că te-ai dus și ai cumpărat haine pentru bebeluși și mâncare care nu se strică și apă și medicamente și le-ai dus undeva, dar pe lângă acest tip de produse ai nevoie de resurse financiare tocmai ca să se asigure eficiența și flexibilitatea răspunsului la ce se întâmplă pe teren unde nevoile se schimbă de azi pe mâine. 

Azi e nevoie de 100 de saltele și azi când ai nevoie de 100 de saltele poate că oamenii aceea sunt bombardați cu mâncare perisabilă și mâncare caldă care nu se potrivește fix pe valul și pe momentul respectiv, dar peste cinci zile sunt fără mâncare caldă de care au nevoie și de fapt cel mai bun lucru pe care pot să-l facă este angajeze un bucătar cu jumătate de normă. În genul acesta de crize resursele financiare trebuie cheltuite cu eficiență - evident că pot să fie organizate astfel de intervenții macro dar e mai eficient să le legi de un furnizor de produse care poate se ducă totul direct în alte cantități și un pic la alte costuri. Apoi trebuie să ne gândim să începem să ne uităm la viața acestor oameni din România pe termen mediu și organizațiile trebuie să aibă spațiu și resurse să construiască programe - after -schooluri în care să plătim psihologi care ajută pe copii să treacă și să proceseze trauma prin care au trecut, vorbim apoi despre integrarea lor în școală, încep să apară alte tipuri de costuri decât ajutorul acela imediat care declanșează foarte ușor generozitatea dar cele de acum sunt la fel de relevante pentru oamenii care au ales România țara de destinație nu doar spațiu de tranzit. Și mai este un lucru foarte important la care trebuie să ne gândim când ne uităm înainte: la sănătatea organizațiilor care au sărit și acum și au avut viteză de reacție și flexibilitate- fără ele România nu ar fi făcut față la început și știrile din presa internațională despre țara noastră ar fi fost mult mai puțin frumoase decât sunt în acest moment - și sunt organizații care au pus pauză în programele pe care le desfășurau și s-au repliat foarte repede, au ieșit pe teren fără să aibă certitudinea resurselor din spate și cu toate acestea au ieșit și este foarte important să ne asigurăm că aceste organizații la final de criză de răspuns nu intră în comă, ele nu sunt entități de unică folosință și fiecare cetățean din țara aceasta are nevoie de ele și mâine și poimâine și pentru nevoile noastre zilnice ca societate - fie de asistență, fie de creștere, fie la următoarea criză. Pentru asta e nevoie de noi toți și să ne înțelegem un pic reciproc rolul și valoarea în modul în care funcționăm . Și mai e un lucru : oamenii din non-profit sunt oameni care au nevoie de un salariu - nu există servicii de educație sau orice tip de asistență socială fără ca profesioniștii să aleagă să le facă.

Ce mai avem nevoie în continuare este să nu uităm de Republica Moldova - oricât de greu ne este nouă în acest moment, lor le este și mai greu - practic numărul de refugiați per cap de locuitor în Moldova este cel mai mare, iar resursele lor sunt reduse

Ce le puteți spune oamenilor pe care-i cunoașteți care au obosit deja ce sfat le puteți da celor care de o lună de zile au lăsat la o parte viața lor și s-au implicate,  e clar că acest efort nu poate fi făcut la nesfârșit de către nimeni?

Cred că în primul rând trebuie să le mulțumim, trebuie să le spunem că știm cu toții că fără multe ore pe care ei l-au petrecut în ploaie, în frig, în niște corturi improvizate nu am fi reușit să ne mișcam ca societate atât de repede pe cât ne-am mișcat și efortul lor sigur a atras mai multă generozitate în jurul acestei cauze. Cred că trebuie să știe că important să aibă grijă de ei, că e absolut ok să spună nu, să-și ia o pauză ca să-și conserve energia, să-și încarce bateriile și să nu renunțe la dorința de a ajuta iar atunci când sunt pregătiți sunt sigură că aceleași organizații îi așteaptă cu brațele larg deschise - să știți că au fost momente în care organizațiile care în primele săptămâni au făcut față valului de la graniță când au simțit că voluntarii din județele de pe graniță nu mai duc fizic și uman au adus oameni din alte județe și în situația asta din nou resursele financiare au fost super importante pentru că au reușit să le plătească transportul, de exemplu. Ce mai avem nevoie în continuare este să nu uităm de Republica Moldova - oricât de greu ne este nouă în acest moment, lor le este și mai greu - practic numărul de refugiați per cap de locuitor în Moldova este cel mai mare, iar resursele lor sunt reduse - poate că nu ne considerăm o țară bogată dar comparativ cu cum arată lucrurile dincolo viața noastră este fabuloasă și cred că atunci când ne uităm încotro să ne îndreptăm generozitatea cred că e important să ținem pe hartă și Republica Moldova.

Unde îi găsiți: http://arcromania.ro

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult