Sari la continut
Comunicare

Oameni Care Ajută. Alina Kasprovschi: În criza refugiaților, foarte multă lume a preferat să ajute mai degrabă cu produse, cu obiecte sau cu voluntariat, ceea ce e foarte bine, dar nevoia foarte mare e de bani

Alina Kasprovschi

Foto: Bogdan Dincă

Un obicei sănătos este să vrei, să poți și chiar să-i ajuți pe cei care au cu adevărat nevoie. Din 24 februarie 2022 numărul celor care au nevoie de ajutor în jurul nostru a crescut substanțial. Iar cei care ajută au devenit și mai importanți decât erau înainte. Lansăm astăzi, în secțiunea de comunicare a habits by Republica, o nouă serie de articole, în care vă veți întâlni, în fiecare săptămână, cu Oameni Care Ajută.  

Astăzi, o veți cunoaște pe Alina Kasprovschi. A fondat și conduce de zece ani Fundația Comunitară București și crede că pentru o viață bună avem nevoie de comunități locale vii, active, care se implică să își rezolve singure problemele. Organizația strânge resurse locale și finanțează proiecte de care comunitatea din București și Ilfov are nevoie. Însă de la începutul războiului din Ucraina, Fundația Comunitară București s-a alăturat celor care își oferă ajutorul pentru a gestiona criza refugiaților. „Foarte multe dintre organizațiile care s-au dus foarte repede să ajute au început să își termine resursele și nu reușesc să strângă suficient de multe resurse astfel încât să poată să-și ducă proiectele în continuare, concomitent cu proiectele lor de zi cu zi. Pentru că în continuare au aceiași beneficiari pe care îi aveau și acum o lună și în plus proiectele legate de refugiați”, spune Alina Kasprovschi. Pentru ca organizațiile să poată funcționa în continuare, este nevoie de bani și de aceea Fundația Comunitară București încearcă să găsească finanțare pentru a sprijini cât mai multe proiecte.  

Ne așteptăm să vină un val nou de oameni, care nu mai au unde să plece și care vor rămâne aici în România

Ce faceți voi pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie, pe refugiați, pe oamenii de acolo, pe oamenii care vin în România ?

Noi suntem 19 fundații comunitare în România. La Fundația Comunitară București am hotărât să rămânem aici, acasă, pentru că aici vin foarte mulți refugiați. Cea mai mare parte în momentul ăsta nu sunt doar în București, ci peste tot în România. Sunt oameni care vin în tranzit, care așteaptă să plece undeva, fie că au nevoie să își organizeze transportul, fie că au nevoie să rezolve câteva probleme cu actele. Dar în principiu majoritatea oamenilor de până acum speră să plece mai departe. 

Ne așteptăm să vină un val nou de oameni, care nu mai au unde să plece și care vor rămâne aici în România. Ce facem noi este că am încheiat un parteneriat cu Direcția de Asistență Socială a Primăriei Capitalei, sunt cei care coordonează lucrul cu voluntarii și care înțeleg cel mai bine la nivelul întregului București, nu pe porțiuni mici, care sunt nevoile. În parteneriatul acesta, ei aduc informația, iar noi aducem sau sperăm să aducem finanțare. Strângem bani din comunitatea noastră și nu numai. Am început să primim bani și din alte țări. Pentru a putea acoperi acele nevoi pe care primăria nu le poate acoperi. Asta nu înseamnă că finanțăm primăria, aș vrea să subliniez lucrul ăsta, ci ajutăm primăria cu acele lucruri care nu există în buget, sau ajutăm organizațiile nonprofit care lucrează cu primăria să-și finanțeze proiectele. Ce s-a întâmplat în primele săptămâni, deja ne apropiem de sfârșitul săptămânii patru, este că foarte multe dintre organizațiile care s-au dus foarte repede să ajute au început să își termine resursele și nu reușesc să strângă suficient de multe resurse astfel încât să poată să-și ducă proiectele în continuare, concomitent cu proiectele lor de zi cu zi. Pentru că în continuare au aceiași beneficiari pe care îi aveau și acum o lună și în plus proiectele legate de refugiați.

Pe măsură ce oamenii vin și organizațiile înțeleg un pic mai bine care sunt nevoile nu ne mai repezim așa cum s-a întâmplat în primele zile, să adunăm stocuri gigantice de făină, de exemplu. De parcă refugiații ar avea ce să facă cu făină în pungi, în condițiile în care ei călătoresc cu trolerul, neștiind unde o să doarmă în noaptea următoare. 

Estimarea noastră este că fără ajutor concentrat din afara acestor organizații, ele nu vor mai fi în stare să ajute. Nu vor mai fi în stare să ofere cazare, să ofere servicii educaționale, servicii medicale și așa mai departe. Eu am văzut în România până acum că foarte multă lume a preferat să ajute mai degrabă cu produse, cu obiecte sau cu voluntariat ceea ce e foarte bine, dar nevoia foarte mare e la nivel de bani. De ce e nevoie de bani?

O să vă dau un singur exemplu, există centre operate de organizații non-profit, care au costuri care pur și simplu au explodat legate de utilități, dezinfectare și așa mai departe. Nimeni nu are din ce să acopere aceste sume. Faptul că ducem jucării sau alimente neperisabile nu ajută în niciun fel organizațiile să poată să rezolve nivelul ăsta foarte de bază, să poată să-și acopere utilitățile sau oamenii care lucrează la curățenie și așa mai departe. Asta e ceea ce facem noi. Săptămâna trecută, vineri, am lansat un apel de proiecte prin care anunțăm pe cele care lucrează cu mame și copii, mai ales cu copii mici. Putem să finanțăm până în 50.000 de lei, o sumă mică dacă ne uităm la nevoi. Sperăm însă să putem să oferim o sumă comparativă în fiecare săptămână. De ce facem asta săptămânal? Pentru că pe măsură ce oamenii vin și organizațiile înțeleg un pic mai bine care sunt nevoile nu ne mai repezim așa cum s-a întâmplat în primele zile, să adunăm stocuri gigantice de făină, de exemplu. De parcă refugiații ar avea ce să facă cu făină în pungi, în condițiile în care ei călătoresc cu trolerul, neștiind unde o să doarmă în noaptea următoare. 

Atunci asta ne permite să putem să fim flexibili, să răspundem nevoilor lor pe măsură ce apar. Și de asemenea pentru că nici noi nu avem un fond nelimitat ci pe măsură ce strângem banii îi dăm mai departe în comunitate. Facem asta printr-o procedură foarte simplificată de aplicații. Sunt câteva întrebări la care organizațiile trebuie să răspundă, o procedură foarte simplificată de selecție și încercăm practic de pe o săptămână pe alta. Anunțăm vineri și până vinerea viitoare banii sunt deja în contul organizațiilor. Cam așa gândim lucrurile în prezent. Facem asta într-un fel care să nu ne omoare restul proiectelor. Bucureștiul e aici, și o să rămână aici și în timp ce avem refugiați, și când nu o să mai avem refugiați, deși ne așteptăm să-i avem pe termen lung.

M-a impresionat foarte tare faptul că exact la intrare, dincolo de spațiile astea, este ceea ce oamenii de la DJASPC numesc un free supermarket. Refugiații care locuiesc în alte centre, care au cazare dar nu au pampersi, n-au mâncare pentru bebeluși, nu au tot felul de alte lucruri. Vin aici și pot să își aleagă obiectele de care au nevoie. Sunt obiecte care vin prin donații, de care e foarte mare nevoie. Am văzut refugiate, în general vorbim despre femei de mână cu copii, care veneau efectiv să-și ia obiecte pentru perioada următoare.

Un gest, o întâmplare, o faptă, un gând care ți-a rămas în minte din 24 februarie până acum și pe care dacă îl împărtășești cu noi ne faci să înțelegem puțin și dimensiunea reală, așa cum o vedeți voi. Ceva ce putem învăța. Ce te-a impresionat, ce ne poți spune?

Am să-ți povestesc ceva chiar din weekend-ul ăsta. Am fost împreună cu un donator internațional, o persoană fizică care a vrut să vadă cum funcționează lucrurile cu refugiații aici în București. Am fost la Romexpo, acolo unde se pregătește un centru foarte mare, inclusiv de cazare. Pot să intre până în 3000 de oameni acolo, toată lumea speră că nu va fi nevoie de el, pentru că dacă va fi nevoie de el înseamnă că Odesa e bombardată, iar oamenii vin încoace pentru că n-au unde să meargă în altă parte. Imaginează-ți Romexpo, pavilionul central, acolo unde se întâmplă pe timp de pace Gaudeamus și intră zeci și sute de lansări de carte, acoperit tot nivelul podelei de jos cu sute de paturi, care vor fi cumva separate. 

Există niște pereți de carton care să ofere puțină intimitate familiilor, dar în continuare vorbim despre un spațiu de mii de metri pătrați probabil acum acoperit cu paturi. M-a impresionat foarte tare faptul că exact la intrare, dincolo de spațiile astea, este ceea ce oamenii de la DJASPC numesc un free supermarket. Refugiații care locuiesc în alte centre, care au cazare dar nu au pampersi, n-au mâncare pentru bebeluși, nu au tot felul de alte lucruri. Vin aici și pot să își aleagă obiectele de care au nevoie. Sunt obiecte care vin prin donații, de care e foarte mare nevoie. Am văzut refugiate, în general vorbim despre femei de mână cu copii, care veneau efectiv să-și ia obiecte pentru perioada următoare. Ți se rupe inima, dar în același timp e și un sentiment de speranță, că această nevoie este cumva servită de către cineva. Aș zice că e și mai multă speranță, cu cât e servită de o instituție a statului. De când lucrez în proiectul acesta, sunt în totală admirație față de această instituție cu care nu mai lucraseră până acum, Direcția de Asistență Socială și persoana care o conduce, Cosmina Simian, care e un om absolut remarcabil. A reușit să transforme acel centru de expoziții într-o “casă”. Au construit și dușuri tot acolo, la parterul acelui spațiu. Au reușit să găsească țevi de apă care treceau pe sub clădire și efectiv arată acum ca un spațiu locuibil. E și înspăimântător, dar e și cu un pic de speranță că oamenii ăștia totuși nu trebuie să stea în acele corturi pe care le vedem la televizor.

De ce aveți nevoie ca să puteți ajuta în continuare? Finanțare?

Ne trebuie bani, ne trebuie donații, primim donații și de la persoane fizice, de la 20 de lei la oricât. Sperăm că în urma vizitei noastre de la Romexpo, să fi primit o donație de 10.000 de dolari de la o persoană fizică. Deci putem să primim și sume mari. Bani de la companii, sunt sponsorizări deductibile, practic nu costă nimic. E sfârșit de trimestru, asta înseamnă că inclusiv IMM-urile pot să doneze deductibil din profitul lor pe primul trimestru. În afară de asta, nu e despre noi, este despre acest centru de la Romexpo, pentru cei care au produse de oferit. Evident vorbim de produse noi, sau în stare foarte bună. Se caută acolo alimente pentru bebeluși, produse de igienă pentru bebeluși, cărucioare în stare bună, haine de iarnă și așa mai departe. Centrul este deschis, în fiecare zi de la 10:00 la 19:00 primește astfel de donații, și în fiecare zi sunt zeci de refugiați care merg să își ia lucruri de acolo. Deci e nevoie de un flux continuu de donații.

Unde o găsiți pe Alina: https://fundatiacomunitarabucuresti.ro/noutati/fundatia-comunitara-bucuresti-deschide-fondul-de-urgenta-impreuna/

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Oana Blu Oana Blu check icon
    Bietii oameni ar vrea sa le dea si bani si sa ii ia si la ei acasa pe refugiati, dar nu se poate
    • Like 0
  • Eu stiu o vorba: "calul de dar nu se cauta la dinti". Consider grosolanie sa pretinzi anumite ajutoare. Spune multumesc pentru ce ti se da. Si ma macina o intrebare pe care voi indrazni sa o pun: oare daca eram noi in situatia ucrainienilor oare cum s-ar fi comportat ei fata de noi? Astept raspunsuri.
    • Like 1


Îți recomandăm

Stinge lumina!

Consumerismul nostru a lucrat în compensare. Ne-am cumpărat frigidere mari și le-am burdușit cu mâncare. Ne-am vârfuit cărucioarele la supermarket, cumpărând produse la ofertă de care nu aveam nevoie și care ni s-au stricat în cămară. Ne-am construit clădiri de sticlă pe care le-am luminat feeric, așteptându-ne ca factura la curent s-o plătească sfântul CEO. (Foto: Profimedia Images)

Citește mai mult

Carlos Moreno

„Logica e simplă de fapt - cu cât se construiesc mai multe drumuri pentru mașini, cu atât vom avea mai multe mașini, iar cu cât vom construi mai multe piste pentru biciclete, cu atât vom avea mai multe biciclete, de asemenea, cu cât vom face mai multe spații pentru oameni, cu atât va veni mai multă lume să facă activități”, spune Carlos Moreno. (Foto: ARCEN)

Citește mai mult

UNStudio 1

UNStudio este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate birouri de arhitectură din lume, cu filiale în Amsterdam, Frankfurt, Shanghai, Hong Kong, Dubai și Melbourne. are în portofoliu peste 120 de proiecte internaționale, precum clădiri de birouri, rezidențiale, muzee, poduri, dar și masterplanuri urbane. Printre cele mai cunoscute lucrări - Podul Erasmus din Rotterdam, Mercedes-Benz Museum din Stuttgart, Arnhem Central Station, Designul Doha Metro Station.

Citește mai mult

Marius Sava

„La mine pacienții nu vin niciodată singuri, vin cu partenerul”, spune medicul specialist pneumolog Marius Sava, cu competențe în somnologie, de la Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, despre cei care ajung la ușa cabinetului cu simptome de apnee în somn.

Citește mai mult