Sari la continut
Republica
Prevenție

După un an oribil, unii și-ar găsi alinarea în alcool. Eu mi-am găsit-o în apă

Înotătoare

Foto: Getty Images

Au trecut aproape 10 ani de la ceea ce aș putea numi fără ezitare un an oribil. Ce s-a întâmplat nu mai merită povestit, însă efectele acelor întâmplări au rămas cu mine mult timp.

Citisem undeva rezultatele unui studiu făcut pe persoane care au trecut prin întâmplări nefericite. Concluzia acelui articol era că aceia care au povestit și povestit prin ce au trecut în grupuri de suport sau în alte instanțe, nu au reușit să treacă ușor peste experiență respectivă. Pe de alta parte, cei care nu au povestit s-au « vindecat » mai repede, pentru că au uitat treptat de suferință. Mi-a plăcut ideea și am decis să fac la fel. Dar totuși, undeva în sufletul meu, exista o oarecare îndoială că rețeta asta ar putea să nu funcționeze chiar așa cum mi-aș fi dorit. Nu eram sigură că tăcerea îmi va rezolva cu totul problema. 

Aveam nevoie de o soluție de back-up. Și ce fac oamenii când vor să uite? Beau! Alcool! Mult, destul de mult. Ei bine, soluția mea are legătură tot cu lichidele, însă nu cu alcoolul.

Într-o dimineața, pe la 05:34 - evident, nu aveam somn - mi-am amintit ce îmi place. Apa. Deși nu apa potabilă. Îmi place apa aceea cu clor, care îți îmbibă pielea cu un miros incredibil de persistent. Și m-am hotărât să mă folosesc de ea.

În copilărie am făcut înot, de pe la 4 ani. Antrenamentele aveau loc într-un bazin comunist de lângă șinele de tren din Giulești, iar metoda de predare era literal „te aruncăm în apa ca să înveți să înoți”. Singura salvare era un „teu” de lemn, din acela pe care, tot pe vremurile acelea, se punea o cârpă groasă și se spălau holurile școlilor. Antrenorul mergea pe marginea bazinului, plimbând „teul” prin apă, iar în caz că oboseai puteai încerca să te prinzi de el. Asta dacă înotai la fel de repede pe cât mergea antrenorul. Eu însă mă simțeam în elementul meu, ca … peștele în apă. Din păcate, totul s-a terminat vreo 10 ani mai târziu, în urma unei intervenții chirurgicale. Dar dragostea pentru apa cu clor a rămas.

Așa că, mulți ani mai târziu, acea dragoste ce poate părea ciudată m-a salvat. Nu mai aveam nici cască, nici ochelari și niciun costum de baie potrivit, însă în acea dimineață mi-am făcut abonament la bazin.

Și de atunci, în fiecare zi, mă trezesc la ora 06:00 și mă duc să înot. E ca mersul pe bicicleta. Nu se uită, însă cu cât înaintezi în vârstă, mai pierzi din tehnică și mai ales din forță. Dar nu asta e important: importantă e senzația aceea de bine pe care o ai când ești în bazin. Sau starea de plutire și momentele în care ești tu cu tine și nu auzi decât zgomotul pe care îl fac brațele tale prin apa.

Aceasta este varianta mea de „ceva pentru mine”. Și a funcționat. Cu toții trecem prin perioade mai grele sau stresante. Și depinde în mare măsură doar de noi să găsim acel obicei care ne poate ajuta să ne revenim, să ne simțim bine și până la urmă, să fim mai buni. Alcoolul nu face asta, însă iată că apa reușește.

Proiect susținut de Rețeaua de sănătate REGINA MARIA – partener principal de obiceiuri sănătoase.

Un demers educativ, menit să stimuleze mintea și corpul pacientului modern.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult