Când vorbim despre corupție, avem sentimentul că această problemă este mai actuală ca oricând, dar că, în același timp, fiind atât de actuală la 25 de ani de la Revoluție, nu mai poate fi tolerată. Așa s-ar putea explica într-un fel ieșirea în stradă a celor câtorva zeci de mii de oameni, după tragedia din Colectiv și demisia ulterioară a guvernului.
Fiind un eveniment care a fost relatat și în presa occidentală, am citit foarte multe comentarii din ziare de prestigiu făcute de cetățeni obișnuiți din țări mai evoluate ca a noastră. Foarte mulți oameni nu înțelegeau, cu sinceritate, cum este posibil ca un guvern să-și dea demisia după un incendiu într-un club de noapte. Legătura dintre un incendiu izolat și căderea unui guvern într-o țară a Uniunii Europene pur și simplu nu părea să aibă prea multă logică.
Pentru noi, cei de aici, logica era mai mult decât evidentă și își avea rădăcinile cu multe zeci de ani în urmă. Relația noastră personală cu corupția atinsese un prag maxim de suportabilitate.
Dar ce este corupția? De multe ori avem tendința, mai ales în ultimul timp, să expediem foarte multe nefunctionalități ale statului, dar și ale noastre, ca indivizi, către comoda explicație a corupției. Corupții sunt de vină, corupția nu ne lasă să ne dezvoltăm și până la urmă corupția este cea care nu ne permite să avem viața la care visăm.
Coruptia, ca o definiție generală, este utilizarea puterii publice pentru a obține beneficii private. Pentru cazul României, această definiție este în continuare foarte actuală și își are originea recentă în cei 50 de ani de comunism.
Manifestul comunist și mâna invizibilă
Comunismul a însemnat pentru România 50 de ani de artificializare a relațiilor sociale. Spontaneitatea economiei de piață a fost înghețată și transferată pe câmpul luptei de clasă și, în loc de mâna invizibilă a lui Adam Smith, a fost adus manifestul lui Marx și experimentele comuniste ulterioare din URSS și China.
Au apărut planurile cincinale, exproprierile, raționalizările, industrializarea forțată etc. România a devenit o întreagă fabrică de stat, ca un organism mort în care mintea planificării centrale mută membrele inerte.
Se controla ce se producea, ce se importa, ce se exporta și cât, cum se plăteau oamenii muncii, ce aveai voie să cumperi, cât și cu cât și când. Proprietatea privată, deși exista de facto în sensul că erai proprietarul casei sau al mașinii, era și ea controlată sistemic. Pentru o mașină așteptai 5 ani, iar în ultimul deceniu al comunismului până și mâncarea devenise raționalizată și cumpăram toți pe cartelă lapte și ulei. În fine, nu chiar toți. Pentru că aici intervine mâna invizibilă, nu a lui Smith de această data, și cea românească.
Ceea ce în comunism însă s-a dovedit a fi o calitate și chiar un instinct de supraviețuire, s-a dezvoltat în capitalism ca o placă turnantă pentru adevăratul flagel al corupției generalizate cu repercusiuni majore asupre dezvoltării economiei.
Comunismul, ca orice sistem dictatorial în care relațiile economice sunt artificializate prin planificare centrală va duce, iremediabil la o „piață neagră” tolerată, ca o consecință a ceea ce nota F.Hayek („...o autoritate care dictează întregul sistem economic va avea putere completă să decidă ceea ce va primi fiecare și în ce condiții. Nu va decide doar ce produse și servicii vor fi disponibile și în ce cantități, dar va direcționa și distribuirea acestora discreționară între persoane”). Pentru că raționalizarea bunurilor de consum nu poate răspunde diferitelor preferințe de utilitate ale consumatorilor (unii își doresc mai mult din bunul X și mai puțin din Y, iar raționalizarea și „împărțirea” discreționară nu va avea cum să mulțumească aceste diferențe de utilitate).
Astfel s-a dezvoltat și în România o piață neagră a bunurilor și serviciilor. Celebra expresie „pe sub mână” evidențiază chiar asta, comerțul spontan, ilicit după strandardele de atunci. Acest comerț a fost însă tolerat de puterea comunistă, mai ales cel cu mărfuri de afară, care era controlat de Securitate. S-a creat astfel o cutumă a șpăgii și mitei încă de atunci, perpetuată ani de ani în Republica Comunistă România, de la pachetul de Kent, „cunoștințele” de la fabrica de carne sau pilele de la serviciu. Sub aparența politicii comuniste a omului nou, o întreagă economie subterană se desfășura după regulile ei, atât ca un spirit de frondă, cât și ca o modalitate de îndeplinire economică a propriilor interese personale. A apărut astfel tiparul omului descurcăreț și abil care printr-o întreagă rețea de șpăgi, relații, pile și interese reușea să obțină ceea ce voia și mai mult decât cineva putea obține oficial supunându-se regulilor puterii politice de atunci. Ceea ce în comunism însă s-a dovedit a fi o calitate și chiar un instinct de supraviețuire, s-a dezvoltat în capitalism ca o placă turnantă pentru adevăratul flagel al corupției generalizate cu repercusiuni majore asupre dezvoltării economiei.
Dacă ai dat șpagă pentru că ți-a fost teamă că asistentele și medicii nu se ocupă cum ar trebui de copilul tău bolnav, înseamnă că ai participat la fenomenul micii corupții. Dacă nu ai plătit amenda când ai fost oprit de polițist și ai strecurat o plată informală, problema este și la tine. Dar de multe ori, așa cum spunea Sartre, infernul sunt ceilalți, nu noi.
Marea și mica corupție în capitalismul românesc
Economia corupției este simplă: urmează aceleași legi ale agenților economici, anume maximizarea profitului, rentei și utilității. În cazul corupției, principala problemă este că din poziția de forță pe care o dețin agenții publici (primari, birocrați, inspectori etc...) aceștia urmăresc maximizarea propriului profit (rentă) asociat cu postul public prin redistribuirea accesului la bunurile publice pe o bază informală (mită).
Renta aici trebuie înțeleasă în sensul original (cel descris în Avuția națiunilor de Adam Smith), anume extragerea unui profit personal fără valoare productivă, fără ca prin aceasta să se adauge o nouă bogăție (valoare) în economie. Majoritatea scandalurilor de corupție au implicat scurgerea de bani publici de la posibilele lor întrebuințări productive către interese private pasive (și transferul acestora în conturi de peste hotare sau în consum pasiv). Acesta este în mare traseul pe care s-a înscris marea corupție (adică cea a oficialilor publici) după 1989. Într-o țară care doar aparent a trecut de la instituțiile comuniste la cele capitaliste, infrastructura umană de conducere a statului a rămas eminamente aceeași, iar mentalitatea cutumei șpăgii s-a propagat fără probleme într-o nouă paradigmă, cea capitalistă sau proto-capitalistă. Vidul instituțional din primii ani de capitalism a fost de asemenea solul perfect pentru proliferarea relațiilor informale, retrocedările abuzive, privatizările netransparente ale întreprinderilor și distorsionarea eficientizării folosirii bunurilor publice.
Dar această mare corupție nu ar fi putut să fie atât de prevalentă dacă nu ar fi existat mentalitatea micii corupții (pe care englezii o numesc „petty corruption”) și care vine din ceea ce am observat mai sus, cutumele informale ale vieții comuniste, impregnate în ethos-ul social românesc : cultura „pachetului de Kent„, a „pe sub mâinii”, a amenzilor neplătite, a șpăgii la medic și la bacalaureat. „Mulțimea ritmică și fremătătoare" despre care vorbea Elias Canetti, supusă experimentului comunist de masă, a dezvoltat acest sindrom al micii corupții. Oricât îi place românului să se situeze în afara acestui fenomen la nivel declarativ, trebuie să admitem că aceste practici au fost și încă sunt extrem de extinse și că vina corupției nu este doar acolo, sus, la oamenii care ne conduc și uneori și în oglindă.
Asta este și imaginea României, la 25 de ani de comunism: o țară aparent integrată în lumea civilizată, dar care funcționează încă pe picioarele de lut ale instituțiilor și cutumelor exclusive - clasa politică nu se preocupă de utilizarea eficientă a bunului public, ci mai mult de distribuirea informală a acestuia către clientela privată.
Dacă ai dat șpagă pentru că ți-a fost teamă că asistentele și medicii nu se ocupă cum ar trebui de copilul tău bolnav, înseamnă că ai participat la fenomenul micii corupții. Dacă nu ai plătit amenda când ai fost oprit de polițist și ai strecurat o plată informală, problema este și la tine. Dar de multe ori, așa cum spunea Sartre, infernul sunt ceilalți, nu noi.
Acest joc autopotențiator între marea și mica corupție a dus însă la o subdezvoltare vizibilă a acestei țări. Daron Acemoglu, în cartea sa Why nations fail rezumă diferențele între țările dezvoltate și cele care nu reușesc să crească nu neapărat prin diferențe geografice, culturale sau de context istoric, ci mai ales din diferențele instituționale: țările dezvoltate au reușit să impună de-a lungul timpului instituții și politici publice inclusive, spre deosebire de țările subdezvoltate care s-au bazat pe instituții exclusive (adică acele instituții și politici informale care exclud participarea tuturor cetățenilor la bunul public și deraiază bunurile publice către foloasele private ale unei categorii restrânse de populație).
Asta este și imaginea României, la 25 de ani de comunism: o țară aparent integrată în lumea civilizată, dar care funcționează încă pe picioarele de lut ale instituțiilor și cutumelor exclusive - clasa politică nu se preocupă de utilizarea eficientă a bunului public, ci mai mult de distribuirea informală a acestuia către clientela privată. Au avut loc deci privatizări netransparente, retrocedări fictive pe bani foarte mulți, defrișări masive prin contracte frauduloase, contracte publice acordate nu pe baza meritelor, ci pe criterii de plăți informale. Toate aceste practici au dus la o alocare ineficientă a resurselor, transferul resurselor din direcții productive către direcții pasive (mite, șpăgi) și o subdezvoltare cronică a sectoarelor educației, sănătății și cercetării. Această triadă reprezintă esența unui sistem public performant, dar într-un sistem exclusiv al corupției generalizate banii din taxe nu ajung aici, ci în canalele corupției de sistem.
Relația dintre corupție și dezvoltarea economică este bine documentată.
Se vede un incendiu care se petrece oriunde, dar observatorii externi nu văd miile de localuri care funcționează fără autorizare, micile aranjamente care scurtcircuitează normele sanitare și de siguranță, nu văd că în spatele acestor morți stau mii de alți morți care nu mor toți odată, ci pe rând (deci nu intră în breaking news) pe paturi de spital insalubre sau pe drumuri prost construite sau neconstruite, plătind toți prețul marii și micii corupții.
Transparency Internațional a studiat acest fenomen și comparând indicele corupției cu UN human development report concluzia este clară: un indice înalt al corupției este puternic corelat cu un indice înalt de subdezvoltare economică. Paradoxal, un indice mic al corupției (dar nu zero) are o influență pozitivă asupra unei economii. Acest fenomen se regăsește mai ales în țările dezvoltate, unde instituțiile în general funcționează și unde un procent mic de corupție are rolul de a depăși barierele unui stat birocratic.
Un mare economist clasic francez, Frederic Bastiat, vorbea despre „ceea ce se vede și ceea ce nu se vede”, argumentând că în spatele unei politici publice vizibile se produc efecte imediate care se văd, dar și alt tip de efecte, consecutive, care nu se văd pentru că sunt disimulate de trecerea timpului. Efectele cutumei corupției sunt ceea ce nu se vede din tragedia din Colectiv, cel puțin nu cu ochiul liber și nu din afară. Se vede un incendiu care se petrece oriunde, dar observatorii externi nu văd miile de localuri care funcționează fără autorizare, micile aranjamente care scurtcircuitează normele sanitare și de siguranță, nu văd că în spatele acestor morți stau mii de alți morți care nu mor toți odată, ci pe rând (deci nu intră în breaking news) pe paturi de spital insalubre sau pe drumuri prost construite sau neconstruite, plătind toți prețul marii și micii corupții.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Educatia mai inseamna sa ne invatam copii de la varste fragede ca furtul banului public ucide! Furtul banului public inseamna evaziune fiscala si coruptie. Prin evaziune fiscala, banii care ar trebui sa fie predati bugetului de stat nu sunt predati ci sustrasi, iar prin coruptie, banii care sunt deja in bugetul de stat sunt furati prin diverse metode. Din cauza furtului banului public nu sunt fonduri destule pentru spitale, educatie, infrastructura. Nefiind fonduri, nu putem beneficia de serviciile publice sau beneficiem cand este prea tarziu. Nebeneficiand de serviciile publice cand avem nevoie, ei bine asta ne ucide. De aceea evaziunea fiscala si coruptia, consider eu, sunt atentate la siguranta nationala / crime impotriva umanitatii si ar trebui incriminate ca atare. De furtul banului public nu sunt vinovati numai politicienii ci fiecare dintre noi. Evaziune fiscala face si cel care are un apartament si il inchiriaza si nu declara la fisc si fura astfel din bugetul statului cateva sute de lei anual, dar si cel care infiinteaza firme fantoma si fura miliarde. De coruptie se face vinovat si cel care primeste sau da spaga 100 de lei, dar si cel care primeste sau da spaga miliarde. Singura diferenta dintre cei doi este data de nivelul social la care se afla. Fiecare fura atat cat ii permite nivelul social! Daca rolurile s-ar inversa, probabil ca fiecare ar fura la fel!
Copiii nostri invata ceea ce vad si fac ceea ce invata!
Copiii nostri vad de exemplu la televizor “Las fierbinti” si nimeni nu le spune ca aceea nu este o comedie, ci este o drama pentru ca aceea este realitatea in care traim. Am ajuns sa radem de realitatea in care traim in loc sa plangem. Este realitatea in care traim pentru ca in orice sat, in orice cartier vom identifica personajele si situatiile prezentate in aceasta “comedie”.
Copiii nostri invata sa critice si sa spuna nu este bine. Nu sunt invatati sa critice constructiv, argumentat, sa vina cu solutii. Suntem cei mai buni atata timp cat suntem pe banca de rezerve, insa cand suntem pusi in teren si ni se da mingea nu stim ce sa facem cu ea!
Copiii nostri sunt invatati sa astepte salvarea de la o persoana pe care o urcam pe un piedestal ca dupa scurt timp sa aruncam cu pietre in ea. Copiii nostri sunt invatati ca daca unul dintre noi scoate capul din cazanul cu smoala trebuie sa il traga inapoi, nu sa-l sprijine sa iasa!
Copiii nostri vad parinti care dau spaga pentru o nota mai buna, pentru a sari randul si a intra mai repede la doctor, etc., ei vad parinti care fac evaziune fiscala sau se fac vinovati de coruptie sub diverse forme, si asa vor face si ei! Copii nostri vad colegi de ai lor care se duc la meditatie la profesorul de la ora si iau note mai bune fara sa stie mai multe! Asa realizeaza copiii nostri ca nu trebuie sa invete pentru a termina o facultate. Pot cumpara diploma. Si asa ajungem sa avem diplome obtinute pe bani si sa ne indoim de calitatea actului medical, de calitatea invatamantului. Copiii nostri vad parinti care nu asteapta civilizat la semafor, depasesc coloana de la semafor pe linia de tramvai, cateodata pe linia de tramvai de pe contrasens, forteaza culoarea galbena a semaforului si blocheaza intersectia, nu se dau la o parte din fata ambulantei, folosesc banda de urgenta a autostrazii in cazul unui blocaj, si asa vor face si ei! Pentru ca nu le preda nimeni, nu ii invata nimeni ca ar fi bine sa faca anumite lucruri daca nu pentru a fi civilizat, macar pentru ca: ambulanta care se afla in spatele tau in trafic in oras sau pe banda de urgenta a autostrazii pe care tocmai ai blocat-o, ar putea fi solicitata de mama, tatal, sora, fratele, copilul tau, iar viata acestora depinde de ajungerea la timp a ambulantei. Accesul la hidrant, caile de evacuare de urgenta, etc, nu trebuie blocate pentru ca viata aproapelui tau depinde de aceste lucruri. Daca esti politist, prinzi un sofer baut, iei spaga si il lasi sa plece, s-ar putea ca acel sofer, baut fiind, sa-ti omoare copilul. Esti agent ANAF, prinzi un evazionist, iei spaga si il ierti, furi astfel din bugetul statului, statul nu poate cumpara ambulante, iar aproapele tau s-ar putea sa aiba nevoie de o ambulanta! La o consultatie banala la medic nu trebuie sa dai spaga asistentei sa te vada mai repede medicul pentru ca timpul celui care asteapta este la fel de pretios ca timpul tau, pentru ca roata se intoarce si copilul tau s-ar putea sa ajunga pe banca sa astepte si copilul celui care asteapta acum s-ar putea sa ajunga sa dea spaga sa fie bagat inainte. Ai o urgenta medicala atunci mergi la unitatea de primiri urgente, altfel asteapta civilizat! Din pacate asa a fost inteleasa de foarte multi dintre noi democratia castigata la revolutie!
Educatia mai inseamna sa ne invatam copiii ca trebuie sa mearga preventiv la medic, la controale perioadice. Identificarea problemelor de sanatate din timp pentru individ inseamna mai multe sanse la viata, o calitate a vietii mai buna decat cazul in care te duci cand e prea tarziu, iar pentru stat inseamna o cheltuiala mai mica la buget cu tratamentul si obtinerea de venituri in continuare la buget de pe urma unui contribuabil sanatos. Sa se mearga pana acolo incat cei care nu merg la aceste controale periodice sa-si piarda dreptul la asistenta medicala gratuita. Educatie mai inseamna, ca daca avem un caine pe care nu il mai putem intretine fie il ducem la un adapost fie il eutanasiem, nu hranim cainii din spatele blocului sa ne apere masinile, ca s-ar putea sa ne omoare copiii.....
Am tot sperat ca dupa “colectiv” sa se miste ceva, a fost atata emotie, am sperat ca legea va fi schimbata (avem cele mai multe exceptii in lege), ca societatea civila va fi mai atenta. S-a uitat… s-a uitat de "colectiv", s-a uitat de ionut, copilul care din pacate, intr-o tara in secolul 21, a murit sfasiat de caini, nu in padure, nu in vreun colt uitat de lume, ci intr-un parc din capitala acestei tari.......
Exemplele de acest fel pot continua si toate sunt strans legate de educatie. De aceea solutia este foarte simpla! Educatia! Trebuie sa investim in educatie si nu ma refer aici numai la partea financiara. Trebuie sa investim si vointa si timp! Sunt sigur ca daca un diriginte ar invita un medic la ora de dirigentie pentru a preda copiilor lectii de prim ajutor, medicul va merge fara sa fie platit (eu asa as face!). La fel si un pompier, un agent ANAF, etc. (cu timpul trebuie insa trebuie identificate fonduri pentru plata orelor suplimentare ale acestora!). Sunt sigur ca putem face campanii pentru a se constientiza cum ucide coruptia si evaziunea fiscala, cum ucide blocarea traficului si nerespectarea conditiilor privind siguranta la incendiu si cu timpul lucrurile se vor schimba. Pentru aceasta avem nevoie de oameni competenti, care vor sa se implice si care vor sa schimbe viitorul copiilor copiilor nostri. Oamenii acestia trebuie identificati intre politicieni, jurnalisti, medici, profesori, societatea civila. Dar e foarte greu sa recunoastem ca si noi suntem de vina.......