Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

Educația care lipsește din educație

Selly după Bac

Selly a făcut valuri cu videoul lui postat după ce a dat bacalaureatul și a zis foarte clar că din școală ieși fără să știi ceva despre viața reală. A zis-o foarte bine. Nu înțelegi nici cum funcționează instituțiile statului tău, dar nici despre alte țări și economie mondială nu pricepi nimic, nu știi nici ce taxe plătești și de ce, nici băncile nu știi cum merg, nu ai pic de educație financiară de fapt, nu înțelegi pe ce se duc banii tăi și cum să îi folosești, nici nu știi să lucrezi în anul în care intri pe piața muncii, în care au apărut sute de meserii noi, pentru că tehnologia avansat și școala e încă în 1990. Sau mai rău.

Eu aș adăuga că școala nu te învață nici cum să trăiești decent, nu la nivel profesional, ci în relație cu ceilalți. Și nu cred că trebuie să existe o materie separată pentru asta, la care toată lumea să ia 10 pe linie și să chiulească de fapt. Educația la care mă refer eu se face cu blândețe și dialog la toate materiile, de către toți profesorii. E responsabilitatea tuturor adulților, a părinților, dar și a profesorilor cu care un copil își petrece multe ore pe zi, să explice și să corecteze comportamente.

Vorbim despre bullying în mod foarte superficial. Empatia ar tebuie exersată înainte să apară episoadele de violență verbală sau fizică, înainte de umilințe și ură. Orice copil ar trebui să treacă des prin exercițiul de a-și imagina cum se simte altul în diverse situații, pozitive și negative. Iar fiecare glumă proastă, fiecare șicanare trebuie luate în serios. Ele nu merită un zâmbet complice al profesorilor pentru că “doar o glumă”.

Educația de care mai avem nevoie este despre responsabilitate. Ce se întâmplă dacă nu respecți regulile? Iată exemplul din 2020: sute de oameni au neglijat recomandările de a sta izolați și au îmbolnăvit alte câteva mii, dintre care unii au murit. Nu e vorba doar de “fac ce vreau, mă simt bine, m-am săturat să stau în casă”, este despre noi toți, ca grup. Ce se întâmplă când un primar corupt aranjează o licitație și cumpără paturi și wc-uri de 5 ori mai scumpe decât ar trebui? Nu mai ajung banii pentru renovări, pentru medicamente, pentru mănuși. Oamenii mor în spitale. Această responsabilitate, asumarea consecințelor faptelor noastre, nu se predă la școală, din păcate. Nu se discută teme care ne afectează, de fapt, pe toți.

Educația de care avem nevoie privește și comportamentul în spațiului public. Deranjarea celorlalți, vorbitul tare, scuipatul semințelor, această agresivitate pasivă care îndepărtează părinții de copii mici din parcuri. Câți copii înțeleg că spațiul public trebuie împărțit, îngrijit și respectat de toți?

Sunt întristată în fiecare zi în care văd copiii cu picioarele pe bănci, aruncând gunoaie pe asfalt și pe iarbă, ascultând muzică la o boxă în timp ce lți oameni încearcă se își adoarmă bebelușii în portbebe sau în cărucior.

Suntem în 2020 și e trist nu doar că aproximativ jumătate din adulți sunt analfabeți funcțional, ci că cel puțin tot atâția nu sunt oameni. De citit, poate mai învață să citească, să înțeleagă, să calculeze, dar să se poarte frumos mă tem că nu mai învață niciodată. Iar asta scade calitatea vieții pentru noi toți.

Dacă mă întrebați pe mine, mulți dintre cei care au emigrat, nu au emigrat doar pentru slujbe mai bune, ci pentru a scăpa de sălbaticii care ne înconjoară și ne calcă în picioare la fiecare pas, cu fiecare claxon, fiecare manea ascultată la maximum, fiecare înjurătură aruncată pe stradă, fiecare fluierat și fiecare palmă pe fund dată unei necunocute îngrozite de gest.

E clar că îmbătrânesc: îmi doresc o casă la țară și cred că adolescenții sunt prost-crescuți. Din acest moment, pot să mă machiez oricum, să mă îmbrac cu orice, să merg la festivaluri, să ascult trap, degeaba. Puteți să îmi spuneți “sărumâna.” Puteți să mă strigați “mama lu’ Eva”, cum fac puștanii din cartier. Puteți să îmi spuneți oricum, doar să nu îmi puneți muzică pe boxă în parc, să nu scuipați semințe și să nu auncați gunoaie pe jos. Asta nu mai suport.

Hai că se poate. Dacă nu devenim niște animale.

Articol publicat pe blogul autoarei.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Foarte bun articol ! De cincizeci de ani lipsește ora de dirigenție din orarul elevilor de liceu ! Lipsesc lectoratele tematice cu părinții copiilor ! Lipsesc asistențele serioase de la orele și activitățile educative ! Lipsesc excursiile tematice vizite cu clasa ( nu cu școala ) la muzee , .case memoriale ! Lipsesc concursurile pe teme educative și de cultură generală , sancționarea profesorilor diriginți pentru lipsa de pregătire a activităților educative ! Oare suntem conduși de niște analfabeți funcționali ?
    • Like 0
  • Trist! Şi penibil! Vreti să vă legitimați opinia despre învățământ deschizând articolul cu un citat din Selly, eminența absolută în orice! Aşa lectură nu merită timpul pierdut! Vă descalificați !
    • Like 1
  • Trist! Şi penibil! Vreti să vă legitimați opinia despre învățământ deschizând articolul cu un citat din Selly, eminența absolută în orice! Aşa lectură nu merită timpul pierdut! Vă descalificați !
    • Like 0
    • @ Mirela Lungu
      gogea check icon
      Începe articolul citându-l pe Șelbi, un alt cocalar care în pandemie își serba ziua cu manele și apoi mai jos în articol îi menționează pe cei care au plecat tocmai din cauza unora care ascultă manele la maxim. Logică de trestie gânditoare.
      • Like 0
  • 2 ani de cand acest video a vuit. S-a schimbat ceva in scoala? Ascultam zilele trecute cum o invatatoare jignea o copila in clasa.... in 2022 !! Tot in feudalism suntem, sa desconsideram pe cineva mai mic sau cu alta situatie intelectuala / emotionala /financiara /alta parere... Beneficiarii scolii sunt copiii si in continuare ei nu au dreptul la nicio parere, si daca si-o spun fluent si logic, sunt desconsiderati.
    • Like 0
  • Cum a reusit acest....... baietas sa poata discerne ce e bine si ce e rau in educatie? Nu stie ca faza liceu se mai numeste si cultura generala? Da sunt si licee cu profil tehnic, cate or mai fi. Din nefericire liceele tehnice nu au unde sa-si trimita "specialistii". S-a cam terminat cu productia. Poate horeca sa mai fie un refugiu!
    Una peste alta, acest ..... baietas,a devenit "mare vedeta" dupa clipurile cu masina cumparata din "munca proprie" evident. Apropo, se si "perfectioneaza" in ceva? Sau, gata, a dat lovitura cu vedetismul, tv-le, superficiale de felul lor, l-au facut "vedeta", alaturi de dragusanca, si altti ratati, dar la mare pret pentru prostime.
    Cam atat. Nu merita mai mult. Sunt mai multi adolescenti, in pragul maturitatii care merita atentie pentru ceea ce fac.
    • Like 1
    • @ Mircea Zugravu
      Educatia vine de acasa, nu din scoala. Scoala romaneasca doar instruieste.
      L-am ascultat si eu anul trecut, dupa ce a publicat video-ul si am inteles ca el are parinte profesor si ca a invatat de mic sa fie autonom si autodidact, ca la 10-11 ani deja s-a apucat de programare si de filmat si le modelat videouri alaturi de tatal lui si apoi a continuat singur, ca pe langa scoala si teme si rezultatele bune la scoala unde si colegii si cadrele didactice il apreciaza el mai are cateva activitati in plus - un autodidact.
      Da, Selly e peste medie. Da, e deranjant ce spune, dar nivelul lui de coerenta logica si volubilitate verbala e doar anilor de auto-studiu si asta vine in pofida scolii romanesti, nu multumita scolii romanesti.
      • Like 2
  • Intr-un alt video, "Răspunsul meu pentru ministrul educației", postat dupa celebrul "Am picat bacul" și pe care mi l-a trimis( ca și pe primul) o prietenă, care îl urmărește pe Sally, l-am auzit rostind de cateva ori " doișpe ore, doișpe ore". Nu l-am mai ascultat până la sfârșit. ”M-a pierdut”.................
    • Like 4
    • @ Ioana Nitescu
      Nu ai ce asculta la acest individ. Este un nimeni si un nimic. O nulitate, promovat, probabil, de "un unchi, o matusa, un parinte" care ocupa, vremelnic si discutabil, un post undeva "sus".
      • Like 1
    • @ Mircea Zugravu
      Așa, sari la gâtul lui. Arată-i tu cum stă treaba. Tu care ești cineva. Te cunoaște toată țara. Ai luat bac-ul cu notă mai mare decât el. Dă-i cu probabilitățile în cap. Ce probabil, e 100% cert că e ajutat de sistem. Altfel nu avea nici o șansă.
      • Like 1
  • Până când copiii nu vor fi îndoctrinaţi deja de la grupa mică, că nu sunt singuri pe lume, că şi ceilalţi contează la fel de mult ca propria persoană, că nici măcar nu poţi exista fără cei de lângă tine, care sunt la fel de valoroşi şi importanţi ca tine, tot aşa va fi. Atâta timp cât nu există învăţare prin proiecte care implică munca de echipă, şi există doar întrecere şi dorinţa (mai ales a părinţilor) de performanţă individuală, vom avea tot mai des de a face cu oameni cărora le pasă doar de ei, şi care nici nu realizează că n-are cum să-ţi meargă ţie bine, dacă cei din jurul tău sunt în mizerie...
    • Like 0
    • @ Ioana Andrea Diaconu
      Nu stiu cat de buna poate sa fie indoctrinarea in scoli, de orice fel ar fi ea, chiar daca ideile sunt bune. As prefera sa se explice de ce acele idei sunt bune, copiii sa fie convinsi, nu indoctrinati. Ca proiectele pe echipe au rolul lor, cu asta sunt de acord. Nu sunt insa ceva nemaiintalnit, sunt profesori care de ani de zile organizeaza astfel de proiecte in clase, sau chiar la nivel de scoala.
      "care sunt la fel de valoroşi şi importanţi ca tine" - asta nu e adevarat in orice context. Ca ne place sau nu, suntem diferiti, iar asta automat duce la existenta unor ierarhii. Unii sunt mai buni/valorosi decat altii. Tocmai de asta atatea joburi se iau in urma unui concurs. Si la scoala lucrurile sunt similare: poti sa fii foarte valoros intr-o echipa care sa faca design-ul unei baze de date, iar intr-o echipa de fotbal sa... fie mai bine sa stai pe banca.
      " n-are cum să-ţi meargă ţie bine, dacă cei din jurul tău sunt în mizerie..." - discutabil si aici. Cati miliardari traiesc printre oameni care o duc mult mult mai prost decat ei? A, ca daca diferentele depasesc un anumit prag lucrurile incep sa o ia in jos pentru toti, asta e alta problema. Dar de putut se poate.
      • Like 2
  • Un tânăr isteț și neliniștit. dar mult prea tânăr și prea mult conectat la realitatea virtuală ca să poată emite judecăți de valoare despre cum trebuie să funcționeze lucrurile în viața reală. este „exploatat” de vectorii de opinie gen autoarea articolului și, mai grav. guvernamentali pentru a-și justifica incapacitatea de adecvare la viața reală și la valorile perene care nu se modifică nici de către tehnologie nici de către politică.
    • Like 4
    • @ Voicu Nicolae
      Tot incerc de ani buni sa aduc in discutie alte metode de a interactiona cu natura, nu doar curatarea si arderea buruienilor care lasa pamantul gol si expus la toate relele. Tot timpul si din partea batranilor cu experienta de o viata sant intampinat de exprimarea, Ei si noi ce sa facem, sau> asta este! Societatea penduleaza intre, asa am vazut la mama(pentru cei care au avut sau o au) si educatia primita la scoala(cei care o au)
      • Like 0
    • @ Voicu Nicolae
      Ce-ți mai place să pui etichete! Și dacă tînărul ăla e conectat ȘI la viața reală cel puțin tot la fel de bine? De unde știi tu ce viață duce?
      • Like 3
  • In Romania nu se aplica nici principiul LA FIECARE DREPT EXISTA CEL PUTIN O RESPONSABILITATE, scolile, autoritatile si chiar justitia punand pe primul plan DREPTURILE minimizand, neglijand sau eliminand orice referire la responsabilitati - denumite curent la noi OBLIGATII, INDATORIRI - probabil intrucat acestea au fost uneori exacerbate inainte de 1990)...
    Responsabilitatea sociala este de fapt o RESPONSABILITATE MORALA concept inexistent si neabordat in literatura juridica si de massmedia..Sa remarcam ca verbul TREBUIE are in limbile engleza (must / should), germana (mussen/ sollen), franceza (devoir/ falloir) CATE doua traduceri echivalente - in functie de existenta unei constrangeri legale sau morale pentru a actiona intr-un anumit sens! Se aplica deci si aici dictonul TRADUTTORE - TRADITTORE!....
    • Like 6
  • In limba engleza exista termenii RESPONSIBILITY, LIABILITY, ACCOUNTABILITY - toti fiind tradusi in literatura juridica doar prin RESPONSABILITATE (eventual si cu calificativul civila, penala, materiala, "dupa caz")...ACCOUNTABILITY inseamna de fapt "responsabilitatea pentru raportare, pentru a da socoteala"- concept care nu exista in codurile noastre civil si penal....In textul dvs. este vorba de RESPONSABILITATEA SOCIALA - un alt concept inexistent in literatura noastra juridica... Poate cineva ne va spune daca aceste regretabile absente (neremarcate si nesolutionate nici macar la traducerea Acquis Communautiare, de IER, inainte de 2007) sunt intentionate sau doar o intamplare....Multumindu-va pentru initiativa si exemplificari, pot sa adaug ca exista standarde internationale de RESPONSABILITATE SOCIALA (pentru organizatii) - respinse la noi, a priori, de peste 20 de ani, de .... sindicate si patronate, intr-o unica dar regretabila solidaritate, desi Guvernul si mai multe asociatii au organizat mai multe informari si conferinte publice de initiere in acest domeniu...Avand oportunitatea de-a functiona ca profesor universitar invitat intr-o universitate sud-coreeana am aflat acolo multe detalii despre aceasta RESPONSABILITATE SOCIALA (RS) pe care le prezint in sinteza mai jos:
    1.RS inseamna sa aplici principiul (existent si in Constitutia noastra) "Libertatea oricui se opreste acolo unde incepe libertatea altuia"
    2.RS inseamna sa spui ceea ce faci si sa faci ceea ce spui
    3.RS inseamna sa actionezi intotdeauna in urmatoarea ordine de prioritate: 1.interesul NATIONAL, 2.interesul ECHIPEI (din care faci parte) - nu al GASHTII 3.interesul PERSONAL
    In Coreea si in Japonia aceasta RESPONSABILITATE SOCIALA este invatata in scoli de la varste fragede, exclusiv prin practici, atitudini si comportamente cotidiene ale tuturor celor implicati (fara teorii dificil de inteles, deci inutile)...
    Singura "pedeapsa"' aplicata celor care nu respecta consecvent toate aceste principii - fiind deci IRESPONSABILI SOCIALI - consta in marginalizarea lor! Cu timpul, cei marginalizati (in sensul ca nu nimeni nu comunica cu ei si nu se mai pot angaja sau sunt concediati) ori isi modifica in sensul necesar atitudinile si comportamentele, ori se sinucid..
    Aceste state manifesta reticente si rezerve serioase in colaborarea internationala si cooperarea economica (inclusiv in investitii) cu statele - inclusiv Romania si alte state foste socialiste - care nu respecta principiile de mai sus la nivelul guvernantilor si altor decidenti,
    In Romania, din pacate, niciunul din cele 3 principii nu este cunoscut si respectat in mod consecvent si pe scara larga !!! MECS, scolile si universitatile ignora si ele acest concept RS, principiile si standardele sale, asa incat, vorba francezului AVEM CEEA CE MERITAM....Si totusi exista unele solutii pentru a transforma aceste CERCURI VICIOASE (generatoare de regres) intr-unul sau mai multe CERCURI VIRTUOASE (generatoare d eprogres) - alte concepte ignorate in Romania - dar nu exista si VOINTA POLITICA necesara....
    • Like 5


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult
Text: Andreea Retea/ Voce: Florin Negruțiu
sound-bars icon