Foto: Getty Images
Comentariile mele abordează rar teme sociale fără legătură cu evoluțiile economice. Aceasta va fi una dintre acele rare dăți. Pentru că, pe lângă peste două decenii de experiență în domeniul financiar, am privilegiul unei experiențe de peste două decenii și ca părinte. Acesta este motivul pentru care toate dezbaterile legate de educație și statutul copiilor în societate continuă să mă intereseze și să mă preocupe, implicându-mă ori de câte ori sunt solicitat în educația și consilierea lor pe teme economice sau de orientare profesională.
Iar ca părinte, trebuie să spun de la bun început că sunt consternat. Sunt consternat deoarece expunerea copiilor la subiectul sexualității se discută zilele acestea dintr-o perspectivă pe care o consider a fi mai degrabă simplistă, convenabilă și comodă în primul rând nouă adulților, chiar dacă toată lumea pretinde cu surle și trâmbițe că este de fapt interesată de protecția și dezvoltarea copiilor. În realitate, aspecte foarte importante de context sunt ignorate cu bună știință sau din neștiință. Nu pot să înlătur senzația că prea multă lume vorbește din cărți, considerându-se cu mult mai calificată decât părinții care sunt reduși la tăcere când își fac auzită vocea sau preocupările.
Și când spun „context” mă refer la mediul existent în România, care permite expunerea extrem de permisivă a copiilor la informații video și publicații care sunt total neadecvate vârstei lor și care duc la sexualizarea lor precoce.
Haideți să vorbim de exemplu de lejeritatea cu care se face rating-ul audienței filmelor în România în comparație cu restul Europei. O problemă pe care am constatat-o ca părinte nu o dată, iar ca exemplu vă pot oferi filmul „Under suspicion “, difuzat acum câțiva ani de o televiziune din România și care avea indicată ca vârstă minimă de vizionare 12 ani, în timp ce în multe țări din Europa de vest vârsta minimă era 15-16 ani, 18 ani în Irlanda și 17 ani în SUA. Și acesta este doar un exemplu.
Sau haideți să ne uităm la ce pot vedea copiii noștri la buletinele de știri. Nota bene, filmele cu violențe simulate au rating-uri, dar știrile cu violențe sexuale reale sunt de audiență generală…
Sau poate analizăm cât de facil este accesul copiilor pe internet în contextul în care foarte mulți părinți habar nu au cum să filtreze site-urile pe care aceștia le pot accesa. Sau să constatăm tolerarea sex shop-urilor pe principalele artere ale capitalei.
Educația sanitară a copiilor este fără doar și poate necesară. Dar adevărata lor protecție trebuie asumată de întreaga societate printr-un mediu propice dezvoltării lor. Faptul că țările europene ne oferă diferite abordări sugerează că de fapt nu există o soluție universală și că este responsabilitatea fiecărei țări de a decide care este mediul de dezvoltare a propriilor tineri. Adică este responsabilitatea noastră de a decide care sunt temele la care îi expunem în spațiul public și cât de bine vrem să îi protejăm. Dar într-un context european și chiar transatlantic, suntem printre cei mai „relaxați” pe tema sexualității existente în vizual.
Niciunul dintre marii „avocați” ai copiilor nu ridică această problemă. Niciunul dintre marii „avocați” ai copiilor nu face demersuri în direcția modificării prin legislație a mediului lor de creștere. În aceste condiții preocuparea exclusivă pentru educația sexuală din școli pare mai degrabă expresia unei mari ipocrizii, prin care „avocații” copiilor sunt mai degrabă avocații lumii actuale a adulților din România.
Concluzia total eronată către care ne îndreptăm este că “„soluția” nu ține de managementul informației la care au acces copiii într-o țară excesiv de sexualizată, ci de accesul lor neîngrădit la ea. Doar pentru că presupune efortul cel mai mic.
Articol preluat de pe blogul autorului
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Chiar ESTE soluția care presupune efortul cel mai mic. Regula de aur: soluția ce presupune efortul cel mai mic are cele mai mari șanse de reușită.
La fiecare problemă există factori influențabili și ne- ori puțin influențabili. Autorul însă preferă factorii slab influențabili:
1.Rating-ul audienței filmelor în România. E un avertisment și fiecare face cum îl taie capul. Eu nu-mi imaginez că părinții își fugăresc copiii dacă sunt mai mici decât ce spune acel disclaimer. Asta dacă nu se uită cumva singuri la tv fără părinți. Caz in care vor fi cu atât mai mult interesați.
2. Pornografia pe telefon. Nu văd cum ar fi TOȚI părinții instruiți să facă setările parentale. Să presupunem că dintr-o clasă 25 au setări și 3 nu. Cum ar fi văzuți aceștia din urmă ? Fiindcă le-ar arăta evident și celorlalți. Exact, eroii clasei. Pornografia ca pornografia. Dar sunt sute de bloguri și vloguri care nu sunt deloc pornografice deci scapă setărilor. Însă ce se spune pe acolo...
3. Știrile. CNA în forma actuală n-a putut înlătura nici măcar manipularea și fake news. Știrile cu violențe sexuale vând și fac rating. Nu lasă câinele halca de carne din gură.
Deci care e totuși motivul real? Că am citit doar pretexte și indignări care au doar o slabă legătură cu subiectul și care trebuiau puse pe tapet mult mai devreme.
Evident că educația sexuală făcută de părinți este în foarte puține cazuri făcută cum trebuie, că dacă era făcută cum trebuie, România nu ar fi pe primul loc în Europa în ceea ce privește numărul de mame minore. Și este și mai evident că acordul părinților este o aberație, în condițiile în care majoritatea părinților sunt fie habarniști, fie spălați pe creier și ar trebui trimiși ei înșiși obligatoriu la ore de educație sexuală! Acum pe bune: ce educație sexuală ar ști și putea să facă, de exemplu, părinții într-o familie de pocăiți cu între 10 și 20 de copii, în condițiile în care părinții nu au folosit și nu-i deloc exclus nici să nu fi văzut în viața lor un prezervativ sau o pilulă anticoncepțională???
Rezultă în mod firesc și logic că Statul este SINGURUL care are AUTORITATEA să facă educația sexuală a copiilor în unitățile de învățământ de Stat. De asemenea, Statul este SINGURUL care are capacitatea de a oferi tuturor copiilor României o educație sexuală UNITARĂ și UNIFORMĂ, laică, științifică, fără influențe retrograde, mistico-religioase, neștiințifice, fundamentaliste și fasciste și fără ingerințe din partea părinților, bisericilor și a altor factori perturbatori și nocivi.
Că așa stau lucrurile și nu altfel o dovedește exemplul Germaniei. În contrast cu etern înapoiata Românie, în Germania, țară europeană normală, modernă, democratică și progresistă, educația sexuală se face încă de la grădiniță, începând cu vârsta de 4 ani. Pentru orice om normal la cap este clar că scopul educației sexuale nu este să îi învețe pe copii să facă sex de la 4 ani, fiindcă oricum așa ceva este biologic imposibil; scopul principal este să îi învețe pe copii să se ferească de abuzuri. Rezultatul? În Germania a scăzut drastic numărul cazurilor de abuz asupra copiilor (Kindermißbrauch). Explicația? Este evident că un copil educat sexual de la 4 ani conform vârstei lui și puterii lui de înțelegere este mult mai greu de prostit și ademenit de pedofili - care se știe că majoritatea acționează nu prin violență, ci prin prostire și ademenire - decât un copil "inocent" și "nesexualizat precoce".
În școală, educația sexuală este axată în principal prevenirea BTS și pe contracepție în scopul prevenirii sarcinilor nedorite.
De asemenea, educația sexuală în Germania este pro diversitate și astfel corespunde realității obiective și demontează clișeele retrograde și neștiințifice ale heteronormativității, în scopul prevenirii și combaterii discriminării, violenței, bullying-ului etc.
Și, cel mai important, în Germania, educația sexuală este obligatorie, fiind materie inclusă în planul de învățământ; prin urmare, părinții nu numai că nu au niciun cuvânt de spus, nu numai că nu li se cere să își dea acordul, ci dimpotrivă, cum e și firesc, părinții care se opun participării copiilor la aceste ore de învățământ obligatoriu sunt pedepsiți conform legii, pedepsele variind de la land la land.
Este vorba de pedepse cu închisoarea de până la 6 luni sau amendă penală de până la 180 zile-amendă, iar în cazurile grave și repetate se ajunge, pe bună dreptate, până la decăderea din drepturile părintești a părinților abuzivi în instanță! Iar acest lucru este legal și democratic, fiind confirmat de Curtea Constituțională Federală ( Bundesverfassungsgericht)! Au fost ceva cazuri de pocăiți în situația asta și, după amenzi repetate și amenințare cu decăderea din drepturile părintești, s-au cărat în America, fiindcă în Germania nu le-a mers cu Statul!
Prin urmare, legea aplicabilă în domeniu din România continuă să fie retrogradă, feudalo-bisericească, fundamentalistă și fascistă, neștiințifică și antieuropeană și este foarte rău și total greșit că în România, care e stat laic, mafia BORâților și mafia pocăiților și-au întins tentaculele foarte mult în politică și se amestecă abuziv și nepermis în învățământul de Stat!