Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

En avant, Simona!

Site-uri „pe surse”, izvorâtoare din canale colectoare, recidivează: A jucat Simona Halep la pariuri? Cristian Tudor Popescu lansează o ipoteză explozivă: „E un meci ciudat”.

Subsemnatul atât am zis, despre întâlnirea Simonei cu Wozniacki: „E un meci ciudat. Simona s-a bătut singură”. După care am explicat cu argumente de tactică și psihologie de ce s-a întâmplat așa. Nici cea mai mică legătură cu pariurile. Simona Halep a câștigat și a pierdut întotdeauna cinstit. Nu o cred în stare să trucheze vreodată un meci. Însă cei de la „Pe surse” ar fi în stare, pentru un click „exploziv”, să-și arunce în aer și mama.

„Ok, nu îmi place că am pierdut, dar a fost un an grozav și sunt fericită să merg în vacanță acum”, a declarat Simona după eliminarea din Turneul Campioanelor. Da, merită o vacanță fericită, a fost un an bun, dar ca să nu rămână și cel mai bun, cred că nr. 1 mondial ar trebui să mediteze la niște lucruri când revine pe teren.

Îți recomandăm

Simona Halep este pe prima poziție WTA, dar, așa cum spuneam, nu a convins că e „Cea mai bună jucătoare din lume”. Jocul ei are părți strălucitoare, dar și părți confuze, unele chiar întunecate.

Marele câștig al acestui an mi se pare consolidarea relației cu Darren Cahill. Faptul că și-a dat seama cât de important este omul acesta și s-a hotărât să lucreze asupra atitudinilor ei necontrolate pentru a-l păstra. Mă bucur să aud că nu-i trece prin gând să-și schimbe antrenorul.

Pe cale de consecință, a reușit să-și stăpânească mult mai bine nervii pe teren, cu toate că, spre sfârșitul sezonului, au mai reapărut niscai autoinsulte și dat cu racheta de pământ. Nu l-a mai repezit pe Darren, dar a mai avut momente de privire în gol și opacitate totală la ce-i spunea el.

A dat dovadă de o soliditate psihică excepțională, ca în fața Johannei Konta la Cincinnati sau în semifinala de la RG cu Svitolina, remontată de la 3-6, 1-5, dar a și clacat, în fața aceleiași Svitolina, la Toronto, sau a Garbinei Muguruza în finala de la Cincinnati.

A ajuns într-o finală de GS, dar i-a permis tinerei Ostapenko să-i fure Cupa Suzanne Lenglen.

Una peste alta, Simona a urcat în 2017 la un nivel superior în mentalul de campioană.

Tehnic, a făcut mari progrese la serviciu. Primul a devenit mai puternic, mai precis și mai variat ca plasament, al doilea a fost mai adânc și mai cu efect, împiedicând returul decisiv al adversarelor. Să nu uităm că Darren a luat-o de la acel serviciu cu ambele mâini sus, primul trimis de multe ori la noroc, al doilea, timorat și moale... 

Principala sursă de puncte pentru Simona a rămas provocarea greșelii adversarei prin constanță și rezistență în schimburile de pe fundul terenului, dar am constatat și o creștere a numărului de lovituri câștigătoare, în dueluri „parte-n parte”, dovadă a unui plus de agresivitate. Reverul lung de linie a rămas arma de atac favorită, dar și forehandul s-a asprit și s-a ascuțit în unghiuri.

De unde au pornit înfrângerile urâte din acest an? – căci au fost și înfrângeri frumoase, ca aceea în fața Laurei Siegemund la Stuttgart sau Johannei Konta la Wimbledon. Dacă revedem analizele meciurilor pierdute (le-am făcut pe toate la vremea respectivă), cu Konta la Miami, Ostapenko la Paris, Svitolina la Toronto, Muguruza la Cincinnati, Kasatkina la Wuhan, Wozniacki la Singapore, elementul rău comun stă într-o expresie nu din tenis, ci din rugby: „En avant!” („Înainte!”, în lb franceză). Acolo, mingea trebuie să plece în pasă, din mână, totdeauna în spate, spre fundul terenului propriu. Pasa înainte este amendată de către arbitru cu pierderea posesiei balonului oval. 

Pentru Simona, „En avant!” înseamnă de prea multe ori „amendă”. Îndată ce e silită să avanseze spre fileu, valoarea ei ca jucătoare scade rapid. Pe fundul terenului e nr. 1, în apropierea plasei bate spre locul 100 WTA. Am în cap un montaj alcătuit din nereușitele ei în această zonă: se duce la scurtă, ajunge bine și trimite crispată în burta fileului sau lung afară, încercând să lifteze de sub fileu, în loc să pună contrascurtă; mingea vine sus, plutitoare, și în loc să facă un volé clasic plasat, dă tare cu drive-volé-ul și greșește; are o poziție foarte bună pentru a lovi de deasupra capului, smash, și, pentru că îi e frică să-și asume lovitura asta, o înlocuiește iarăși cu un drive-volé înghesuit; mingea-i vine „la șosete”, trebuie să execute un demi-volé, îl face de cele mai multe ori rigid, prin urmare țopăit, cu săritură prea înaltă, la care adversara ajunge ușor.

Puncte pierdute astfel au declanșat destabilizarea jocului Simonei, fisurându-i încrederea până la panică, așa cum declara că i s-a întâmplat cu Muguruza și este evident că a fost cazul și cu Wozniacki.

Dar cea mai dăunătoare secvență pentru ea arată așa: reușește o lovitură lungă și tare, în apropierea liniei laterale. E clar că adversara nu mai poate să scoată de acolo decât greu, cu un slais defensiv, mingea plutind mult în aer, sau un lob. Trebuie, deci, să plece în față imediat ce vede că lovitura va prinde terenul, ca să poată închide scurt punctul din aer, dacă nu cu volé sau smash, măcar cu drive-volé-ul care îi este familiar.

Ce face Simona? De nenumărate ori am gemut „Nu!...” când, pentru că îi e teamă să vină în față, s-a retras în marșarier din calea mingii, a lăsat-o să cadă, ca să lovească cu forehandul, oferindu-i astfel adversarei timp să reintre în punct. Și anulându-și avantajul pozițional. 

Așa ceva n-aș vrea să mai văd la o mare jucătoare ca Simona Halep.

Și a mai fost ceva ce a marcat-o la Singapore. Psihicul neadaptat acestui tip special de turneu. Aici poți să pierzi două meciuri și să te califici câștigând unul singur. În celelalte turnee, ai pierdut un meci, ai ieșit. Cu acest din urmă mental, din păcate, a intrat în competiție Simona. După ce că a fost înfrântă sever de Wozniacki, s-a și „depresurizat”, întrebându-se de ce nu pleacă acasă, ca după înfrângerile din restul anului. Așa încât i-a fost imposibil să se adune pentru meciul cu Svitolina, când mai avea reale șanse de calificare.

Acum, că Plíšková, Muguruza și Svitolina au fost eliminate, Simona va încheia anul ca lider WTA. Dar, dacă a văzut meciurile epice ale lui Queen Vee, colosala Venus Williams, ajunsă în finala Campioanelor la 37 de ani și 4 luni, cred că știe cât mai are de muncit pentru ca acest nr. 1 să fie o treaptă, nu vârful vieții ei în tenis. En avant, Simona!

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

UNStudio 1

UNStudio este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate birouri de arhitectură din lume, cu filiale în Amsterdam, Frankfurt, Shanghai, Hong Kong, Dubai și Melbourne. are în portofoliu peste 120 de proiecte internaționale, precum clădiri de birouri, rezidențiale, muzee, poduri, dar și masterplanuri urbane. Printre cele mai cunoscute lucrări - Podul Erasmus din Rotterdam, Mercedes-Benz Museum din Stuttgart, Arnhem Central Station, Designul Doha Metro Station.

Citește mai mult

Marius Sava

„La mine pacienții nu vin niciodată singuri, vin cu partenerul”, spune medicul specialist pneumolog Marius Sava, cu competențe în somnologie, de la Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, despre cei care ajung la ușa cabinetului cu simptome de apnee în somn.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Mihai Bran - Claudiu Pandaru

Când medicul psihiatru Mihai Bran le-a povestit colegilor săi de la muncă, în 2015, că ar vrea să își facă un startup în domeniul serviciilor de telemedicină, pentru a-și putea urmări mai ușor pacienții, cei mai mulți dintre ei au izbucnit în râs, neîncrezători. În prezent, business-ul său, ATLAS, pornit alături de câțiva prieteni IT-ști, a ajuns la o cifră de afaceri de un milion de euro și 400.000 de utilizatori.

Citește mai mult

Food waste Japonia

„În Japonia mâncarea e un personaj din marea poveste a lumii, un prim pas în călătorie. Fiecare regiune are cel puțin un ingredient sau o mâncare pentru care e faimoasă și care, când îi vine sezonul, e consumată în restul Japoniei. E și o formă ritualică de a reuni timpuri, locuri și oameni. Mâncarea japoneză e o formă de echilibru”, spune scriitorul George Moise într-un interviu pentru habits by Republica.

Citește mai mult