Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Epoca de Aur a analfabetului: Vrem o țară fără școală

Niște studenți

Foto: George Călin/ Inquam Photos

Trăim vremuri de o tristeţe fără margini. Mitocănia a devenit politică de stat, analfabetismul e promovat ca virtute a lipsei de conflictualitate, iar educaţia o anexă bună de oferit celor mai inculţi şi mai lipsiţi de caracter dintre profesorii ţării. Analfabeţii ne spun cum se face educaţie, plagiatorii ne învaţă cum se scrie o carte, inculţii ne dau lecţii de istorie. E ca şi cum râmele ar face exerciţii de verticalitate şi ar îndemna la terapii de îndreptare a coloanei.

Am avut întotdeauna un respect amestecat cu teamă şi admiraţie faţă de profesorii mei. De la doamna Rogojan în şcoala generală, trecând prin domnul Buteanu în gimnaziu, prin doamnele Brîndău, Balla, Pirău şi Babutiu în liceu, până la maeştrii gândirii mele filosofice în facultate şi după aceea, am avut şansa să fiu format de minţi luminate şi oameni drepţi, de la care am deprins nu doar istorie, română, engleză, filosofie şi franceză, ci şi, mai ales preţuirea pentru faptul de a învăţa şi norocul de a te afla, învăţând, printre oameni învăţaţi. Chiar dacă mi-a fost dat în viaţă să întâlnesc şi ţărani minunaţi şi preşedinţi distinşi, oameni simpli sau artistocraţi, fericirea cea mai mare, desăvârşirea intelectuală am simţit-o în preajma marilor spirite critice, bunăoară acele trei zile petrecute cu Derrida într-un improbabil hotel din Sofia, sau după-amiezele cu Jean-Luc Nancy, cu Andrei Pleşu, serile cu Augustin Ioan sau Bogdan Ghiu. De la fiecare am învăţat un singur lucru, cel mai important, cred: cum să gândesc cu mintea mea, cum să nu mă încred în adevărurile gata făcute şi în oamenii care pretind că le deţin.

Iar astăzi societatea românească se sufocă sub neruşinarea celor care pretind că deţin adevărurile, mai grav, Adevărul unic. Educaţia ca sistem şi ca valoare a început să piară în momentul în care marea majoritate a profesorilor din universităţi au transformat-o într-o afacere, renunţând pentru un pumn de bani la orice exigenţă profesională sau morală. Toţi am văzut în jurul nostru şi am ştiut că şcoala se năruie în clipa în care profitul a devenit valoare şi pentru instituţie şi pentru profesor, când facultăţile de stat cu specializări la modă au devenit uzine monstruoase de fabricat şomeri cu patalama, dar buni de plată. Pentru că, nu-i aşa, cu cât mai prost, cu atât mai util, căci fiecare restanţă se plăteşte... Când profesorii cu trei norme din facultăţi au început să formeze profesori mediocri de liceu care, la rândul lor, fabricau elevi submediocri şi aşa mai departe. 

Toată maşinăria infernală a imposturii pedagogice a fost încinsă politic ani la rând, pentru că în joc erau bani mulţi, pentru că existau interese economice majore în jurul fabricilor de diplome deopotrivă publice şi private, pentru că trebuiau hrănite cumva şi necunoscutele orgolii locale.

Astfel încât după aproape trei decenii de educaţie liberalizată, şcoala românească, de la grădiniţe şi şcoli speciale până la universitate, este un câmp de bătălie pe care se înfruntă rectori deveniţi senatori ai puterii (mereu ai puterii), cu inspectori şi directori numiţi şi acţionând exclusiv politic, cu profesori umiliţi şi resemnaţi, cu studenţi visând doar să uite şi să plece, cu elevi abuzaţi sau dezabuzaţi, cu copii resimţind şcoala ca un blestem, ca o maltratare. Acest sistem educaţional intoxicat, care a reuşit performanţa de a batjocori politic, social şi economic profesorii, de a face din şcoală inamicul numărul unu al copiilor, a mai reuşit o performanţă unică în lume: a putut („pentru că poate”) să pună în fruntea sa agramaţi, oameni de o incultură crasă şi de o moralitate dubioasă, plagiatori şi doctoranzi rataţi.

Figura dascălului ca sursă de informare şi ca model de formare a fost compromisă an după an de umilinţa prelungită a subfinanţării, de dispreţul guvernelor succesive faţă de profesorul simplu şi faţă de elevul simplu, mistificând olimpismul şi medaliile celor foarte puţini, dar ignorând eşecul, abandonul şcolar şi sărăcia celor mulţi.

Când ţara ajunge să fie condusă de un parlament şi un guvern care sărbătoresc Centenarul şi nunta Faraonului jr pe ritmuri de Salam, când tot ce au ei de arătat după o sută de ani de Românie modernă este opulenţa şi prostul gust, Mercedesul şi botoxul, atunci putem să fim siguri că o asemenea Putere nu va dori să aibă în preajma-i oameni educaţi, oameni drepţi, spirite libere şi critice. Slugărnicia şi dispreţul se deprind de mic copil: sărac, înveţi că doar pupând mâna şefului sau a popii ai o şansă să reuşeşti. Bogat, trebuie să demonstrezi că eşti tare dacă ştii să-i scuipi în creştet pe rataţii care te-au făcut să fii bogat. În nicio variantă nu e nevoie de educaţie, de şlefuire de caractere, de demnitate sau de respect. Alături de spectacolul obscenităţii din mass media, şcoala prăbuşită este celălalt vehicul cu care ne întoarcem legaţi la ochi, printr-un labirint întunecat, înspre o lungă noapte a minţii colective, a tăcerii şi a supunerii voluntare.

Mult timp nu mai avem. Jocul e aproape închis. E nevoie de efortul fiecăruia ca să ne smulgem legătura de la ochi. Dar, mai ales, e nevoie de o voinţă politică şi instituţională pentru a distruge labirintul în care orbecăim şi a construi în locul lui şi al obscurantismului ignorant politici educaţionale care să ne readucă în prezentul lumii noastre. E nevoie de un proiect de ţară al educării fiecăruia ca membru demn şi cetăţean cu drepturi şi libertăţi, mândru că aparţine unei colectivităţi naţionale şi unei comunităţi internaţionale. Nicio societate nu a reuşit având în fruntea ei oameni proşti, fuduli şi intoleranţi; sau, când a reuşit pentru o vreme scurtă, s-a prăbuşit apoi în sânge. Şi s-a ridicat cu adevărat abia prin educaţie şi cultură, nu prin ignoranţă şi dogmatism. Putem să dăm vina pe oricine, putem să ne comparăm cu cine vrem şi să arătăm cu degetul cât vrem în afară. Până una-alta, nu avem un singur ministru care să vorbească şi să scrie corect româneşte. Şi nici măcar unul singur care să aibă o problemă cu asta, să dorească să se educe el însuşi ori măcar să se ruşineze de handicapul lui. De aceea reconstrucţia şcolii, adică a naţiunii înseşi, trebuie începută simultan şi de jos, şi de sus.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Paradoxul lui Gigel-snobul: toți românii sunt analfabeți, plagiatori, inculți, corupți, mitocani și făra caracter, iar eu, Gigel-snobul, spun adevărul
    • Like 0
  • Modelul descris se aplica si la popi cu mentiunea ca acolo scorurile sunt mult mai mari.
    • Like 1
  • Care viitor? Viitorul troglodit?Care tinde care omul pesterilor ce injura cum mananca,se mitocaneste, apuca tot ce prinde doar pentru el si atat timp cat poate nu lasa pe nimeni sa traiasca decat cum vrea el.
    • Like 0
  • Nu mai avem timp deloc. Reconstructia scolii incepe si de jos si de sus, categoric, intrebarea este cu cine si de unde. Atunci cand se ridica sus oameni de nimic, nelegiuitii misuna pretutindeni. Nici ca se poate o mai buna confirmare a intelepciunii din Biblie.
    Din pacate mentalitatea comuna a populatiei(ca natiune nu mai santem de multa vreme) se regaseste cu prisosinta in comentarii de genul:
    "Asta este singura tara cu cei mai destepti copii tineri plecati la studii gratis singura tara din lume cu cei mai multi oamenii care cunosc ff multe limbi straine savanti si inventatori , Un popor mic dar f destep , Avem si uscaturi perfect dar acestia sunt politicienii , nu se poate fara".
    In concluzie omenirea ar trebui sa fie recunoscatoare poporului "buricul pamantului" pentru ca exista si pastoreste meleagurile planetare cu intelepciune mioritica si savoir faire de Plescoi.
    • Like 2
  • Delia MC Delia MC check icon
    Fiecare ministru al învățământului a adus cate ceva, iar acum sistemul a ajuns stufos, manuale dificile, iar elevii sunt suprasolicitati.E imperios necesară o revolutie a învățământului dar cum, dacă dna Andronescu a facilitat desființarea scolilor profesionale şi acum orice tânăr trebuie să aibă diplomă de bac, nu contează ce face cu ea!Pentru un elev român sunt doar două posibilități: reușită scolara sau scârbă de şcoală!Ne lăudăm cu olimpicii dar neglijăm marea masă a elevilor!Si ghiciti, cine dezvoltă o țară, olimpicii sau ceilalți?O temă bună de meditație...
    • Like 2
    • @ Delia MC
      Pe de alta parte programele scolare au ramas in mare neschimbate in ultimii 30 de ani, iar subiectele de examen au devenit din ce in mai usoare, pana la ridicol. Am avut intr-adevar o pleiada de ministri incompetenti, cu madam Andronescu in frunte. Nu vad insa cum neglijam marea masa a elevilor, din moment ce aproape fiecare articol de pe Republica legat de aducatie atinge si analfabetismul functional, ratele de promovabilitate de la examene etc. Cat despre olimpici da, sunt laudati pentru ca merita.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Delia MC Delia MC check icon
      Desigur, merită, si trebuie lăudați.Programele stufoase si analfabetismul funcțional pot însă coexista si o fac bine-mersi.NU se pune accentul pe esential, se învață papagaliceste si degeaba, adică mult şi prost.Fără scoală categoric nu merge dar nici asa nu mai merge.Mulți elevi renunță pt ca sunt depășiți de volumul de muncă.Normal există drumul problemă - soluție.La noi exista insa numai mai multe probleme...
      • Like 0
    • @ Delia MC
      Sa inteleg atunci ca programele au fost dintotdeauna stufoase? Ciudat, acum 10-15 ani nu asta parea sa fie parerea majoritara. Volumul de munca duce la abandon scolar? Sau saracia si lipsa de infrastructura? Sau poate faptul ca multi parinti sunt plecati la munca in strainatate si isi lasa copiii in grija bunicilor? Cat despre cum se invata, asta n-o fi si responsabilitatea elevului?
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Delia MC Delia MC check icon
      Nu abandon propriu-zis ci învățat la ralenti, in dorul lelii sau pentru promovare.Abandonul e altceva...Si responsabilitatea nu vine singură ci se învață si ea...Dumneavoastră ați avut noroc, şi eu, de profesori dedicați.Sistemul actual e strâmb si permite comportamente aberante:copii cu trolere ( că ghiozdanul are 8-10 kg), orgolii, dosare, esee, lupta pentru gradatie de merit, meditații la ordinea zilei,etc....
      • Like 0
    • @ Delia MC
      Vreo 7-8 kilograme avea si ghiozdanul meu (poate chiar 10 in zilele cu sport), si nu eram dus si adus cu masina de la scoala. Dosare sigur am avut in clasa a 8-a cand am invatat pentru capacitate, cum ii zicea atunci. Nu a fost in nici un caz ceva rau, am avut niste sinteze foarte bune. Ca am avut parte de profi dedicati e adevarat. Nu am auzit insa niciodata de vreun prof (mai mult sau mai putin dedicat) sa le spuna elevilor "Invatati, ma, pe dinafara, sa-mi recitati lectia ca pe-o poezie, nu ma intereseaza ce intelegeti". Cat despre meditatii, la cate materiale sunt disponibile azi (carti+net), meditatiile incep sa nu mai fie necesare nici macar pentru olimpiade.
      • Like 0
  • La un liceu din tara noastră, la care procentul de promovare la bac a fost 20%, directorul a primit gradație de merit, în loc să fie aruncat pe scari afară din învățământ împreună cu întregul consiliu de administrație.
    Și cu asta v-am spus totul despre problemele sistemului nostru de învățământ.
    Nu e vorba de bani, nu e vorba de vocație, nu e vorba decât de angajarea răspunderii celor din sistem pentru ceea ce ar trebui să facă.
    • Like 1
  • Construirea unui sistem de învățământ este o investiție. Investiția în sine înseamnă a renunța la ceva pentru a avea ceva mai bun și mai mult în viitor. Învățământul însemnă, prin urmare, bani, moderație și , cred eu, vocație. Surprinzător le avem pe toate în țara asta. Toate aceste ingrediente trebuie să se îmbine și să se potențeze reciproc pentru a da valoare investiției în viitor.
    Banii pot veni atâta timp cât îi alocăm aici, renunțând la alte cheltuieli de prisos, iar cu timpul investiția bine administrată crează ea însăși bani.
    Moderație ne trebuie tuturor. Asta înseamnă umilință, renunțare și multă muncă pentru a realiza ceva. Moderația înseamnă înfrânarea urii, controlarea patimii și supliciul travaliului. Moderația înseamnă a-i înțelege și îndrepta pe proști și a învăța de la înțelepți.
    Despre vocație ce să spun? Toate aceste munci titanice nu pot fi făcute decât cu pasiune. În țara mea am văzut enorm de multă pasiune, ea trebuie numai cultivată, încurajată și puțin răsplătită când investiția începe să se susțină singură.
    Din păcate, în economie, pentru succesul unei investiții mai trebuie ceva: norocul.
    În cazul învățământului, norocul trebuie înlocuit de certitudini. Altfel, restul va fi tăcere ...
    • Like 2
  • Ceea ce este prezentat în articol este de fapt un fenomen mult mai complex și mai cuprinzător manifestat în societatea românească post decembristă și anume ” adoptarea formelor fără fond”, fenomen care a mai fost prezent în societatea românească în secolul XIX și descris foarte bine de către corifeii vremii ( T. Maiorescu, M. Eminescu și muți alții ).
    Nu poți să ai o societate bazată pe capital fără capital autohton. Orice tendință de constituire a capitalului autohton este privită și tratată ca o acțiune ilegală și imorală.
    Nu poți să ai un sistem de educație cu o organizare bazată pe criterii de eficiență economică imediată similar unei organizații economice.
    Nu poți să ai o societate prosperă fără să plătești munca, indiferent de forma de proprietate,
    Nu poți să ai un sistem eficient de administrare a proprietății publice fără să decuplezi total acest sistem de sistemul politic, fără criterii clare și transparente de eficiență și competență și fără o organizare științifică a subsistemelor componente, fișe de post clare și interdependente.
    Nu poți să ai un sistem juridic credibil atâta timp cât în procesul de înfăptuire a justiției se află documente strict secrete.
    Nu poți să ai un sistem politic credibil atâta timp cât acesta își acordă privilegii în disprețul celor pe care-i reprezintă, iar guvernul generat de de către un partid ( coaliție ) majoritară este cenzurat de către serviciile secrete pe criterii secrete dacă nu oculte.
    Nu poți să ai un sistem de stat credibil în cadrul căruia există componente constituite după modele impuse de forțe străine și neconstituționale.
    Și în final, nu poți construi nimic durabil în țara noastră bazat pe ură și excludere.
    • Like 2
  • Un articol foarte pertinent și corect.

    Ca rezolvare a problemei însă, n-ar fi mai corect să demolăm toată șandramaua asta putregăită din temelii, și să construim trainic, cu cap, de la zero?

    PS: mulțumim eșalonului 2 și securității nedesființate, pentru că au profitat de încrederea pe care le-am acordat-o în 1990! Rezultatele perpetuării acestei rase umane la conducerea României a fost spectaculoasă — cu greu mai putem găsi astfel de monștri obținuți prin selecția naturală din 1990 și până în prezent!
    • Like 4
  • si nu a vrut sa laud ci sa subliniez ca nu a fost nevoie de 30 de ani pt a face praf scoala romanesca
    (dar pe vremaea ...ailalta, mai exista o spaima de ce ar zice securitatea/sau de ce ar face, precum si un control - in limitele lui politic corectul de atunci - exercitat de partid - pcr, pmr desigur)
    toate astea si modul de selectie mai exigent au creat un climat rezonabil - poate nu si pt stiintele sociale, litere etc dar pt inginerii sau (mai) stiinte, da
    • Like 0


Îți recomandăm

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult

Mara Popescu

Mara Popescu este singura studentă româncă la medicină la King’s College din Londra, o pestigioasă instituție de învățământ. Este frumoasă, are 18 ani, e matură și echilibrată, este logică și structurată, ca și cum vârsta ei ar fi scrisă doar pe hârtie.

Citește mai mult