Eram doar 30.000 de români

Foto: Alamy / Profimedia

De multe ori spunem despre noi, românii, că suntem prea dezbinați, nu ținem unii cu alții și nici nu știm să ne unim forțele pentru a face lucruri mari. Însă recent, la meciul României cu Ucraina de la Munchen, eu am trăit într-o Românie unită, frumoasă și încrezătoare, chiar dacă eram toți în „deplasare”.

Cu o seară înaintea meciului, Marienplatz se transformase în teritoriu românesc. Tricouri, steaguri, șepci – toate erau o mare galbenă care făcuseră din Ciuleandra un cântec de susținere al echipei pe cât de original, pe atât de potrivit.

Toți cei de acolo eram învingători. România era învingătoare. Indiferent de rezultatul meciului de a doua zi. Dovada de solidaritate și energiile adunate acolo mutau atenția de la rezultat la poveste. Era vizibil cu ochiul liber că ce se întâmplă acolo este parte dintr-un mare fenomen social extraordinar.

Noua comunitate creată din cei minim 30.000 de oameni era în consens. Toți eram acolo cu un singur scop. Și asta ne transformase, vorba lui Cioran, din popor în națiune. Energia adunată acolo a fost transmisă mănunchi și la jucători.

30.000 de români. Nu de stânga sau de dreapta. Nici tineri sau bătrâni. Nu săraci sau bogați. Nici corporatiști sau antreprenori. Nu din România sau diaspora. Nici vegetarieni sau carnivori. Eram doar 30.000 de români. După atâtea valuri de conflicte, aici eram toți uniți fără să fie nevoie de nicio vorbă.

La acest campionat am văzut unitatea în diversitate de care părea că se îndepărtează UE. Fiecare suporter a susținut propria țară, dar în spectacolul din afara stadionului s-au respectat unii pe alții. Indiferent că era bucurie sau tristețe, toată lumea înțelegea emoțiile tuturor și într-un singur oraș era loc pentru toată lumea.

Meritul acestui campionat a fost că ne-a arătat că pentru un obiectiv comun pot fi lăsate la o parte luptele inutile și că proiectele mari și benefice atrag energii pe măsură. Aș îndrăzni să spun că dacă aceste energii nu se adună înseamnă că proiectul nu este ceea ce trebuie.

Realitatea este că obiectivele valoroase canalizează energii pozitive impresionante. Nu e nevoie de slogane de campanie, nici de manipulare. Ci este parte din natura noastră umană, profund socială, să ne unim forțele. Oamenii lucrează și vibrează împreună atunci când simt că fac ceva bun, ceva important, ceva care va face lumea măcar puțin mai bună. În schimb lipsa obiectivelor valoroase duce la dezbinare și haos.

Se impune întrebarea: de ce nu avem obiective valoroase în fiecare zi? Ei bine, poate ar trebui să ne uităm la calitatea liderilor noștri, din domeniul public și cel privat, și să judecăm cu mare atenție dacă își merită sau nu locul acolo unde sunt azi. Căci obiectivele valoroase nu pot fi identificate de lideri lipsiți de orice valoare.

articol publicat anterior pe blogul autorului

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp