Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Eram fericiți când nu ne păsa de fericire

Copil fericit

Foto: Getty Images

Recent, un prieten care dă share la o mulțime lucruri pe Facebook a postat ceva ce m-a emoționat. Textul, în citare aproximativă, era următorul: „Ești cu prietenul tău cel mai bun din școala primară, e aproape de sărbători, învățătoarea vă pune să faceți reni de Crăciun, tocmai ți-ai lipit degetele și încerci să ți le dezlipești. Ești fericit și tu nu știi asta".

Da, fericirea e acel concept abstract care ne anihilează uneori orice simț al rațiunii, atunci când e prezentă. Dacă ar fi să enunțăm o lege despre asta, am putea spune că, cu cât e mai multă fericire într-un loc, cu atât sunt șanse mai mari ca oamenii să nu conștientizeze asta. 

Școala primară a fost un izvor nesecat de fericire inconștientă. Viața nu era grea. Lecțiile nu erau grele, le prindeam din clasă. Îmi dau seama acum că cea care mi-a făcut viața ușoară a fost doamna Antuzia. N-am mai întâlnit de atunci vreo persoană care să poarte acest nume.

Doamna Antuzia era învățătoarea mea.

Avea o energie care, dacă ar putea fi transformată azi în curent electric, ar fi alimenta Bucureștiul pentru următoarele două mandate ale lui Nicușor Dan. La fel și căldura sufletească - duceți-o în București și vor umbla toți în pantaloni scurți în plină iarnă.

Mama mă trezea la 7. Îmi pregătea micul dejun. Mergeam la școală cu prietenii mei. Doamna Antuzia ne prelua, ne dăscălea, făcea serbări cu noi. Pentru un copil ca mine nu trebuia mai mult ca să fiu fericit.

Îmi aduc aminte că în perioada Crăciunului făceam ghirlande din hârtie colorată și desenam pe geam reni și moși. Tehnica cu pusul hârtiei pe geam mi-a deschis până și mie, unui incredibil netalentat la desen, niște porți ce mă puteau lăsa să fac niște desene cât de cât decente. Serbări minunate ieșeau în acea perioadă. Învățătoarea avea un spirit regizoral foarte pronunțat, așa că în fiecare an aveam alte și alte teme, care mai de care mai impresionante.

Noi nu prea știam ce era cu noi. Spuneam niște poezii sau jucam un rol. Țin minte și acum că am avut într-un an rolul lui Iosif și am purtat toată serbarea pelerina neagră pe care mi-o punea maică-mea în jurul gâtului atunci când mă tundea. Avea și niște copăcei verzi cusuți ca să nu pară că fugisem de la frizerie. Serbările erau pentru părinți un motiv de mândrie, când vedeau de ce sunt în stare odraslele lor. Doamna Antuzia știa foarte bine să scoată ce e mai bun din noi pentru ca părinții să exclame la final: „Ăla de pe scenă a fost copilul meu?!”

Doamna Antuzia nu știe, desigur, ce importantă a fost pentru mine. Alături de diriginta mea din liceul militar, doamna învățătoare din școala primară a fost omul pe care providența mi l-a scos în cale ca să devin cel ce sunt astăzi. Aceste modele feminine mi-au descoperit „calitățile” despre care nici eu, nici familia nu știa că zac în mine. Amândouă au observat un posibil talent pe care l-aș avea la actorie și peste ani am făcut și asta. Amândouă au făcut din multe zile proaste sau incredibil de monotone un prilej de fericire și sunt le sunt îndatorat pe viață.

O fericire pe care o trăiești atât de firesc când ești copil, fără să o conștientizezi, dar pe care și-o amintești un pic mai încolo, în viața de adult, când sărbătorile îți dau prilejul să fii mai retrospectiv și un pic melancolic.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult