Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Eram fericiți când nu ne păsa de fericire

Copil fericit

Foto: Getty Images

Recent, un prieten care dă share la o mulțime lucruri pe Facebook a postat ceva ce m-a emoționat. Textul, în citare aproximativă, era următorul: „Ești cu prietenul tău cel mai bun din școala primară, e aproape de sărbători, învățătoarea vă pune să faceți reni de Crăciun, tocmai ți-ai lipit degetele și încerci să ți le dezlipești. Ești fericit și tu nu știi asta".

Da, fericirea e acel concept abstract care ne anihilează uneori orice simț al rațiunii, atunci când e prezentă. Dacă ar fi să enunțăm o lege despre asta, am putea spune că, cu cât e mai multă fericire într-un loc, cu atât sunt șanse mai mari ca oamenii să nu conștientizeze asta. 

Școala primară a fost un izvor nesecat de fericire inconștientă. Viața nu era grea. Lecțiile nu erau grele, le prindeam din clasă. Îmi dau seama acum că cea care mi-a făcut viața ușoară a fost doamna Antuzia. N-am mai întâlnit de atunci vreo persoană care să poarte acest nume.

Doamna Antuzia era învățătoarea mea.

Avea o energie care, dacă ar putea fi transformată azi în curent electric, ar fi alimenta Bucureștiul pentru următoarele două mandate ale lui Nicușor Dan. La fel și căldura sufletească - duceți-o în București și vor umbla toți în pantaloni scurți în plină iarnă.

Mama mă trezea la 7. Îmi pregătea micul dejun. Mergeam la școală cu prietenii mei. Doamna Antuzia ne prelua, ne dăscălea, făcea serbări cu noi. Pentru un copil ca mine nu trebuia mai mult ca să fiu fericit.

Îmi aduc aminte că în perioada Crăciunului făceam ghirlande din hârtie colorată și desenam pe geam reni și moși. Tehnica cu pusul hârtiei pe geam mi-a deschis până și mie, unui incredibil netalentat la desen, niște porți ce mă puteau lăsa să fac niște desene cât de cât decente. Serbări minunate ieșeau în acea perioadă. Învățătoarea avea un spirit regizoral foarte pronunțat, așa că în fiecare an aveam alte și alte teme, care mai de care mai impresionante.

Noi nu prea știam ce era cu noi. Spuneam niște poezii sau jucam un rol. Țin minte și acum că am avut într-un an rolul lui Iosif și am purtat toată serbarea pelerina neagră pe care mi-o punea maică-mea în jurul gâtului atunci când mă tundea. Avea și niște copăcei verzi cusuți ca să nu pară că fugisem de la frizerie. Serbările erau pentru părinți un motiv de mândrie, când vedeau de ce sunt în stare odraslele lor. Doamna Antuzia știa foarte bine să scoată ce e mai bun din noi pentru ca părinții să exclame la final: „Ăla de pe scenă a fost copilul meu?!”

Doamna Antuzia nu știe, desigur, ce importantă a fost pentru mine. Alături de diriginta mea din liceul militar, doamna învățătoare din școala primară a fost omul pe care providența mi l-a scos în cale ca să devin cel ce sunt astăzi. Aceste modele feminine mi-au descoperit „calitățile” despre care nici eu, nici familia nu știa că zac în mine. Amândouă au observat un posibil talent pe care l-aș avea la actorie și peste ani am făcut și asta. Amândouă au făcut din multe zile proaste sau incredibil de monotone un prilej de fericire și sunt le sunt îndatorat pe viață.

O fericire pe care o trăiești atât de firesc când ești copil, fără să o conștientizezi, dar pe care și-o amintești un pic mai încolo, în viața de adult, când sărbătorile îți dau prilejul să fii mai retrospectiv și un pic melancolic.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Studenți la calculator

Din când în când mai schimb vorbe la o cafea, la sfârșit de săptămână, cu studenții sau foștii studenți cu care am lucrat în diverse momente ale vieții. Fac asta de ani de zile și încă îmi face plăcere. La început, când încercam să ne cunoaștem mai bine, eram convinsă că stăpânesc bine limba română. Aveam impresia că știu nuanțe, subtexte, ritmuri. Până într-o zi, acum câțiva ani, când unul dintre ei a spus: „Mamăăă, ce vibe soft are mesajul ăsta, dar totuși e on point.” Și-atunci am realizat că trebuie să mai învăț.

Citește mai mult

Fady Fady Chreih | Reginamaria.ro

De la etajul 17 al unei clădiri emblematice din Nordul Bucureștiului, orașul pare mai verde și mai ordonat. Fady Chreih, CEO-ul Rețelei private de sănătate Regina Maria, îmi povestește, într-un interviu pentru platforma republica.ro, despre cum s-a transformat o afacere locală lansată în toamna lui 1995 într-un motor al unei schimbări culturale- a redefinit ce înseamnă să fii pacient, medic și angajator într-o Românie care se caută încă pe sine și face eforturi să găsească răspunsuri la întrebări dificile în istoria sa de după 1990. În 20230, Regina Maria vizează afaceri de 1 miliard de euro, dublu față de astăzi.

Citește mai mult

politician - Foto: Mihajlo Maricic / Panthermedia / Profimedia

O funcție atât de importantă, cum este cea de prim-ministru, este ocupată de o persoană care este numită oficial de președintele României, în principiu la propunerea partidelor politice reprezentate în Parlament. Spun în principiu, deoarece o persoană din zona non politică ar putea fi numită de președintele țării și eventual votată de partidele reprezentate în Parlament. Foto: Profimedia

Citește mai mult

fermierul din Sânbenedic

Într‑o Românie în care încă ne mai întrebăm cum rămâne cu agricultura noastră, poveştile oamenilor care se încăpăţânează să construiască ceva aici, la noi acasă, capătă valoare. La Republica am tot scris despre antreprenori, despre profesori, despre doctori, despre tineri plecaţi şi întorşi, încercând să arătăm că se poate. E și cazul lui Adi Lupean, ne arată tuturor că se poate.

Citește mai mult