Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Eram fericiți când nu ne păsa de fericire

Copil fericit

Foto: Getty Images

Recent, un prieten care dă share la o mulțime lucruri pe Facebook a postat ceva ce m-a emoționat. Textul, în citare aproximativă, era următorul: „Ești cu prietenul tău cel mai bun din școala primară, e aproape de sărbători, învățătoarea vă pune să faceți reni de Crăciun, tocmai ți-ai lipit degetele și încerci să ți le dezlipești. Ești fericit și tu nu știi asta".

Da, fericirea e acel concept abstract care ne anihilează uneori orice simț al rațiunii, atunci când e prezentă. Dacă ar fi să enunțăm o lege despre asta, am putea spune că, cu cât e mai multă fericire într-un loc, cu atât sunt șanse mai mari ca oamenii să nu conștientizeze asta. 

Școala primară a fost un izvor nesecat de fericire inconștientă. Viața nu era grea. Lecțiile nu erau grele, le prindeam din clasă. Îmi dau seama acum că cea care mi-a făcut viața ușoară a fost doamna Antuzia. N-am mai întâlnit de atunci vreo persoană care să poarte acest nume.

Doamna Antuzia era învățătoarea mea.

Avea o energie care, dacă ar putea fi transformată azi în curent electric, ar fi alimenta Bucureștiul pentru următoarele două mandate ale lui Nicușor Dan. La fel și căldura sufletească - duceți-o în București și vor umbla toți în pantaloni scurți în plină iarnă.

Mama mă trezea la 7. Îmi pregătea micul dejun. Mergeam la școală cu prietenii mei. Doamna Antuzia ne prelua, ne dăscălea, făcea serbări cu noi. Pentru un copil ca mine nu trebuia mai mult ca să fiu fericit.

Îmi aduc aminte că în perioada Crăciunului făceam ghirlande din hârtie colorată și desenam pe geam reni și moși. Tehnica cu pusul hârtiei pe geam mi-a deschis până și mie, unui incredibil netalentat la desen, niște porți ce mă puteau lăsa să fac niște desene cât de cât decente. Serbări minunate ieșeau în acea perioadă. Învățătoarea avea un spirit regizoral foarte pronunțat, așa că în fiecare an aveam alte și alte teme, care mai de care mai impresionante.

Noi nu prea știam ce era cu noi. Spuneam niște poezii sau jucam un rol. Țin minte și acum că am avut într-un an rolul lui Iosif și am purtat toată serbarea pelerina neagră pe care mi-o punea maică-mea în jurul gâtului atunci când mă tundea. Avea și niște copăcei verzi cusuți ca să nu pară că fugisem de la frizerie. Serbările erau pentru părinți un motiv de mândrie, când vedeau de ce sunt în stare odraslele lor. Doamna Antuzia știa foarte bine să scoată ce e mai bun din noi pentru ca părinții să exclame la final: „Ăla de pe scenă a fost copilul meu?!”

Doamna Antuzia nu știe, desigur, ce importantă a fost pentru mine. Alături de diriginta mea din liceul militar, doamna învățătoare din școala primară a fost omul pe care providența mi l-a scos în cale ca să devin cel ce sunt astăzi. Aceste modele feminine mi-au descoperit „calitățile” despre care nici eu, nici familia nu știa că zac în mine. Amândouă au observat un posibil talent pe care l-aș avea la actorie și peste ani am făcut și asta. Amândouă au făcut din multe zile proaste sau incredibil de monotone un prilej de fericire și sunt le sunt îndatorat pe viață.

O fericire pe care o trăiești atât de firesc când ești copil, fără să o conștientizezi, dar pe care și-o amintești un pic mai încolo, în viața de adult, când sărbătorile îți dau prilejul să fii mai retrospectiv și un pic melancolic.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult