Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Eram nenorociți... și nu știam cât de tare ne va lovi acest adevăr. Unde este „normalitatea“ spre care gonim?

Protest anti-mască

Foto: Protest anti-mască/ Inquam Photos/ Octav Ganea

N-am înțeles nimic. Din boală, din pericol, din morțile neanunțate, din tot ce am trăit ca orbeții, în bulele noastre subterane, în galeriile noastre de lux sau de humă, înghesuiți în bezna minților noastre până când din creierii noștri terifiați a ieșit tot ce-i mai putred și mai hâd. Ne-am trezit după 15 luni de rătăcire duhnind a zădărnicie, pe o plajă de plastic, cu un Eclesiast funest râzând dintre valuri de toate neputințele noastre: „Ceea ce este strâmb nu se poate îndrepta şi ceea ce lipseşte nu se poate număra.“

Nu putem îndrepta tot ceea ce nu mai putem număra: prieteni, cunoștințe, rude care s-au dus fără să apuce să spună „adio, eu plec, fiți buni unii cu alții!“, nevizitați, neconsolați, surghiuniți în capsule de oxigen, de spaimă și de singurătate, fantome care vor bântui zilele și nopțile noastre sterile cerșind în van un rămas-bun. Saci de haine arse vor polua pentru totdeauna niște memorii îndoliate, în timp ce praful se va așterne peste cutiile cu „botnițe“ albastre uitate de vecini prin dulapuri.

N-am fost în aceeași barcă, cum spuneau luminații influenceri ai zilelor noastre pe la începuturi de pandemie: unii au plutit pe apele tulburi ale panicii generale cu vâslele înfipte în durerile și disperările celor din jur, alții au tras la galere zi și noapte, sclavi ai responsabilității, condamnați să ne salveze de prostia și de insolența noastră ucigătoare.

N-am trecut nici măcar prin aceeași furtună, căci fiecare a pus reflectorul pe cipul și pe chipul care i-a surâs mai tare, răzbunând cu obidă firescul pierdut și libertatea decimată.

N-am vrut eroi care uniți de știință să ne salveze lumea, ci bufoni care să ne dezbine în smintiți și naivi.

Nu ne-am grăbit să credem în conspirația compasiunii, ci ne-am lăsat seduși de conjurația imposturii lăsate libere pe Internet.

N-am înțeles nimic – în galopul nostru nebun spre recucerirea „normalității“, pare că am fost dornici să uităm toate lecțiile pe care le-am fi putut învăța din suferința noastră globală. Și în timp ce continuăm să trăim în melodrama noastră perfect de absurdă, visăm la marea literatură în care tragediile care năpăstuiesc protagoniștii îi forțează să-și recunoască limitele și slăbiciunile, să-și depășească egoismul și orgoliile nesăbuite, transformându-i astfel la finalul poveștii în oameni mai buni și mai înțelepți.

Dacă înainte de pandemie eram fericiți și nu știam, acum știm sigur că suntem mai nenorociți decât ne-am fi imaginat vreodată. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Corina check icon
    Multe cuvinte memorabile și câtă amărăciune... Într-adevăr, dacă a fost o conspirație, „conspirația compasiunii” a fost și mai e. Nu destui am fost dispuși să credem în ea.
    • Like 1


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult