Eu și „dușmanul” meu, mâncatul

Foto: Profimedia Images

Eu și “dușmanul” meu ne cunoaștem de multă vreme. Prima dată am crezut că l-am cunoscut la vârsta de 20 de ani, dar după ce am început terapia, mi-am dat seama că de fapt l-am cunoscut la o vârsta mai fragedă. Cea mai îndepărtată amintire este de la vârsta de aproximativ 3 ani, când am mâncat până mi s-a făcut rău. “Dușmanul” meu este mâncatul. Activitatea de a mânca, care poate fi în exces sau mai deloc. Acest “dușman” este bun “prieten” cu bulimia și anorexia. În funcție de starea mea emoțională, într-un moment al zilei, una din cele 2 activități, mă va învălui. În acest moment am 59 de kilograme, la o înălțime de 1.85 m. Cel mai mult am avut 70 de kg la vârsta de 24 de ani, după ce am mâncat compulsiv, în urma decesului unei persoane extrem de importantă pentru mine.

Astăzi mă pot urca pe cântar și să mă macine faptul că am văzut 200 de grame în plus față de ziua anterioară. Pot avea o zi dificilă, cel mai adesea când sunt afectată de un eveniment emoțional, și la nivel personal poate începe agonia. Primul gând care îmi vine în cap este să mănânc, după care mă gândesc că dacă mănânc, mă voi îngrășa imediat. Mențin un control, și mă abțin să nu mănânc, până când îmi spun, că e ok dacă mănânc puțin mai mult, și în cele din urma, mănânc prea mult. Practic, tendința este de a asculta creierul și nu corpul. Corpul se poate autoregla, el știe când îi este sete, când îi este foame și cât are nevoie să mănânce, însă dacă îl ignorăm, atunci începe dereglarea corporală și de asemenea problemele de sănătate. După mai multe astfel de episoade, corpul meu este încă un corp sănătos, dar în acest mod, nu este garantat că va rămâne așa. Am perioade în care nu mănânc dulce săptămâni la rând și perioade în care mănânc excesiv.

Unii dintre voi pot spune, că sunt un om care își face singur probleme, dar câți dintre voi nu beau mai mult sau fumează  sau stau foarte mult pe social media? Această compulsie de a mânca sau de a nu mânca, intră în aceeași categorie, doar că subiectul este diferit.

Aceste mecanisme de a mânca mai mult sau mai puțin, au apărut în urma unor traume și creierul meu a gândit că pot avea control cel puțin asupra felului cum mănânc. Mecanismul gândirii mele sună cam așa: dacă nu pot controla o acțiune externă, mai degrabă controlez ceva intern, în acest caz, modalitatea de a mânca, însă acest “controlat” este înșelător. Încercând să evit haosul, mă afund în el. Atunci când mănânc prea mult, intervin imediat sentimente de dezamăgire și vinovăție și practic nu rezolv nimic, ci doar mă învinovățesc mai mult, adâncindu-mă în tristețe.

Mai există de asemenea un gând: dacă mă mențin la o anumită greutate, lumea mă va aprecia, mă va valida. De cele mai multe ori, cele mai dăunătoare acțiuni din exterior care mă afectează pe partea aceasta sunt chiar comentariile oamenilor. Oameni care fac glume pe seama greutății mele, fie că sunt prea slabă, fie că m-am mai îngrășat. Oamenii de cele mai multe ori își oglindesc propria insatisfacție în cel din fața lor, însă acest obicei de a comenta aparițiile oamenilor mi se pare dăunător și cred că ar trebui să fim mai atenți cu cei din jur pentru că nimeni nu știe prin ce trece sau la ce se gândește omul din fața sa.

Data viitoare când vrem să mâncăm ceva fără să ne fie foame, când vrem să fumăm o țigară sau orice activitate care vine pe baza unui impuls, poate ar trebui să ne întrebăm de ce vrem să facem asta? Există o emoție puternică pe care vrem să o “anesteziem”? Dacă acționăm impulsiv, ne vom simți mai bine după?

Social media are de asemenea un rol foarte important în aportul imaginii de “perfecțiune”. Perfecțiunea nu există, nu există corp perfect, însă uneori apare această dorință de a vrea să fim perfecți, crezând că viața noastră este imperfectă și ca am putea fi și mai bine. O viață imperfectă este o viață normală și reală. Evident că ne putem îmbunătăți, putem face sport, putem să ne îngrijim corpul, să-l iubim și mai ales să îl respectăm prin alegerile pe care le facem și prin modul în care ne comportăm cu el.

Data viitoare când vrem să mâncăm ceva fără să ne fie foame, când vrem să fumăm o țigară sau orice activitate care vine pe baza unui impuls, poate ar trebui să ne întrebăm de ce vrem să facem asta? Există o emoție puternică pe care vrem să o “anesteziem”? Dacă acționăm impulsiv, ne vom simți mai bine după?

Exercițiile fizice, planificarea meselor și pregătirea acestora dinainte ajută mult la reglarea felului cum mâncăm.

Putem face de asemenea un exercițiu sănătos de control, acela constând în concentrarea pe respirație. Putem închide ochii și să observăm cum respirația intră și iese din corpul nostru. Putem de asemenea să stăm cu acea emoție care ne macină, în majoritatea cazurilor simțim o stare de agitație, care are la bază o frică: nu știm ce se va întâmpla cu noi, nu știm dacă o persoana dragă va fi bine, etc. Ne putem întreba “sunt bine în acest moment, în siguranță”? De cele mai multe ori, în momentul prezent suntem în siguranță, însă anxietatea cu privire la viitor ne neliniștește.

Putem fi mai bine dacă acordăm mai multă atenție emoțiilor și gândurilor noastre negative, deoarece de cele mai multe ori, ele nu au o bază reală.

Fii blând cu tine, asta e începutul unei schimbări pozitive.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp