Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

EXCLUSIV. Abuzul și autobuzul: cum îi ia PSD cu arcanul pe medici de la căpătâiul bolnavilor ca să-l aplaude pe 9 mai pe Liviu Dragnea

Liviu Dragnea și primarii PSD

Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

  • Un medic revoltat de la Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani, județul Neamț, a scris luni un mesaj adresat jurnaliștilor de la republica.ro, în care reclama că managerul spitalului va trimite 40 de oameni joi la mitingul PSD, într-o zi normală de lucru, în care tot personalul medical ar trebui să se ocupe de pacienți.
  • Anton Maria, managerul spitalului, confirmă că a primit o „rugăminte” de la primarul comunei Alexandru cel Bun de a furniza manifestanți la mitingul PSD. Întrebată cum le permite angajaților să-i părăsească pe bolnavi „într-o zi de lucru”, doamna Anton Maria dă din colț în colț.
  • Primarul Ion Rotaru, edilul comunei Alexandru cel Bun, de care depinde administrativ spitalul, spune că are nevoie de intelectuali la mitingul PSD, de aceea va duce 15 angajați ai spitalului, pe care i-a selectat dintr-un lot de 30 de doritori: „Am ales oameni mai serioși care nu sunt bețivi, nu beau rachiu, că dacă vine un reporter și îi întreabă ceva să știe să lege două vorbe”.
  • Medicul care a reclamat acest abuz spune că o parte dintre angajații spitalului „se tem, sunt intimidați”, altă parte au obligații politice, pentru că sunt „pilele sau cunoștințele primarului” care i-a angajat.

Ce se întâmplă în aceste zile într-un spital de provincie este o radiografie a felului în care cancerul politic face metastaze în instituțiile care ar trebui să lucreze în folosul cetățenilor.

Medicii sunt folosiți ca masă de manevră de Partidul Social Democrat, urcați în autocare și duși la miting, în disprețul legii și al bolnavilor din spitale.

Dacă locuiești în zona Moldovei, este indicat să nu te îmbolnăvești joi, pe 9 mai, deoarece PSD îi ia cu arcanul pe medici de la căpătâiul bolnavilor pentru a-i duce la Iași, să-l aplaude pe Liviu Dragnea, „care le-a mărit salariile”. La Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani, comuna Alexandru cel Bun, județul Neamț, s-a dat dispoziție de la Primăria comunei să se înscrie 40 de angajați pentru miting. Situația ne-a fost semnalată de un medic din spital, căruia îi protejăm identitatea. El ne-a descris un sistem bolnav, în care medicii și personalul medical sunt tratați ca masă de manevră pentru interese politice, sunt intimidați și luați pe sus de lângă pacienții lor atunci când șefii politici au nevoie de aplaudaci.

Abuzul și autobuzul: „Revanșa Roșie”, 40.000 de bucăți

Pe 9 mai, liderii PSD din Moldova aduc oameni cu autocarele la mitingul „Revanșa Roșie” de la Iași. Întîmpinat cu ostilitate pe 20 aprilie la Iași, liderul PSD, Liviu Dragnea a părăsit atunci capitala Moldovei în fugă. Scăparea i-a fost microbuzul tras la scara Teatrului Luceafărul din Iași. A promis că se va întoarce la Iași la un miting care va demonstra forța partidului! „40.000 de bucăți”, au promis subordonații din Moldova, care s-au apucat să scotocească prin instituțiile publice după oameni buni de miting. Ce înseamnă oameni buni de miting? „Nu bețivi”, e criteriul definitoriu pe care ni l-a semnalat primarul comunei Alexandru cel Bun, din Neamț, care va furniza partidului 2 autocare cu 100 de capete, alese pe sprânceană. Când a cerut Spitalului din Bisericani să-i dea medici, primarul spune că s-a orientat după intelectuali, deoarece mitingul de la Iași își propune să arate o altă față a partidului, ceva mai spălată. „De la spital au fost 30 și am ales vreo 15 pe care îi știu mai serioși și sunt liberi în ziua respectivă să meargă la Iași. În total, vor fi 2 autocare aproape 100 de oameni. Am ales oameni mai serioși care nu sunt bețivi, nu beau rachiu că dacă vine un reporter și îl întreabă ceva să știe să lege două vorbe”, explică primarul felul în care a făcut selecția personalului care va fi deplasat la Iași.

Societatea civilă din Iași s-a mobilizat. Mulți dintre internauți fac comparația între ultimul miting al lui Nicolae Ceaușescu și mitingul din 9 mai de la Iași.

Revolta unui medic: „Foarte mulți dintre angajații din spital sunt aici pe pilele sau cunoștințele primarului, și atunci oamenilor le este frică să vorbească”

„Sunt medic și mă deranjează nedreptatea. Nu sunt membru de partid (al niciunuia), deci nu fac jocurile nimănui”. E revolta unui intelectual pe care un primar și un director de spital încearcă să-l transforme într-un număr dintre cele 40.000 de capete promise liderului suprem. Oamenii sunt aduși cu forța la mitingul „Revanșa Roșie” de la Iași, din 9 mai. Aceasta este strategia multor lideri din Moldova care apasă pe pedala forței. Unii dintre angajații Spitalului din Bisericani s-au revoltat. Ieri dimineață, managerul instituției din județul Neamț le-a comunicat angajaților că 40 dintre ei trebuie să susțină PSD la Iași. 

- Ce s-a întâmplat? Cum vi s-a spus că trebuie să participați la miting?

Medic: „Luni dimineață, a fost trimisă o angajată a spitalului de către manager, ca reprezentant al primarului, să transmită în diferitele structuri din spital că 40 de oameni să se prezinte la mitingul de pe 9 mai al PSD, ceea ce mi s-a părut revoltător mai ales că oamenii se simt intimidați. Foarte mulți dintre angajații din spital sunt aici pe pilele sau cunoștințele primarului, și atunci oamenilor le este frică să vorbească și mi se pare că nu e ok acest lucru”.

- Se tem angajații spitalului?

Medic: „În mod direct, nu vor fi consecințe pentru că sunt oameni angajați la o structură de stat, dar sunt amenințări voalate subtil și oamenilor le e teamă, chiar dacă știu că nu pot fi dați afară atât de ușor. La noi în spital nu pot să spun că este vreo diferență extraordinară, oamenii își văd de treabă, dar încearcă să-și limiteze discuțiile libere, pentru că sunt foarte multe voci care transmit mai departe și preferă să aibă o liniște a zilei de mâine. Primarul nu cred că este PSD, nu are o culoare politică, ci are doar o direcție a partidului dată de mirosul banilor și atunci e doar politica pumnului în gură. Vine și se manifestă ca și cum tot ce e în jurul lui de la primărie și structurile adiacente sunt ale lui personale și se manifestă după cum vrea el”.

- În România anului 2019 este democrație?

Medic: „Nu mi se mai pare deloc democrație. Trăim într-o atmosferă în care toate persoanele care sunt incompetente sunt promovate și atunci nici lucrurile nu au cum să funcționeze bine. E dificil să schimbi o astfel de mentalitate, e dificil să schimbi oamenii care sunt puși de ei. În viitorul apropiat nu cred că e posibil, dar în viitorul îndepărtat… Ține foarte mult de noi să spunem lucrurilor în față, să participăm acolo unde putem să schimbăm. Nu cred că este corect să se forțeze nota, oamenii dacă simt că sunt PSD-iști nu e nicio problemă, dar să nu fie forțați. La mitingul de pe 9 mai vom avea oameni care se simt obligați și poate nu gândesc ca ei, dar sunt obligați să meargă acolo sub diferite amenințări, prietenii, condiționați de faptul că un job a fost determinat de implicarea lor. E păcat, pentru că trebuie să fim corecți față de noi”.

Medicul Spitalului din Bisericani nu va participa la miting, indiferent de consecințe. Crede că nu e corect să te simți amenințat și dus cu forța la un miting pentru un partid în care nu crezi.

Managerul spitalului: „S-a întrebat cine vrea să meargă, dar nu s-a emis nicio decizie!”

Managerul Spitalului din Bisericani, Anton Maria, ridică din umeri și se contrazice singură. A fost rugată de primărie să transmită că cine vrea să meargă la mitingul PSD de la Iași se poate înscrie pe o listă la Primărie. Dar - subliniază - „nu s-a emis” dispoziție verbală sau scrisă. La întrebarea „Joi, 9 mai, e zi lucrătoare! Cum pleacă angajații la miting din timpul programului?“ răspunsul a fost evaziv.

„S-a întrebat cine vrea, dar nu s-a emis nicio decizie, nici verbală, nici nimic. Ne-au contactat cei de la primărie dacă vrea cineva să meargă. S-au înscris doar cei care pe listă la primărie voiau să meargă. Nu știu câți s-au înscris sau cine s-a înscris”.

- Joi, 9 mai, e zi lucrătoare! Cum pleacă angajații la miting din timpul programului?

- (pauză)…Probabil s-au înscris cei care aveau acea zi liberă,… nu să lipsească din timpul programului… 


Spitalul din Bisericani are 700 de paturi. Managerul nu știe câți angajați și-au luat liber pentru a participa la mitingul de la Iași. Bolnavii riscă să rămână ai nimănui pentru ca angajații să agite pancarte PSD, ca să se ajungă la 40.000 de participanți. Spitalul din Bisericani este sub autoritatea primarului comunei Alexandru cel Bun, Ion Rotaru. Câți dintre primarii PSD din Moldova folosesc pârghiile de putere pe care le au pentru a obliga angajații din instituțiile subordonate să răspundă la comenzi politice? Primarul Rotaru ne dă un răspuns…

Ion Rotaru, primarul comunei Alexandru cel Bun: „Păi ce credeți că PNL face altfel? Că la ei vin oamenii de plăcere?! Tot așa e politica, doamnă”

L-am găsit pe primarul Ion Rotaru în focul organizării. Ne-a răspuns cu amabilitate la întrebări. I se pare normal să lase spitalul fără medici dacă interesele Partidului și ale lui Liviu Dragnea o cer. Admite că la astfel de manifestări oamenii nu vin „de plăcere”, ci pentru că au o datorie față de Partid, dar arată că așa e la toate partidele, nu doar la PSD.

„Am spus că acele persoane care doresc și simpatizează PSD-ul să vină cu mare plăcere că îi așteptăm. De la spital au fost 30 și am ales vreo 15 pe care îi știu mai serioși și sunt liberi în ziua respectivă să meargă la Iași. În total, vor fi 2 autocare aproape 100 de oameni”.

„Am ales oameni mai serioși care nu sunt bețivi, nu beau rachiu că dacă vine un reporter și îl întreabă ceva să știe să lege două vorbe”.

„Păi ce credeți că PNL face altfel? Că la ei vin oamenii de plăcere?! Tot așa e politica, doamnă…”

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Pe cine mai mira abuzurile comise de grupul infractional organizat PSD si de slugile acestuia??... Abuzul, cum il numim noi si restul lumii civilizate, face parte din modul normal de a fi si de a actiona al celor din PSD, doar ca ei vad asta ca pe ceva normal! ABUZUL reprezinta STILUL PSD! Ce s-a intamplat cu agentul de politie care l-a sanctionat pe vitezomanul Claudiu Manda? Intelesem ca a fost sanctionat... Pentru ce?? Pentru simplul motiv ca isi indeplinise indatoririle de serviciu si ca Nu se lasase impresionat de incercarile Molgutzului Claudiu Manda de a il intimida, ceea ce reprezinta, evident, un alt ABUZ....
    • Like 0
  • In foarte mare parte Domnul Doctor are dreptate. Toti au fost amenintati, santajati, constransi, fiind la randul lor bugetari, dependenti de ajutorul social, de subventii, in mare, de bani de la stat. Pana si pensionarii cei mai infocati ca psd-isti, nu le convine sa fie tracasati o zi cu drumul cu statul in picioare cu lipsa toaletelor, a mancarii etc.. Asta este masina de vot a psd-ului. Daca un Doctor afirma ca unii s-au simtit obligati sa mearga pentru ca au depins la angajare de primar, asta inseamna ca nu s-a schimbat nimic de pe timpul comunistilor. Aceleasi amenintari si constrangeri ca la manifestatiile de 1 Mai si 23 August. Daca nu mergeai, puneau binoclul pe tine tot sistemul si ceva trebuia sa-ti gaseasca si abia de atunci incepea calvarul propriu. Cine a trait acele vremuri stie ca datul afara din serviciu era cea mai blanda masura. De asta tineretul se comporta asa, si bravo lor, sper ca asta sa fie inceputul. Referitor la liberali, primarul este intr-o mare eroare, pentru ca simpatizantii PNL vin de placere in a-si exprima nemultumirea fata de politica de autodistrugere a Romaniei practicata de PSD. Si nu numai liberalii, tot restul Romanilor patrizi sau apatrizi urasc acest PSD si pe Dragnea cum uram noi pe timpuri pe Ceausescu si partidul comunist. Fac un indemn public ca sa indemnati pe toti sa iasa la vot, si sa voteze "ORICE AFARA DE PSD"
    • Like 2
    • @ Mihai Gitman
      nu s-a schimbat nimic de pe timpul domniilor fanariote, metehnele le purtam printre noi.
      • Like 1
  • Medicul asta este nemultumit ca nu a ajuns manager, director al spitalului sau ca pierde o zi de spaga si de asta ii pute si majorarea salariu. Daca taceai filozof ramaneai!
    • Like 0
  • Nu e, oare, aceeași schema, dar la scara mai mica, pentru care Dragnea a fost condamnat la 3 ani și 6 luni în prima instanta, pentru ca a luat doua persoane de la DGASPC, platite de stat, pentru a presta pentru partid?
    • Like 3
    • @ Georgian Duţu
      Cei de la sibiu, alde gura casca, nu aveau de treaba de au venit sa aplaude pe liderii europeni? Au venit din timpul liber, in zi de lucru? Nu se vedeeeee. In acea zona nu au avut acces orice persoana, au fost alesi, verificat la intrare in zona, pe traseu, poate pe liste si zone de stationare, asa sunt protocoalele de securitate a traseelor..
      • Like 0
    • @ Stefan Crintea
      A apărut și păreristul de serviciu, că de! nu se poate fără el! Spreinformarea dvs., cei de la Sibiu au avut liber, TOCMAI fiindcă e summit în oraș! N-a fost nimeni ales, că dacă ar fi fost,n-ar fi pătruns ăia cu manifestațiile neautorizate, dar ce să-i faci când nu poți concepe decât pesedisme de tot rahatul!
      • Like 1
  • De curînd a fost o astfel de întrunire pro PSD, într-o duminică, la Vaslui,și au venit cîteva zeci de susținători, ceea ce a fost considerat un eșec.
    Așa este în toate instituțiile publice, angajarea pe ,,pile", cînd piloșii îi dau la o parte pe merituoși.
    Și după angajare nu dovedesc recunoștință...
    • Like 0
  • La mitingurile PSD participa o șleahtă de adunături, betivani,oameni umili doritori să vadă și alte localități nu doar a lor, altii participa doar pt. cei 50 sau 100 lei oferiți de PSD.
    • Like 2
    • @ Stefan Grozav
      De data asta se pare că au învățat lecțiile repetate. S-au făcut de râs cu participanții de până acum. Un "deștept" a avut ideea de a convoca la meeting oameni cu cât mai multă carte. O spune până și sluga de primar. In prostia lui recunoaște ca nimeni nu vine din plăcere. Evident, ca să discrediteze o bagă și pe aia cu alte partide.. E știut faptul, demonstrat de realitate, ca la metingurile pesediste vine pleava societății, interlopii asistații social si betivii nu vor lipsi nici acum, in special interlopii eliberați nemeritat, dar la fațadă vor fi, timorați, bugetarii cu pregătire, cel puțin medie. Rușine celor ce vor participa la un astfel de meeting pentru satisfacerea orgoliului unui borfaș ordinar. Sper ca și de dată asta să primească replica din partea celor care îl judecă la adevărata lui nonvaloarea. Mă doare să consider chiar tot poporul o adunătură de lași, profitori și lipsiți de demnitate. Ar trebui să nu se prezinte nimeni, să vedem ce or să facă. Un individ poate fi lovit, dar o societate întreagă nu.
      • Like 1
  • Sunt luati "cu arcanul" cei care se lasa luati. Cei cu obligatii fata "de poarta"! Fara ajutorul careia nu ar fi ajuns niciodata sa lucreze in acel spital. E plina tara de oameni indatorati! De aceea suntem pe ultimul loc in UE privind sanatatea, invatamantul, infrastructura etc.. Dar intodeauna pe primul sau al doilea, in clasamentul saraciei.
    • Like 2
  • Roxana B check icon
    Si ce s-ar putea intimpla avind in vedere penuria de personal medical si sanitar?Isi permit primarii sa lase oamenii fara asistentza medicala, cind nu sint destui medici si asistente medicale?
    • Like 2
  • @Marius Rusu
    “Eu sper ca nu chiar medici si asistenti/asistente vor fi luati de la capataiul bolnavului”
    Gresiti Marius Rusu si o sa va explic de ce: in orice spital sunt mai multe categorii profesionale care se ocupa de pacienti, nu doar medici sau asistenti/e medicali; e vb de infirmiere, brancardieri, personalul de curatenie. De ex pacientul e transportat de catre brancardieri, infirmierele se ocupa ca pacientul sa primeasca mancare, sa stea intr-un pat cu astenuturi curate, personalul de curatenie se ocupa de camera pacientului in caz ca e nevoie. Acest lant profesional, daca e”intrerupt” pt un rahat de miting pt placerea unui lider de partid, nu mai functioneaza si cel care are de suferit este pacientul (stiu exact despre ce vorbesc pt ca sunt asistent medical UPU). In rest respect maxim pt medicul din articol si felicitarautorului/site-ului Republica
    • Like 5
    • @ Silviu Radu Tanase
      Cu toata dragostea cine a taiat din salariile nete 25%? Cine a inchis spitalele neperformante in loc sa le repare? Pentru aceste fapte toti intelectualii merg cu mare drag la mitingurile PNL, USR chiar in timpul lor liber. Cine a majorat salariile din sectorul medical/sanatate, ajungand la unele functii sa le dubleze, puteau sa zica nu avem bani si trebuie sa facem si noi economii, sa ma taiem din salarii cum au facut intelectualii.
      • Like 0
    • @ Stefan Crintea
      Cred ca trebuie sa mai cititi inca o data comentariul meu. Ceea ce am scris eu , scurcircuitarea lantului profesional/echipa terapeutica, si ceea ce comentati dvs nu au nici o legatura.
      • Like 1
  • Bubuie mamaliga...
    Cred ca intelectul lor va predomina si ....
    • Like 1


Îți recomandăm

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult

Testat e Hot

Vreau să vă arăt azi un program inedit de educație la firul ierbii: el începe chiar pe pajiștea a două festivaluri care atrag în fiecare an zeci de mii de tineri și își propune să fie un fel de curs introductiv într-o materie pe care școala românească se jenează să o predea.

Citește mai mult

BT Go

Într-o eră în care tehnologia avansează rapid, IMM-urile sunt nevoite să adopte rapid inovații digitale pentru a rămâne competitive și a profita de oportunitățile de pe piață. Serviciile care simplifică birocrația permit antreprenorilor să se concentreze pe inovație și dezvoltarea afacerilor lor.

Citește mai mult