Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Explozie la Uricani: Raed Arafat anunță că trei mineri cu arsuri sunt „în stare gravă” și vor fi transportați la București. Al patrulea miner a fost găsit mort

mineri raniti

(Foto digi24.ro)

O explozie a avut loc în această dimineață la mina Uricani din județul Hunedoara, anunță Digi24. Trei mineri sunt răniți, iar un al patrulea miner a fost găsit mort, după mai bine de trei ore de căutare.

După ce inițial cei trei mineri au fost declarați cu răni care „nu le pun viața în pericol”, la o a doua evaluare, medicii au constatat că starea lor s-a agravat. Raed Arafat a anunțat că cei trei sunt „în stare gravă” și că s-a luat decizia transportării lor cu elicopterul la București.

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a explicat, la Digi24, că doi dintre minerii aduși la spitalul din Petroșani sunt în prezent intubați și ventilați, pentru că le-au fost afectate căile respiratorii în urma exploziei. Al treilea miner are arsuri „pe mai bine de 30 la sută din suprafața corpului”. Către Petroșani a plecat un elicopter mare care îi va transporta către spitalele Bagdasar și de Arsuri din București.

Raed Arafat a explicat că inițial s-a spus că starea lor nu este gravă, pentru că era vorba de o examinare inițială, la fața locului, imediat după ce au fost scoși din mină. Însă ulterior, după ce au ajuns la spital și au fost dezbărcați și evaluați, s-a constatat care este adevărata lor stare, scrie sursa citată. În cazul exploziilor, afectarea căilor aeriene se poate dovedi ulterior a fi o consecință gravă, indiferent unde se petrece accidentul, a spus Raed Arafat.

Dintre cei trei mineri răniți, doi au arsuri de gradul al III-lea pe 50 la sută din suprafața corpului și arsuri ale căilor respiratorii. Ei sunt intubați și ventilați mecanic. Al treilea are arsuri pe circa 30 la sută din suprafața corpului. Autoritățile au deschis un dosar penal.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    Ce se întâmplă, doctore?
    Pare că se înmulțesc subit accidentele în Valea Jiului.
    • Like 0


Îți recomandăm

Beyond Borders

Într-o clădire din centrul Madridului, la ultimul etaj, vreo treizeci de români fac planuri. Vorbesc despre cum ar putea companiile românești să își facă loc și pe piața spaniolă. Unii au venit să afle de unde să înceapă. Alții au început de mult și au ce povesti: despre clienți, despre greșeli, despre cât de diferit se pot face lucrurile la câteva ore de zbor de București.

Citește mai mult

Uniforma obligatorie.. sursa foto Inquam Photos

Pe 21 septembrie, Senatul României a aprobat un proiect de lege care reintroduce uniforma în ciclul preuniversitar, măsură care a șocat întregul grup de consilii ale elevilor și liceenilor și care, într-un final, a dus la un protest: elevii s-au îmbrăcat în negru în ziua de luni, 28 septembrie.

Citește mai mult