Familia mea tradiţională: tata

Foto: Guliver Getty Images

E şi asta o familie tradiţională, pentru că taţii au o slăbiciune pentru fete şi viceversa, şi asta de când lumea.

Părinţii mei au divorţat, ca milioane de alţi părinţi, şi am ales să rămân cu tata. Eram mai apropiată de el şi de bunica de pe partea lui. Societatea românească imediată a anilor '78-'80 nu ne-a privit ca pe nişte tradiţionali. Asta nu ne-a împiedicat să ne vedem de familie în cel mai tradiţional mod cu putinţă. Îl ascultam şi nu prea, ne certam, nu vorbeam cu zilele, dar nu ne minţeam. 

Fiind amândoi crescuţi, practic, de bunică-mea, generalissima, cu pumn de catifea şi vorba de oţel inoxidabil, ne purtam mai mult ca fraţii, deşi nu ezita să se impună când era cazul. Au fost oameni şi situaţii care ne-au întristat, dar aşa e lumea clădită, vrea să vadă totul după propriul tipar, orice abatere e trecută în cârca răului, deşi progresul s-a născut din abateri care-au nimerit în bine. 

Tatei nu i-a plăcut şcoala, în cartea de muncă era dat drept electrician, şi era unul destul de bun. Multă vreme a condus o echipă de vitrinieri, tata poseda un fel de inteligenţă artistică, era un om simplu, dar iubit de frumos. Nu citea mult, citea ziarele şi foarte rar câte puţin din vreo carte, dar învăţa de la ceilalţi. Iubea oamenii. Şi viaţa. Enorm. 

Nu m-a dus de mână la bibliotecă, nu m-a învăţat să cos, chiulea până şi de la şedinţele cu părinţii, de la şcoală, pentru că simţea că nu avea cu ce să mă ajute, înţelegeam şi mă descurcam mai bine decât el. Vorbeam mult. Despre orice. Era deschis oricărui subiect, era dornic să afle şi să înveţe lucruri noi. M-a dus în schimb pe terenurile de fotbal, la partidele săptămânale de poker sau rummy, la crâşmă, printre oameni. Eu am fost un copil ruşinos, îmi căzuse pe umeri şi o pacoste de agorafobie, iar el, deşi era cel mai puţin dintre psihologi, sesizase şubrezenia mea. Căuta mereu oameni şi binele din ei. Am fumat cu tata, am băut cu tata, ne-am spus aproape toate secretele. Mi-l aduc aminte mai mult râzând, avea un simţ al umorului viu, molipsitor. 

Odată, l-a apucat aşa, dintr-o dată, să mergem în vizită la un văr de-al lui, la Târgu Neamţ. Tata a fost singurul copil la părinţi, bunică-mii nu i s-a permis să mai aducă pe lume un altul, dar l-a „furat” de la frate-său pe vărul ăsta al tatei şi i-a crescut împreună. 

Când am ajuns, şi unchiul meu, şi mătuşa erau la serviciu şi nici prin cap nu le trecea că aveau musafiri. I-am căutat la fabrica la care lucrau, mătuşă-mea pregătise totul pentru sarmale, dar nu apucase să le învârtă, ne-a dat cheile şi ne-a urat spor la treabă. Tata a asigurat-o că nu era mare scofală. 

- Sper că ţi-a arătat bunică-ta cum se învârt sarmalele!

- Glumeşti! Tu eşti mai bătrân, ar trebui să ştii, eu sunt copil, habar n-am!

Tata a considerat, dintotdeauna, că mâncarea gătită de mine era mai rea decât cea de la spital, şi avea dreptate. El şi bunică-mea, în schimb, erau specialiştii bucătăriei. Găteau şi pentru prieteni. De drag. 

Ne luasem angajamentul să învârtim sarmalele, nu mai era nimic de făcut. Au ieşit pe gusturi pantagruelice, enorme, la prima vedere păreau cuiburi. Pentru că nu stăteau îmbrăcate, le-am legat cu sfoară, luând de bune poveţele glumeţilor. Le-am înghesuit în oală, să nu se dezbrace nici la fiert. Şi unchiul meu şi mătuşă-mea au râs cu lacrimi, sarmalele arătau deplorabil, mai ales cele legate cu sfoară, dar pentru că tata le condimentase oarecum exotic au fost delicioase. Ne-au lăudat până şi vecinii! 

În relaţia cu Dumnezeu, generalissima era cea bisericoasă, dar nu fără să cerceteze un pic. Îi găsise până şi lui Dumnezeu nişte neajunsuri, aşa că profita cu demnitate de libertatea de a şi le purta pe ale ei. Datorită ei, relaţia noastră cu Dumnezeu a fost întotdeauna una aerisită. Pe tata nu-l prindeai pe la slujbă, dar dădea bani pentru biserici, iar la înmormântări făcea pe toată lumea să râdă. 

Când intervenea politica în discuţie ne certam ca la uşa cortului, nu ne lăsam până nu ne înfigeam colţii în partea noastră de adevăr. Ca toţi cei din generaţia care s-a fofilat prin socialism, şi tata privea cu îngăduinţă perpetuarea năravurilor. După astfel de certuri şi jigniri, nu ne vorbeam cu lunile. Dar parte din opiniile noastre se schimbau în bine. 

Uneori aveam impresia că a uitat cu totul de mine, alteori mi se părea că stătea cu ochii pe ceafa mea, precum un vultur. Câteodată simţeam că îi alterasem un pic şansele la fericire, nu e uşor nici pentru taţii cărora le atârnă de mânecă copii, oricât de golani ar fi. Alteori îmi părea el egoist, iar eu lui neascultătoare şi neînduplecată. Amândoi ne respectam principiile, generalissima cred că era mândră de noi, de pe orice parte de cer ne privea. 

Tata a murit de cancer la plămâni, l-a descoperit târziu, nu prea trecea pe la medic. Aş fi vrut să-l pot strânge în braţe, să-i spun cât de mult îl iubeam, dar nu aş fi făcut decât să-i întăresc sentimentul că era pe moarte. Tata a avut întotdeauna încredere în mine, chiar şi în cele mai detestabile situaţii. Unul dintre medici i-a spus la un moment dat verde în faţă că mai avea doar câteva luni de trăit, familia îi ascunsese pentru un timp adevărul. L-am încurajat să-şi facă planuri de viitor, soacră-mea mă învăţase că doar aşa poţi trece, fluierând, peste necazuri. Aşa că i-am înfipt un pumn în umăr, l-am îmbrăţişat de parcă câştigase meciul echipa lui favorită şi nu am vărsat nicio lacrimă.

Parte din familia mea tradiţională s-a mutat pe lumea cealaltă. Pentru că a avut o reputaţie de mare fustangiu, tata ar fi votat pentru relaţii armonioase între un bărbat şi o femeie, dar dacă într-o zi i-aş fi spus, pe nepusă masă, că îmi plac femeile, m-ar fi privit cu luare aminte, să vadă dacă nu glumesc, după care s-ar fi ţinut de burtă şi ar fi râs cu lacrimi.

- Chestia asta ai moştenit-o de la mine! mi-ar fi zis şi nici prin cap nu i-ar fi trecut să nu fie de acord cu o nuntă la care restaurantul va fi fost plin numai cu femei. Pentru multă vreme el mi-a fost şi mamă şi tată. Nu sună bine, nu-i aşa? 

Sunt sute de mii de taţi pe lume care îşi cresc singuri copiii, ai lor sau ai altora. Mulţi dintre ei vor ajunge medici, ingineri, învăţători, zidari.

Sunt zeci de milioane de mame care îşi cresc singure copiii, ai lor sau ai altora. Mulţi vor ajunge inventatori, scriitori, astronauţi, şoferi, poliţişti.

Zeci de milioane de familii tradiţionale îşi cresc copiii, ai lor sau ai altora. Mulţi dintre ei vor ajunge politicieni, pictori, marinari, avocaţi. 

O parte din aceşti copii vor avea o cu totul altă orientare sexuală. Complet aleatoriu. Şi ca şi viaţa în sine, imposibil de controlat. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp