Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Femeia din satul nostru pe care n-am auzit-o rostind decât un singur cuvânt care i-a rămas și nume

Bătrâna din cimitir

Foto: Profimedia Images

Trecea cu ani în urmă, în fiecare săptămână, pe la poarta mea o bătrânică slabă, uscată, cu haine negre, cu basma tot neagră, care îi acoperea și ochii, ce oricum erau mereu plecați în pământ. Parcă auzisem că era de loc din Baia, dar nici acum nu știu de unde venea, căci părea o întruchipare din poveștile acelea din bătrâni, despre Dumnezeu și Sfântul Petru, când umblau deghizați în bătrâni săraci pe pământ, pentru a încerca inimile oamenilor. Avea o traistă mare în spate pe care o ținea de baier cu ambele mâini, ridicate aproape de umeri.

Intra pe poartă și șoptea venind spre prag: Bodaproste! Bodaproste! Bodaproste!

Nu ridica capul, nu i-am văzut niciodată chipul și nici nu am auzit vreodată alt cuvânt de la ea, decât: Bodaproste.

Îi dădeam ceva de mâncare. Lăsa traista de pe umeri. Își desfăcea mâinile de baier și le freca să le dezmorțească. Aveau pe palme dungi roșii-vineții săpate de greutatea traistei și de baierul ce le tăia. Apoi dezlega traista și te lăsa să pui în ea câte ceva. O lega la loc. O ridica iar pe spate, înnodându-și pumnii mici cu baierul și pleca șoptind: Bodaproste, bodaproste, bodaproste... Venea șoptind acel cuvânt și pleca șoptindu-l în neștire.

Fie viscol, fie ploaie, fie ger, nu lipsea în nicio săptămână.

Am ajuns să spun: Vine Bodaproste! când o veneam venind, căci nu știam nimic altceva despre ea, decât acel cuvânt pe care îl rostea repetat și ca pe o rugăciune și la venire, și la plecare... și mereu.

Așa îi spunea toată lumea din sat: Bodaproste.

De ani buni nu mai vine. Probabil a murit. Dar a rămas amintirea ei ca un simbol al dăruirii și primirii.

A fost doar un om. Un om ce a devenit un cuvânt. Venea pe la porțile noastre să ne măsoare bunătatea sufletului. S-a stins neștiută de nimeni. Și totuși a rămas în urma ei o dâră de lumină ce poartă un nume: Bodaproste...

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • A devenit deja o bună tradiție ca D-na Aldea să scrie câte o poveste plină de emoție umană benefică, având chiar vibrație spirituală. Mulțumim pentru aceste picături de bine și frumos atât de necesare în zona de urâțenie și răutate care ne înconjoară.
    • Like 1
  • O poveste și o emoție la care nu mai credeam că e cineva atent.
    • Like 3
vezi toate comentariile
Subiecte din acest articol
Îți recomandăm

Elev roman teste PISA / sursa foto: Profimedia

Poate că de data asta ar trebui să folosim datele pentru ceva mai greu decât găsirea cu milioane de lupe a vinovatului: să identificăm devreme copilul care nu înțelege ce citește, să știm ce poate și ce nu poate încă să facă, să intervenim înainte ca dificultatea din clasa a III-a să devină decalaj în clasa a VI-a și analfabetism funcțional la 15 ani și să măsurăm dacă intervenția, orice intervenție, a funcționat.

Citește mai mult

Călin Georgescu / sursa foto: Profimedia

Weekendul trecut, Călin Georgescu a făcut turneu prin Moldova. S-a întors cu trei uși închise în față. Ce le leagă nu e că ar fi fost trântite de „sistem”. Dimpotrivă. Au fost închise exact de instituțiile în numele cărora vorbește „președintele ales”.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Prieteni liceu / sursa foto: Profimedia

Pe lângă ceea ce studiezi la școală (și să recunoaștem că nu au cum să te pasioneze chiar toate materiile, așa cum foarte bine poți descoperi o nouă materie, datorită profesorului ce o face interesantă), eu consider că sunt extrem de importante următoarele aspecte (ca la școală, cu liniuță):

Citește mai mult

Trei generatii: bunica, mama, copil / sursa foto: Profimedia

Rachel Yehuda, cercetătoare la Mount Sinai, a studiat timp de două decenii copiii supraviețuitorilor Holocaustului. În 2016, echipa ei a publicat un studiu care a comparat metilarea genei FKBP5, implicată direct în reglarea răspunsului la stres, la părinți care trecuseră prin lagărele naziste și la copiii lor adulți. Ambele generații arătau modificări ale aceleiași gene, în aceeași regiune, deși copiii nu trăiseră niciodată evenimentul în sine.

Citește mai mult
Citește în continuare pe republica.ro