Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Femeia din satul nostru pe care n-am auzit-o rostind decât un singur cuvânt care i-a rămas și nume

Bătrâna din cimitir

Foto: Profimedia Images

Trecea cu ani în urmă, în fiecare săptămână, pe la poarta mea o bătrânică slabă, uscată, cu haine negre, cu basma tot neagră, care îi acoperea și ochii, ce oricum erau mereu plecați în pământ. Parcă auzisem că era de loc din Baia, dar nici acum nu știu de unde venea, căci părea o întruchipare din poveștile acelea din bătrâni, despre Dumnezeu și Sfântul Petru, când umblau deghizați în bătrâni săraci pe pământ, pentru a încerca inimile oamenilor. Avea o traistă mare în spate pe care o ținea de baier cu ambele mâini, ridicate aproape de umeri.

Intra pe poartă și șoptea venind spre prag: Bodaproste! Bodaproste! Bodaproste!

Nu ridica capul, nu i-am văzut niciodată chipul și nici nu am auzit vreodată alt cuvânt de la ea, decât: Bodaproste.

Îi dădeam ceva de mâncare. Lăsa traista de pe umeri. Își desfăcea mâinile de baier și le freca să le dezmorțească. Aveau pe palme dungi roșii-vineții săpate de greutatea traistei și de baierul ce le tăia. Apoi dezlega traista și te lăsa să pui în ea câte ceva. O lega la loc. O ridica iar pe spate, înnodându-și pumnii mici cu baierul și pleca șoptind: Bodaproste, bodaproste, bodaproste... Venea șoptind acel cuvânt și pleca șoptindu-l în neștire.

Fie viscol, fie ploaie, fie ger, nu lipsea în nicio săptămână.

Am ajuns să spun: Vine Bodaproste! când o veneam venind, căci nu știam nimic altceva despre ea, decât acel cuvânt pe care îl rostea repetat și ca pe o rugăciune și la venire, și la plecare... și mereu.

Așa îi spunea toată lumea din sat: Bodaproste.

De ani buni nu mai vine. Probabil a murit. Dar a rămas amintirea ei ca un simbol al dăruirii și primirii.

A fost doar un om. Un om ce a devenit un cuvânt. Venea pe la porțile noastre să ne măsoare bunătatea sufletului. S-a stins neștiută de nimeni. Și totuși a rămas în urma ei o dâră de lumină ce poartă un nume: Bodaproste...

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • A devenit deja o bună tradiție ca D-na Aldea să scrie câte o poveste plină de emoție umană benefică, având chiar vibrație spirituală. Mulțumim pentru aceste picături de bine și frumos atât de necesare în zona de urâțenie și răutate care ne înconjoară.
    • Like 1
  • O poveste și o emoție la care nu mai credeam că e cineva atent.
    • Like 3


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult