Fata nu are încă 18 ani şi e mamă a doi copii. E de la ţară, blonduţă şi firavă, cu ochi albaştri. O copilă care are deja nu unul, ci doi copii, cărora nu prea are ce să le dea de mâncare. Le-ar cumpăra ea de toate, dar nu sunt bani.
Când dă foamea ghes mare, mai merge la cerşit. N-are decât şase clase şi alea făcute cu chiu şi vai, pentru că nu prea a avut vreme de moftul ăsta cu şcoala.
Foamea era mare şi în familia de origine. Tatăl cam beţiv o trimitea la cerşit. Aşa a învăţat ea meseria asta, care iată, acum îi e utilă ca să îşi hrănească pruncii.
- Dar spune-mi, de ce ai tu doi copii la o vârstă aşa fragedă? Ai vrut tu să ai copii?
- N-am vrut, doamnă, n-am vrut. Cum să vreau? N-am bani pentru nimic. N-am mâncare nici pentru mine, d-apăi pentru doi copii! Dar cu primul n-am ştiut cum e. N-am ştiut că dacă nu mai sunt domnişoară o să am copil.
- Da. Am înţeles. Dar după aia ţi-ai dat seama. Cu al doilea ce s-a întâmplat?
- Nu am avut bani!
- ? (privire tâmpă din partea mea)
- Aş fi vrut să îl dau afară. Dar nu am avut bani. Mi-a cerut 100 de lei. Şi n-am avut.
Privirea mea tâmpă s-a răsfirat. Fata vorbea de avort. Vorbea poetic despre faptul că nu a ştiut că sexul poate să ducă la ‘realizarea’ unui copil şi despre faptul că atunci când a aflat, nu a aflat şi despre metodele de contracepţie. În capul ei, singura metodă pentru a scăpa de un copil nedorit, era avortul. Nenorocitul de avort, care mai şi costă 100 de lei.
****
Femeia asta e brunetă, brunetă, pana corbului. Arată de 50 de ani, dar abia dacă are 34. Are cinci copii. Pe care îi creşte într-o casă de chirpici. Casă vorba vine. O cameră de 3 pe 3, în care nu încape nimic. Noaptea tatăl copiilor pune o saltea pe jos şi acolo doarme. Despre intimitate nu poate fi vorba, aşa că e de presupus că băieţii mai mari ştiu cum se fac copiii, poate chiar de la părinţii lor, prin nepoetice incidente explicite. La început nu a vrut să audă de sterilet, că i-a spus ei cineva din sat că poţi să şi orbeşti de la ele. Dar după ce cumnata ei a continuat să vadă la fel ca înainte după ce şi l-a pus, s-a convins şi ea. Dar unde să se ducă? Pe cine să întrebe? Îi e şi cam ruşine şi nici nu are bani. La un cabinet ginecologic instalarea unui sterilet, deşi nu durează mai mult de 10 minute, poate să coste şi 400 de lei. Cumnata ei a avut noroc cu o doamnă care s-a milostivit de ea. La o urmă s-a mai găsit o doamnă milostivă care i-a făcut rost de numărul de telefon al unei fundaţii. Care însă a solicitat un set de analize. Unde să le facă? Şi pe ce bani? Până să găsească banii şi să facă analizele, a rămas însărcinată cu al şaselea copil.
Doamnă, trebuie să fac cumva. [Hohot de plâns.] Nu pot să mai fac un copil. Cu ce să îl ţin? Nu mă mai ţin puterile de încă o sarcină. La ultimul copil am avut complicaţii mari şi mi-a spus doctorul să nu mai fac alţii. I-am rugat să îmi lege trompele dar nu au vrut. Eu nu vreau sa îmi fac păcate. Vai de zilele mele! Am fost aici la noi la T., dar îmi cere 100 de lei. De unde să dau eu o sută de lei?
Până la urmă alte doamne bune au ajutat-o să meargă la o clinică de la Bucureşti. Al şaselea copil nu a mai venit, iar la vremea potrivită au fost preveniţi şi următorii prin instalarea unui sterilet.
****
Să o spunem pe a dreaptă! Adevărul e că femeile nu vor să facă avort! Pentru cine nu ştie, avortul e o experienţă înfricoşătoare şi chiar scârboasă. Dacă ai bani, poate eşti tratată cu mănuşi în timpul operaţiunii, dar asta nu te scuteşte oricum de remuşcări, de gânduri negre, de un proces decizional sfâşietor, de depresie, de eventuală repulsie ulterioară faţă de partener, de complicaţii fiziologice, de tot felul de riscuri. Dacă nu ai bani şi mergi la un serviciu public, peste toate astea, îţi mai iei şi o săpuneală, se urlă la tine, ţi se dă de înţeles că eşti o curvă clasa-ntâi dacă ai ajuns aici. Iar dacă mai eşti şi romă pe deasupra, vai steaua ta!
Dreptul la a decide dacă faci sau nu faci avort e important pentru că uneori se ajunge la situaţii absurde. Când frica sau pur şi simplu neputinţa de a-ţi asuma viaţa unui copil te căpiază şi te fac să iei decizii absurde: să îţi provoci avort singură (ceea ce în multe cazuri duce la moarte), să îl abandonezi într-un oribil orfelinat (sau centru de plasament, cum le place autorităţilor să numească aceste instituţii) sau chiar la ghenă, să îl omori cu mâna ta, să îţi iei viaţa proprie, să… câte şi mai câte.
Mulţi au să se găsească să spuie acuma că la noi avortul nu e o excepţie, ci o regulă. Da, sigur. A ajuns o regulă în unele medii, pentru că femeile din acele medii au fost pur şi simplu abandonate de sistemul medical şi de noi toţi, ca societate. Nu ne pasă că ele nu ştiu, la 26 de ani de la căderea comunismului, nimic sau aproape nimic despre contracepţie. Ne opunem cu înverşunare ideii că ar trebui să oferim cursuri de educaţie sexuală în şcoli. Deşi femeile sunt fertile doar şase zile pe lună, spre deosebire de bărbaţi care sunt fertili în fiecare zi a vieţii lor, întreaga responsabilitate pentru contracepţie sau pentru noua viaţă revine femeii: pentru bărbaţi români, mai ales cei fără mijloace materiale, sexul rămâne în continuare cea mai ieftină distracţie, procurată uneori cu palme şi pumni dacă femeia ‘nu stă’.
Să admitem aşadar: dacă în România mai sunt aşa de multe avorturi (200-300 în fiecare zi, loc fruntaş în Uniunea Europeană), e vina noastră a tuturor. A mea şi a ta. Nu vrei să existe avorturi? Pune mâna şi fă ceva concret. Exact ceea ce se înscrie în setul tău de valori. Ca enoriaş evlavios, vorbeşte băieţilor (da, băieţilor în primul rând!) despre abstinenţă. Ca părinte, bate la uşa şcolii unde învaţă copiii tăi şi spune-le că te aştepţi ca acest subiect să fie discutat la şcoală. Tu personal poate eşti mai destupat la cap şi poţi să îţi educi prinţesa aşa cum trebuie, însă nu conta că la fel o să facă şi părinţii golanului. Ca vecină exasperată de scandalurile care răzbat prin pereţi, găseşte o modalitate să îţi ajuţi surata: e posibil ca acolo să fie şi o motivaţie sexuală. Ca mătuşă, ia-ţi nepoata la o conversaţie deschisă. Ca mamă, nu băga capul în nisip precum struţul. Ca tată, nu cădea în păcatul minţii scurte, că ştii bine cum a fost treaba! Ca cetăţean, admite că nu e democratic să impui altora punctul tău de vedere. Mai ales dacă eşti cetăţean de sex masculin, care nu poartă nici o responsabilitate legală sau de vreun alt fel, pentru ziua numărul doi, aia de de după. Dacă eşti prea ocupat, nu-i bai: deleagă spre un ONG – fă o donaţie pentru ca acel ONG să poată să se ocupe de treaba asta delicată pentru care tu nu reuşeşti să îţi faci timp.
Polonia nu-i pe altă planetă. E aici, printre noi. Anul trecut un domn senator grizonat, cu ochelari şi guşă avansa un proiect de lege care stabilea amenzi pentru femei şi medici şi suspendarea dreptului de practică pentru medicii care recurgeau la avort ‘deliberat’. Întărită în marea sa habotnicie de cele 3 milioane de semnături, e puţin probabil ca faimoasa Coaliţie pentru familie, să se oprească la restricţionarea drepturilor minorităţilor sexuale. Polonia nu numai că nu e pe altă planetă, dar e chiar mai aproape decât am vrea să credem. Şi ne priveşte.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Si aici nu vorbim despre o sarcina in urma siluirii, ci de cele avute in mod curent in cadrul unei relatii.
Cu referire directă la textul dvs., dna/dră Oprea, poveștile emoționale din deschidere sunt chiar emoționale, din categoria „viața bate telenovela”. O tânără cerșetoare „blonduţă şi firavă, cu ochi albaştri” și cu pruncul la sân - descrieți un înger din romanele romantice ale adolescenței. L-ați mai descris și aici http://www.mirelaoprea.com/post/do-you-practice-what-you-preach/ Apoi bruneta „brunetă, pana corbului”. Aveți talent literar, dnă/dră. Chiar talent motivațional, m-aș aventura să spun. Nu știu dacă știți, dar a folosi emoționalul ca să obții ceva de la cineva (inclusive aproboarea unei idei) se cheamă manipulare în formă ordinară! Mai mult, a folosi conștient emoționalul asupra cuiva pentru a-i induce vină, înseamnă abuz. Ordinar! Folosesc cuvinte tari la adresa dvs. ca semnatară a acestui text. Îmi cer scuze. Să vă explic de ce cred că e potrivit totuși să fac acest lucru. Pentru că vă erijați în lider de opinie duplicitar. Pentru că sunteți cu două fețe. Vă prezentați ca lucrător la World Vision România și ca Secretar General al ChildPact, o inițiativă sprijinită direct și cu „generozitate” de World Vision (sursa: http://www.childpact.org/about-us/about-2/). Din declarația de identitate a World Vision România citez „World Vision este o organizatie crestina” (sursa: http://www.worldvision.ro/despre-noi) iar din angajamentul său creștin redau primul punct „Incurajam si sprijinim bisericile locale sa formeze spiritual copiii, familiile si comunitatile si sa contribuie la depasirea saraciei si a nedreptatii.” (sursa: http://www.worldvision.ro/angajament-crestin-a275.html). Ca lucrător World Vision, sunteți chemată să puneți în practică punctele angajamentului organizației. Cu siguranță nu vă lepădați nici de datoria esențială a oricărui creștin, aceea de a se ruga. Ca ajutor, aveți aici o mostră de rugăciune luată de pe pagina de facebook a World Vison România https://www.facebook.com/WorldVisionRomania/?fref=nfå Mergeți în comunitate în blană de miel, ca venită din partea unei organizații creștine (fraza rostită de brunetă „Eu nu vreau sa îmi fac păcate” are sens în fața trimisei Domnului). În schimb, pe republica.ro vă aduce spiritul de lup sub forma promovatoarei „dreptului la a decide dacă faci sau nu faci avort”! Ce se întâmplă cu datoria de a încuraja și sprijini bisericile locale să formeze spiritual copiii, familiile și comunitățile atunci când socotiți că „doamne bune au ajutat-o [pe bruneta, pana corbului] să meargă la o clinică de la Bucureşti” pentru a face avort. În ce colț al conștiinței dvs. s-au pitit principiile formulate în angajamentul creștin al World Vision România când scriați rândurile din articolul de mai sus? Poate în niciunul, poate nu sunt decât fraze lustruite scoase pe tejghea ca să justificați niște bani pe statul de plată al acelui ONG. Oricum ar fi, vă rog, lăsați conștiițele femeilor să caute izvor de viață în interiorul lor. Nu mai agitați atât apele cu educația sexuală aplicată copiilor când a-ți promis deja să sprijiniți formarea lor spiritual creștină. Fiți dreaptă cu dvs. însăvă și alegeți „exact ceea ce se înscrie în setul [dvs.] de valori”: demisionați din posturile pe care le dețineți la Word Vision și la ChildPact și rămâneți să promovați avortul ori luați-vă în serios rolurile de lucrător creștin și vorbiți mai puțin de „salvarea” adusă de avort. Alegerea e a dvs.
P.S. Povestiți la un moment dat despre „un domn senator grizonat, cu ochelari şi guşă”. Oricât de tentant ar fi să ne legăm de vârsta sau defectele fizice ale oamenilor, nu o facem, este o regulă a bunului simț. Nimeni nu e perfect din punct de vedere fizic.
Din punct de vedere medical, cred ca avortul este foarte periculos, si nu vad necesitatea unui astfel de mars pentru o mama care-si accepta copilul si vrea sa-l creasca in dragoste, chiar si la varsta de 16-18 ani. Dar ce este mai moral sa strici viata unei femei plus a unui copil crescut in conditii mizere si fara iubire, sau sa aiba posibilitatea riscanta de a-si indulci viata?. V-ati gandit vreodata care sunt sansele acelui copil crescut in saracie sa se realizeze? Nu vad nimic moral in existenta unui copil in plus pe strada care sa stea la cersit si doarma intr-un cort improvizat si sa cunoasca doar acea viata a saraciei. Daca tu te crezi asa moral, du-te imediat si adopta un copil de pe strada, si atunci o sa recunosc marsul pentru viata, si ca ai salvat acel copil.
Dar, cum Speranta moare ultima, de mana cu Luminita, nu ma las...
Insa omul asta are dreptate intr-un fel: multi prosti au sarit gardul si umbla-n libertate; Si asta-i targetul lor;
Iar cei ce se "prind" sunt dusmanii de moarte....ca-i desconspira; Uite si-ntre politicieni...
Atunci invata-i intai sa nu fure/cerseasca/ameninte si sa se comporte civilizat ( tot la scoala); Las` ca de chestia cu |impuiatul| oricum ii invata bulibasa ca e bine sa se casatoreasca de la 8 ani; Repet- traim in universuri paralele, ce nu se intalnesc decat conjunctural, pe la sectia de politie, la o recunoastere...ceva... sau in mijloacele de transport in comun, la o inghesuiala, un injurat/scuipat/agresat....
Asta ar trebui invatat in primul rand la scoala ( si de intarit acasa...- asa cum spuneam si alta data: degeaba profesorii incearca o bruma de educatie la scoala daca ea nu este continuata si sustinuta la scoala)
Daca tot nu...o sa-ti fac o schita ( sperand ca esti macar inginer si o s-o intelegi);
Si- da- sunt lipsit de educatie; N-as avea pentru ce s-o am; Cei cu care ma intersectez, ori rezoneaza de la inceput cu ideile si gandurile mele ( implicit au la ei ...neuronul ...) ori ma fac prost si gata; S-a incheiat raportul;
Daca as fi dat cate doi bani oricui m-a criticat ( fara sa stea inteleaga intai ce am vrut /sau c ele-am cerut) as fi saracit;
NU am spus ca nu trebuie educatie sexuala in comunitatile defavorizate; Mi-ai pus cuvinte in gura; Am spus ca nu trebuie in scolile generale; ( ci- poate incepand cu liceul); Si ca exista, pentru asta, varianta in care parintii se ocupa de ed. sexuala, si varianta in care (oricum) nu se ocupa nimeni- pentru ca segmentul de pici care trebuie educati neaparat la scoala nu prea dau pe acolo; Punct.
Ah, si ca, eu ma opun acestui "progres" din motive pe care le-am mai expus si pe care nu vreau sa le mai expun inca o data;