Fiecare cu donii pe care îi merită: pilda lui don Giuseppe și don Pimen. Cum se vede din elicopter raiul nomenclaturii

Dl. Raed Arafat a spus aseară, la Antena 3, că starea de sănătate a ÎPS Pimen (90 de ani), depistat pozitiv la coronavirus, nu este gravă, dar, cu toate aceastea, i se va pune la dispoziție un elicopter, pentru a fi adus de la Suceava la București, la Institutul „Matei Balș”. Pentru a se echilibra elicopterul și a nu bate la ochi, încă un pacient de la Suceava a prins - ce noroc chior - un loc în raiul nomenclaturii. Și toate astea, spune dl. Raed Arafat, pentru „a sprijini Suceava”! - „Am fost solicitați să-l aducem la București, probabil cu încă un pacient de acolo. Acum se ia decizia să sprijinim Suceava, să poată fi eliberat încă un pat de terapie intensivă. Am fost solicitați să-l aducem la București acum o oră jumătate. E un elicopter de la Iași, de la MAI, cu o echipă SMURD, care o să-l preia și o să-l aducă la Matei Balș”.

Dacă n-aș fi fost un pasionat al așteptatului pe holurile spitalelor, dacă cei apropiați mie n-ar fi trăit experiențe traumatizante cu doctori care n-au dat doi bani pe ei, ca să nu mai vorbesc de respectul față de meseria căreia i s-au dedicat, dacă n-aș ști direct de la sursă povești oribile cu oameni obișnuiți lăsați să se tăvălească pe jos de durere sub privirile impasibile ale unor cadre medicale dezumanizate, aș fi considerat că știrea de mai sus e o excepție, nu o regulă. Adevărul crud e că, dacă nu știi pe cineva, în spitalele din România mori cu zile. Poți să dai și peste oameni buni, dar asta nu ține de reguli și de sistem, ci de hazard și de noroc. Elicopterul nu ține însă de noroc, ci de reguli, de regulile nescrise ale nomenclaturii. Să ți se pună elicopterul la dispoziție înseamnă că respiri deja aerul rarefiat al Olimpului, acolo unde locuiesc zeii, senatorii și oamenii cu bani și relații. Colega Aura Stan ridica în această dimineață o problemă de bun simț: „Părinții mei sunt agricultori, oameni simpli din Suceava, pentru ei, de exemplu, s-ar fi mișcat vreo manșă de elicoper? Se trezesc la 4.00 pentru munca în gospodărie, scriu declarații de mână pentru treburi agricole pentru că eu nu am ajuns acasă să le duc variante printate, tata are peste 65 de ani... Și, da, plătesc lună de lună la sănătate, au fost unele în care s-au și împrumutat”.

Îi doresc ÎPS Pimen sănătate. Niciun efort nu este prea mare când e vorba de salvarea unei vieți omenești. Mă întreb doar dacă în condițiile în care, așa cum spune dl. Arafat, ÎPS Pimen e un caz ușor, nu cumva cineva mai grav bolnav ar fi avut mai multă nevoie de elicopter pentru a beneficia de serviciile mult, mult mai bune de la Spitalul de Infecțioase din București? Se vorbește des în această perioadă de proceduri, circuite, protocoale. Aici, la elicopter cum e? Cum se face triajul? Cum se separă viii și morții?

Închei cu o altă pildă, care, ca orice pildă, are doza ei de adevăr și de imaginație: la începutul pandemiei, presa italiană, în căutare de speranță, vorbea despre una dintre cele mai calde mărturii de sacrificiu în vreme de molimă. Părintele italian Giuseppe Berardelli (72 de ani), din provincia Bergamo, Italia, a murit, după ce ar fi renunțat la oxigenul său, pentru ca un tânăr să poată să respire. Când bătaia pentru un loc la terapie intensivă devenise feroce, don Giuseppe i-ar fi ajutat pe medici într-o alegere de viață și de moarte: a renunțat de bunăvoie la aparatul său de respirație mecanică, pentru a salva viața unui om aflat la începutul vieții. Ventilatorul său fusese cumpărat din banii enoriașilor, care și-ar fi dorit să-și salveze preotul. Părintele Berardelli le-a dăruit, la schimb, un gest suprem de iubire față de oameni.

Fiecare cu donii pe care îi merită…

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp