Două sunt lungmetrajele pe care le recomand din actuala ediție a premiilor Gopo: „Clasat” și „Kontinental`25”.
„Clasat” este un „documentar” imaginar, mai real decât realitatea. Relația dintre justiția coruptă a României și o corporație capabilă să mușamalizeze moartea unui om, pentru a scăpa cu fața curată, e atât de veridică încât îți dă fiori. Filmul nu pune în scenă un erou aflat în luptă pentru adevăr și dreptate, pentru că așa ceva nu există în realitate, și dacă există, o Raluca Moroșanu, un Laurențiu Beșu sunt sortiți hăituirii de către caracatița Savonea. Jurnalistul de investigații Gabriel Vânătoru, care înțelege să-și facă meseria așa cum trebuie, excelent (ne)interpretat de Daniel Popa, reprezintă o specie aproape dispărută. Scenariul regizorilor Horia Cucută și George ve Gäneaard este consistent și atât de bine articulat încât mă întrebam, în anumite momente, când a fost cazul ăsta, de mi-a scăpat mie...
Dacă „Clasat” ar fi fost nominalizat la categoria „Cel mai bun film”, l-aș fi votat. Cum n-a fost, am ales, fără mare deliberare interioară, „Kontinental` 25”, al lui Radu Jude. Executoarea judecătorească clujeană Orsolya, iarăși, excelent (ne)interpretată de Eszter Tompa, e un ecou al celei insultate și amenințate într-un mod de neuitat de către C.V. Tudor. Ea este partea dostoievskiană a filmului, stăpânită de obsesia de a lua în piept păcatele altora, autoînvinuindu-se fără temei. Discuția cu povățuitorul preot Șerban ne induce o idee remarcabilă: vocația ei christică este pur și simplu omenească, nu religioasă. Fred, tânărul livrator nesrilankez, cu „Sunt român” scris pe rucsac ca să nu fie bătut, este un soi de Roberto Benigni transilvan, șarjat, bombastic, mereu râzăreț, cabotinând enorm – contrapunctul Orsolyei. Adonis Tanța, (supra)interpretul său, se conturează ca un actor de mare viitor.
Nu am votat la categoria Imagine, deoarece m-a revoltat lipsa dintre nominalizați a lui Marius Panduru, directorul de imagine pentru „Kontinental` 25”. Bunînțeles că Panduru Mare este un clasic în viață al filmului românesc, dar dacă mai realizează încă o superbă operă de imagine, de ce să-l dăm de-o parte? Fiindcă e prea bun?
„Viitorul luminos”, regia Andra McMasters, este un documentar în toată puterea cuvântului, bine montat de Andrei Gorgan, despre Festivalurile mondiale ale Tineretului din perioada comunistă, cu precădere despre cel din vara lui 1989, de la Pyongyang, Coreea de Nord. Îi putem vedea astfel, atât de tineri, pe Mugur Isărescu, Adrian Năstase, Loredana Groza, Dan Bittman... aplaudându-l pe Kim Ir Sen, la cumpăna dintre epoci... De văzut, se ține minte.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
