Am citit o știre de dimineață despre o școală din Argeș unde părinții își țin copiii acasă, ca formă de protest pentru că într-o clasă se află și un copil cu ADHD.
Copiii sunt în clasa a șaptea și cer, alături de părinți, ca elementul turbulent să fie transferat la altă școală. Inspectoratul și conducerea școlii spun că puștiul poate fi integrat într-o școală obișnuită, și e supravegheat de un psiholog. O mamă eroină suspină la televizor că absențele vor afecta bursele copiilor, dar că „ne vom asuma și asta...“
Am fost la începutul carierei mele profesoară de engleză la un o școală dintr-un sat de lângă București. Dacă mă gândesc bine, aveam vreo 10 elevi cu ADHD în fiecare clasă, judecând după cum se comportau. Unii erau repetenți al doilea sau al treilea an, veneau la școală numai pentru a lua alocația de stat. Aveam ore care mă epuizau psihic și era o performanță să-i țin calmi. Se băteau cu hârtii, vorbeau urât, făceau (la propriu) ca toate animalele. Cu toate astea, am și nostalgii. Îmi amintesc cât de bine reacționau copiii la o vorbă bună, pentru că erau deja obișnuiți cu note proaste și pedepse și erau imuni la așa ceva. Am dat note de 10 repetenților și mi-am impus să le vorbesc în particular, să văd ce-i face să fie atât de turbulenți, m-am ambiționat să mi-i fac aliați, cât oi putea. La o clasă de-a opta am reușit să fac dintr-un elev repetent și deja trecut pe la o școala de corecție un aliat care îi calma pe ceilalți. Nu vreau să pozez în vreo eroină desprinsă din Dangerous Minds, vreau să spun că, în general, oricine reacționează mai bine la calm și vorbe bune decât la respingere și pedeapsă.
Nu am detalii despre comportamentul copilului problemă de la școala din Argeș. Nu știu dacă i-a bătut pe celalți sau dacă urlă necontrolat la ore și nu-i lasă pe celalți să învețe. Dacă e supravegheat de un psiholog și acesta a decis că poate fi integrat, atunci cred că așa și este. Cel mai probabil, nu e un pericol.
ADHD, obrăznicia și lumea noastră, în general
ADHD e celebra tulburare hiperkinetică cu deficit de atenție, mai prezentă la băieți decât la fete și, spun unii, supradiagnosticată (adică nu toți copiii obraznici au realmente ADHD... unii sunt pur și simplu scăpați de sub control, nu e ceva biologic în neregulă cu creierul lor). Cei cu ADHD nu sunt atenți, nu se controlează, au rezultate proaste la școală, sunt agresivi etc. Pentru așa ceva se dau medicamente și se face terapie. E nasol, dar nu e vreo boală contagioasă, sau ceva care să-i îngrijoreze așa de tare pe ceilalți părinți. E vorba de un copil care nu se poate controla, nu de o fiară.
Părinții care își țin acasă copiii și cer ca turbulentul să fie dar afară din școală au dreptul să fie îngrijorați, dar reacționează exagerat și le dau copiilor o lecție oribilă despre discriminare și ură.
Dragi părinți, copiii voștri vor trăi într-o lume unde există și oameni cu ADHD, și cu schizofrenie, și cu HIV sau dependenți de substanțe. Vor întâlni oameni cu autism sau cu depresii invalidante. Vor cunoaște inși agresivi și turbulenți care s-ar putea să le fie, ce să vezi, șefi (și atunci mama nu-l mai poate retrage de la serviciu). Vor da peste tot soiul de chestii urâte. Voi, părinții, pierdeți o ocazie prețioasă de a-i învăța pe copii cum să gestioneze astfel de situații. Cu calm, cu bunăvoință, cu atenție. Viața nu e un câmp cu flori, și tot ce puteți face mai bun pentru copilul vostru e să-l învățați să se apere singur, să-i dezvoltați inteligența emoțională, să-l echipați pentru astfel de situații. Nu să-i transmiteți că poate să alunge elementul turbulent, pentru că, deseori, pur și simplu nu se poate.
Am cunoscut acum câțiva ani un eminent psiholog american, pe George Kohlrieser, specializat în negociere de ostatici. Fusese luat ostatic de către inși aflați în sevraj de droguri, de teroriști, amenințat cu moartea, rănit. Spunea că în astfel de situații trebuie să rămâi calm și să asculți fără să provoci, să fii atent și binevoitor, să vezi care e nevoia neexprimată a celui agresiv. Să-ți controlezi propria frică. Antrenamentul unui psiholog în negocierea de ostatici se face cu animale mari și periculoase de la grădina zoologică, pentru că ele nu au limbaj articulat, controlul acestora este exclusiv nonverbal. Acest tip de calm și control se aplică cu cei agresivi: calm, autocontrol, voce joasă, atenție maximă, căldură.
Cam asta ar trebui să afle părinții speriați că un băiat cu ADHD le poate face ceva copiilor lor. Și să mai știe că agresivitatea tinde să escaladeze, că oamenii răspund agresiv la agresivitate, că e un cerc vicios. Că un copil cu ADHD nu e o fiară, ci o ocazie de educație și de creștere personală pentru propriii lor copii, care vor evolua și vor deveni ființe superioare moral dacă învață să-l accepte.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Cu trecerea anilor am înțeles că unele lucruri aduc folos ,altele aduc suferință. Am căutat singură o cale potrivită , un mod de viață care să-mi aducă satisfacții și mulțumire.cu ajutorul lui Dumnezeu am găsit această cale, am găsit motive întemeiate ptr a face schimbări. Din momentul în care am înțeles că este nevoie de a învăța cum trebuie sa ma comport cu cei din jur, am văzut că mă simt mai bine, mai liberă, mai fericita. Acum am o familie fericită, liniștită și calmă. Am un nepotel mic, iubește violența, ptr ca la grădiniță copiii se joacă de-a războiul, ca în desenele lor animate. Totuși, acasă nu are voie să privească astfel de programe, nici nu-i cumpărăm jucării săbii și pistoale......în acest fel copilul crește având posibilitatea să vadă ce e bine si ce e rău. Dacă la școală nu putem să-l ținem departe de violență, acasă este în totală pace. Un copil cu comportament violent are nevoie de pace acasă. Dacă stă pe jocuri video violente, la desene animate violente, intr-o școala unde toți țipă la el, cum poate sa fie liniștit?.......călătoream mult cu tramvaiul si autobuzul, si vedeam tot felul de lume. Odată în tramvai două femei cam de 40 de ani, serioase după aparențe, au bătut un băiețel cam de 13 ani, ptr ca nu aveau loc de ghiozdanul lui. Fiind f aglomerație bietul copil nu a putut să nu le atingă cu ghiozdanul.abia l-a salvat un bărbat . Altădată am văzut intr-un autobuz o bătrânică, simplă și dulce, care reușea să țină liniștiți o clasă de copii cam de 10 ani. S-au urcat în autobuz foarte gălăgioși . Bătrânica a început să-i întrebe una si alta si ii asculta cu atenție. Copiii s-au liniștit cu toții și erau foarte bucuroși să discute cu bătrânica..........copiii trebuie ascultați cu atenție dacă vrem să ne asculte și ei.......