Formele fricii și efectele ei

În imagine, Valer Kovacs /sursa foto: Facebook

Ziarul Libertatea publică un interviu cu polițistul care a trimis un memoriu prim-ministrului Ludovic Orban pentru a semnala situația dezastruoasă din Poliție și competiția halucinantă pentru amenzi dintre șefii din teritoriu.

Acest polițist este unul dintre puținii oameni curajoși din „sistem”, din orice sistem. Iată cum descrie el ceea ce i se întâmplă unui om curajos care, atenție, nu denunță colegi, nu critică instituția, ci trage un semnal de alarmă în privința neajunsurilor din Poliția română:

„Cu cât am ieșit public, am ieșit și la o televiziune locală, am fost cercetat disciplinar. La ultima sancțiune pe care am primit-o, mi s-a diminuat din salariu”... 

„În șase luni de zile, am fost trimis inclusiv la psihologul unității ca să mă scoată inapt.”

„Mi s-a diminuat salariul pe două luni, pentru că am ieșit public și am vorbit de neajunsurile polițiștilor, în calitate de lider de sindicat. M-au cercetat pe statutul polițistului. Nici nu au luat în considerare Constituția României, dreptul la liberă exprimare, dreptul la dialogul social în calitate de lider sindical. M-au executat. În două săptămâni am primit două sancțiuni una după alta, la foc automat. Au zis că eu am adus prejudicii de imagine instituției din care fac parte. I-am întrebat concret ce prejudicii am adus. Nu au știut ce să-mi răspundă. Ei erau acolo să mă execute să tac din gură.”

„Sunt mulți polițiști care gândesc ca mine, dar nu îndrăznesc să comenteze. (...) Nu îndrăznesc nici măcar să dea un like la ce scriu eu acolo sau să comenteze ceva. Unii dintre ei au comentat ceva, a doua zi i-au luat șefii la întrebări, că ce comentezi tu la sindicat, că e periculos sindicatul. Să îi readucă pe toți la tăcere.”

Mărturia polițistului din Timiș redă cu fidelitate starea care domină în toate instituțiile românești, fără excepție: FRICA, de la un mic birou până la universități și ministere. Luați cazul realegerii lui Tudorel Toader la Universitatea din Iași? Care a fost „secretul” realegerii lui? Frica.

În ultimele luni, mi-au scris mai mulți oameni din instituții sau din țară ca să-mi descrie cum funcționează industria fricii în România: angajații sunt urmăriți în toate gesturile sau luările lor de poziție, iar pentru un simplu like pe facebook sunt hărțuiți, amenințați, sancționați. Iar această teroare e foarte bine organizată în instituții, sunt angajați care au în fișa postului urmărirea colegilor și delațiunea. 

O cunoștință dintr-o zonă forestieră mi-a scris în mai multe rânduri că-i e frică pentru viața familiei sale, din cauza cârdășiei locale dintre primar, polițist și traficanții de lemn din zonă, a căror activitate s-a intensificat foarte mult în ultimele săptămâni. După nenumărate șicane și amenințări directe, se gândește să părăsească definitiv țara.

O asistentă medicală dintr-un spital îmi povestește despre rețeaua halucinantă de corupție în cazul angajărilor, cu nume, cu cifre, cu descrieri. Dar nu ar îndrăzni pentru nimic în lume să vorbească public. De frică.

Un alt angajat al sistemului medical îmi scrie că ar vrea să-mi descrie corupția dintr-un spital județean, cu probe. După ce îl pun în legătură cu un jurnalist, îmi scrie tot mie, spunându-mi că de fapt nu poate face asta, pentru că cel puțin „20 de dușmani puternici, cu relații interpuse, cu bani” s-ar ridica împotriva ei, pentru că documentele sunt legate unul de altul și e posibil ca anchetele să vizeze foarte mulți oameni importanți. De frică și pentru a-și proteja familia, angajatul încheie: „deocamdată o să tac, e doar prudență”.

Sunt convins că în aceste scurte descrieri se regăsesc mii, zeci de mii de funcționari, polițiști, cadre medicale, profesori din România, chiar dacă ei vor decide să rămână în continuare tăcuți. Așa cum sunt convins că nu sunt singurul care descoperă această banalitate a fricii.

Care este concluzia pe care o putem trage după ce citim toate acestea? Că frica sădită și cultivată în angajați, în oamenii de rând și lipsiți de apărare, îi transformă pe aceștia în cei mai buni apărători ai unui sistem corupt, al unui stat disfuncțional, ai unor zbiri în care nu au încredere, despre care știu că sunt incapabili și necinstiți, dar împotriva cărora izolat nu pot face nimic.

Și acesta este felul în care riscă să se compromită o reformă instituțională: orice inițiativă venind de sus în jos se lovește de zidul format de ierarhiile de șefi, consolidați în pozițiile lor de sistemul de relații pe care l-au format, de complicitățile create, de mizele financiare, dar și de un alt zid, la fel de greu de spart, cel format din angajați vulnerabilizați de frică și dependență.

A acorda putere acestor oameni înfricoșați, astfel încât ei să vorbească și să participe la reconstrucția instituțională, implică în primul rând a crea mecanisme legislative și instituționale care să-i protejeze pe cei care lansează alerte și care pot să descrie corupția și neregulile din sistem. Iar înainte de a-i judeca pe oameni de ce sunt fricoși, întrebați-vă mai bine ce se va întâmpla cu polițistul din Timiș după ce trece valul mediatic peste povestea lui? 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp