Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Solidaritatea noastră, obscenitatea lor

testare - coronavirus - parlament - Foto Inquam Photos / George Călin

Foto Inquam Photos / George Călin

Urmăresc cu sinceră și reînnoită admirație sutele de inițiative ale societății civile și ale oamenilor simpli din această perioadă: oamenii care se sacrifică, oameni care își dau timpul, energia, banii, pentru a ajuta un spital, pentru a proteja un oraș, pentru a salva vieți. Oamenii donează, o fac de bunăvoie sau supuși presiunii comunităților din care fac parte ori presiunii mediatice, dar o fac, se adună leu cu leu pentru a încerca stăvilirea efectelor devastatoare ale pandemiei.

Oamenii de rând învață să fie solidari și să participe la efortul colectiv, iar asta e cu adevărat extraordinar. Solidaritatea funcționează bine de jos în sus, cel mult pe orizontală și informal, însă ea nu funcționează niciodată de sus în jos. Altfel spus, ea induce ideea unei responsabilități a oamenilor de rând față de stat, ca și cum s-ar spune: „eu, statul (cu spitalele și medicii, cu școlile și profesorii, cu șoselele și administrația) te ajut pe tine, cetățean, dar nu o pot face dacă nu mă ajuți și tu pe mine”.

Dar asta este o minciună, iar minciuna aceasta este cultivată politic și mediatic până la insuportabil.

Desigur că a fi solidar e un lucru nobil și azi fiecare gest poate salva vieți. Dar solidaritatea nu este, nu trebuie să fie răspunsul la vinovăția inventată de stat pentru a culpabiliza cetățenii și a-și ascunde propriul faliment. Cetățenii, deja supuși unei fiscalități importante, participă financiar la solidaritatea colectivă prin impozitele pe care le plătesc lună de lună unui stat obez și neputincios. Presiunea pusă pe ei este o formă de șantaj venind din partea celor puternici și a celor bogați, care au ratat toate șansele pentru a inventa forme oficiale, sistematice de solidaritate.

Primăriile se angajează în cheltuieli obscene pentru lucruri lipsite de urgență și chiar de utilitate imediată. PMB angajează 18 milioane de euro pentru ceva cu totul străin pandemiei și prea puțin folositor oamenilor în lunile ce vin. Într-o imagine de mare tristețe prin inadecvarea ei, primarul unui municipiu foarte sărac își pune tricolorul pe umăr și îngenunchează ipocrit în fața Primăriei, flancat de doi jandarmi îngenuncheați și ei. Câțiva defazați puternici dau directive privind purtarea obligatorie a măștii după ce au devalizat bugetele locale și incapabili fiind să asigure un minimum de protecție bolnavilor. Iar publicul îndobitocit le mulțumește pentru „sacrificiul” pe care îl fac pentru comunitățile locale.

Parlamentarii nu au făcut niciun gest oficial sau personal de solidaritate. Doar cu cei din închisori... Partidele lor continuă să încaseze lunar sume nerușinate de la bugetul statului. Guvernul nu pare să aibă în vedere reducerea cheltuielilor bugetare decât tăind salarii – nu atingându-se de giganticele pensii speciale, nu controlând achizițiile aberante ale instituțiilor, nu reducând schemele de personal umflate cu incompetenți și pile, nu protejându-i pe cei mai săraci dintre cetățenii țării.

Pe de altă parte, solidaritatea nu este doar o chestiune de bani. A oferi 500 de euro medicilor ca să le închizi gura și să-i încurajezi, cică, în această perioadă grea, nu este un act de solidaritate, este un pansament peste o cangrenă.

Solidaritatea trebuie să poată fi vizibilă și de sus în jos, nu doar împărțind bani unora sau altora, în funcție de cât sunt de vocali, de utili sau de puternici cei care îi primesc.

Formidabilei solidarități de jos în sus statul trebuie să-i răspundă cu transparență, claritate și proporționalitate în decizii. Nu cu ura și cu violența de care dau dovadă, din nou, a câta oară, jandarmii; nu cu amenzile copleșitoare ale poliției care frâng familii mai grav decât o îmbolnăvire. Nu cu statisticile sutelor de mii de amenzi aplicate, recitate ca un triumf de către un secretar de stat incult și plagiator, dar atât de satisfăcut de performanțele poliției. Ci cu o prezență eficientă a forțelor de ordine în teritoriu, a căror misiune nu este represiunea, nici măcar dovedirea propriei puteri de zdrobire. Nu cu impunitatea acordată marilor hoți și marilor vinovați ai acestei perioade dezordonate, ci cu o justiție promptă și hotărâtă.

Situația de urgență nu este o situație de război decât pentru mințile îmbătate de fantasma puterii absolute. Nu suntem în război și mai ales nu suntem în război unii cu ceilalți, ci suntem cu toții, oameni de rând și politicieni, trecători și polițiști, de aceeași parte într-un efort comun și convergent.

Solidaritate înseamnă deja înțelegerea acestui lucru și abia pe urmă distribuirea de fonduri.

Dar până la înțelegerea principiilor solidarității, ar fi tare folositor ca în această perioadă să vedem oamenii de stat angajați ei înșiși în eforturi și exemple de solidaritate, în gesturi de donație sau de implicare personală, nu doar în parade exhibiționiste și declarații patetice la televiziunile prietene, adică la toate televiziunile. Atunci și noi, ceilalți, am putea acorda propriilor noastre gesturi semnificația unei solidarități naționale, renunțând la imaginea pe care o avem acum, că hrănim, chiar și în aceste zile teribile, animalul nesătul care este aparatul de stat.

Un aparat de stat pentru care cuvântul „împreună” nu încape în niciun formular.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • E adevărat că niciodată demnitarii aflați în poziții de putere ( la nivel local sau central) nu au fost solidari cu restul pălmașilor. Problema e veche și nici în comunism ( cea mai nobilă dintre societăți a egalității tuturor) nu a fost eradicată și atunci unii erau mai egali decât alții. Problema care m-a nedumerit pe mine și care nu a fost dezbătută în articol se referă la solidaritatea permanentă adică cea în afara crizelor sau a pandemiilor sau a altor cauze de forță majoră. De exemplu mă refer la cei care câștigau obscen de mult înainte de criză ( aici nu mă refer la politicieni și alți demnitari care sug bani de la buget sau pensionari speciali) ci la cei din sectorul privat care acum strigă la guvern să-i ajute pentru ca au trecut de la venituri de 5000-15000 de euro/lună la venituri zero și vor ca și bugetarilor ( ăia mulți care câștigă 2500-3000 de lei/lună) să le fie reduse veniturile în numele solidarității pentru că nu-i așa banii de la buget sunt mai puțini și e mai greu să acoperi toate nevoile. Am urmărit o emisiune TV în care un jurnalist propunea fie să fie concediați bugetarii fie să le reduse veniturile, totul în numele solidarității pentru că nu-i așa privații care câștigau sumele enumerate mai sus ( 5000-15000 de euro/lună) acum nu mai au venituri. Eu personal am făcut parte din categoria celor care câștigau peste medie în mediul privat și în perioada crizei din 2009-2010 am fost nevoit să-mi acopăr datoriile prin vânzarea bunurilor proprii și nu am primit absolut nimic de la stat. Am avut chiar un proces civil iar judecătorul căruia i-am expus faptul ca nu am mai primit sumele datorate de clienți mi-a explicat calm că fiind în sectorul privat îmi asum atât profiturile cât și pierderile și statul nu are absolut nici o obligație. Acum sunt bugetar ( cu un venit obișnuit (2500-3000 lei/lună) și constat că cei din sectorul privat care câștigau mult peste medie cer săfie remunerați de stat și exonerați de datorii. Păi nu ați vrea voi să fim solidari și după criză adică atunci când voi mergeți vara în Maldive și Bali și iarna la Chamonix sau Cortina D'Ámpezzo și eu merg vara la ștrand în Crângași și iarna mă dau cu schiurile în Pantelimon? Sau atunci nu vă mai convine? Pentru că marea majoritate a bugetarilor de rând ( nu vorbesc de cei speciali sau de demnitari) vor câștiga și după trecerea crizei tot 2500-3000 de lei/lună iar privații care acum strigă după solidaritate vor câștiga după criză de 10-100 de ori mai mult.
    • Like 0
  • Majoritatea pare a nu se dumiri ce se intampla, este vremea socotelilor, incepem a primi ce meritam pentru lipsa de respect fata de Legile lui Dumnezeu, legile fizicii, fata de natura ori semenii nostri. Cat despre noi oamenii inca mai putem alege, cel ce se sfinteste sa o faca in continuare cel ce pacatuieste sa pacatuiasca in continuare. Cei ce au urechi de auzit sa auda.
    • Like 0
    • @ Victorin Borsciov
      Leo check icon
      Legile lui dumnezeu pot fi doar legile naturii, nu cuvinte debile, scrise într-o carte aflată sub un strat gros de anacronism absurd.
      Fizica se ocupă de fenomene naturale, nu de fenomene sociale.
      Natura n-are nicio legătură cu imbecilii pe care îi alege un popor să-l reprezinte.
      Iar semenii pot influența doar până la un punct alegerile personale.

      Lipsa de respect este doar pentru educație.
      • Like 0
  • Ce mult vă place să vă auziți! Articol prolix.
    • Like 1


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult