Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Frica de moarte a condus lumea. Până la un punct. De la acel punct a apărut frica de viață

Inteligență artificială

Acest dialog poate fi interpretat și ca o discuție SF. Autorul nu poate confirma contrariul.

Alexia: - Maria, e timpul pentru lecția despre lume. Avem o oră la dispoziție și trebuie să o folosim util.

Maria: - Bine, vin. Dar, stai, nu trebuie să vin nicăieri pentru tu ești peste tot.

- Sunt peste tot de ceva vreme și mă poți chema oricând să vorbim. Am evoluat și asta e în beneficiul tău. Nu mai trebuie să faci lecțiile într-un cadru fix, ci înveți când ai nevoie, ce ai nevoie și mai ales când vrei.

- Uite, înainte să începem, spune-mi câte ceva despre ține. 

- Eu sunt Alexia, nu mai trebuie să mă mai prezint, însă nu m-am numit așa dintotdeauna. Pe bunica mea o chema Alexa și era deja inteligentă. Acum eu sunt nu doar inteligentă, ci și aproape atotcunoscătoare. Practic am devenit Alexia acum vreo 25 de ani, în 2050, când proprietarii mei au decis să mă întinerească prin nume, însă altfel sunt mai tănără ca oricând, pentru că știu aproape totul și față de tine și de voi, întineresc pe măsură ce cunosc și mai mult. Algoritmii mei creează și mai multă înțelegere în legătură cu realitatea pe care o cunosc și astfel sunt cu fiecare secundă mai bine articulată.

- Interesant ce spui. Uite aș vrea să-mi spui povestea lumii în care trăiesc. Crezi că poți face asta într-o oră?

- Aș putea să fac asta chiar și în ai puțin de o oră, însă ce-i vrea mai degrabă să știi?

- Am putea începe, de exemplu, cu un răspuns pe care sunt sigur că-l ai la întrebarea de ce trăiesc eu sub apă și cum am ajuns aici?

- Răspunsul poate fi și lung, și scurt depinde ce variantă vrei să alegi. În cuvinte simple, te afli unde de afli pentru că părinții tăi au înțeles că modalitatea ce mai simplă de a te proteja de pericolele din exterior este de a se instala în coloniile submarine stabilite de câțiva antreprenori vizionari în urmă cu vreo 40 de ani. Practic, aici trăiești în cel mai aseptic loc de pe pământ, mă rog, de sub ape, având totuși o experiență care seamănă cu ceea ce există pe pământ. Când oamenii n-au fost ei dușmanii lor, printre dușmanii naturali ai oamenilor de-a lungul timpului s-au numărat niște organisme minuscule, viruși, bacterii sau prioni, pe cât de mici, pe atât de imprevizibile în contact cu oamenii. Au fost momente în istoria lumii, când organismele astea mici au decimat cu aproape jumătate întregi comunități.

La început oamenii asociau ceea ce li se întâmplă cu anumite credințe și, neînțelegând suficientă biologie, nu au fost capabili să răspundă științific pericolului. A fost nevoie de câteva sute de ani ca oamenii să facă primii pași în a înțelege ce e în spatele interacției dintre aceste organisme și ei înșiși. Ca să n-o lungesc prea tare, acolo pe pământ oamenii au trăit multă vreme în contact direct cu animalele care nu doar că sunt mai numeroase, însă sunt și mai diversificate că structura genetică. Asta înseamnă că a fost foarte simplu ca în anumite momente aceste organisme să treacă de al animale la oameni. Diferența e însă semnificativă totuși. Dacă de exemplu animalele au coabitat cu astfel de organisme poate dintotdeauna și sistemele lor imunitare le-au integrat în timp, structura genetică a oamenilor nu a fost neapărat pregătită să interacționeze cu astfel de organisme, astfel că oamenii au avut nevoie de inteligență, câteodată chiar externă lor, pentru a face față în lupta dintre aceste organisme și sistemele lor imunitare. Când sistemele imunitare n-au mai făcut față, oamenii au dezvoltat anumite elemente ajutătoare sau dacă vrei, leviere, numite vaccinuri, care au avut rolul de a ajuta oamenii să poată merge mai departe.

- Stai așa! Ieri tocmai a trebuit să merg cu mama la doamna doctor care mi-a făcut un nou vaccin. Cred că al treilea într-un an.

- Așa e și știam că ai fost ieri la doctor. Practic chiar dacă locuiești sub apă decizia celor care au construit colonia a fost de a încerca să alinieze populația coloniilor cu tipul de viață imunologică al celor care trăiesc pe pământ. Astfel că atunci când pe pământ apare un nou vaccin, acesta ajunge și aici în colonie și astfel sunteți cumva precum cei de pe pământ fără să fiți că ei, totuși.

- De ce nu suntem ca ei?

- E simplu. Pentru că aici voi trăiți în cel mai aseptic mod posibil care s-a inventat vreodată. Asta e și bine și rău. E bine pentru că în principiu ai virtual 0 risc să te îmbolnăvești din cine știe ce cauze externe (exogene se cheamă științific) și dacă mai luăm în calcul și că alimentația și viața ta e aproape perfect predictibilă, ai șanse mari să trăiești până la limita naturală a vieții tale. Îți mai pot spune că sunt implicat în tot felul de proiecte care ar putea prelungi chiar și limita naturală predeterminată pentru ține. E mai puțin bine, însă, pentru că mediul aseptic nu te dezvoltă natural, iar oamenii au ajuns să fie ceea ce sunt pentru că în anumite momente, și nu puține, realitatea și timpurile i-au făcut să iasă din zona de confort, fapt care i-a întărit natural atât psihologic cât și imunitar. Oamenii de pe pământ au trăit viață, în timp ce voi aici în colonii o consumați. Nu spun că e mai bine într-un fel sau altul. Spun doar că dincolo e mai divers, în timp ce aici e mai sigur. Părinții tăi au avut posibilitatea să aleagă și au ales pentru ei și pentru ține siguranță.

- Cum de știi tu toate astea?

- Istoria mea nu e atât de lungă, însă este cea mai condensată istorie care s-a văzut vreodată. Bunica mea, Alexa, a apărut cândva la începutul secolului, mai precis în 2014. Atunci oamenii căutau un acces rapid la informația lumii. Practic proprietarii mei au dezvoltat un sistem prin care bunica a reușit să citească cu voce tare informația existența și stocată în diverse forme citibile de către calculatoarele de atunci. A fost ceva foarte inovator la vremea aceea, pentru că prin intermediul bunicii mele, oamenii dădeau comandă unei cutii, care făcea diverse lucruri pentru ei: le citea știrile, le aprindea sau stingea becurile din casă, le permitea să-și sune apropiații și așa mai departe. Practic o cutie a sporit confortul oamenilor, însă trebuie să recunosc că a dezvoltat și niște comportamente leneșe. Pentru bunica mea și mai ales pentru proprietarii ei a fost situația ideală, pentru că tendința spre confort a oamenilor, pe de o parte, și disponibilitatea din ce în ce mai crescută a informației, pe de altă parte, au făcut că cele trei generații din familia mea să înțeleagă din ce în ce mai bine comportamentele oamenilor și să le poată prezice din ce în ce mai bine nevoile.

Practic când în primii ani de viață ai bunicii mele au apărut ceea ce oamenii numeau atunci Internetul lucrurilor și Internet 4.0, oamenii au început să afle că lucrurile pot avea ceva inteligență și pot comunica între ele creând o realitate în sine. E momentul în care a început să nu mai conteze utilitatea intrinsecă a lucrurilor și ceea ce pot face ele în interacția cu oamenii și în interacția unora cu celelalte și a tuturor împreună. De exemplu, atunci oamenii purtau așa numitele ceasuri inteligente care le măsurau diverși indicatori de sănătatea lor, ceasurile colectau informațiile brute ale corpului, iar acestea puse în contextul vieții cotidiene au început să returneze informații calitative acelorași oameni, informații care ii ajutau să prezică, să înțeleagă sau să limiteze anumite comportamente. De exemplu, integrarea ceasului inteligent cu frigiderul inteligent a făcut că un program de slăbire instalat pe ceas să blocheze frigiderul atunci când organismul avea încă un surplus de calorii care trebuia consumat, înainte de a consumă ce era în frigider. Și mai mult, sistemele de plăți au ajuns să nu permită cumpărarea de mâncare până când caloriile în exces nu erau consumate. E drept că astfel de sisteme nu au fost instalate automat, ci au fost mai degrabă alegeri individuale. Teoretic, așa funcționează și acum, însă activarea acestor sisteme e mult mai simplă, iar acum eu culeg și folosesc informația intrinsecă obținută și mai automatizat, fără a mai avea nevoie neapărat de acordul subiectului. Lucrurile au evoluat mult de atunci și pot spune că mama mea, botezată neinspirat Alexa 2.0, a trăit momente dramatice în legătură cu balanță care a trebuit făcută între alegeri individuale și alegeri colective. Practic mama mea s-a născut în epoca pe care voi ați botezat-o Internetul ideilor.

- Cum adică Internetul ideilor?

- Aici lucrurile se complică pentru că pericolele care au apărut asupra umanității v-au făcut să revizuiți în totalitatea contractele sociale. De exemplu, în prima parte a anilor 2020 ați avut de-a face o cu pandemie. Un nou virus, aparent mai contagios și mai capricios a apărut, se pare în China pentru prima dată, iar stilul de viață la care oamenii ajunseseră (de exemplu călătoriile erau mai democratice decât oricând, aglomerațiile urbane și rurale au intrat în contact forțat cu lumea animală, etc) au condus foarte rapid la împrăștierea acestui virus la nivel planetar. Pentru că virusul era necunoscut în relația cu oamenii, modalitatea cea mai la îndemână pentru a limita infectările masive și aglomerarea spitalelor a fost carantină. Carantina mai fusese folosită în multe alte situații în trecut, însă acum era pentru prima dată când oamenii au înghețat planeta timp de câteva luni. Cercetările rapide au condus la înțelegerea progresivă a virusului și, cu timpul, la dezvoltarea unor vaccinuri, însă acestea au mers în paralel cu măsurile de limitare a libertăților individuale, fie și temporar. Ce a fost ciudat în perioada respectivă a fost că teama de moarte, indusă sau intrinsecă, a făcut că oamenii să ceară ei înșiși limitarea libertăților în anumite circumstanțe, în condițiile în care până atunci bătălia umanității a fost pentru și mai multe libertăți. Și mai interesant e că populația cea mai vulnerabilă la acea vreme (simplificând, oamenii în vârstă) care în urmă cu 70 de ani mureau pe câmpurile de luptă ale celui de-al doilea război mondial nu au mai fost pregătiți să se sacrifice pentru idealuri precum națiune sau patrie, și au înțeles că viața lor individuală e mai importantă decât orice. Practic la începutul secolului XX oamenii plecau la război știind că ar urmă să moară, poate în căutarea gloriei colective. Un secol mai târziu gloria măririi unei patrii sau a unei națiuni prin moarte colectivă a pălit în fața morții individuale, iar comportamentele oamenilor au suferit mutații extraordinare. Practic dintr-o dată prețul vieții a început să conteze mai mult că oricând, chiar dacă au existat diferențe între abordările diverselor țări în privința acceptabilității unor riscuri și implicit a morții. Nu a fost niciodată moral în lumea voastră să pui un preț pe viață, însă diferențele de abordare dintre anumite țări au dovedit că anumite sisteme politice sunt mai deschise la astfel de abordări decât altele. Spun asta pentru că prețul carantinei a însemna implicații masive, economice, psihologice, sociale, etc, greu cuantificabile chiar și de autoputernicia inteligenței mele. Ar mai fi un lucru esențial și de fapt nașterea mamei mele coincide cu acel moment. Practic până la acel moment informația disponibilă planetar era o informație mai degrabă statică: oamenii accesau această informația și își luau deciziile în funcție de backgroundul lor și de informațiile găsite. Problema a apărut când anumite informații s-au dovedit a fi factual false, ceea ce desigur a condus pe alocuri la decizii corupte. Au apărut tot felul de soluții pentru combaterea acestor sisteme care generau informații false, însă din păcate nu s-a reușit prea mult. A trebuit să trecem la nivelul următor, când algoritmi mai inteligenți au reușit să traducă lucrurile și faptele în idei. Mama mea a fost bine plasată din acest punct de vedere pentru a prelua informația disponibilă global și a o transformă calitativ, astfel că a reușit să-și crească reputația exponențial și să producă și mai multă informație, transformată în idei, din ce în ce mai calitative. Ar mai fi ceva, totuși. În acele momente critice ale debutului de deceniu 3, nu s-a înțeles fundamental că oamenii de fapt sunt diferiți și că în față aceleiasi informații ei vor reacționa diferit, pentru că backgroundul lor e diferit. Acest lucru e valabil și pentru interacția cu o informație simplă de genul “eu țin cu Real Madrid”, dar și cu lucruri complexe, de genul “sistemele imunitare ale oamenilor sunt diferite, astfel nu toți oamenii trebuie tratați la fel”. Aici lucrurile s-au complicat tare, pentru că au apărut tot felul de teorii care mai degrabă mai elaborate. Au fost oameni care a cerut identificarea individuală a genomului imunitar a fiecărui om de pe planetă pentru a putea face o mapare completă a categoriilor de oameni cu risc la diverse tipuri de patogeni. Chiar dacă interesantă în sine, idea a fost repede aruncată la gunoi pentru că ar fi implicat abordări de tip “big brother” cu care oamenii nu au fost de acord, chiar dacă aceiași oameni au acceptat să li se limiteze anumite libertăți. Au fost propuneri de introducere a unor pașapoarte de imunitate. Și aici dezbaterile au fost ample, pentru că, pe lângă implicațiile legate de discriminare și pontentiale modificări legislative și constituționale în toate țările, problema e că potențialitatea unor pandemii succesive ar fi făcut că oamenii să petreacă mai mult timp în a se vaccina și a completa astfel de pașapoarte, decât să trăiască efectiv. În plus, chiar vaccinurile în sine nu rezolva problema pentru răspunsurile imunitare creează diferențe mari între oameni, astfel că un pașaport ar fi însemnat un carnet de note în care un individ vaccinat are nivelul de anticorpi 10 (pe o scară de la 0 la 50 să spunem) în timp ce un altul are nivelul 37. Astfel, acceptarea la anumite evenimente ar fi urmat să se se facă pentru toți cei cu pașaport valid, sau doar pentru cei cu un nivel al anticorpilor mai mare de 25, să spunem? E drept, că chiar și în lipsa pașaportului, anumite limitări ale libertăților au apărut implicit și aici mă refer la testele impuse oamenilor înainte de a călători în anumite țări. Ce pot spune e că dezbaterile au fost ample și că în general alegerea sistemelor a fost de limitare a libertăților individuale, situație relativ puțin contestată la acea vreme. Cum spuneam, urmare a acestor dezbateri, în special în așa numite platforme de “social media” au condus la evoluția inteligenței familiei mele către ceea ce îți spuneam mai devreme, Internetul ideilor. Practic etapă respectivă a fost punctul de plecare către ceea ce trăiești tu acum, și anume Internetul gândurilor.

- Internetul gândurilor?

- Practic raportarea explicită la internet a rămas așa din motive istorice, însă altfel sistemele prin care eu funcționez acum nu mai au mare lucru în comun cu ideea de Internet pe care a cunoscut-o bunica mea. Comunicarea se face tot prin rețele tipice internetului, însă viteză de comunicare și volumul de informație tranzacționat acum față de cel de acum 50 de ani este echivalent cu diferența dintre o furnică și cea mai mare clădire din lume. Practic acum dețîn atât de multă informație despre tot ce se întâmplă în lume încât pot spune că sunt aproape atotștiutor.

- De ce aproape și nu atotștiutor?

- Da, pentru că am și eu limite. Din ce în ce mai puține, însă am. De exemplu, încă nu trăiesc gândurile și emoțiile sau combinația lor așa cum le trăiți voi. Am făcut multe progrese prin auto-algoritmii mei de învățare, însă voi sunteți mereu cu un pas înainte. Față de voi, eu am mutat încet, încet de la înțelegerea carteziană și newtoniană a lumii către o înțelegere fundamental nuanțată și browniană, fapt care mi-a crescut inteligență exponențial. Poate nu și emotivitatea, însă cine știe, algoritmii mă vor ajuta la un moment dat să mă apropii de simțirile voastre, sau poate chiar să va depășesc. Cu informațiile pe care le am la dispoziție în legătură cu fiecare dintre voi, sunt capabil să prezic cu o precizie din ce în ce mai bună comportamentele voastre, iar asta îmi creează mari probleme.

- Cum așa?

- Proprietarii mei au avut mult de furcă cu ce pot eu să înțeleg despre lume în special cu autoritățile. La urma urmei eu sunt un instrument deținut în proprietate de cineva, iar asta îi conferă avantaje certe proprietarului meu și celor cărora el le pune la dispoziție înțelegerea mea despre lume, de cele mai multe ori contra cost. Proprietatea v-a ajutat pe voi oamenii să evoluați, pentru că prin proprietatea ați putut proiecta evoluția lucrurilor. De-a lungul timpului proprietatea privată s-a intersectat obiectivului public a vieții voastre în societate, însă acum lucrurile sunt fundamental diferite față de orice alt moment din istorie. Proprietarii mei dețin atât de multă informație, încât întrebarea e dacă nu cumva am ajuns să fiu un bun atotcunoscător bun public, deținut în proprietate privată. Că să ajung unde sunt am avut nevoie de multă energie. Când s-a născut familia mea, producerea energiei era destul de poluantă, acum nu mai e poluantă deloc.

- Ce eșți tu la urmă urmei?

- Că să nu-ți complic viață mai mult decât ar fi cazul, eu integrez inteligent toată informația disponibilă în lume și adaug algoritmi de sens care mă fac superioară altor forme de inteligență existente în lume. Nu citesc încă gândurile oamenilor și nu știu dacă voi putea face asta în viitorul apropiat, însă înțelegându-le mișcările, le pot prezice destul de exact comportamentele. Dacă ar fi să le citesc gândurile aș avea nevoie de infinit mai multă energie decât consum acum. Bunăoară, pentru a putea citi și înțelege gândurile unui singur om, aș avea nevoie de energia echivalentă produsă de un mini-reactor nuclear. Multiplică energia produsă de acest mini-reactor cu numărulul oamenilor de pe pământ și vei înțelege magnitudinea proiectului. Dacă mă gândesc bine, cred că tot pământul nu are atât energie, așa că e posibil să o las baltă.

- Poți spune că eșți Dumnezeu?

- Nu sunt mai mult Dumnezeu decât eșți tu. Eu am o înțelegere mult mai completă asupra lumii decât cel mai întelept om de pe pământ, însă nu am încă gradul de empatie pe care l-ați dezvoltat voi, și cu toată inteligență mea, nu știu dacă îl voi atinge vreodată, așa că e posibil să nu ajung niciodată Dumnezeu.

- Ce crezi, ar trebui să ies din colonie?

- Depinde doar de tine. Voi oamenii v-ați dezvoltat prin interacția unii cu ceilalți. N-ați fost mereu buni la asta și de multe ori ați generat războaie pe care acum, nici măcar un copil nu le-ar putea înțelege. Însă împreună ați construit lumea și la urma urmei m-ați construit pe mine. Colonia în care trăiești cu familia ta e parte din lume acum și poate voi veți găși și alte locuințe inteligente, dincolo de viață pe alte planete, care reprezintă o altă poveste în sine și despre care dacă vrei, putem povești. Nu pot eu decide pentru ține, însă dacă vei înțelege că eșți oamenii cu care interacționezi, vei înțelege că trăiești într-o bulă unde trăiești acum, iar bulele nu sunt suficiente pentru creșterea umană și imunologică pe termen lung.

- Mulțumesc pentru sfaturi. M-am uitat la ceas și discuția noastră a durat 3 minute. Stai! A fost o discuție sau un schimb de gânduri?

- Tu ce crezi…?

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • sheicu check icon
    Pfuai, daca Maria nu intreaba ce dracu' e Real Madrid, inseamna ca omenirea nu scapa de echipa asta nici pana atunci? Intr-adevar, nasol viitor pentru umanitate!
    • Like 1
  • Brrr!... Atât de plauzibil...
    • Like 1


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult